Despre Dorel

Dorel se angajază la stat. Adică la o instituție publică. Care vreți voi. Pe ce post vreți voi.

Prima chestie pe care o învață Dorel e că nimeni nu poa’ să-l dea afară de la stat. Ok, teoretic poate. Da’ durează. Sau Dorel tre’ să facă o nefăcută. Da’ mare. Pen’ că, vedeți voi, la stat se ocupă posturile pe bază de examen. Adicătelea Dorel să duce și dă lucrare de control despre cum se sapă, dupe care le arată la omini că știe să ție sapa in mână, dupe care are loc de muncă. Eh, după cam  3 luni șefu’ lu’ Dorel descoperă ca Dorel are niște scame mari în chefu’ de lucru. Și acu’ încep dubiile. Că sistemu’ zice cam așa:

  1. Îi facem referat lu’ Dorel, da’ fiind prima abatere nu putem să-i dăm decât avertisment. Dacă Dorel nu se potolește urmează:
  2. Îi mai facem un referat lu’ Dorel. Fiind a doua abatere putem să-l ardem la leafă. Cu X%. Dacă  Dorel nu se potolește urmează:
  3. Îi mai facem un referat lu’ Dorel. La a treia abatere putem sa-l dăm afară. Da’ avem o problemă. Că dacă îl dăm afară pe Dorel vr’o tri luni cel punțin nu face nimeni nici cât făcea el . Că tre’ să se gate luna să declarăm postu’ vacant. După aia tre’ să-l scoatem la concurs și să scriem pe toate gardurile că am scos postu’ la concurs. Și tre’ să la dăm timp la oameni să se înscrie la concurs. Dupe care ne concursăm.  Dupe care mai durează 2 săptamani până vine omu’ la muncă. Și îs mari șanse să găsim unu mai prost ca Dorel. Și dacă Dorel se cumințește minim juma’ de an rămânem într-o buclă cu fazele 1 și 2.

Deci, ce făcem? Păi nu făcem nimic. Îl rugam frumos pe Dorel să sape. Dorel zice că o să, și toantă lumea e fericită.

O altă chestie pe care o învață Dorel, la fel de rapid ca pe prima, e că singura șansă pe care o are să avanseze e să-i moară șefu’. Sau să se pensioneze. Sau să facă șefu’ o nefăcută. Da’ mare. Nu dezvoltăm subiectu’. E similar cu datu’ afară.

A treia chestie pe care o învață Dorel e că leafa lui se mărește periodic, fara nici o legătură cu cât (sau dacă) muncește. Gen o dată la 4 ani. Că tre’ să căștigam alegerile.

Carevasăzică, vrem performață în sistemu’ de stat. Și la căldură la vară.

Anunțuri

Chestii

Carevasăzică am trecut prin zonă să șterg prafu’ și să deschid geamurile, că bloaga mea începe să arate a casă părăsită. Și mi s-au scos ochii că n-am mai zis nimic de mult.

Deci, povești după o lună și ceva.  Momentan am curtea de conturi pe cap. Cam încă o lună. Motiv pentru care nu prea știu pe ce lume trăiesc. Da’ o să-mi treacă. Promit. Adică sper. Asta trecând peste faptul că de prin martie vorbesc în trei limbi, chestie care mă debusolează și mai rău. Da’ mă obișnuiesc și cu asta. Cred.

Amu’ în rest, toate bune și frumoase. Campania electorală mă calcă pe nervi ca de fiecare dată, și tot ca de fiecare dată mă face să mă gândesc sincer să votez cu vr’o naționalitate conlocuitoare. Decât că_candidatu’ la primărie al ălora de erau primii în topurile preferințelor mele îmi pare a fi un lingău până în măduva oaselor. Asta trecând peste faptu’ că până mai acu’ două luni se bătea cu pumnii în chept că-i cel mai și cel mai…. logic, de altă culoare. Locu’ doi era partidul desenelor animate, da’ acu’ îs lideri de opinie. Da’ trecem peste, că are cine să-i toace pe candidați.

În altă dezordine de idei, nepoate a umblat craca azi. Pe la nu’ș ce fermă, pe lângă oraș. și a fost super încântat. Că un nenea i-a luat în brațe și i-a suit pe căluți. Și i-a plimbat cu căluțu’. Și le-a dat să mănânce. Lapte și pâine prăjită. Cu gem. De prune. Care nepoate nu mănâncă pâine prăjită nici să-l bați. Și a văzut și capra cu trei iezi. Da’ nu avea decât un „iez”. Care nici după două ore nu vrea să se facă ied. Și oile erau la păscut. Da’ mai aveau niște căluți în altă parte. Că erau obosiți, și nu erau afară. Și când trimiți co’chii crescuți în civilizația betonului la fermă, te trezești cu concluzii de genu: „La căluții ăia care nu erau afară puțea de-ți zbura nasu’ și ochii și urechile și gura.” Eh, i-au trecut toate concluziile când s-a trezit cu un castron de tăieței cu lapte în față. După care și-a adus aminte că trebuie să plece la „Tâlgul secuiesc” la iarbă verde. Numai că nu mai știe sigur când. Să nu mă întrebați cât o costă pe soru’mea toată afacerea asta, că uitai s-o întreb.

Și apropos de soru’mea. Se pare că o să mă blagoslovească_cu încă una bucată nepot. Sau nepoată. Cam prin septembrie. Adică_cam când io o să mă situez într-un conțed mai lung în una din țările alea pentru care cetățenii lu’ tanti Românica încă mai au nevoie de viză.  Promit că o să vă scriu. Și o să fac rost și de poze.

Da’ până atunci, sănătate și virtute!

Servicii de rahat în Braşov

Astăzi, Banc Post sucursala Piaţa Sfatului.

Carevasăzică (unii dintre voi ştiu povestea) ai mei părinţi au un credit la susnumitul Banc Prost, pe care îl plăteşte subsemnata.  Şi azi mi-am deplasat fizicul impresionant inspre agenţia lor din Piaţa Sfatului să le mai dau nişte bani. Nu mă încânta foarte tare ideea, dar deh, scadenţaru’  mă anunţa că duminică cel târziu tre’ să am rata plătită. Numa’ că_când am ajuns la bancă vad că ghişeu’ lu’ tanti la care plăteam rata e cam gol. Un nenea care domicilia cu biroul vis-a-varză mă întreabă:

„Aveţi de plătit rata?”

„Da.”

„Aşteptaţi puţin, colega vine imediat.”

Tensiunea mea arteriala a început să crească, dar îmi propusesem să fiu calmă. După vr’o 30 de secunde apare o tanti care îl intreabă pe nenea dacă i-a spus doamnei că trebuie să mai aştepte puţin (doamna fiind eu care eram în încăpere). Tensiunea mea ajunsese deja la cote relativ alarmante, dar îmi propusesem să fiu calmă. Şi o întreb pe tanti:

„Ce înseamnă puţin?

„Aaaaa, păi vreo 20 de minute.”

„De ce?”

„Păi colega e în pauză de masă.”

În momentul ăsta tensiunea mea arterială a dat cu capu’ de tavan şi calmul meu s-a dus ‘lii de suflet. Şi mă trezesc şi eu vorbind:

„Pe uşă scrie că aveţi program de la 9 la 17. Nu scrie nicăieri de pauză de masă.”

„Păi da, dar în contractul colectiv de muncă e specificat că avem 30 de minute pauză de masă.”

„Păi sincer nu mă prea pasionează pe mine pauza voastră de masă în condiţiile în care vă holbaţi la mine (singurul client din bancă_care este) 4 inşi şi eu tre’ să-l aştept pe al 5-lea (poftă bună madam) 20 de minute. Că n-am timp să stau 20 de minute să vă pice vouă bine mâncarea.”

„Atunci puteţi să plătiţi rata la altă sucursală.”

Chestie pe care am s-o fac. Dar mâine, când cu puţin noroc o să dau peste vr’o dom’şoară care nu se şterge la gură în timp ce vorbeşte cu mine. Şi sper să nu mai nimeresc în pauza de măsa. Pardon, masă.

Acu mă mai întreb o chestie: asta o fi politica băncii, sau am nimerit eu peste niste angajaţi sictiriţi?

L’americano

Carevasăzică, se ia o melodie bună:

se remixează, şi iese……….. conceptul de stress.

PS, Cipri, aveai dreptate. Nu mai pot să-mi scot stressu’ din cap.

Revelaţii

Mi se întâmplă câteodată să dau peste o scriitură (a altcuiva, nu a mea) care să mă facă să-mi dau seama că am privit anumite probleme dintr-un punct de vedere incredibil de prost toată viaţa. Şi de obicei chestia asta se întâmplă mult prea târziu să mă mai ajute cu ceva. Speţă:

Eu m-am apucat de învăţat chimie (fără voia mea) la vr’o doi ani după ce susnumitu’ obiect de studiu intrase în dizgraţie în spaţiul carpato-danubiano-pontic (fară voia chimiei). Că după ce cabinetu’ număru doi a testat pe propria-i piele efectul metalelor grele asupra corpului omenesc laboratoarele de chimie din şcolile generale n-au mai fost o prioritate pentru nimeni. Şi de câte ori se punea problema că ar trebui făcută vr’o experienţă din stocul laboratorului lipsea cel puţin o substanţă. Motiv pentru care, cel puţin pentru mine, chimia se compunea din gândăcei cu picioare asimetrice desenaţi pe tablă, sticlărie multă şi ciudată (niciodată n-am înţeles rostu’ la atâtea borcane) şi mese palcate cu faianţă albă ciobită de generaţii de viitori savanţi. Da’ nu asta era partea urâtă. Partea groaznic de urâtă era că, chimia mirosea a sulf, era un verde ciudat şi avea obiceiul să-mi găurească pantalonii. Târziu am aflat că trebuia să torn acidul peste apă nu apa peste acid. Şi n-ar fi trebuit să agit eprubeta……… Deh, ale tinereţii valuri. După ce m-am făcut mare şi am ajuns la liceu am cam pierdut contactul cu susnumitul obiect de studiu, că doar deh, mi-am exprimat din clasa a noua dorinţa de a nu aprofunda prea tare chimia. Plus că din lipsă de spaţiu laboratorul de chimie le servea drept sală de clasă ălora din D, că doar erau clasă de profil.

Şi nu mi-aş fi adus aminte de „limba chimie” dacă nu-l descopeream pe Stefan Agopian. Bine, nu pe dumnealui personal, ci o scri’tură de’a susnumitului, scri’tură care apare in cartea asta. Amu’, dacă citeam povestirea acu’ 17 – 18 probabil că m-ar fi fascinat chimia şi aş fi trecut destul de uşor peste mirosul de sulf şi verdele ăla scârbos. Acum, în schimb mă face să zâmbesc de câte ori mă uit în oglinda. E destul de haios să te gândeşti că în timp ce-ţi aranjezi firele rebele şi te chinui să arăţi cât de bine poţi, de fapt te holbezi la un atom de azot, trei de oxigen şi unul de argint care fac sex în grup. Şi mă întreb: oare şi ei se holbează la mine, sau au alte treburi mau urgente?

La mulţi ani bă române!

Chestia de mai jos am primit-o pe mail aseară (mulţam Alina). Şi v-o arăt şi vouă că să potrive’ cu momentu’. Deci:

Ghici cine ne conduce (pă noi şi ţara):

PS, ordinea e aleatoare

Crabul Serbastian – Sorin Oprescu

R2D2 – Emil Boc

Kung Fu Panda – Marean Vanghelie

King Luie – Gigi Becali

Magarul din „Shrek” – Mircea Geoana

Butt-head – Prinţul Radu Duda

Chucky păpuşa ucigaşă – Crin Antonescu

Angie din Shark Tale – EBA

Porky Pig – Adrian Nastase

Catwoman – Elena Udrea

Poppey marinarul – Traian Basescu

Master Yoda – Ion Iliescu

Buldogul din „Tom şi Jerry” – Vasile Blaga

Johnny Bravo – Ludovic Orban

Roz din „Monsters INC.” – Norica Nicolai

Uncle Waldo – Nicolae Vacaroiu

Ratatuille – Viorle Hrebenciuc

Robocop – Teodor Stolojan

Comunicat

Având în vedere faptu’ că în ultimul timp comentariile lăsate pe pagina mea sună ceva de genu „hai să ne excange de link” vreau să vă spui următoarele:

1. Nu fac schimb de linkuri. Ştiu că blogrollu’ meu e impresionant. Chestia e că cei care au ajuns acolo au ajuns dintr-un motiv anume, care motiv nu-i acelaşi pentru toţi, drept urmare nu dezvolt subiectul.

2. Un loc în blogrollu’ meu nu vă garantează trafic mai mare (credeţi-mă pe cuvânt. Nea’ Wp’u îmi spune ce linkuri s-au accesat de pe blogu’ meu.). Nu vă garantează nici măcar faptu’ că o să vă vizitez blogu’ măcar o dată pe lună. Blogurile pe care le citesc sunt deja in reader.

3. Cererile de schimb de link postate ca şi comentarii în care apare specificat blogu’/site’u le refuz din start. Bine, după ce le editez şi sterg linku’.

4. Dacă totuşi vreţi un loc în blogroll, vă spun un secret: de câte ori apare un comentator nou şi scrie ceva la „adresă url” verific adresa respectivă. Dacă dau de un blog care îmi place îl trec în blogroll şi în reader.

5. Dacă ţineţi neapărat să-mi faceţi propuneri de schimb de link mă găsiţi la adresa athewp@gmail.com. De acu’ncolo comentariile care solicită link excange ajung în spam. Promit.

Cu speranţa că n-am călcat pe bătăturile nimănui, vă dorez uichenduri creţe.

Credintzuri

Se ia o mumie. Se declara facatoare de minuni si aducatoare de bunastare si sanatate.  Eh, de aci’ povestea se desparte in doua.

Cazu’ numaru unu:

Se declara mumia sfanta/sfantul X, se plaseaza intr-o biserica si se scoate din cand in cand in vazu’ lumii. Si din cand in candu’ asta se aduna cre(s)tinii buluc s-o vaza si s-o atinga. Ca zicese ca statu’ la cozi imense in frig/ploaie/vant/ninsoare/calduri sufocante (dupa caz) inlesneste asteptatorului intrarea pe poarta raiului. Sau poate ca pe sicriu’ in care e sfantu/sfanta e vr’o harta care arata drumu’ spre usa din dos a raiului. Ori sf. Petru sta la capu’ sicriului si noteaza numele si prenumele fiecarui vietuitor care trece pe acolo. Nu stiu, nu cunosc, n-am fost nicodata la adunaturi d’astea. Decat ca, pe noi romanii credinta ne tine pan’ la usa bisericii. Ca odata iesiti afar’ (sau in cazu’ in care n-am ajuns inca in biserica)…….. Dumnezeu cu mila.

Cazu’ numaru’ doi:

Se declara mumia presedinte, se plaseaza la Cotroceni, si din cand in cand i se joaca scaunu’ la loterie. Si din cand in candu’ asta se scot in strada acolitii mumiei pen’ ca susnumitu’ are nevoie de semnaturi pen’ ca sa poata participa la loterie. Ca zice-se ca statu’ cu orele  in frig/ploaie/vant/ninsoare/calduri sufocante (dupa caz) inlesneste asteptatorului intrarea pe poarta raiului. Decat ca raiu’ astora e putin mai pamantean. Si se numeste de obicei ciolan. Decat ca pe noi romanii credinta ne tine pan’ se schimba…. regimu’.

Pe romaneste: cre’ ca ati vas’t ce s-a intamplat la Iasi. Nu mai comentez. In legatura cu cazu’ doi, povestea e cam ashe:

Avand in vedere ca ieri a nins si a fost frig a trebuit sa fac neste drumuri prin oras. Si mare mi-a fost mirarea cand am vazut plasate prin centru vr’o doua corturi pe care scria mare: „Strangem semnaturi pentru Traian Basescu” (sau cam asa ceva).  Si in corturile respective erau cate doi tinerei care bateau cuie de frig. Dar deh, ciolanu’ e mareeeeeee. Sau cel putin era……..

Hai sanatate. Si Craciun Fericit.

Btw, mi se pare mie sau nea’ Boc a imbatranit  brusc?

Filozofari

In folcloru’ urban de prin tara noastra draga si plina de oameni dashtepti au ramas neshte replici faimoase gen: „Maine sa vi cu tac-tu tuns la scoala!” , fara virgula intre „tac-tu” si „tuns”.  Problema cu replicile astea e ca sunt glasuite spre a ramane in posterioritate de profesori, ofiteri, presedinti si alti sefi. Drept e ca nu prostia asigura imortalitatea acestor cujetari ci intrebarea „Cum dreaq ne invata/apara/conduce unu ca asta?!”. Fabrica mea ofera posterioritatii una bucata filozoafa. Tre’ sa va spui despre ea ca are treij’ da ani, e jurista cu patalama, face pe sefa intr-un anumit berou si de obicei se ocupa cu aprovizionarea.  Ce tre’ sa va mai spui e ca, fabrica in care imi desfasor activitatea de (re)productie are cantina si magazie de alimente.

Mno, amu’ vr’o doo – tri luni Leana (gestionara de la magazia de alimente care este) a primit carne. De vita. Taiata cam cum i-0 picat macelarului la mana. Sau la satar. Si vine tanti aprovizionatoarea sa studieze indeaproape receptia si impartirea carnii. Dupa vr’o juma de ora de studiat glasuieste:

„Doamna Leana, da’ dumneavoastra dati carnea la bucata? Sau cum o impartiti? Ca uite, unele bucati sunt mai mari, altele mai mici…..”

Leana mea a ramas interzisa vr’o cicni secunde, dupa care ii raspunde:

„Pai tu Marie, sa sti de la mine, ca-s femeie batrana si am trecut prin multe in viata: carnea, daca o ti in mana creste. Bucatile asta tre’ tinute juma de ora in mana, eventual frecate putin si se fac toate la fel.”

„Cum adica_creste carnea daca o ti in mana?”

„O dau la kil toanto. Cum naiba s-o dau la bucata?”

Aprovizionatoarea mea n-a priceput nici cum creste carnea, nici de ce s-a lipit de apelativu’ „toanto” si a plecat debusolata.

Saptamana asta inlocuitoarea lu’ Leana a primit morcovi (Leana e in contzed). Problema e ca tre’ia sa primeasca 50 de kile de morcovi radacina si a primit 51 de kile de morcovi cu frunze. O zana cu aere de sefa din comitzia de receptie a pus-o sa rupa frunzele la morcovi si sa-i mai cantareasca o data. Eu ii rupeam gatu’, da’ asta e alta poveste. Deci, tamtam mare prin fabrica, s-a intrunit comitzia de receptie in par, brainstormig, crize de inteligenta, problemuri, chestii, si se hotaraste sa-i trimita furnizorului morcovii inapoi sau sa-l puna sa aduca diferenta. Cand dadura sedinta drept incheieta, se trezeste tanti aprovizionatoarea :

„Da’ ce-are daca au adus morcovii cu frunze? Ca doar frunzele se pun in ciorba! Nu?!”

Pofta  mare!

Cercetari cercetate VI

Mda, iar m-am apucat de cetit ziare pe tzava, si ziarele iar n-au zub’ecte de dezbatut. Si s’apuca de cercetat cercetari. Si le iese cate o chest’e de genu:

10 minciuni despre sex:

1. Sexul este ceva ce faci doar cu persoana iubita. Ar fi ideal daca ar fi asa, insa cateodata, pana il intalnesti pe „El”, te multumesti si cu o „imitatie” cu muschi si ochi albastri. Hai pe bune. Asta e o chestie valabila doar pentru femei bag sama. Ca din cate stiu nu-s foarte multi barbati care asteapta un „El”.

2. Trebuie sa faci dusuri intravaginale, ca sa elimini mirosurile „intime”. Orice ginecolog iti poate spune ca dusurile intravaginale te fac mai predispusa la infectiile bacteriene, care nu au un miros natural – darmite frumos! Parca vorbeam de sex nu de igiena intima…

3. Barbatii ar trebui sa se poarte delicat cu fetele. Serios? Uite ca fetelor le mai place si ceva „duritate” din cand in cand. Gen „leaga-ma de calorifer, bate-ma cu biciu” -duritate? Uuuuuuu kinky.

4. Toti pustii „de gasca” de varsta ta o fac! Ei bine, un pic de individualitate atunci cand simti ca nu esti pregatita pentru sex este buna, chiar daca nu vei mai fi considerata „de gasca”. Aaaaaaaa pai daca „pustii” de varsta mea nu fac sex se numeste ca-s calugari. Sau ipotenti.

5. Sexul de calitate dureaza toata noaptea. Calitatea nu e totuna cu cantitatea, iar un studiu recent dovedeste ca durata medie a unui act sexual este de 13 minute. Err, sexu’ de calitate dureaza pan’ la urmatoarea intalnire.

6. Femeile nu simt nevoia de sex la fel de mult ca barbatii. Toate femeile au nevoi si dorinte, numai ca doar unele gasesc curajul sa le rosteasca. In plus, apogeul dorintei sexuale se manifesta la varste diferite la barbati si femei. Uf! ce d’a timidele.

7. Barbatii ar trebui sa faca mereu prima miscare. Ei bine, in timpurile moderne, femeile pot fi, daca vor, la fel de agresive ca si barbatii. Nu poti sa stai si sa astepti sa-ti bata Fat-Frumos la usa. Aha, deci scenariu: „Iubituleeeeeee, mi s-a ars becu’ in dormitor. Nu ma ajuti sa-l schimb?” Si cat saracu’ sta cocotzat pe scaun si se chinuie sa schimbe becu’ ii tragi scaunu (da’ ai grija sa cada pe pat) dupa care ii lauzi talentele de acrobat si cu putin noroc nu-i descoperi talentu’ de boxeour.

8. Barbatii se gandesc mai des la sex decat femeile. Oricat de surprinzator ar fi, si femeile se gandesc foarte des la sex – doar ca traditia le da intaietate barbatilor. Da’ totusi barbatii se gandesc la sex mai mult decat femeile. Da’ n-a zis nimeni ca femeile nu se gandesc la sex. Da’ barbatii se gandesc mai mult. Sau nu?

9. Barbatilor le plac doar tipele slabe. Toate femeile sunt frumoase, indiferent cum arata. Pentru fiecare dintre ele exista un barbat – sau doi sau trei – capabil sa se indragosteasca la nebunie. No com la faza asta.

10. Toti barbatii isi doresc o partida in trei. Sigur, poate ca au fantezii cu asta, insa daca ar fi sa puna in practica o partida in trei, le-ar fi teama, in secret, sa nu te piarda in favoarea „echipei adverse”. Asa ca prefera sa viseze cu ochii deschisi. D’a n-a zis nimeni ca „al treilea” tre’ sa fie un tip. Drept e ca ar fi deprimant sa-si piarda gagica in favoarea „partii adverse” dupa un trio cu inca o tipa.