Ziua unu – Februarie.

Februarie, adicatelea Faurar pe limba batranilor. E luna in care tu, taran agricultor, tre’ sa te apuci sa-ti repari plugu, sapa, coasa, sa schimbi potcoavele la cai, sa dregi cotetele, caru’ si ce chestii mai ai prin ograda, ca prea ai lenevit toata iarna, si minteni trece femartie si tre’ sa te apuci de muncit ogoarele patriei. Delirez!

Pe limba oraseanului modern e luna in care apar inimioare de toate felurile dimensiunile si materialele, luna in care toti is disperati, adicatelea unii ca tre’ sa dea bani pe susnumitele inimioare ca sa poa’ sa mai mance o ciorba calda in partea a doua a lunii si altii ca_cauta  un humanoid de sex opus ca sa nu fie singur pe data de pais’pce.

Pentru subsemnata, luna incepe cu saptamana patimilor. Adica de 4 raportare, pe 5 raportare si pe 8 ziua de nastere a prietenei prop’retate personala. Asta inseamna munca in exces si eforturi de gandire, ca eu iau banii in 15 si momentan is cam lefter, ca uitai de eveniment si tre’ sa ma prezentez magar cu un buchet de papadie la susnumita dom’ soara. Dupa saptamana asta par a se linisti lucrurile, da’ am o vaga senzatie ca n-o sa fie chiar asa.

La modul general, luna incepe bine, 1 e Duminica, deci sarbatoare, 2 e Luni, da’ pe 2 e Intampinarea Domnului, deci tot sarbatoare.

Hai sa fiti sanatosi, iubiti si s’aveti o luna buna!

Reclame

Aberatii de seara.

Pe vremea cand aveam vreo’ 14 anisori ne invatzara la scoala diferenta dintre timpul liniar si timpul ciclic. Pe scurt, timpul liniar carevasazica timpul privit din perspectiva personala, adeca, te nasti, te invarti o perioada pe Terra, imbatranesti (sau nu) si castigi o excursie in lumea vesnicei vanatori. Timpul ciclic adeca timpul privit din perspectiva generala, carevasazica primarava, inverzesc muntii, ciobanu’ urca cu turmele pe munti, trece vara, vine toamna, ciobanu’ isi ia catrafusele si turma din dotare si se scoboara la ses in vederea iernatului. Trece iarna, vine primavara si o ia de la capat. Drept urmare, repetir in fiesce an. Si mai pe scurt, Miorita.
Daca va intrebati care – i legatura cu lumea reala, va explicitez mai jos.
De vreo saptamana am terminat de (re)citit „Regii Blestemati” ai lui Maurice Duron. Partea care ne intereseaza din tot romanul e urmatoarea:
Dupa moartea lui Filip cel Frumos, primul sau nascut, in spetza Ludovic al X – lea (aiuritul) isi cauta soatza inspre a conduce regatul Frantei pe culmi de impliniri marete. Dupa ce a studiat partea feminina a nobilimii franceze a ajuns la concluzia ca nu are de unde alege. Drept urmare a cerut ajutorul rudelor binevoitoare care, dupa adanci cugetari, socoteli si batai de cap au capatat portretul unei printese de prin Napoli, Clemence a Ungariei, o domisoara de 22 de ani, pentru a fi infatisat ochilor preamaritului rege spre judecare si (in speranta tutulor) cununie.
Ca explicatie adiacenta, in vremea cand s – a petrecut episodul descris mai sus Ludovic avea 25 de ani, era vaduv in devenire si avea o fiica de vreo 4 – 5 ani. Pe vremurile respective „tinerii” se casatoreau pe la 12 – 16 ani. Drept urmare, toata floarea nobilimii franceze (partea feminina) era casatorita cand Ludovic a inceput sa – si caute a doua nevasta.
Apropos de timpul liniar – Ludovic si Clemence imbatranisera.
Apropos de timpul ciclic – sunt foarte multi Ludovici si Clemence in ziua de azi, in aceeasi situatie ca a lor: trecuti de prima tinerete, cu una sau mai multe relatii ratate la activ, care cauta sotz/soatza in vederea conducerii regatului personal.
In rolul nobilimii franceze: cercul de cunostinte si prieteni. Si cum spunea cineva, facultatile s – au cam terminat, chefuri nu mai sunt, prietenii sunt mai toti casatoriti, pe strada parca nu – ti prea arde de agatzat.
In rolul rudelor binevoitoare: sfantul WWW, care se da peste cap sa ne aduca in fata ochilor portrete de Ludovici si Clemence spre judecare si (in speranta tuturor)……………

Elena

Legenda spunea ca era cea mai frumoasa dintre muritoare. A starnit pasiuni atat in oameni cat si in zei. Din cauza ei s-au razboit unii decenii intregi. Ce vremuri…… Pe vremea aia inca se mai faceau fapte mari din dragoste.

„Nu va suparati domnisoara, unde e iesirea?”

„Coborati scarile, prima usa pe dreapta.”

Trezita din visare Elena arunca o privire in jur. Acelasi birou cu aer comunist, maldarele de hartii care asteptau, daca nu o rezolvare, macar un loc caldut intr-un dosar pana le venea randul la puricat.

„Unu jumate, parca ar mai merge o cafea”. Se ridica incet si pleca dupa apa. Deasupra ghiuvetei e o oglida. Cu coada ochiului isi vede reflexia. „Mdea, cea mai frumoasa dintre muritoare, capabila sa starneasca pasiuni aducatoare de razboaie”. Asteptand sa se umple cana isi studiaza figura: cearcane adanci, dar cine se mai mira? N-a inchis un ochi noaptea trecuta. Nici nu mai stia de ce, dar la atatea nopti nedormite, ce mai conteaza inca una? Buzele crapate, iar n-a baut decat cafeaua de dimineata, stia ca ii e sete, dar n-a avut nici timp nici chef sa se ridice sa bea apa. Si privirea aia……. nu-si aducea aminte sa fi avut vreodata ochii atat de tristi si de obositi. Parca prevesteau ceva rau. „Mdea, cea mai frumoasa dintre muritoare.”

Pune apa si vreo 4 lingurite de cafea in filtru, ii da drumu si se intoarce la munca.

Pasiuni, iubire………….. deja a uitat semnificatia cuvintelor. Nu mai vrea sa starneasca pasiuni si iubiri, s-ar multumi sa o mai faca cineva sa iubeasca, macar o data. Si totusi, cate sanse a avut………….. Oare cum de le-a ratat? Cine o fi fost de vina, ea sau ei? Candva, de mult se indragostise, dar timpul si rutina si-au spus cuvantul in legatura cu sentimentele ei. El, singurul care i-a simtit dragostea era acum mult prea departe si mult prea „altfel”. Stiau amandoi ca mai erau ceva resturi de sentimente intre ei, dar stiau la fel de bine ca, lucrurile n-ar mai fi fost ca inainte daca ar fi incercat o „impacare”.

Din cand in cand se mai mintea ca vrea s-o ia de la inceput, dar avea grija sa incerce doar cu oameni care aveau defecte vizibile. Nu, nu era vorba de fizic, partea asta a oamenilor n-a prea interesat-o niciodata. Era vorba de caractere. Stia ce nu-i place la un caracter si-i alegea, pare-se, pe criteriu „cel mai rau posibil”.

Se ridica si-si toarna o cana de cafea. Aroma cafelei proaspete……………. Si dimineata aceea…………. Niciodata nu i-a picat mai bine cafeaua decat atunci. Dupa ani de zile se trezise alintata de un EL. Si o tinea in brate in timp ce-si bea cafeaua. S-ar fi putut indragosti de el, dar, ceva s-a intamplat. Nu-si dadea seama ce. Relatia s-a racit treptat. Acum……….. mai vorbesc din cand in cand, ii mai vede scrierile pe cate un site, dar atat. Si-ar fi dorit ca lucrurile sa fi evoluat altfel, dar acum nu mai putea face nimic. El era indragostit de altcineva, ea…….astepta. Ce anume, nu stia nici ea.

Ultima tigara……….. iar a uitat sa-si cumpere. Dar, nu-i nimic, imediat pleca acasa.

Acasa……. oricum n-o asteapta nimeni, dar macar nu-i la birou.  Acolo ii mai tine companie din cand in cand vocea calda a lui Julio…………

„Ciudata creatura mai sunt. Cand am avut totul nu mi-a placut si acum vreau inapoi ce am avut.”