La noi în Absurdistan

Se întâmplă chestii. Gen

1 E închidere de an și tre’ să ne dăm de bilanț, motiv pentru care acu vr’o săptămână sun la ordonatoru’ de credite ierarhic superior (ce importatnt sună!) să întreb de termen. Mi-a raspuns cineva că se negociază termenu’ da’ ne anunță ei. 14 ani de dat cu sapa în sectoru de stat m-au învățat că tre’ să mă apuc de treabă, că de obicei aflu azi că mâine tre’ să depun bilanțu’.  Aceiași 14 ani m-au făcut să cred că mă lasă maxim până prin 19 -20 ianuarie. Motiv pentru care mi-am aranjat ploile să termin ieri. Ceea ce am și făcut. Decât că șefu’ a avut ceva treburi importate de trebuit și a dispărut din zonă, drept urmare am sunat la susnumitu’ ordonator să anunț oamenii că ce le-am scris în program e bine da’ n-am semnături. Și că foarte probabil nu ajung decît azi la ei cu hârtiile. Doamna cu care m-am conversat mi-a zis că oricum nu mai conteaza, că termenu’ de bilanț a fost în 18. Și că ei au trimis hârtie să ne anunțe. PRIN POȘTA. În era în care aflăm în timp real că-n Italia zăpada a plecat la vale cu un hotel plin, câți au scăpat, câți mai îs în hotel și în care anume camere ăștia îmi trimit hârtii prin poștă. DIN CAPU’ ĂLĂLALT DE STRADA.  Ca să n-o înjur pe biata femeie întreb și io ca prostu’ de ce dreaq nu m-a sunat, că veneam să-mi iau hârtia. Mi-a zis că noul director financiar (asta e altă poveste din absurdistan) a zis că tre’ trimise prin postă să se asigure că are semnătură de primire pentru ele. Păi PLM, că venem până la voi, vă semnam pe toți pereții și vă lasam si-o probă de ADN în freză. Ca fapt divers, hârtia a ajuns totuși la mine. Azi.

2 Dacă tre’ să-ți faci analize, investigații și alte rahaturi legate de sănătatea personală a matale și te duci la un laborator particular și le fluturi un bilet de trimitere și cardu’ de sănătate ți le fac moca. Multe dintre ele. Peste 3 luni. Da’ moca. Dacă faci aceeași chestie la un spital de stat și nu ești internat acolo poți să le fluturi și un tren că plătești. Orice. Nenea CNAS-uu ne iesplici și nouă de ce? Pă bune. Întreb pentru niște prieteni. Cam toți ăia care îți furnizează ție bani.

3 Copilu’ care „ieri ” venea în birou și zicea „sărumâna, m-a trimis mama cu hârtiile astea” și era super fericit că primea o bomboană e cu un cap mai înalt ca mine și tocma’ mi-a curățat calculatoru’ (despre care zicea că avea foarte mai șanse să demonstreze că oamenii îs făcuți din praf și nisip). Săr’naaaaaaa mult Andrei.

Altufel, toate brune! Și la vară cald!

Publicitate

Viața la țară

de Tănase Scatiu.

Teoria zice că, urbanizarea aduce după ea civilizația. Practica zice la fel, în unele locuri. Da’ cum noi suntem români și aici pe veci stăpâni, la capitolul teorie stăm bine. Practica, pe de altă parte, ne omoară. De când cuvântul țăran e foslosit ca peiorativ în 90% din cazuri, ne simtem bine că suntem orășeni.

Numa’ că……… suntem, de fapt, majoritatea, niște țărani care au renunțat la satu’ orizontal și s-au mutat în niște sate verticale. Și cu cât stau mai sus în satu’ respectiv cu atât sunt mai orășeni. În afar’ de ăia care stau la ultimu’ etaj, că ăia îs cam bătuți de soartă (asta e de discutat în altă poveste).

Că vedeți voi, țăranu’ crește păsări. Că găina ne dă nouă carne, lapte, brânză, ouă. Da’ noi tre’ să-i dăm de mâncare. Și chestia asta cu datu’ de mâncare la găini e atât de bine înfiptă în ADNul nostru’ că și după o viață la verticală simțim nevoia să dăm mâncare la zburătoare. Nasol e că n-avem voie să creștem găini. Da’ porumbeii îs mulți, și zboară, și nu tre’ să ne deplasăm pân’ la coteț, că vin să mânce singuri. Și să se cace pe geamu’ vecinului cu ocazia asta. Partea proastă e că îs puțin mai greu de prins, și tre’ foarte mulți pentru o tocană. Că-s mici. Și 90% pene. Da’ nu-i bai, că mergem la moll, și au ăia zburătoare gata fripte.

Muierea de la țară știe că în fiecare sâmbată tre’ curățată casa. Și scuturate covoarele și țoalele și ce alte cârpe mai îs prin casă. Da’ tre’ scuturate afară. Și tre’ spălate rufele. Care tre’ uscate tot afară. Muierea de la oraș n-a uitat chestia asta. Mai ales partea cu afară. Da’ cu cât e mai orășeancă cu atât mai greu e să ajungă cu picioarele pe asfalt, drept urmare își agață rufele proaspăt spălate pe sârma pe care i-a legat-o „soțul meu” sub geam. Pe exteriorul blocului.  După care își scutură covoare, țoale, cârpe pe celălat geam fără să-i pese că sub ea mai stau niște orășence care tocma’ și-au spălat rufele.

Țăranu’ gospodar știe că în perioada tre’ sa taie porcu’. Și după ce-s gata, porcăriile tre’ afumate.  Orășeanu’ n-a uitat chestia asta. Drept e că spectacole cu porci tăiați lângă ghena de gunoi n-am mai văzute de mult, dar…… unu’ din vecinii mei își afumă porcăriile. Din ’90 și un zâmbet, în fiecare an își scoate afumătoarea în grădina din fața blocului și își vede liniștit de treabă. Partea proastă e că încă nu m-am prins cine e. Că omu’ e pensionar și își face număru’ dimineața. Și la orele la care ajung eu acasă se mai văd, sau simt, după caz, doar urmele. Adicătelea afumătoarea din grădină, mirosul de lemn ars lângă bloc și mirosu’ de afumătură din scară. Din toată scara, care este. Că-i scară oarbă și singurele geamuri îs la ultimu’ etaj.

Carevasăzică, dacă ți se face dor de traiu’ patriarhal, aruncă un ochi prin cartier. S-ar putea să stai la sat, totuși.

Hai ceasuri bune!

Să (ne) plângem

Faceți un exercițiu. Asta dacă vă plictisiți îngrozitor sau sunteți prea bine dispuși. Ascultați ce discută oamenii de lângă voi. Știu că nu-i frumos. Da’ devine distractiv după ce-ți trece depresia. Sau nervii. Rumânu’ se plânge de tot și de toate. Că-i șefu’ măgar, că colega nu muncește, că decorațiunile de crăciun îs roșii, că nevasta nu mai stă …. c-o doare spatele, că pe bărbat nu-l mai ține…., că n-a căștigat la loto, că ninge, că nu ninge, că-s prea puține zile libere de revelion, că primaru’ a aranjat să nu ningă de crăciun (asta a zis-o o doamnă psiholog. nu comentăm), că nora nu are grijă de copil, că copchilu’ o crede pe nevastă-sa și nu pe mă-sa, că vrăjitoarea de la Cluj a zis că mă mărit până în vară și acu’ e decembrie și io n-am prieten (altă psiholoagă), că elevii nu învață, că profesorii dau prea multe teme, că Gicu s-a dus la chef cu Marioara (măgaru´!), ca mama nu-mi da bani de club, ca au scumpit țigările, că Nae iar s-a îmbătat aseară, că mi-au plecat toți angajații, că mă doare …..cam tot ce vă trece prin cap. Asta n-ar fi o problemă dacă te plângi la cineva care te cunoaște și/sau are chef să te asculte. Da’ când te întâlnești cu un om după un an de zile, și te întreabă ce faci, e de rahat cu perje să-i explici tot ce ți-a mers prost în ultimu’ timp. Că nu cre’ că-l interesează foarte tare. Mai ales dacă sunteți prieteni pe facebuce. Mai ales dacă pe facebuce viața ta e perfectă. Că pe facebuce nu ne plângem. Că nu citește nimeni dacă ne plângem. Da’ dacă ești în fața lui, omului i-e rușine să fugă. Și stă să te asculte. Și te înjură în gând. După care se duce acas’ și se plânge la cineva că toată lumea se plânge.

Tu de ce te plângi?

PS, ai grijă ce vorbești în public. Habar n-ai cine te ascultă. #bigbrotherebinesanatos

Una scurtă

de ziua cărții.

Intrat la St. O. Iosif. Librăria. Rămas cu gust de pomană. Ieșit afară. Mă întorc într-o zi normala.

Moment

Afară. Frig. Plouă. Eu fumez. Ca de obicei. În fața spitalului opreste un taxi. Taximetristul coboară din mașină și se uită în jur. Nimeni nu pare a avea nevoie de el. Se urcă în mașină și așteaptă. Din spital iese o doamnă, pe la 70 de ani. Eleganta. Cu o cafea în mână. Se îndreaptă spre taxi. Din spatele meu se aude o voce de bărbat:

– Dana, unde e sacoșa?

Doamna se încruntă și se întoarce spre spital:

– Ți-am zis s-o lași acolo. De ce n-o lași acolo? Acu’ du-te și întreabă-l pe domnu’ dacă-i taxiul nostru.

Din spital iese un domn, cu sprâncenele cărunte ale lui Mircea Albulescu, deasupra unei priviri care spunea „Da dragă”. Presupun că-i soțul Danei. Se duce până la taxi. Deschide ușa din față:

– Sunteți la comandă? Asteptați puțin.

Se întoarce după Dana. Care venea cu geanta și cu o sacoșă burdușită într-o mână și cu cafeaua în cealaltă. Domnul încearcă să-i ia sacoșa din mână. Doamna ridică tonul. Domnul renunță:

-Eu unde stau?

– Stai în spate, cu bagajele.

Domnul, cuminte se urcă în spate. Doamna îndeasă plasele lângă el și închide ușa. Se urcă în față. Îl mai apostrofează o dată pe domnu’, bea o gură de cafea, după care își îndreaptă atenția asupra drumului.

Fumez, și mă întreb cum poate un munte de om să fie atât de umil în fața unui ghem de femeie. Și cum a fost domnul, în tinerețe. Înainte să o cunoască pe doamna.

Sănatățuri. Și soare. Că ne-am murat destul.

De primăvară

Chestii (da, iar chestii)

SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca… ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la…, a fi utilizat ca…, a avea rolul de… ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de… 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. — Din fr.servir. 

Partea care ne interesează este asta:  A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. 

Partea asta vă face pe voi, culturalizaților, care „serviți” o ceafă la grătar pe centru, chelneri, ospătari sau picoli. 

Hai noroc!

Chestii

Chestii nasoale. Care este ele.

Iar (adică din nou) se întreabă lumea de ce nu mai scriu. Și cre’ că ar fi cazu’ să le răspund.

Deci, nu, n-am rămas fără subiecte de dezbătut. Am o listă extraordinar de lungă de oameni, funcții și instituții la care le-aș explica_calendaru’ ortodox de la 1 ianuarie până la 31 decembrie. În ordine alfabetică. Cu ceva verbe inserate în explicații. Mai sunt câțiva la care le-aș explica diferența dintre formă și fond (care fond, de obicei lipsește cu desăvârșire). Mai am niște pățanii pe care vi le-aș fi povestit. Și niște idei care îmi rod creierașu’ de ceva vreme. Decât că nu prea pot. Nu că nu mi-aș asuma tot ce-mi iese pe gură (bine, pe tastatură), da’ mă cenzurează chestii.

Gen: X m-a rugat să nu-i spun lu Y că…………… plouă afară. X și Y știu unde să mă găsească pe interneți. Dacă scriu, află Y. Și mai află și X că Y a aflat.  La dreaq, pe lângă.

Asta trecând peste faptu’ că s-ar putea să supăr colaboratori, parteneri, furnizori, clienți și finanțatori. Și câte unii (logic, nu eu) rămân fără slujbă, bani, mașină, vilă și piscină. Din nou, la dreaq, pe lângă.

Dar viața e frumoaxă și roeuse, afară e cald și soare și nivelu’ de trai ne crește mai ceva decât Fat Frumos.

Hai noroc, și la mai mare.

Apdeitu’ număru unu

Pe anu’ ăsta.

1. După ce nea’ statu’ român s-a gândit să mă lase să stau acas’ mult și bine de sărbăutori, mi-o dat de lucru de mi-o ieșit pe nas. Și încă n-am terminat.

2. Juma’ de neam e în spital. Unii cu un scop anume. Alții fără.

3. Situația nepoților se prezintă în felu’ urmăritor (cu liniuță de la capăt)

– ‘ăl mare face 8 ani minteni, și se boxează cu școala. Din păcate, școala câștigă.

– ‘a mijlocie se îndreaptă cu pași repezi spre 1 an juma’ și are o fixație pe luminițe, butoane și televizoare. Și se întreabă chestii.

– ‘ăl mic se îndreaptă cu pași la fel de repezi spre venerabila vârstă de 3 zile și vrea acasă.

Hai sănătățuri!

Crosul 15noiembrie