Nenea Charles a’ lu’ Darwin zicea că oamenii se trag din maimuţe. Un alt creier genial, rămas anonim pentru subsemnata, a completat teoria cu panseul „unii nu s-au tras de tot”. Ceea ce nu e foarte departe de adevăr. Că să vă spui.

Weekendul ăsta a fost rândul sibienilor să coloreze Brasovul, ceea ce a însemnat ca 14 bloggeri/ong – isti din Sibiu au făcut poze în Brasov tot weekendul. Amu’, în afara de ploaia care ne-a tocat creierii toată ziua de sâmbătă totul a fost perfect. Doar că, duminică spre seară, Ada, a vrut o gogoaşă, ocazie cu care am aflat că nu-s gogoşerii prin centrul vechi. În afară de una. Pe Bariţiu. Între Biserica Neagră şi facultatea de silvicultură. Eh, io l-am mai văzut pe patron cu unele ocazii prin zonă, da’ niciodată n’am fost curioasă să aflu ce-i de capul lui. Nici duminică nu eram (curioasă, care este), dar dom’ patron a ţinut sus şi tare să-şi etaleze caracterul, mă rog, lipsa lui, pe toată strada.

Povestea de fapt a început relativ mirific. Adicătelea Cipi şi-a tras caricatură, după care ne-am (eu, Gabi, Claudiu , Cosmin şi Sabin) aşezat liniştiţi lângă fântâna din Paţa Sfatului să vedem trompeţii, iar Cipi şi Ada au plecat după gogoşi în direcţia silvicultură. Amu’, oricât de mare era coada nu prea aveau cum să stea mai mult de 10 minute, şi, cum nu s-au întors nici după un sfert de oră m-a cam apucat disperarea. Că nu aveam numărul de telefon al niciunuia. Numa că, la un moment dat îmi sună telefonul. Şi îmi zice Ada:

Noi suntem la Biserica Negră, aşteptăm poliţia.

Vă e clar că nu mi-au mai trebuit nici trompeţi, nici porumbei, nici apă rece şi ne-am luat tălpăşiţa în direcţia indicată de Ada. Şi am aşteptat jandamii. Care au venit. Şi atunci a început circul. Că dom’ patron era în stare de ebri…. ebra… erea muci şi a început să urle la jandarmi de după gemuleţ. După care a ieşit afară. Prin plasa de ţânţari de la uşă. Pe care a scos-o din balamale. Cu buletinul uneia dintre vânzătoare, ca pe al lui nu-l avea. La îndemână. Că l-a găsit într-un târziu. După care a intrat înapoi în gogoşerie. După care a ieşit cu un telefon şi a fotografiat număru’ de înmatriculare de la duba jandarmilor. După care a început să urle la jandarmi, că pe noi nu ne-a mai băgat în seamă. După care a apărut un echipaj de poliţie, după care am plecat noi la poliţie, unde am scris cea mai ineptă şi agramată chestie  din viaţa mea, după care ne-am dus să mâncăm/bem ceva, după care ne-am dus spre casele/oraşele noastre.

Amu’, circu’ pentru trecători a fost gratis (dacă eraţi prin zonă, să vă fie de bine). Nenea jandarmu’ a zis că în cel mult o săptămână gogoşerie respectivă dispare (încă sunt în dubii: să-l cred?, să nu-l cred? mai vedem). Tot nenea jandarmu’ a insistat să depunem plângere la poliţie. Nenea poliţaiu în schimb a insistat să nu. Nu mă întreb de ce. Am nişte vagi idei. Vreau în schimb să-i mulţumesc domnului în haină maronie care a vazut toată povestea, a rămas prin zonă pâna au venit jandarmii şi ne-a lăsat numărul de telefon, în cazul în care avem nevoie de martori.

Povestea completă o (s-)o găsiţi aici.

Hăi sănătate, şi mai deschideţi ceva gogoşerii prin centru’ vechi, vă rog frumos.

Dacă îmi aduc bine aminte v-am mai povestit cândva ce mult îmi plac mie porumbeii. Decât că, de atunci am descoperit cu stupoare că susnumitele zburătoare îs cam bezmetice (sau chioare) ele de felul lor. Carevasăzică, tot cum v-am mai spus mai dedemult, io n-am voie să fumez în biroul în care dau cu sapa în câmpul muncii, motiv pentru care tre’ să-mi deplasez fizicul impresionant până în curtea cu care e dotată fabrica în care îmi desfăşor activitatea de producţie (producţie de CO2, nervi şi datorii, care este). Şi, de multe ori, cum fumez io liniştită, visând la păduri de conifere, pârâiaşe cristaline şi ale nimicuri d’astea sub geamu’ dereftorului ‘ăl mare, mi se întâmplă să mă trezesc din visări din cauză de bubuituri puternice. Şi de fiecare dată când se întâmplă chestia asta descopăr câte un porumbel făcând cale întoarsă dinspre geamu’ dereftorului, cu care, în prealabil s-a ciocnit (cu geamu’ adică, nu cu dereftoru’). Din cauza asta, dom’ dereftor a ajuns să-mi împărtăşească sentimentele în legătură cu porumbeii, şi, într-o sfântă dimineaţă, după o sperietură de zile mari, i-a trimis pe doi pălmaşi în pod să scape de porumbei. Şi cum la noi ordinul se iezecută nu se dicută, s-au dus oamenii. Şi au coborât cu 7 saci de ouă/pene/cuiburi/porumbei morţi. Şi toată afacerea asta a dus la scăderea numărului de porumbei cu…………. nici unu’. Că n-a avut nimeni praştie să văneze porumbeii care zboară liberi pe ceru’ Braşeului.

Hai zburătăceală plăcută!