Cel mai frumos martisor

O coaja de fistic poleita cu niste sclipici, un fir alb cu rosu si o felicitare care zice asa:

Luna martie este dedicata tuturor femeilor…

Asociatia Bolnavilor de Cancer iti doreste sa ai o primavara ca o simfonie, sa fi puternica, vesela, sanatoasa si iubita, asa cum meriti cu siguranta!

Iti daruim acest simbol al primaverii confectionat cu suflet si pasiune de doamnele din asociatie la terapia prin arta.

LA MULTI ANI

Cel mai frumos martisor: zambetul doamnei care mi-a dat cele descrise mai sus.

Reclame

Polutia Romana

Pe vremea cand subsemnata nu se iezista nici macar in forma de scrisoare de dragoste, prin mirobolantu’ oras de la pualele Tampei bantuia un nenea la care nu-i placeau  hainele  de blana.  Si asa suparat era nenea asta pe hainele de blana, ca_cum vedea o tanti imbracata cu asa ceva cum ii lua gatu.  Din cate spun „batranii”, umbla o vorba pe vremea aia: „Daca vrei sa scapi de nevasta, imbrac-o in blana si trimite-o in Poiana.” A ramas celebru cazul pentru ca fin’ca nici in ziua de azi n-au aflat cine era nenea ala.

Revenind in anii de gratie ai lu’ 2000, prin al cincelea an (parca_ca nu tin minte datele), pe langa gara au fost ucise doua farmaciste. De atunci il tot judeca pe unu’ da’ nu poa’ sa zica nimeni sigur ca el le-a ucis. A fost tam-tam mare vr’o trei luni, dupa care aproape toata lumea a uitat povestea.  Mai apare cate o stire cand susnumitul are termen la proces.  Da’ cam atat.

Anu’ asta, dupa povestea cu casa de schimb valutar, incepem sa descoperim cu stupoare ca, gratie superbului nostru sistem de justitie, pe plaiurile mioritice se plimba liberi niste bieti bolnaviori condamnati pentru atacuri si crime. Amu’, inocenta din mine tinde sa creada ca penitenciarele romanesti au darul de a schimba in bine caracterele celor care le calca pragul. Si de unde intrase la zeghe un asasin iese cel mai mare luptator pentru drepturile omului. Ma leshi?

Adica plange unu ca nu-si prea vede curu’ stand la racoare, o tanti judecatoarea il crede si-i da drumu’, si ala isi inchiriaza casa la 100 de merii de sediu’ politiei. I se termina vacanta, da’ se gandeste el ca totusi, n-are chef sa se intoarca si nu sesizeaza nimeni ca nea’ asta nu-i la parnaie.  Mor doi oameni, unu ajunge vai steaua lui, si nenii politai incep sa se dea de ceasu’ mortii ca_cum s-a putut intampla asa ceva. Si se apuca de scormonit tot orasu’, si cauta, si sapa si se uita si ………intr-un tarziu il gasesc pe nea’ asta in curtea lor.  Il studiaza ei bineeeeeeeeeeeeeeeee si hotarasc ei ca asta-i criminalu’ si inapoi la zeghe. Ca mai avea de stat acolo’ ceva anisori fin’ca ‘pushcase acu’ ceva timp un patron de casa de schimb valutar.  Sesizati logica?

Da’ apare o problema. Vine unu si zice ca nea’ pistolaru’ in seara aia se juca d’a boxu’ cu unii in locu’ de joaca al politistilor. Cah, nu da bine. Da’  noi e perseverenti, si cautaaaaaaam, si cautaaaaaaam, si cautaaaaaaaaaam si surpriza: ieri apar cu alt nenea pe sistemu’ : „Asta va place??? Il distribuim in rolu’ de asasin”.

Pai ba baieti, eu ca cetatean platitor de taxe care va ajuta pe voi sa nu muriti de foame, ce incredere sa am in voi? Adica daca Doamne feri se supara careva pe mine si ma trimite brusc in lumea vesnicei vanatori, o sa-l prindeti vr’odata (daca cu ultimele puteri reusesc sa scriu pa’ ceva Xulescu m-a omorat nu se pune) ori tre’ sa ma bazez pe justitia divina? Era retorica intrebarea.

Ca fapt divers si pe post de bomboana pe coliva (tot despre justitie e vorba).  Nea’ Tribunalu’ Brasov  i-a dat inapoi unui cetatean o bucata de pamant sub podu’ din Darste. Pardon, sub un picior al podului din Darste. N-am nimic cu nenea, ca-i dreptu’ lui sa vrea pamantu’ inapoi, da’ ba nea’ tribunalu’ stiai ca-i podu’ acolo, ce mama dreaq n-ai scris in hoatrarea aia ca sa-i dea tanti primaria banii pe teren?

Mi-am revenit (cat de cat)

Deci, nu va spun ce-am avut ieri ca va stric ziua. In orice caz, va log flumos sa ma scuzati ca n-am zis nimic (Ada, scuzeeeeeeeeeee :*). Si ca sa va treaca de suparare:

Zalutam cu rezbekt, Jefu.

Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tregut fara broblem control la aerobort.
Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumadate furat tigan din buzunar.

Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la sbital, doctor roman durut la cur, noi luat cur fok.

Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania, cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum…!
Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geam sparte ca la Beirut , tigle kazut cap cind vind bate.

Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine. Astia romani are tupeu nu gluma ! Urgent trebuie recrutat, jefu ! Bomba cu azotat mare efect aveam..

Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman. Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat, tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei…
Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter.
Aicia la Romania , mult cretin!
Zbierat, zguibat la sin, cacat be mine de frica!

Jefu, ma indorg acasa!
Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba.

Bai, astea cum se starpesc?

Am o vaga impresie ca, la un moment dat in viatza voastra ati dat de un exemplar de genu’ asta.

Genu’ ala de femeie care crede despre ea ca e cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai corecta, cea mai desteapta, cea mai informata si cea mai indicata sa dea informatii sau sa gaseasca solutii.

Genu’ ala de femeie la care-i place groaznic de mult vocea proprie si scopu’ vietii ei e sa se auda vorbind.

Muierea aia care, intrebata sau nu, iti spune ce crede despre absolut oricine sau orice, care stie solutiile la toate problemele din universu’ asta, si e in asemenea hal de generoasa incat se forteaza si te forteaza sa ti le impartaseasca.

Muierea aia despre care absolut oricine stie absolut orice, pentru ca nu poa’ sa tina pentru ea nici faptu’ ca s-a futut cu altu’ cand porcu’ de barbatu-so zacea beat mort in camera de langa.

Muierea aia care diseaca vietile prietenelor/cunostintelor/colegelor de munca/sefi(e)lor si trage niste concluzii inteligente de gen: „Aia e curva, ca uite, nu-i maritata si si-o trage cu ala” urmate intotdeauna de „Eu n-am facut asa ceva”. Nu, tu ti-ai tras-o cu altu in casa lu’ barbac’to, da tu nu esti curva.

Muierea aia care tine tooooooooooooooate posturile cap-coada, si se lauda cu asta, da’ de cate ori deschide gura scapa cate un drac sau o pula, ori cate o caracterizare in care nu apare nici macar un cuvant bun.

Muierea aia pentru care toti sunt prosti, rai, urati, avari, egoisti, nebuni, tampiti, muierea aia din punctul careia de vedere nimeni nu-i in stare sa faca nimic cum trebuie, nimeni nu stie ce-i bine pentru el, nimeni nu-i in stare sa gandeasca.

Muierea aia care stie cum trebuie crescuti si educati copii, chiar daca ea n-a fost in stare sa faca unu’.

Muierea aia care a avut, sau are o ruda/cunostinta care a avut toate bolile posibile, si, drept urmare e mai avizata decat orice medic sa-ti prescrie un tratament, pana si pentru durerea’n cur.

Deci, cum se starpesc creaturile astea?  Ca io tre’ sa scap de vr’o  doo, si daca le aplic tratamentu’ standard am foarte mari sanse sa mor in parnaie.

Mistere nedeslusite

Nu vorbesc nici de  Geneza nici de Triunghiul Bermudelor.  Vorbesc despre o chestie pe care nu pot s-o priceapa barbatii. La drept vorbind, nus’ ce-a avut in cap al’ d’a inventat-o si inca nu m-am hotarat daca sa-i fiu pe veci recunoscatoare sau sa-l strang de gat. Chestia asta vine in tot felul de marimi, culori, modele si materiale si de obicei e umpluta cu tot felu’ de chestii mai mici sau mai mari, mai mult sau mai putin folositoare, dar existentiale pentru viata de zi cu zi a femeii. Da, deci vorbeam despre geanta/poseta.

Geanta mea de toate zilele are aer de dulap. Adica e mareeeeeeeeeeee. Nus’ de ce am cumparat-o, da’ prinde bine in unele momente, ca de exemplu cand tre’ sa fac cumparaturi minore si n-am plasa. De foarte multe ori s-a trezit cate cineva sa ma intrebe „Ce mama dreaq cari in geanta aia?” si n-am stiut sa raspund. Daca va intrebati de ce va spui toate astea, raspunsu’ e asta:

Aseara au venti sor-mea si cumnatu-mio in vizita. Dupa behaielile de rigoare am aflat si motivu’ vizitei:

„Sor-meaaaaaaa, daaaa si mieeee niste bani imprumut! Te roooooooooog 😀 „

„Cati vrei?”

„Aaaaaaaaaa, pai vr’o 50 daca poti.”

Stau gandesc, ma uit in calendar……….

„Adu-mi geanta.”

Moment in care pe sor-me o manca limba:

„Da’ ai ceva pe acolo si nu tre’ sa vad?”

„No’, atunci adu-mi portofelu’!”

Pleaca draga de sor-mea, si se intoarce dupa vr’o 2 minute cu geanta. Precauta, mai intreaca o data:

„Sigur n-ai nimic de ascuns prin geanta?”

„Nu!”

Se aseaza pe scaun cu geanta in brate si incepe sa scoata: penaru’, agenda, incarcatoarele de la telefoane (2), aparatu’ de fotografiat, trusa de farduri, doo pachete de tigari (unu de pe vremea cand inca mai fumam mentolate), gelu’ de dush (pe care l-am cumparat saptamana trecuta), bateriile (4, rezerve pentru aparatu’ foto), un maldar de plicuri (facturile si extrasele de cont din tot anu’ trecut), un ruj, un creion dermatograf (n-are rost sa fa spun ca le-am cautat vr’0 saptamana, nu?), o pila, o forfecutza de unghii, o surubelnita (mi se mai intampla sa fac pe asistentza tehnica si-mi trebe’ la desfacut tastaturi, soareci & stuff), ceva carti de vizita, certificatu’ de garantie de la filtru’ de cafea, un pachet de prezervative vechi de vro’ 2 ani, agrafe, o cutie de capse, copertile de la bonurile de masa, vr’o cateva chitante, trei chestii de legat paru’,da’ portofelu’ ioc.

Ups, am uitat sa-i spun ca am un buzunar cu fermoar si acolo imi tin portofelu’ 😀 .  Ii dau banii fetei si ma apuc de sortat. Acu’ am scapat de hartii, de gelu’ de dush si de tigari. Da’ am o vaga idee ca in amxim trei saptamani iar o sa am o gramada de tampenii uitate prin geanta.

Ca_concluzie, cea mai inteligenta afirmatie pe care am auzit-o despre poseta apartine unei ilustre contemporane (o prietena d’a lu’ frate-mio) care zicea ceva de genu’ „O sa-i raman etern recunoscatoare aluia care o sa fabrice poseta cu bec. Adica o chestie de genu’: deschizi geanta si se aprinde un bec, sa vezi si tu ce-i inauntru”.

PS, 2% 😀

As vrea sa fiu…….

Lu’ tanti Ada iar i s-a pupazat pe mine si mi-a pasat o leapsa. Adica tre’ sa zic ioooooo ce as vrea io sa fiu daca n-as fi io.  Bag sama ca Lu’ Ada i-a scapat un amanunt: io sufar (vorba vine 😈 ) de personalitati multiple, da’ am chestionat una dintre personalitatile mele si a iesti asta:     

DACA AS PUTEA FI:

  1. o floare: orhidee
  2. un anotimp: toamna
  3. o culoare: albastru
  4. un animal: cal
  5. un obiect vestimentar: o bluza calduroasa
  6. o piesa de mobilier: un balansoar
  7. o piesa muzicala: The Judds, Grandpa (tell me about the good old days) 
  8. un vers: Trecut-au anii ca norii lungi pe sesuri…….
  9. un peisaj: vara, munte, padure de brazi, parau.
  10. un obiect: lampa
  11. un instrument muzical: pian
  12. un copac: brad
  13. un oras: Barcelona
  14. o persoana publica: Briana Caragea
  15. o alta persoana apropiata: Billy
  16. o carte: „Kaddish” – Leon Wieseltier
  17. un fel de mancare (sau ceva dulce): inghetata de vanilie
  18. un super erou: Superman ca asta putea sa dea timpu’ inapoi.
  19. un fenomen al naturii: ploaie de vara
  20. o masina: Nissan Terano
  21. un fruct: mar
  22. o parte a corpului: ochi
  23. un film: The lake hause

Maine s-ar putea sa am alte raspunsuri. Da’ pana una-alta, lepasa merge la Cata, ca prea someaza 😀

Si lu’ Marlo

Fagadau’

De vr’o juma’ de an, ma’mzel Pandora imi toaca_creierii fin’ca vrea ea sa ma duca intr-o crashma. Ca-i faina. Si au mancare buna.  Si e amenajata super ultra ++.  Si sa vezi. Si sa nu crezi. Si m-am dus.

Amu’, crashmele care-mi plac mie tre’ sa aiba 7 caracteristici:

1. Sa nu coste o bere cat abonamentu’ meu la sobolanu’ Brasov.

2. Sa fie cald (iarna)/ sa aiba terasa (vara). 

3. Sa aiba mancare buna.

4. Sa aiba muzica buna.

5. Sa fie linisteeeeeeeeeee (in limitele posibilului). 

6. Sa aiba o priveliste cat de cat frumoasa.

7. Sa nu aiba cin’ stie ce fauna pe post de clienti/ospatari.

Prima impresie a fost ceva de genu’ „vreau in alta parteeeeeeee”. Da’ am zis ca daca tot am ajuns acolo macar sa vad despre ce-i vorba pan’ la capat, sa pot sa-i scot ochii cand mai vine cu ideea asta.  Casa in care e crashma e aranjata bine, dar din pacate inca mai poarta urmele bodegii care a functionat inainte acolo. O sala lungaaaaaaaa e impartita in doua, pe sistemu’: primele 2 treimi spatiu pentru nefumatori, ultima treime spatiu pentru fumatori.  Spatiu pentru nefumatori e relativ lejer, in sensul ca ai loc sa te plimbi printre mese. Spatiul pentru fumatori, in schimb e ticsiiiiiiiiiiiiiiiit, da’ am reusit sa gasim o masa.

Deci, bodega la control :

1. Berea – in termeni. Un punct pentru ei ca au bere neagra. Un punct minus ca nu mai aveau vin.

2. Cald inauntru – un punct. Promisiuni de terasa – un punct.

3. Au astia un meniu bai tataaaaaaaaaaaaaaaaaa. M-am holbat vre’o juma’ de ora in el ca nu stiam ce sa aleg. Pan’ la urma am folosit singura metoda care nu da gres in cazuri de genu asta: „Antante”. Mi-a iesit quatro stagioni.  Deci bunaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, si mareeeeeeeeeeeeeeeeeeeee. Si bagai de sama ca au ciorba de fasole cu ciolan afumat. Si se serveste in pita. Si se vinde ca pita calda.  Nu va zic mai multe despre meniu, ca poate ma injura careva  (nu dau nume) 😀

4.  Muzica buna. Da’ aceeasi. Adica tot a treia melodie era Manuela a lu’ nea’ Julio. Ca d’asta v-o pusei spre ascultare. Ca mie mi s-a acrit de ea. S-o mai ascultati si voi ca poate o uit eu 😀

5. Vr’o ora am putut sa vorbim linistite. Ca dupa aia am aflat ca Mihaita n-are voie zahar ca i-a zis doctoru’ cai prea gras (Mihaita fiind un pusti de vr’o 5 ani), ca Dan mai asteapta vr’o 10 insi, care au venit pe rand, si am aflat ca-s cu Dan ca aveau grija sa anunte toata crashma ca-l cauta pe Dan, m-am curentat ‘ga-mi-as mutu’ in rahaturile de autoaparare pe care le vand mutii, si am aflat ca o gasca de vr’o 32 de insi planuiesc un chef  la o cabana in Poiana. Stiu si cat il platesc pe DJ, si ce au de baut, si care cu cine sta in camera, si la ce ora se intalnesc. Baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, nu ma intereseazaaaaaaaaaaaaa. Vorbiti dreaq mai incet cand sunteti in crasma ca nu-i obligat nimeni sa va asculte ineptiile.

6. Privelistea, betooooooooooooooooooiiiiiiiiiiin. Etajele 1, 2 si 3 dintr-o  magnifica constructie comunista (bloc de locuinte).

7. Clientela…… po’ sa va spun ca la un moment dat a intrat un nenea si aveam o vaga senzatie ca urmeaza sa apara careva pe la geamuri si o sa inceapa sa traga in noi. 

Drept urmare, daca mai dau pe acolo o sa fie ori im amiaza zilei, ori dupa ce s-o deschide terasa. Da’ am totusi o vaga impresie ca asta a fost prima si ultima mea vizita in fagadau’ respectiv. 

Te uita cum ninge’n Decembre

Zicea Bacovia si canta Nicu Alifantis. Da bre, zice clar acolo:IN DECEMBRIE. Ce nu va e clar? Adica de la 1 pan’ in 31 DECEMBRIE. Acu’ e Februarie. Decembrie a trecut de mult. Si eu sincera sa fiu m-am saturat de „cacatu’ asta alb”. Si inca ninge. Si bate vantu’. Si saptamana trecuta visam la primavara care parea sa-si faca aparitia. Da’ nuuuuuuuuu. Ninge. Si viscoleste. Si e frig. Si mie frigu’ imi afecteaza aia 4 neuroni. Si neuronii mei oricum is adormiti dimineata, da’ pana ajung la munca mai si ingheata. Problema e ca, ai mei colegi se asteapta sa functionez la capacitate maxima de cand intru pe usa, ori mie imi tre’ vr’o 3 cafele fierbinti sa-mi dezghet neuronii, si juma’ de sul de hartie igienica sa-mi colectionez materia cenusie care s-a lichefiat. Eh, daca nu le-ar fi venit la neste unii geniala idee sa interzica fumatu’ in spatiile publice poate ca mi-as reveni mai repede, daaaaaaaaaaar, inspre imensul meu chin, imi „savurez” tigara de dimineata afar’ in curte. Chestia asta imi face o lecutza mai rau, fin’ca neuronii mei dau sa se dezghete de la cafeaua fierbinte, elibereaza ceva aburi in atmosfera (adicatelea in cutia craniana) care aburi ingheata instantaneu de la frigu’ de afar (cre’ ca aia e singura perioada din zi cand am si io ceva in cap, recte gheatza). Pe cale de consecinta, cand ajung in birou, cu forte de munca nebanuite (adica zero) ma holbez ca tuta la monitor si la tastatura, ca nu prea pricep care-i legatura intre ele. Deci, frigul nu bun, imi afecteaza eficienta la munci.

Spre seara in schimb, cand tre’ sa-mi deplasez fizicu’ inspre casa, problema e putin mai crunta. Niciodata nu reusesc sa ma dezghet de tot la munca, drept urmare plec semi inghetata, ajung in statie la timp sa vad autobuzu’ plecand (‘tu-ti neamu’ ba Murphy) mai deger cel putin un sfert de ora, dupe care ma urc in birja. Norocu’ meu ca autobuzele au incalzire. Logic, n-am timp sa ma dezghet pana cand tre’ sa cobor, si de obicei cand ajung la statia finala picioarele mele sunt intr-o stare de nesimtire crunta, ca tre’ sa ma uit pe unde calc sa nu mi le rup.  Eh, norocu’ meu ca stau la etaju’ 4. Si n-am lift.  Si pana ajung in casa ma incalzesc mai tare decat teracota lu’ bunica. Dupa care ma ia cu frisoane. Dupa care beau un ceai fierbinte si-mi trec toate. Si mi se lichefiaza materia cenusie. Si ma rog sa vina vara. Si am o vaga impresie ca prin iulie – august o sa-mi blestem zilele ca-i prea cald, si o sa vreau sa fie iarna. Ba nu, toamna.  Ca daca ar fi dupa capu’ meu ar trebui sa fie iarna de sfantu’ Neculai, de Craciun, de revelion si de sfantu’ Ion.

Pana vine primavara (daaaaaaaaaaaaa Doamne), te uita cum ninge’n …….februarie 😦   Nu rade buey, ceteste’nainte 😛

PS, stiti povestea, 2%.

Vise, maica, vise….

Acu’ vr’o suta de ani, pe vremea cand se apropia cu pasi marunti si repezi sfarsitul ultimului an de scoala, mi-am jurat ca in viata mea n-o sa mai scriu. Da’ nimic, nimic, nimic. Si in toata casa mea n-o sa mai fie petrec de hartie si varf de creion.  Ca io scriu urat. Si toata viata mi s-au scos ochii pe tema asta. Si mi-am zis ca ajunge! Solutii aveam doo: ori ma chinui sa scriu frumos, ori nu mai scriu. Amu’ oricat de mult m-as chinui, NU POT SA SCRIU FRUMOS, drept urmare, am zis ca ar fi o idee buna sa ma las de scris. Deci, meserie de viitor (de viitoru’ meu adica): orice nu implica hartii, pixuri sau alte instrumente necesare scrisului. Cand m-am angajat sa dau cu sapa in campu’ muncii pentru prima data vindeam cam orice se poate baga in priza. Problema e ca dupa ce  m-am angajat am descoperit cu stupoare ca fiecare vanzare avea bonus o factura + un certificat de garantie, care, lojic, tre’ia scrise de mana. Cah.

Cum io’s copil cuminte si dashtept, unu dintre dereftori s-a gandit sa ma mute in contabilitate.  Si pan’ sa ajung la noul meu birou, visa optimista din mine ca s-a terminat era scriptelor. M-am inselat amarnic. In anu’ de gratie 2000 mandretea de firma nu descoperise inca tehnica de calcul. Cat timp am facut pe contabilu’ la firma respectiva am scris mai mult decat in  12 ani de scoala. Da’ s-au schimbat vremurile si mi-am schimbat si io locu’ de munca.  Sperantele mele era sa dea cu capu’ de tavan cand am vazut ca-n anuntu’ de angajare scria ca „obligatoriu operare PC”. Si m-a tinut fericirea pana in a treia zi de munca. Cam atunci am priceput cu ce se mananca nou’ meu loc de munca: scriptologie cronica cu vagi incursiuni in abac.  Si scriu dragii mei de vr’o 5 ani de am impresia ca l-am depasit si pe cel mai prolific scriitor la numartu’ de pagini. Si plang ca de trei zile scriu cate 8 ore pe zi, si ma doare mana si am facut bataturi la degete si mai am de scris si ma chinui si vreau concediu si nimanui nu-i pasa 😥

Care ai chef de facut scriptologie in locu’ meu?

PS, nu uitati de 2%.

Marti

Ieri a fost marti. Cica 3 ceasuri rele. Si ziceti voi ca numa’ 3?  Ca io bag sama ca-s mai multe.

Pluteam linistita prin lumea viselor cand aud vocea suava a mamei:

„Da-te-o’dat  jos din pat ca iar intarzii la munca!!!!!!”

Deh, e mama si tre’ s-o ascult. Deci, drepti, spalat, imbracat, ras o gura de cafea in drum spre usha, si la ataaaaaaaaaaac, o noua zi trebuia infruntata cu eroism. Da’ stau acu’ sa ma gandesc ca, mai bine sunam o colega sa-i spun ca-mi iau liber pe motiv de glaucom anal.

Ca sa va iesplic. In plin proces de incheiat fermoirele la cizme am simtzit ca ceva ma cauta pe la shale, da’ n-am bagat de sama. Partea proasta e ca, dupa ce am incuiat usa m-a apucat stranutu’. Si eu cand stranut stranut din tot sufletu’ si toate incheieturile. Drept urmare, shalele mele au inceput sa dea semne de protest. Am facut ce stiu sa fac cel mai bine (adicatelea am ignorat durerea si m-am carat la munca). Cand mai aveam vr’o 50 de metrii pan’ in statie vad ca trece pe langa mine, falnic, AUTOBUZU’. De alergat dupa el nu se punea problema ca pe trotuar era gheatza d’aia foarte bine lustruita si shalele mele incepeau sa se isterizeze. Pe cale de consecinta, mi-am urcat fizicu’ intr-un taxiiiiiiiiii si m-am carat la munci. Cand am ajuns la munca am vazut cum un coleg cauta disperat un loc de parcare. Inconstientul meu, pardon, subconstientul meu stia ca asta nu-i bine pentru mine, da’ nu-mi puteam da seama de ce.  Pana sa ajung in birou mi-am dat seama. Era nenea cu cheia de la grilaj. Grilaju’ care-mi blocheaza scurtatura spre birou.  Deci, intoarcere maiastra la 180 de grade, ocolit juma’ de cladire si ajuns in sfarsit in birou.

PS. Colegu’ a cautat un loc de parcare juma’ de ora.

A trecut ziua de munca _cum a trecut si am plecat incet spre casa. Nus’ daca v-am spus, da’ in unele zile, drumu’ meu spre casa trece printr-un bar. Azi a fost una din zilele acelea. Pe cand ma pregateam sa decolez, ma suna mama. Si mama nu suna decat daca se plictiseste groaznic (da’ asta se intampla dupa ora 20) sau daca s-a intaplat ceva.  Acu’ m-a sunat sa ma anunte ca tanti prezidenta de asoc’iatie de propr’etari zice ca mai am de platit intretinerea pe octombrie. Deci, alt taxi, fugi acas’ cauta chitante si trimis mama inapoi la tanti prezidenta. Subiect inchieiat din punctu’ meu de vedere. Incheiat vr’o doo ore, ca pe la 8 seara trecute fix ma trezesc cu tanti prezidenta la usa. Si incepe sa-mi explice tanti cum ca chitanta aia e anulata, ca_cand m-am dus sa-i platesc am luat chitanta si nu i-am lasat banii, c-o fiiiiiiiiiiii, c-o patiiiiiiiiii. Da’ pana una alta io am chitanta care zice c-am platit, ea are un exemplar GOL pe care scrie cu pixu’ anulat. Deci, hai bashti.

Da’ ma simt bine. Ca am vazut in treacat o stire. Cica doi puleti s-au gandit ca ar fi inteligent sa sparga un magazin. Si s-au dus oamenii la atac cu o ranga. Au spart geamu’ , da’ ghinion de neshansa, in magazin era una din vanzatoare. Si tanti i-a luat ranga din mana lu’ hotzu’ si i-a luat la incins pe amandoi. Hai  sa traiesti tanti, si sa-ti dea Domnu’ viatza lunga, sanatate si bani multi!

Da’ tot ma dor shalele 😥

PS nu uitati de 2%.