Abue ………si expozitia.

Nu, nu m-am apucat s-o culturalizez pe Abue. Da’ cum va spuneam cumnatu’mio ii pune parchet. Sau mai bine zis i-a pus. In toata casa. Drept urmare acas’ la Abue e dezastru natural. Si cineva tre’ sa-i faca curat (nu dam nume, persoana importanta 😈 ). Si se gandea optimista din mine ca_cu ocazia asta mai arunca/ascunde ceva chestii la care io nu le gasesc rostu’.  Printre chestiile care urmau sa zboare in vr’un fund de dulap se afla sticlaraia, bebelourile si meleurile. Pe cale de consecinta, la prima tura de curatenie m-am facut ca uit de ele. Drept e ca mileurile le-am luat acas’ ca sa le „spal”. Si ma gandeam eu in sinea gandului meu ca, poate se defecteaza masina de spalat sau fieru’ de calcat si o sa-i distrug ireparabil frumusete de mileuri. Va e clar ca au ramas in punga cu care le-am adus de la Abue. Pana sambata. Cand m-a mancat in…. tre urechi s-o sun. Si mi-a tinut juma’ de ora teoria chibritului din care rezulta ca as face bine sa ma duc sa-i fac curat in casa si sa i le pun pe toate la loc cum erau. Drept urmare, sambata am avut program de spalat&calcat mileuri 😡 .

Ieri in schimb, o fo’ alta minunatie. Ca m-am dus sa-i aranjez cat de cat casa femeii. Ghinion de nesansa, am ajuns la 5 minute dupa stimabilu’ cumnatu’mio, care mai avea de pus plinta pe hol.  Pe cale de consecinta, am avut vr’o doo ore de publicitate pana a terminat susnumitu’ de facut prafaraie. Dupa care a urmat fericirea. Ca Abue are pe post de vitrina o chestie……… cum sa va iesplic…… o chestie care seamana cu un zeppelin taiat in doo pe lung. Si in capete are sticla. Da’ nu orice fel de sticla. Are neshte fashii luuuuuuuuuungi si ingusteeeeeeee de sticla, ca acu’ treij’ da ani astia nu stiura cum sa ia curba cu o foaie de sticla si s-au gandit ca daca pun neste linii drepte si scurte poate poate iese ceva. Si a iesit.  A iesit o chestie care-mi toaca nervii de cand am constientizat ca exista. Mno, in aproape 30 de ani eu n-am avut curaj sa scot fasiile de sticla de la locu’ lor, da’ tarzan asta de cumnatu’mio a avut. Si le-a scos si a plecat. Si cineva tre’ia sa le puie la loc. Si clar ca io am castigat lozu’ al mare. Si am facut azi un puzzle de zile mari cu fasiile de sticla. Da’ au incaput toate. Si nu s-a spart nici una.

Cand a trebuit sa umplu zeppelin’u cu ce scosesem din el am cam bagat-o pe maneca. Ca pe bune ca_cand l-am golit le-am pus pe toate dupa o lojica_ca sa stiu cum sa le pun inapoi. Da’ intre timp a trecut pe acolo vrajitoarea cea rea, mama vitrega a lu’ Cenusareasa si a lu’ Alba ca Zapada, lupu’ cel rau Rumburak, zmeu’, turcii, tatarii, cumnatu’mio, sor’mea, mama si abue, si s-a dus dreaq logica mea.  Si m-am apucat de umplut zeppelin’u pe sistemu’ „da Doamne  sa incapa”. Si au incaput. Vr’o juma’ de ora, ca dupa aia si-a adus aminte Abue ca in nus’ ce sertar mai are niste pahare care au fost in vitrina aia.  „Niste” inseamna cam 24 de pahare, care dupa logica mea incapeau in vitrina doar daca le faceam cunostinta cu un ciocan. Da’ m-am chinuit sa le fac sa incapa. Si chiar au incaput, numa’ ca: setu’ ala de cristal trebuia sa fie pe primu’ raft nu pe ala din mijloc, cestile de cafea erau pe raftu’ de sus in stanga, paharele de vine pe al’ din mijloc in dreapta, parahele de tuica erau………….. buei care ai un tranxene????????????

Publicitate

Romane!

Ia de te testeaza. Sa afli cat patriotism zace in tine.

Mie mi-o iesit ashe:

Ţi-e ruşine.

Ai tras un pic de răspunsuri pentru că nu vrei să ieşi ăl mai român dintre români. Nu ba! Da’ pe bune ca la neste intrebari nu putui sa va rasapunz.

Ţi-e ruşine cu naţionalitatea ta. Nu ba! Ca nu se scrie cu 2 de r (inca)

Speri să ai o slujbă de intelectual în altă ţară, dar te-ai duce şi la cules de portocale numai ca să scapi. Da ba! Da’ la agricultura clar nu ma prinzi.

Nu-ţi place când alţii flegmează pe stradă, dar arunci gunoaie pe jos. Nu ba! Ca’n satu’ meu is coshuri de gunoi pe trotuare.

De 1 decembrie eşti ruşinat că ştii că e şi ziua mondială anti-SIDA. Pe bune? Asta n-o stiam. 😀

Nu dai şpagă pentru că nu ştii cum. Nu ba! Nu dau spaga ca nu vreau. Sac.

Tie ce ti-a iesit?

Ora p…..amantului

Cicatelea aseara organizara astia (nush’ cine-s astia) ora pamantului. Si zice-se ca toooooooata populatia Terrei tre’ia sa scoata sigurantele si sa stea in bezna necunoasterii o ora. Sau sa se duca la plimbare. Sau sa faca ceva………

Ecologistu’ din mine s-a gandit sa-si testeze spiritu’ de turma si sa-i puna un plasture lu’ tanti Terra peste buba plina cu puroi. Mult n-ar fi trebuit sa ma chinui fin’ca oricum mi’s homalone si buleftronicele care funtioneshte la mine in casa is: pcele, frigideru’ si centrala. Eh, din cauza de ultima chestie ora asta faimoasa suna pentru mine cam emo, adicatelea stat in bezna&frig. Sau plecat la plimbare in bezna&frig. Si am discutat putin cu raceala mea si mi-a zis ca sigur se intoarce daca stau in frig,  ca i-a placut la mine.  Pe cale de consecinta, nu scoatem sigurantele azi. Poate mai la vara, cand s-or mai coace.  Da’ m-am gandit io, ca putina ieconomie poate face si subsemnata, si mi-am zis in sinea gandului meu ca as putea sa nu mai aprind tooooooate luminile cand ma preumblu prin casa dupa cum mi-i obiceiu. Si tot in sinea gandului meu mi-am zis ca oricum n-am motive prea multe de preumblat, drept urmare, n-oi muri o ora fara becuri.

Dar, ca de obicei se iezista cate un „dar”, pe la 7 sara m-a traznit o idee. Adicatelea mi-am adus aminte ca n-am nimic de mancare pentru azi, si dupa cum ma cunosc io pe mine, azi n-o sa am chef de bucatareala (si n-am).  Pe cale de consecinta, am aruncat un porc in tava si l-am bagat la cuptor. Si ziceam ca n-am motive sa ma preumblu prin casa……… Mdeah.

Deci, primu’ drum inspre aragaz a mers bine, chiar daca era intuneric. Amu’ tre’ sa specific_ca_ca sa ajung la aragaz tre’ sa trec de tri ushi care de obicei is deschise. Cand m-am intors in camera am impins din reflex una dintre usi. Drept urmare, la al doilea drum spre aragaz am dat un cap de usha de am vazut stelutze. Da’ macar e bine ca nu m-am invinetit. Am verificat porcu’ si m-am intors in camera. Problema e ca am luat o curba prea strans si le-am facut cunostinta la desh’tele de la picioru’ stang cu tocu’ de la usha. Deci, AAAAAAAAAAAAAAAAAUUUUUUUUUUUUUUUUUUU doaleeeeeeeeee da’ raaaaaaaaaaaau. Da’ mi-a trecut. Asha ca, la al treilea drum spre aragaz mi-am bagat picioarele in ea ecologie si am facut bine si-am aprins luminile. Ca riscam sa-mi rup gatu’.

Amu’, recunosc ca nu m-am uitat la stiri si nici n-am de gand, da’ ma intreb io ashaaaaaaa, daca tot au fost luminile stinse peste tot (?), cat de bine le-a mers la hoti aseara?

PS, pentru ala care se intreba „cand se schimba ceasu”: s-a schimbat azinoapte cand tu faceai nani.

Socoteala de acasa……..

De ieri dimineata stiam exact ce o sa va povestesc azi.  Urma sa va zic cum a iesit din organismu’ meu nicotina  inmagazinata in decurs de un deceniu (si ceva) de impliniri marete, cum mi-am dat sufletu’ urcand 160 de trepte, ce misto se vede Scheiu’ de la inaltime, si ce romantic e sa faca bing bang un clopot de 9 (sau 6?) tone langa urechea ta. Deja ma apucasem sa (de)scriu frumusete de peisaje (ca le-am mai vazut, da’ de la alta inaltime si din alt ungi) urmand ca azi dragutza dimineatza sa mai completez ceva senzatii si sa va arat niste poze.

Daca nu v-am zis, va zic acu’. Ieri de la 9 la 17 a fost deschis inspre vizitare turnul Bisericii Negre. Si nu se platea nik la intrare. Ca se fac 150 de ani de cand au plasat clopotu’ al mare in varfu’ turnului. De cand l-au plasat ultima oara adica, ca a cazut saracu de doo ori de la locu’ lui.

Eh, am plecat la tri de la munca, dotata cu doo colege, cu impresia ca oricum nu s-a dus nimeni sa vaza clopotu’, cu aparatu’ de futeografiat si cu tri parechi de baterii. Ca vroiam sa fac pozeeeeeeeee, multe pozeeeeeeee, sa vi le arat si voo sa va ofticati.  Drumu’ de la locu’ unde dau cu sapa pan’ la Biserica dureaza cam 10 minute de mers lejer.  Noi am facut 5, ca ne fugarea curizitatea. Si vroiam la inaltime. Da’ repede. Deja ne bateam care sa urce prima. Si am ajuns in curtea Bisericii. Si ni s-a taiat macaroana. Si elanu’. Brusc . Ca era la oameniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Multi breeeeeeeeeeeeeeeeee. De ziceai ca se impart bani. E drept ca era si un panou pe care scria „Nu va mai asezati la coada”. Da’ tot pe panou’ ala scria si „pana la 4”. Si nu era 4. Si am stat. Si a venit o tanti si ne-a zis ca n-are roast sa mai stam ca mai intra doar doo grupuri (asta insemnad 20 de insi).  Da’ oricum n-o sa se mai faca chestia asta prea curand. Si le pare rau. Ca nu se asteptau sa apara atatia oameni. C’o fiiiiiiii c’o patiiiiiiiiiiiii.

Nu ne-a lasat sufletu’ sa ne dam plecate. Ca poate se razgandesc astia din fatza si pleaca si urcam si noi. Si incepusem sa gandesc cam cum pot sa fac sa plece vr’o 150 de insi . Si ma tenta sa urlu „Bombaaaaaaaaaaa” 😈 . Si a mai aparut o tanti. Care zicea ca vinerea viitoare iar se deschide turnu’. Si a impartit niste hartii. Si zicea ca o sa se intre pe baza la hartiile alea. Si ca o sa poata sa intre doi-trei insi cu o hartie d’aia. Si ca poate la vara (cand o fi ziua mai lunga) o sa deschida iar turnu’.

Si am hartie d’aia baaaaaaaaaaaaaaaa. Saaaaaaaaaaaaaaaaaac. Si vinerea viitoare o sa pot sa urc. Si sa fac pozeeeeeeeeeeeeee, multe pozeeeeeeeeeee. Si o sa vi le arat si voo sa nu plangeti. Da’ am o vaga senzatie ca o sa tre’iasca sa ma invoiesc de la munca 😀 .

Abue……… si telefonu’

Ultimu’ reprezentant din familia mea al generatiei care a prins razboiu’ se numeste ca e Abue (adeca bunica-mea) si are 76 de ani, ‘dea ei al’ de sus sanatate. Eh, draga de ea, pe vremea preaplumbuitului a facut cerere la romtelefon sa-i instaleze si ei un telefon. I s-a aprobat cererea, dupa 17 ani, da’ i s-a aprobat, si de atunci a inceput nebunia.

Abue de obicei nu prea vorbeste. Adica_cand e omu’ fata in fata cu ea nu prea vorbeste. Ca daca te pune al’ cu coada s-o suni iti povesteste si ce-a facut in copilarie. Dupa vr’o tri luni de telefoane de genu’ asta, ma mere incepuse sa creada ca ma distrez cu concursuri pe la teveu. Si m-am obisnuit sa ma duc la Abue cand vroiam sa aflu ce face. Ca era mai eftin.

De cand s-a multiplicat diversitatea de retele de telefonie fixa, i-am reziliat contractu’ cu romtelefonu’ (apropos, cu ocazia asta am aflat ca nu vorbesc ca o femeie de 76 de ani 😀 ) si am mutat-o pe reteaua in care e si fixu’ subsemnatei.  Cre’ ca mi-a fost mai greu s-o conving pe Abue sa renunte la telefonu’ ala decat sa-i conving pe astia de la romtelefon sa rezilieze contractu’. Da’ dupa ce i-am zis ca-i platesc io telefonu’ s-a lasat convinsa si Abue.

Amu’, de cam un an de cand i-am schimbat reteaua, Abue a avut cea mai mare factura la telefon de 2 lei. Si aia au fost din vina mea, fin’ca o data tre’ia s-o sun pe sor’mea urgent, si cum eram obisnuita sa sun de pe fix,  am pus mana pe telefon, am vorbit cu sor’mea si dupa ce am inchis am realizat ca’s acas’ la Abue. Si m-a chinui sa-i explic de cam un an ca: „Abueeeeeee, e ieftin inspre gratis, daca vrei ceva pune mana si suna.” Da dupa cum stiti (si daca nu stiti inca o sa aflati) batranii de felu’ lor is incapatanati si fixisti.  Si lu’ Abue i-a ramas in cap faptu’ ca telefonu’ costa, si nu mai pot sa-i schimb parerea. Drept urmare, nu suna nici la salvare. Si io am tema pentru acasa zilnic s-o sun.  Si din cand in cand mi se intampla sa uit, sau sa n-am timp. Drept urmare discutiile mele cu Abue suna cam  asa:

„Alo”

„Da”

„Salut, ce faci?”

„Pai ma doare spatele.”

„Da’ ce-ai facut?”

„Nimic!”

„Bine, ce-ai facut azi?”

„Pai am spalat ceva.”

„Ce? 😀 „

„Pai lenjeria de pat” (tre’ sa mentionez ca Abue nu are masina de spalat. Inca)

„Pai de ce?”

„Ca era murdara.”

„Si de ce nu mi-ai zis?”

„Ca ieri n-ai sunat.”

„Si nu puteai sa astepti pana azi?”

„Ba da! Da’ ma gandeam ca ai altceva de facut.”

„Si ce mai zici?”

„Aaaa, pai am batut covoru’ din bucatarie.”

„De ce?”

„Ca era plin de firimituri.”

„Si nu puteai sa-l maturi?”

„Ba da. Da’ l-am maturat si ieri, si tot sunt firimituri.”

„Ai mancat?”

„Da. Da’ nu mai am paine. Tre’ sa ma duc sa-mi cumpar pastile. Si spirt.”

„Las’ ca ma duc eu.”

„Da’ mi le aduci azi?”

„Ti le aduc azi.”

„Bine, hai ca ai de lucru, paaaaaaaa” bip bip bip bip……..

Si din cand in cand se mai intampla cate un miracol. Ca aseara. Ca cumnatu-mio ii pune parchet. Si ieri nu s-a dus, ca la Abue pe scara a murit cineva, si s-a gandit cumnatu-mio ca nu se face sa bubuie prin casa. Si ramasese inteles cu Abue sa afle la cat e azi inmormantarea si ca o s-o sune careva sa dea raportu’.  Si se facuse de ora 7 si io negociam cu mama care s-o sune pe Abue. Si suna telefonu:

„Alo. Aloo. Alooooooooooo”

„Sa-i zici lu’ cumnatu-to ca maine dupa doua poate sa vina, ca la unu juma’ e inmormantarea.”

„Aaaaaaaa. Salut. Bine, ii spun.”

„Da’ sa nu uiti. Sa-i spui ca sa nu-si faca alte planuri.”

„Bine ii spun. Tu cum….”

„Bine, noapte buna.” Bip bip bip bip……..

„…..te mai simti?” 😀

Deci presupun ca bine. Noapte buna…….

Ma mere, pe jumatate adormita, intreaba suav:

„Cu cine ai vorbit?”

„Cu muma-ta.”

„Ha ha ha ha ha ha. Iar ti-a inchis telefonu’ in nas.”

Mdeah, sa-mi traiasca. Si pot sa stau in cap ca tot nu pricepe ca telefonu’ ala n-o costa nimic………. pe ea.

Azi nu va zic nimic

Pai cum de ce? Pai fin’ca am racit. Si nu vrea nimeni sa-mi ia raceala sa-mi revin si io la ceva care seamana cu normalu’.

Si cand racesc io e dezastru. Ca creieru’ meu se transforma intr-o chestie vascoasa care mi se scurge incet si sigur pe nas (ce scarbooooooooooos).  Si ochii imi dau senzatia ca mai au un grad juma’ pan’ la temperatura de combustie. Si ma ustura. Si mi se aburesc ochelarii. Si toate obiectele devin brusc foooooooooarte mari si spatiile dintre ele fooooooooarte mici. Si ma apuca plansu din senin (oare sa aiba ceva d’a face cu faptu’ mai sus mentionat?).  Si mi-e frig. Si fatza ma califica automat la un post de clovn. Tre’ numa’ sa ma dau cu neshte rimel/tus negru’ pe la ochi. Si sa ma apuce plansu’. Ca de altfel mi-i fatza albaaaaaaaa de zici ca am mancat var si nasu’ borcanat si roshuuuu de zici c-am facut cunostinta cu pumnu’ lu’ Bute.  Mai tre’ doar sa-mi trag o cruce rosie in frunte si po’ sa ma fac mascota cavalerilor teutoni (poate ies ceva bani din chestia asta 😀 ).  Si mi-e cald. Si-s mai aproape de Nirvana ca niciodata. Si am revelatii: „Deja e saseeeeeeeee?????? Si tre’ sa ma trezesc????????”.

Da’ ma tratez, pe bune! Beau ceaiiiiiiiii, mult ceaiiiiiiii, m-am intors la prima mea iubire (recte tzigarile mentosane, pardon, mentolate), si iau paracetamoale, adeca am luat, ca nu mai am, si astia au fugarit toante farmaciile de prin drumu’ meu (e’ pe dreaq, da’s bezmetica si am uitat ca tre’ sa-mi cumpar pi lule). Da’ po’ sa spun in apararea mea ca am atentat la siroapele lu’ nepotu’: nulofen pentlu  copii, cu gust de poltocale. Si pap portocale cu gust de portocale. Si vitamina C cu gust de portocale. Si suc de portocale cu gust de portocale. Si compot de portocale cu gust de portocale (care mama dreaq i-ai zis lu’ mama ca portocalele is bune la raceala?).  Si am facut si baitsa fierbite cu sare. Si era sa-mi rup gatu’ ca am facut un abur in baie de nu se mai vedea nimic. Si mi-a facut mama masaj cu spirt. Da’ nu l-a flambat. Ca nu mai are ventuze. Si am facut si culcat-drepti pe sub birou. Da’ asta n-are legatura cu raceala. Are legatura cu faptu’ ca mi s-a stricat intrerupatoru’ si singura veioza  pe care am gasit-o n-are intrerupator, deci, daca vreau sa o aprind/sting tre sa o bag/scot din priza.

Cum ziceam, azi nu va spun nimic. Da’ v-oi zice maine, daca ma repar.

Gravitatia asta!

Una din legile nescrise ale omenirii spune ca nu poti sa cazi de pe podea.  Experienta zice ca oamenilor le ia doi ani sa invete legea asta.  Problema e ca_cand isi baga gravitatia coada unde nu treb’e, legea mai sus mentionata se abroga. Si se intampla chestii…….

Amu’ n-am sa va povestesc cum a zburat frate-miu de pe leagan si si-a rupt mana, ca povestea asta intra in capitolu’  „copilarie fericita”. Da’ o sa va pove’ altceva. Prin tineretile mele furtunoase (sa tot fie pe la sfarsitu’ gimnaziului) imi faceam vacantele de vara  in sat la tata. Casa lu’ tata (partea care ne intereseaza momentan) se compune dintr-un hol lung cu mai multe usi.  In spatele usii cu numaru’ 1 se ascunde un alt hol in care se afla alte doo usi, dintre care una deschide drumu’ spre camera in care-si facea somnu’ subsemnata.  Eh, usa cu numaru’ 1 mai are o meteahna. Langa pragu’ ei de jos se iezista usa de la beci, care usa e lata de cam un metru si lunga de cam doi. Si usa aia statea mai tot timpu deschisa, drept urmare,  ca sa ajung la patu’ in care-mi odihneam oasele tre’ia sa cobor o trepta, sa fac un pas si sa urc o treapta. Asta pana cand gazela din mine s-a gandit ca ar putea face un salt maiastru peste usa de la beci. Si am reusit. De mii si mii de ori. Pana intr-o seara cand, am calculat cam prost inaltimea saltului si am aterizat cu 5 secunde prea devreme. Glezna dreapta sireaca nu era pregatita pentru shoc, si s-a gandit sa-si bage picioru’ in aterizarea mea. Si a facut trosc. Nu s-a rupt, da’ vr’o 3 zile n-am fost in stare sa mai merg cum trebe. Nici in ziua de azi nu poci sa ma bazez pe dansa, fin’ca_cand mi-e lumea mai draga se trezeste sa-si faca de cap si se suceste. La propriu.

Dupa vr’o 2 ani de la povestea asta bezmetica din mine se duce in vizita la bunica. Amu’, nu mai stiu daca bunica era sau nu acas’, da’ ce stiu e ca, si pe vremea respectiva bunica-mea statea la etaju’ 3. Si pe mine ma plictisea groaznic de mult coboratu’ scarilor. Si ‘telighenta din mine s-a gandit ca, daca le coboara cate doo o data ajunge mai repede la parter. Da’ nu m-am gandit cat de repede. Primu’ etaj l-am coborat frumos si am ajuns la concluzia ca-i bunaaaaaaaaaa ideea.  La al doilea etaj in schimb, am coborat doo trepte, mi-a alunecat picioru’ si m-am dus pravale baba pana in capu’ scarilor. Deci auuuuuuuuuuuu. Partea buna e ca de atunci am ramas cu o durere in partea dorsala (la figurat) de cam tot ce nu-mi convine. Ultimu’ etaj l-am coborat cuminte, treapta cu treapta, pana am ajuns la penultima. Si m-am hotarat sa sar. Si am aterizat ca in episodu’ de mai sus. Numa’ ca pe picioru’ stang. Si de atunci am amandoua gleznele defecte.

Si ca sa inchei triada fantastica: Acu’ vr’o patru ani, cand eram si io si sor’mea domnisoare si domiciliam acas’ la mama, se cocoatza subsemnata pe un taburet sa dau jos perdeaua din bucatarie. Deci: pe jos in bucatarie gresie proaspat spalata + eu cocotzata pe scaun + gleznele mele subrede (ca asa au ramas de la susnumitele povesti)  = dezastru (sau cascadorii rasului, depinde din ce punct de vedere privesti problema). Ca_cum eram io asa la inaltime mi s-a sucit o glezna, am incercat sa redresez situatia, au alunecat picioarele la scaun, m-am prins de perdea, dar, ghinion, mai era prinsa doar intr-un clips care a cedat, si in tri secunde m-am trezit pe gresie dupa ce in prealabil reusisem sa dau cu capu de usa de la camara si cu spatele de aragaz.  Mi-a luat 5 minute sa ma ridic de acolo, da’ de atunci n-am mai spalat perdele.

Amu’ am si io o rugaminte: poa’ sa ucida careva gravitatia asta? Ca sa nu mai pateasca si altu’ ce-am patit io 😀

PS, Care esti din Clinceni?

Tineretzuri

Saptamana trecuta, din cauza de forte externe, am fost nevoita sa fac curat in casa lu’ bunica-mea.  N-ar fi asta o problema prea mare, dar, a trebuit sa-i fac curat prin dulapuri. Si am gasit: niste manushi din macrame, d’alea de purtau doamnele prin anii 50, costumu’ de mire a lu’ tata, niste rochii d’ale mamei de pe vremea cand era domnisoara, vr’o 5 kile de placi pentru pickup, 6 perne facute de o sora d’a bunicii, d’alea de au cam 3 kile fiecare, mantalele de CFRist ale bunicului, si o cutiutza cu surprize: adica o cutie de carton, cubica, cu latura de vr’o dooj’ de tzanti pe care scria mare POZE.

Mno, io mi-s copil mic si curios, drept urmare am desachis cutia si m-am apucat de vizionat poze. Mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama ce fetze tre’ sa caut in ce poze,  da’  am descoperit ca:

  1. Bunicu-mio avea fatza de rus in tinerete, chiar daca-i oltean. Si arata incredibil de bine pe la 40 de ani.
  2. Toate muierile din neamu’ meu (care azi sunt fomei respectabile si au cam saptej’ de ani fiecare) purtau fuste extrem de scurte si aveau picioarele strambe.
  3. Bunica-mea e singura din neam care avea fustele lungi.
  4. Unu’ din fratii lu’ bunicu’ putea sa candideze cu foarte mare succes la titlu’ de Ilie Moromete.
  5. Mama seamana groaznic de mult cu bunicu’. Si daca tot am ajuns la mama:
  6. Femeia asta nu-i in stare sa zambeasca. In toate pozele e incruntata, incepand cu alea din scoala generala si terminand cu alea de la nunta.
  7. Are ma mere neste poze cu neste musui despre care nu vrea sa dea relatii.
  8. Tzoalele de prin anii ’70 aratau suuuuuuuuper beton.
  9. Nu-s multi barbati la care le sta bine cu mustatza.

Tu ai poze din tineretile parintilor?

Plus.Love!

Amu’ hai sa va spui si ceva povesti cu prezervative.  Ca_cu iubiri v-am spus.

Se facea ca eram eu eleva silitoare de liceu si invatzam pentru nu mai stiu ce. Si la mine invatzatu’ vine mana in mana cu cofeina. Pe vremurile respective sursa mea de cofeina erau plicurile de ness Amigo sau Brasero. Plicurile aveau proprietatea de a fi patrate. Pe dos erau scrise  niste chestii multe cu litere mici mici mici. Ametzita din mine avea obiceiu’ sa le lase (pe ele plicuri de ness) pe frigider in bucatarie. Si vine frate-miu intr-o seara glont la mine:

„Da-mi si mie niste prezervative!”

„Aaaaaaaaaa, n-am!”

„Hai tu ca ti le platesc. Sau ti le cumpar.”

„Ba, N-AM!”

„Da’ alea de pe frigider ce-s?”

„Plicuri de ness adormitule!”

Episodu’ numaru’ doi, pan’ anu’ tri de facultate ma car cu o gashca de ticniti la un chef. Gazdele, doi frati, unu cu vr’un an mai mare decat mine , alalalt cu vr’o doi mai mic. Al’ mare dintre frati facuse liceu’ in deplasare, al’ mic acasa.  Si ne povestea mama gazdelor ca, intr-o sfanta zi, se trezeste al mic dintre frati (care fie vorba intre noi, toata viata s-a fofilat cand a fost vorba sa-si cumpere costum) ca tre’ sa-si faca nus’ ce poze, si ca le-a zis diriga sa apara la costum si la cravata. Drept urmare, i-a dat cu plus pe costumu’ lu’ frac-su’.  A dezbatut problema cu mama din dotare, si i-a zis ma-sa sa-i scoata tot ce are in buzunare si sa faca bine sa tina minte ce din care buzunar a scos.  S-a conformat pustiu, da’ dupa un sfert de ora apare la muma-sa cu un pachet cu iepurashu’ de la plaiu’ cu boi desenat pe el. (c=copilu’, m=mama)

c: „Mama, uite ce are fi-tu in buzunare 😀 „

m: „Si tu ce-ti bagi nasu?”

c: „Pai pe pachet scrie 3 pac.”

m: „Si?”

c: „Si inauntru sunt doar 2 pac.”

m: „Si?”

c: „Si crezi ca o sa observe daca o sa ramana doar un pac? Ca poate o sa i-l cumpar inapoi.”

m (catre noi): „Ui’ ce-i trece copchilului prin cap. La 14 ani!!!!!!!!!!!! Si cand a venit frac-su acas urla la mine din poarta <<Mamaaaaaaaaaaaaa, ti-a venit iepurashuuuuuuuuuu>>”

Da’ cea mai cea poveste cu prezervative dateaza de prin zilele noastre, adicatelea dupa ce m-am angajat. Ca se facea ca avem doo bucati colege de birou.  Una era mai tot timpu’ cu puma in gura (P) si una era ticnita (T).  Si se chinuiau ale mele colege s-o faca pe rerspectiva  P sa tina post.  Ca prea manca multa carne. Si susnumita ticnita se trezeste intr-o dimineatza cu matreatza, pardon, cu o idee.  Ia un prezervativ, il umple cu vata pana face ditamai matranga si i-l leaga lu’ P de unu’ din sertarele de la birou. Amu’, P intarzia intotdeauna, si ii trebuia vr’o  juma’ de ora dupa ce ajungea la munca sa se trezeasca.  In dimineatza respectiva s-a trezit inainte sa-si faca_cafeaua, fin’ca T ii legase prezervativu’ de sertaru’ in care avea ibricu’.  Si a inceput P a mea sa urleeeeeeee, si sa zghiereeee, ca se cam speriase, si a aruncat susnumitu’ obect pe geam (tre’ sa mentionez ca aveam birou’ la parter si geamurile erau la strada). Ghinion de nesansa, prezervativu’ a aterizat in capu’ directorului prepr’etate personala. Care s-a trezit brusc pe caz de sperietura. Ca n-o fi chiar de colea sa-ti cada pume in cap dimineatza pe la 8 juma’. Si omu’ din relfex a aruncat obectu’ inapoi in birou, tot pe geam.  Da’ din ziua aia stimabila P n-a mai folosit cuvinte de dulce.

Love.Plus!

Mai prin tineretile mele am invatzat ca in anumite momente e mai bine sa taci.  Numa’ ca intre timp am uitat. Si m-am trezit vorbind, si drept urmare nenea Nenea si-a adus aminte de mine. Si mi-a pasat o leapsa. Ca_cica nenii de la #Love Plus Triple Tested face concurs si da prezervative sa va ajunga un an. Si tre’ sa zic io trei incercari prin care am trecut eu si sufletul meu pereche din momentu’ respectiv.  Sau io si trei suflete pereche. Sau ceva de genu’.

Eh, prin tineretile mele de mult apuse cand clocotea talentu’ in mine m-a prins o toamna pe post de participant la „Cantarea Romaniei”.  Si eram eu mandra dansatoare de sarbe, hore si invartie. Si aveam un partener inalt, blond, cu ochii albastii ca de Voronet.  Si de cand ma stiu am avut o problema. Ochii albastrii ma faceau sa ametesc.  Repetitiile au fost cum au fost.  Noi doi eram cei mai buni dansatori din trupa. Si i-a trecut prin cap la tanti invatzatoarea sa ne plaseze in primul rand la spectacol. Eu, copil mic si tampit incepusem sa ma indragostesc de cel care promitea sa ma duca pe nebanuite culmi ale succeselor. Povestea de iubire s-a incheiat brusc in mijlocu’ spectacolului cand musiu n-a calculat foarte precis lungimea scenei si m-a parasit pentru spectatorii din primul rand.

De cand ma stiu mi-au placut barbatii hotarati. Si gasisem unu de genu’ asta pe vremea cand eram prin liceu in persoana unui coleg de clasa.  Ce n-am luat in considerare e faptu’ ca_cand se iezista un singur berbant intre dooj’ de fete susnumitu’ tinde sa se dea mare. Si cam pe cand incepuse sa ma incante hotararea colegului se facuse timpu’ sa organizam balu’ bobocilor.  Si am descoperit cu stupoare  ca nea’ asta era cam talamb.  Si s-a dus sufletului amoru’ meu.

Si mi-au mai placut mie oamenii harnici si curajosi. Si m-a pus al de jos sa ma indragostesc de unu’ care nu era nici una nici alta. Si mai avea un defect. Purta blugi. Si vroia tot timpu’ blugii spalati si calcati. Intr-o sfanta zi, ma suna musiu, ca era singurel acas’ si a doua zi trebuia sa mergem nus’ pe unde, si el nu avea blugi curati si nu avea cin’ sa ii spele.  Si s-a gandit sireacu’ ca o sa ma ofer voluntar la spalat blugi. Cu mana.  Da’ m-am dus. I-am pus blugii la inmuiat si dupa un sfert de ora l-am invitat in baie.  Ca am zis ca-i fac o baie cu spuma si un masaj de sa ma tina minte. Si a venit. Si i-am pus peria in mana si i-am zis „Da-i si freaca!” Si a frecat fat-frumos  la o pereche de blugi albastrii pan’ s-au facut aproape albi. Si nu i-au mai trebuit blugi spalati de mine de atunci.

PS, nu din cauza asta ne-am despartit.

PPS, care vrei prezervative, considera-te lepsuit!