Dom’ primareleee mâncaț’aș gura

Partea a doua, că n-am terminat. Da’ acu am mai mult timp.

În primu’ rând să-i mulțumești lu’ nepotu-mio că i-a facut facebuce lu’ mama, și vede mama ce scriu și nu mai am voie să-ți zic de organe sexuale masculine. Da’ nu-ți garantez că-mi iese.

Deci. Vezi mătăluță, dom’ primarele, circulația din centru’ vechi nu-i despre ominii care viețuiesc acolo. Că ăia nu-s chiar mulți. Și tu ar tre’i să ști, că doar de acolo te tragi. Circulația din centru’ vechi e despre ăia care au treb’i prin zonă. Și ăia îs mullți. Și de luni se fac mai mulți. Că vezi matale, tu prin zona aia ai chestii. Gen Primăria și Posta (cine le-a pus pe astea una lângă alta o știut de ce) și peste drum ai CJu și Prefectura (nu comentez). Dupe care ai Biblioteca, și 2 școli. În livadă. Amu una din școli e 0-8 și ailaltă e 0 – 12. Dupe care, cum te cocoți tu spre Chietri, ai așe : 2 muzee, silvicultura, maternitatea, grădiniță și fabrica de popi. Când te scobori ai dupe cum urmează: liceul pedagogic, secu, spitalul de nebuni, Saguna, muzeu, Honterus, grădiniță, ceva corp de la universitate, Unirea. Asta fără crâșme, hoteluri și alte firme și firmulițe care plătesc taxe la statu’ degeaba să poți tu să te dai cu mașina de servici.

Toți ominii care lucră/învață în chestiile enumerate mai sus tre’ să ajungă cu ceva acolo. Și pen’ că transportul în comună e varză, ne plimbăm cu mașina. Că vezi tu, dom primarele, poți să faci tu transportul public gratuit, da’ dacă ai autobuze de 15 locuri (e mai multe, da’ pentru efect merge) care vin la 10 minute distanță, mulți renunță la idee și pleaca cu masina. Că pute. Bine, asta nu e vina ta. Asta e chestie de nesimțire românească. Și în Brașov mersul pe jos sau cu bicicleta nu-i cool. Nu de alta, da’ nu-i cool să crăpi. Că deșteptu’ d’a fost înaintea ta s-a gândit că semafoarele încurcă. Și le-a scos. Și a făcut giratoare. Și e o aventură să treci strada prin multe locuri. Bine, asta tine de educația noastră ca bobor. Și de respect. Sau, mai degrabă, lipsa lor. Chestie care se aplică și la biciclit. Așa che. Dacă vrei să reduci mașinile din centru, vorbește cu nenii de la șobolanu’ Brașov să mărească frecvența la autobuze. Că toti ai tot consiliul local în CAul lor. Că s-ar putea, da’ nu-ți garantez, să se plimbe mai mulți cu ele. Că dacă dimineață la prima oră, nu tre’ să-l miros pe nea’ Gheo care pute a alcoolul beut asară și pe țața Floarea care a mâncat usturoi cu cârnați la micul dejun, și pe te miri ce nene/tanti care încă n-a descoperit săpunu’ și apa caldă, și mai ales, nu aud cum imi tușește careva în ceafă fără mască, mai că m-aș întoarce la plimbat cu autobuzu’. Și-s mulți ca mine.

Amu’ drept e că partea cu educația, bunul simț și respectul nu-s chiar vina ta, da’ o amendă la timpul ei face minuni. Că la români educația se face cu paru’ pe spinare, de obicei. Da’ dacă vrei sistem de parc&ride în mândrețea de oraș verde, tre’ să-mi dai loc să parck și tre’ să-mi dai ceva să ride. Că altufel vorbim discuții. Și io rumânu tot cu taxiu/mașina se duce unde are trebi.

Toante brune și la vară cald.

Dom’ primareleeee mâncaț’aș gurița

Artimetica e grele rău, bag samă. Că să-ți explic. 1 e mai puțin decât 3. Pe bune. Dacă vrei îți desenez. Uite: 1 I și 3 III. Vezi?

Mno acu’ hai să-ți spui. Dacă ai 3 benzi care duce mașini intr-o direcție îți tre’ cam tot atâtea care să le aducă. Tu în centru vechi ai o problemă de ceva ani. Că ai 3 benzi care vin și 2 care se duc. 2 e mai puține decât 3. Îți desenez?

Io înțeleg că tu vrei oraș verde, și nepoluat și chestii d’astea. Da’ data viitoare când îți fată mintea câte o idee d’astea taie traficu’ care vine, nu ăla care se duce. Că pățești d’astea:

Și e doar 11 dimineață.

Amu’ ai timp 4 zile să suni un prieten care știe artimetică să te lămurească_cât de rău ai futut meciu, cu cât ți-a crescut poluarea în zonă și cam cât timp îți ajunge carnea pe care ți-au bagat-o în gură (pardon, în frigider) toți ăștia d-au ajuns prin centru. Cu autobuz gratis sau fără.

Hai noroc!

Politichie

Te-ai chinuit ani să-ți pui apropiați/simpatizanți/datornici în posturi cheie (la dreaq, am început să scriu ca cititorii de prompter din teveu) ca să te asiguri că daca doamne feri dai de greu are cine să te ajute. Și te-ai chinuit tot atâta timp să puni bețe în roate altora. Că te încurcau. Și te-ai betut cu pumnu’ în chept că „cât trăiesc io ăla n-o să ajungă prea sus”. Decât că, ghinion iliescu, s-a rupt craca și ai picat. Și apropiații/simpatizanții/datornicii îs în aceleași posturi da’ îs curați ca lacrima și habar n-au cine ești. Și încă trăiești, și ală care nu trebuia să ajungă prea sus a ajuns exact unde n-ai vrut. Karma e curvă. Rău. Și se mai face….

Copilu’ minune care în campania electorală s-a lăudat că face și drege și curăță și repară s-a dat cu capu’ de realitatea carpato-danubiano-pontică. Și ș-a luat jucăriile și a plecat acasă. Ca să poată să urle iară că hoții și curvele și măgarii. Și să dea lecții despre ce și cum tre’ făcut.

Talibanu’ a căștigat războiu. Americănizu’ infidel a plecat acasă. Victorieeeeeee. Doar că talibanu’ acu’ tre să guverneze. Și să-i explice lu’ Ahmed de ce n-are ce să le dea de măncare la copchii. Acu’ rămâne de văzut cât durează până îi dă Ahmed cu ceva în cap la taliban.

Pe plan local, în stilul caracteristic de la poalele Tâmpei, primarele a facut parcarea consiliului județean zonă pietonală. Drept e că doar o săptămână, da’ tre’ să ne arătăm muschii…..

Altufel, sărbătorim cu fast săptămâna orașelor verzi. Ca preludiu la ziua de luni. Că-i prima zi de școală. Și o să ne înverzim la față de la gazele de eșapament. Că presupun că-cochii încă n-au învățat mersu’ pe jos.

Până la episodul următor, toante brune, și la vară cald. Fes în cap.

La noi in Absurdistan. Iar

In cazul in care n-ati observat, mai nou scriu doar cand ma lasa nervii. Ca no, suferim de lipsa de timp. Sau de chef.

Deci.

Sistemul institutiilor de stat, financiar vorbind e facut in trepte. Adicatelea ceva minister are in subordine ceva shandrama locala care are in subordine pulimea. Si in functie de cum ti-e norocul ai sau n-ai cu cine sta de vorba in institutia ierarhic superioara. De obicei n-ai, da’ cand ai dai de unu’ care injura la fel ca tine.

Pe de alta parte, fi’n’ca este la stat tre’ sa lucram cu sfanta trezorerie. Care, conform chestiei de mai sus face parte /e subordonata sfantului ANAF. Amu, asta n-ar fi o problema, decat ca noi stim ca multi din angajatii de aolo is ameobe si euglene verzi. Ceea ce ne duce la situatii de genul:

Io (io face parte din pulime) in fiecare luna tre’ sa trimit la aia de deasupra mea o hartie. Care aia aduna toate hartiile de la pulime, fac alta hartie si o trimit la sfantu’ ANAF. Cu copii de pe hartiile trimise de pulime. Toate bune pana aici. Decat ca….

Daca vreau so sa platesc chestii mai mari tre’ sa-i scriu lu’ tanti trezoreria, sa-i spun ca am trimis hartia la aia de deasupra. Si sa-i fac si copie. Ca nu ma crede pe cuvant. Tanti trezoreria trimite hartiile mele la sfantu’ ANAF. Care deja are hartie de la aia de deasupra. Si copie de pe hartia mea. Da’ presupun ca in alt birou. Ca le mai vor o data. Si daca le scriu in hartie ca 1+1=2 tre’ sa le demonstrez cum am ajuns la rezultatu’ ala. Pe hartie. Alta hartie.

Si voi vreti sa salvati ursii polari. Sorry. N-avem cum.

Altufel, toate bune. Si la vara cald. Fes in cap.

3 e prea mulți

De când s-a făcut nenea Arafat șef de director peste statu’ degeaba toată lumea trâmbițează că nu-i voie să stai mai mult de 3 inși grămadă pe stradă. Că dă covidele cu noi de tera. Și ne mai încălțăm ș’o amendă. Drept e că de preferat ar fi să fie maxim 2, că la trei dacă_combini sexele se lasă cu crize de gelozie. Că nu mai știe lumea care cu cine și cum. Da’ mai ales ar tre’i să stăm prin căși. Că covidele e nașpa rău. Și tanti poliția rumână tre’ să se asigure ea că cetățeanu’ respectă ordonanța. Că-i militară. Și la ăștia ordinu’ se execută, nu se discută. Teoretic. Da’ cum noi suntem români (și aici pe veci stăpâni), teoria o știm toți. Practica dă cu noi de pământ.

Amu’ nuș’ cât ați scos voi nasu’ la aer de când nu mai avem voie să scoatem nasu’ la aer, da’ io tre’ să mă deplasez la muncă dupe programu’ (a)normal (de ce dreaq n-oi fi făcut eu facultatea de litere?). Și cum încă n-am descoperit cum funcționează teleportoru’ lu’ nea’ Data încă mai bântui pe străzi. Și văd chestii. Gen toate patrulele de poliție îs formate din minim 4 oameni. Maxim 6. Și mimin 2 maxim 3 mașini. Adicătelea în mașină nu-s decât 2. Decât că_când se scoboară din mașini stau toți ciorchine. Minim 4 maxim 6 inși. Și mă întreb, ăstora le dă careva amendă sau ei îs scutiți? Ori îs vr’o rasă mai aparte și nu se lipe corona de ei? Și dacă se iau de viața mea că-s pe stradă io și ălelalte 4 personalități ale mele am voie să dau cu ei de zâd sau se pune starea de urgență când n-ai voie să te iei de organu’ statului?

Bine, înțeleg că-i nașpa rău să nu vorbești cu niminea zile întregi (de fapt nu înțeleg, că io-s super happy când nu mă bagă nimeni în seamă), da’ încercăm să dăm și noi un iezemplu la popolație? Nu de alta, da’ poate pricepe boboru’ mai repede și po’ să-mi iau și io câmpii vara asta.

 

Până una alta, sănătățuri. Și noroace.

PS Poze n-am. Că ordonanță militară. Și oragnu’. Mă înțelegeți voi.

Opriți-vă, că ați arat Budapesta

Pentru cine nu-și aduce aminte…..

Se raportează la Bucuresti arăturile de toamnă.

Ziua 1 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 25 km patrați. Secretaru’ de partid din Sălaj primește un telefon: vă mișcati încet, rămâneți în urmă, sporiți arăturile.

Ziua 2 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 25 km patrați. Secretaru’ de partid din Sălaj primește un telefon: vă mișcati încet, rămâneți în urmă, sporiți arăturile.

Ziua 3 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 150 km pătrați.

Ziua 4 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 150 km pătrați.

Ziua 5 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 150 km pătrați.

Ziua 6 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 150 km pătrați

Ziua 7 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 150 km patrati. Secretaru’ de partid din Sălaj primește un telefon : Opriți-vă că ați arat Budapesta.

Vă sună cunoscut? După 30 de ani de libertate încă nu ne-am vindecat de „tre’ să dăm bine la centru” (mai nou în presă) și nici de „las’ că oricum nu verifică nimeni”. Și de obicei ne merge. Și-i mulțumim lu’ ‘mniezo’ că ne-a scos și din asta și mergem fericiți mai departe. Și dacă se trezește unu’ mai pestriț la mațe să zică adevăru’ prima întrebare pe care o aude e „de ce n-ai când ăilați toți au?”. Numa’ că la un moment dat ne pleznește adevărul peste bot. Și constatăm că avem di tăti. Da’ ne mai lipsesc câteva chestii. Gen avem paturi de terapie intensivă. Da’ n-avem oameni. Și pe alocuri nici aparate. Avem echipamente de protecție. Da’s încă la furnizori. Că le-am comandat, da’ vin peste câteva zile. Avem spitale de campanie, da’ acu’ ne hotărâm unde le punem. Avem legi și ordonanțe militare da’ cineva tre să ne lămurească ce dreaq vor să zică (apropos, po’ să mă duc cu trinu’ din Brașov în București la mătușa lu’ bunicu’ lu’ bunica, sau îmî iau 6 amenzi pe drum?). Avem medici și asistente, da’ au inceput să se betegească. Da’ important e că avem. Nu știm ce, da’ avem. Și om trece și de chestia asta, într-un fel sau altu’ și n-o să pricepem nimic. Și o să dăm în continuare imformații să de bine la centru sau în presă. Că oricum nu verifică nimeni. Până ne-o mai plezni altă chestie peste bot. Și o să ne întrebăm (iar) de ce nu avem de nici unele. Și trist e că până ne mai pleznește ceva peste bot ăia care-s în stare să se prindă că am arat Budapesta or să fie oale și ulcele. Și atunci chiar am belit……..

Da’ până atunci să fie sănătate. Și la vară cald. Și stați în casă. Că mâine oricum ninge.

La noi în Absurdistan

Se întâmplă chestii. Gen

1 E închidere de an și tre’ să ne dăm de bilanț, motiv pentru care acu vr’o săptămână sun la ordonatoru’ de credite ierarhic superior (ce importatnt sună!) să întreb de termen. Mi-a raspuns cineva că se negociază termenu’ da’ ne anunță ei. 14 ani de dat cu sapa în sectoru de stat m-au învățat că tre’ să mă apuc de treabă, că de obicei aflu azi că mâine tre’ să depun bilanțu’.  Aceiași 14 ani m-au făcut să cred că mă lasă maxim până prin 19 -20 ianuarie. Motiv pentru care mi-am aranjat ploile să termin ieri. Ceea ce am și făcut. Decât că șefu’ a avut ceva treburi importate de trebuit și a dispărut din zonă, drept urmare am sunat la susnumitu’ ordonator să anunț oamenii că ce le-am scris în program e bine da’ n-am semnături. Și că foarte probabil nu ajung decît azi la ei cu hârtiile. Doamna cu care m-am conversat mi-a zis că oricum nu mai conteaza, că termenu’ de bilanț a fost în 18. Și că ei au trimis hârtie să ne anunțe. PRIN POȘTA. În era în care aflăm în timp real că-n Italia zăpada a plecat la vale cu un hotel plin, câți au scăpat, câți mai îs în hotel și în care anume camere ăștia îmi trimit hârtii prin poștă. DIN CAPU’ ĂLĂLALT DE STRADA.  Ca să n-o înjur pe biata femeie întreb și io ca prostu’ de ce dreaq nu m-a sunat, că veneam să-mi iau hârtia. Mi-a zis că noul director financiar (asta e altă poveste din absurdistan) a zis că tre’ trimise prin postă să se asigure că are semnătură de primire pentru ele. Păi PLM, că venem până la voi, vă semnam pe toți pereții și vă lasam si-o probă de ADN în freză. Ca fapt divers, hârtia a ajuns totuși la mine. Azi.

2 Dacă tre’ să-ți faci analize, investigații și alte rahaturi legate de sănătatea personală a matale și te duci la un laborator particular și le fluturi un bilet de trimitere și cardu’ de sănătate ți le fac moca. Multe dintre ele. Peste 3 luni. Da’ moca. Dacă faci aceeași chestie la un spital de stat și nu ești internat acolo poți să le fluturi și un tren că plătești. Orice. Nenea CNAS-uu ne iesplici și nouă de ce? Pă bune. Întreb pentru niște prieteni. Cam toți ăia care îți furnizează ție bani.

3 Copilu’ care „ieri ” venea în birou și zicea „sărumâna, m-a trimis mama cu hârtiile astea” și era super fericit că primea o bomboană e cu un cap mai înalt ca mine și tocma’ mi-a curățat calculatoru’ (despre care zicea că avea foarte mai șanse să demonstreze că oamenii îs făcuți din praf și nisip). Săr’naaaaaaa mult Andrei.

Altufel, toate brune! Și la vară cald!

Viața la țară

de Tănase Scatiu.

Teoria zice că, urbanizarea aduce după ea civilizația. Practica zice la fel, în unele locuri. Da’ cum noi suntem români și aici pe veci stăpâni, la capitolul teorie stăm bine. Practica, pe de altă parte, ne omoară. De când cuvântul țăran e foslosit ca peiorativ în 90% din cazuri, ne simtem bine că suntem orășeni.

Numa’ că……… suntem, de fapt, majoritatea, niște țărani care au renunțat la satu’ orizontal și s-au mutat în niște sate verticale. Și cu cât stau mai sus în satu’ respectiv cu atât sunt mai orășeni. În afar’ de ăia care stau la ultimu’ etaj, că ăia îs cam bătuți de soartă (asta e de discutat în altă poveste).

Că vedeți voi, țăranu’ crește păsări. Că găina ne dă nouă carne, lapte, brânză, ouă. Da’ noi tre’ să-i dăm de mâncare. Și chestia asta cu datu’ de mâncare la găini e atât de bine înfiptă în ADNul nostru’ că și după o viață la verticală simțim nevoia să dăm mâncare la zburătoare. Nasol e că n-avem voie să creștem găini. Da’ porumbeii îs mulți, și zboară, și nu tre’ să ne deplasăm pân’ la coteț, că vin să mânce singuri. Și să se cace pe geamu’ vecinului cu ocazia asta. Partea proastă e că îs puțin mai greu de prins, și tre’ foarte mulți pentru o tocană. Că-s mici. Și 90% pene. Da’ nu-i bai, că mergem la moll, și au ăia zburătoare gata fripte.

Muierea de la țară știe că în fiecare sâmbată tre’ curățată casa. Și scuturate covoarele și țoalele și ce alte cârpe mai îs prin casă. Da’ tre’ scuturate afară. Și tre’ spălate rufele. Care tre’ uscate tot afară. Muierea de la oraș n-a uitat chestia asta. Mai ales partea cu afară. Da’ cu cât e mai orășeancă cu atât mai greu e să ajungă cu picioarele pe asfalt, drept urmare își agață rufele proaspăt spălate pe sârma pe care i-a legat-o „soțul meu” sub geam. Pe exteriorul blocului.  După care își scutură covoare, țoale, cârpe pe celălat geam fără să-i pese că sub ea mai stau niște orășence care tocma’ și-au spălat rufele.

Țăranu’ gospodar știe că în perioada tre’ sa taie porcu’. Și după ce-s gata, porcăriile tre’ afumate.  Orășeanu’ n-a uitat chestia asta. Drept e că spectacole cu porci tăiați lângă ghena de gunoi n-am mai văzute de mult, dar…… unu’ din vecinii mei își afumă porcăriile. Din ’90 și un zâmbet, în fiecare an își scoate afumătoarea în grădina din fața blocului și își vede liniștit de treabă. Partea proastă e că încă nu m-am prins cine e. Că omu’ e pensionar și își face număru’ dimineața. Și la orele la care ajung eu acasă se mai văd, sau simt, după caz, doar urmele. Adicătelea afumătoarea din grădină, mirosul de lemn ars lângă bloc și mirosu’ de afumătură din scară. Din toată scara, care este. Că-i scară oarbă și singurele geamuri îs la ultimu’ etaj.

Carevasăzică, dacă ți se face dor de traiu’ patriarhal, aruncă un ochi prin cartier. S-ar putea să stai la sat, totuși.

Hai ceasuri bune!

Să (ne) plângem

Faceți un exercițiu. Asta dacă vă plictisiți îngrozitor sau sunteți prea bine dispuși. Ascultați ce discută oamenii de lângă voi. Știu că nu-i frumos. Da’ devine distractiv după ce-ți trece depresia. Sau nervii. Rumânu’ se plânge de tot și de toate. Că-i șefu’ măgar, că colega nu muncește, că decorațiunile de crăciun îs roșii, că nevasta nu mai stă …. c-o doare spatele, că pe bărbat nu-l mai ține…., că n-a căștigat la loto, că ninge, că nu ninge, că-s prea puține zile libere de revelion, că primaru’ a aranjat să nu ningă de crăciun (asta a zis-o o doamnă psiholog. nu comentăm), că nora nu are grijă de copil, că copchilu’ o crede pe nevastă-sa și nu pe mă-sa, că vrăjitoarea de la Cluj a zis că mă mărit până în vară și acu’ e decembrie și io n-am prieten (altă psiholoagă), că elevii nu învață, că profesorii dau prea multe teme, că Gicu s-a dus la chef cu Marioara (măgaru´!), ca mama nu-mi da bani de club, ca au scumpit țigările, că Nae iar s-a îmbătat aseară, că mi-au plecat toți angajații, că mă doare …..cam tot ce vă trece prin cap. Asta n-ar fi o problemă dacă te plângi la cineva care te cunoaște și/sau are chef să te asculte. Da’ când te întâlnești cu un om după un an de zile, și te întreabă ce faci, e de rahat cu perje să-i explici tot ce ți-a mers prost în ultimu’ timp. Că nu cre’ că-l interesează foarte tare. Mai ales dacă sunteți prieteni pe facebuce. Mai ales dacă pe facebuce viața ta e perfectă. Că pe facebuce nu ne plângem. Că nu citește nimeni dacă ne plângem. Da’ dacă ești în fața lui, omului i-e rușine să fugă. Și stă să te asculte. Și te înjură în gând. După care se duce acas’ și se plânge la cineva că toată lumea se plânge.

Tu de ce te plângi?

PS, ai grijă ce vorbești în public. Habar n-ai cine te ascultă. #bigbrotherebinesanatos

Despre Dorel

Dorel se angajază la stat. Adică la o instituție publică. Care vreți voi. Pe ce post vreți voi.

Prima chestie pe care o învață Dorel e că nimeni nu poa’ să-l dea afară de la stat. Ok, teoretic poate. Da’ durează. Sau Dorel tre’ să facă o nefăcută. Da’ mare. Pen’ că, vedeți voi, la stat se ocupă posturile pe bază de examen. Adicătelea Dorel să duce și dă lucrare de control despre cum se sapă, dupe care le arată la omini că știe să ție sapa in mână, dupe care are loc de muncă. Eh, după cam  3 luni șefu’ lu’ Dorel descoperă ca Dorel are niște scame mari în chefu’ de lucru. Și acu’ încep dubiile. Că sistemu’ zice cam așa:

  1. Îi facem referat lu’ Dorel, da’ fiind prima abatere nu putem să-i dăm decât avertisment. Dacă Dorel nu se potolește urmează:
  2. Îi mai facem un referat lu’ Dorel. Fiind a doua abatere putem să-l ardem la leafă. Cu X%. Dacă  Dorel nu se potolește urmează:
  3. Îi mai facem un referat lu’ Dorel. La a treia abatere putem sa-l dăm afară. Da’ avem o problemă. Că dacă îl dăm afară pe Dorel vr’o tri luni cel punțin nu face nimeni nici cât făcea el . Că tre’ să se gate luna să declarăm postu’ vacant. După aia tre’ să-l scoatem la concurs și să scriem pe toate gardurile că am scos postu’ la concurs. Și tre’ să la dăm timp la oameni să se înscrie la concurs. Dupe care ne concursăm.  Dupe care mai durează 2 săptamani până vine omu’ la muncă. Și îs mari șanse să găsim unu mai prost ca Dorel. Și dacă Dorel se cumințește minim juma’ de an rămânem într-o buclă cu fazele 1 și 2.

Deci, ce făcem? Păi nu făcem nimic. Îl rugam frumos pe Dorel să sape. Dorel zice că o să, și toantă lumea e fericită.

O altă chestie pe care o învață Dorel, la fel de rapid ca pe prima, e că singura șansă pe care o are să avanseze e să-i moară șefu’. Sau să se pensioneze. Sau să facă șefu’ o nefăcută. Da’ mare. Nu dezvoltăm subiectu’. E similar cu datu’ afară.

A treia chestie pe care o învață Dorel e că leafa lui se mărește periodic, fara nici o legătură cu cât (sau dacă) muncește. Gen o dată la 4 ani. Că tre’ să căștigam alegerile.

Carevasăzică, vrem performață în sistemu’ de stat. Și la căldură la vară.