Una din rudele mele foarte apropiate, acu’ vr’o tri ani, si-a facut bagajele si a zburat cu avionu’ tai tai departe, peste ocean. Si nu s-a mai intors. Tre’ sa specific_ca e vorba de una bucata berbant bine, ajuns la venerabila varsta de treij’ da ani… si-un zambet. Pentru buna derulare a povestirii il botez Billy (si nu-i dau mielu’, sac!).

Eh, dupa ce a plecat Billy al meu a fost liniste vr’o tri luni, pana a aflat tot neamu’ meu al falos ca susnumitu’ vorbeste, in principiu, numa’ cu mine (multam tata). Ca deh, e mai ieftin sa te tst 24/7 pe mess decat sa vorbesti 10 minute la telefon. Dupa care a inceput nebunia. Ca_cum dadeam cu ochii de vr’o ruda/cunostinta/prieten era imposibil sa nu apara intrebarea „Ce face Billy?” in primele 3 minute de discutie. Si cum mie nu-mi plac discutiile de genu’ asta raspundeam intotdeauna „Bine!”.  Deh, raspunsu’ e nesatisfacator pentru amatorii de amanunte picante, pe cale de consecinta urma un tir de intrebari la care imi era prea  greu/greatza sa raspund:

„Si-a gasit de lucru?”  – daaaa, il asteptau astia cu covoru’ rosu’ la aeroport si cu vr’o 10 contracte numa’ bune de semnat.

„Da’ casa are?” – nu, acolo oamenii nu stau in case. Stau in capsule cu ecosistem propriu. Logica ca are casa, ca doar n-o dormi in strada!

„Da’ cat castiga?” – sti ce-a zis Dabija?

„Da’ se insoara?” – eventual, candva………..

„Da’ are iubita?” – oare cum era vorba aia cu Dabija?

„Da’ are masina?” – daaaaa, vr’o 3 : masina de spalat, masina de calcat, masina de gatit. Cre’ ca are s’un otomobil.

„Da’ cand vine acas’?” – la anu’ si la multi ani.

Amu’, intrebarile prezentate mai sus apar destul de rar, cand interlocutoru’ nu se prinde din prima ca n-am chef sa continui discutia. Dar o anumita intrebare apare de fiecare data. Si mi-am adus aminte de ea fin’ca am fost ieri pe la Abue, si s-a trezit sa mi-o puna. Intrebarea adica: „Da’ cum se descurca cu mancarea?”.  Absolut toaaaaaata lumea cu care am vorbit despre Billy, de la vladica la opinca, mi-a pus intrebarea asta de cel putin tri ori.  Carevasazica pe roman il roade o grija mareeeeeeeee : mancarea. Tre’ sa mance. Si sa stie ca si altu’ manca. Si sa stie si ce manca al’ de langa el. Si cat l-a costat. Si ce-o sa mance maine. Ca nu conteaza ce ne lipseste da’ tre’ sa avem mancare. Si sa mancam.

Amu’ sa raspund si la intrebare: acu’ 25-30 de ani, mama lui l-a invatat pe Billy sa foloseasca lingura, furculita, cutitu’ & co.  Acu’ vr’o 10 – 15 ani un vecin l-a invatat cum se foloseste sataru’ toporu’ si cutzitu’ de injunghiat porci. Am o vaga impresia ca n-a uitat cum se folosesc, deci tind sa cred ca se descurca bine cu mancarea.

PS, Billy, Pofta Mare!