Ultimu’ reprezentant din familia mea al generatiei care a prins razboiu’ se numeste ca e Abue (adeca bunica-mea) si are 76 de ani, ‘dea ei al’ de sus sanatate. Eh, draga de ea, pe vremea preaplumbuitului a facut cerere la romtelefon sa-i instaleze si ei un telefon. I s-a aprobat cererea, dupa 17 ani, da’ i s-a aprobat, si de atunci a inceput nebunia.

Abue de obicei nu prea vorbeste. Adica_cand e omu’ fata in fata cu ea nu prea vorbeste. Ca daca te pune al’ cu coada s-o suni iti povesteste si ce-a facut in copilarie. Dupa vr’o tri luni de telefoane de genu’ asta, ma mere incepuse sa creada ca ma distrez cu concursuri pe la teveu. Si m-am obisnuit sa ma duc la Abue cand vroiam sa aflu ce face. Ca era mai eftin.

De cand s-a multiplicat diversitatea de retele de telefonie fixa, i-am reziliat contractu’ cu romtelefonu’ (apropos, cu ocazia asta am aflat ca nu vorbesc ca o femeie de 76 de ani 😀 ) si am mutat-o pe reteaua in care e si fixu’ subsemnatei.  Cre’ ca mi-a fost mai greu s-o conving pe Abue sa renunte la telefonu’ ala decat sa-i conving pe astia de la romtelefon sa rezilieze contractu’. Da’ dupa ce i-am zis ca-i platesc io telefonu’ s-a lasat convinsa si Abue.

Amu’, de cam un an de cand i-am schimbat reteaua, Abue a avut cea mai mare factura la telefon de 2 lei. Si aia au fost din vina mea, fin’ca o data tre’ia s-o sun pe sor’mea urgent, si cum eram obisnuita sa sun de pe fix,  am pus mana pe telefon, am vorbit cu sor’mea si dupa ce am inchis am realizat ca’s acas’ la Abue. Si m-a chinui sa-i explic de cam un an ca: „Abueeeeeee, e ieftin inspre gratis, daca vrei ceva pune mana si suna.” Da dupa cum stiti (si daca nu stiti inca o sa aflati) batranii de felu’ lor is incapatanati si fixisti.  Si lu’ Abue i-a ramas in cap faptu’ ca telefonu’ costa, si nu mai pot sa-i schimb parerea. Drept urmare, nu suna nici la salvare. Si io am tema pentru acasa zilnic s-o sun.  Si din cand in cand mi se intampla sa uit, sau sa n-am timp. Drept urmare discutiile mele cu Abue suna cam  asa:

„Alo”

„Da”

„Salut, ce faci?”

„Pai ma doare spatele.”

„Da’ ce-ai facut?”

„Nimic!”

„Bine, ce-ai facut azi?”

„Pai am spalat ceva.”

„Ce? 😀 „

„Pai lenjeria de pat” (tre’ sa mentionez ca Abue nu are masina de spalat. Inca)

„Pai de ce?”

„Ca era murdara.”

„Si de ce nu mi-ai zis?”

„Ca ieri n-ai sunat.”

„Si nu puteai sa astepti pana azi?”

„Ba da! Da’ ma gandeam ca ai altceva de facut.”

„Si ce mai zici?”

„Aaaa, pai am batut covoru’ din bucatarie.”

„De ce?”

„Ca era plin de firimituri.”

„Si nu puteai sa-l maturi?”

„Ba da. Da’ l-am maturat si ieri, si tot sunt firimituri.”

„Ai mancat?”

„Da. Da’ nu mai am paine. Tre’ sa ma duc sa-mi cumpar pastile. Si spirt.”

„Las’ ca ma duc eu.”

„Da’ mi le aduci azi?”

„Ti le aduc azi.”

„Bine, hai ca ai de lucru, paaaaaaaa” bip bip bip bip……..

Si din cand in cand se mai intampla cate un miracol. Ca aseara. Ca cumnatu-mio ii pune parchet. Si ieri nu s-a dus, ca la Abue pe scara a murit cineva, si s-a gandit cumnatu-mio ca nu se face sa bubuie prin casa. Si ramasese inteles cu Abue sa afle la cat e azi inmormantarea si ca o s-o sune careva sa dea raportu’.  Si se facuse de ora 7 si io negociam cu mama care s-o sune pe Abue. Si suna telefonu:

„Alo. Aloo. Alooooooooooo”

„Sa-i zici lu’ cumnatu-to ca maine dupa doua poate sa vina, ca la unu juma’ e inmormantarea.”

„Aaaaaaaa. Salut. Bine, ii spun.”

„Da’ sa nu uiti. Sa-i spui ca sa nu-si faca alte planuri.”

„Bine ii spun. Tu cum….”

„Bine, noapte buna.” Bip bip bip bip……..

„…..te mai simti?” 😀

Deci presupun ca bine. Noapte buna…….

Ma mere, pe jumatate adormita, intreaba suav:

„Cu cine ai vorbit?”

„Cu muma-ta.”

„Ha ha ha ha ha ha. Iar ti-a inchis telefonu’ in nas.”

Mdeah, sa-mi traiasca. Si pot sa stau in cap ca tot nu pricepe ca telefonu’ ala n-o costa nimic………. pe ea.