Doamnelor si domnisoarelor, ba baieti. Vreau sa va spui ca mie imi place satu’ meu. Ca-i sat de munte, turistic, batran, frumos, ferchezuit si are si multi pretini. Decat de de vr’o saptamana imi vine sa-mi bag picioarele in pretinii lu’ satu meu. Ca nus’ daca ati aflat, da’ in satu’ meu se lasa cu festivale cornute (sau incornorate, dupa preferintele fiecaruia). Pe cale de consecinta Piata Sfatului arata de parca ar fi picat o bomba acolo, faza care ma face cu nervii nervosi, da’ nu asta e problema principala.

Chestia e cam asa: de ‘j de ani de cand se tine the golden staaaaaaaaaaaaaaaag in susnumita piata inteligentii de la buleftrica  si fii au ajuns la concluzia ca reteaua electrica din centru’ vechi nu suporta ditamai consumu’ de curent curentat care are loc IN FIECARE AN. Reformulez, in fiecare an in perioada festivalului susnumitii trag susnumita concluzie. In fiecare an dupa/in timpul festival(ului) aceeasi susnumiti promit solemn ca remediaza problema. Sau cel putin gasesc o solutie pentru ca locuitorii/agentii economici din zona sa nu mai aiba de suferit. Numa’ ca festivalu’ dureaza doar o saptamana si romanu’ are calitatea ca uita repede. Adica in maxim o luna dupa ce se termina festivalu’ uita toti ca au fost probleme cu reteaua de curent……. ca sa-si aduca aminte dupa un an…. in perioada cerbului. Asta daca dupa faimoasa saptamana n-a trebuit sa-si cumpere alt ob’ect electrocasnic. Eh, cum io mi’s roman, va e clar ca am uitat ca-s probleme cu curentu’ in perioada asta. Si daca as fi locuit in centru, probabil ca le-as fi spus ceva de dulce (adica as fi coborat toti sfintii din calendar in ordine alfabetica) si m-as fi carat la munca. Numa’ ca io lucrez in centru vechi. Si cum va spuneam prin paleolitic, munca mea nu prea are sens in lipsa de curent. Da’ daca nu-i curent ca nu-i curent si imi zice careva ca nu-i curent ma scobor in curte si poluez aeru’ de munte al Brasheului’ cu tutunu’ din dotare. Problemele apar cand stiu ca e curent, muncesc_ca sclavu’ pe plantatie si brusc si dintr-o data se opreste curentu’. Ca patesc ce-am patit azi, adicatelea AM PIERDUT FRUMUSETE DE BAZA DE DATE. Si va e clar ca nu stiu s-o repar fara se pierd tot ce-am facut azi.

Pe cale de consecinta: Tanti Buleftrica, baga-ti-as sarma in nas si te-as priponi de un stalp de inalta (tensiune care este) ca poate-ti vine vr’o idee geniala si reusesti sa schimbi dreaq cablele alea, ca tura trecuta le-ai schimbat de futu-i pomana.

Cum va spusei, saptamana trecuta am dat o raita prin Sibiu. Motiv pentru care mi-am scos din cutie adidasii mei aia nou-nouti cumparati acu’ doi ani. Amu’, oricat de noi si de nepurtati ar fi adidasii, dupa ce stai cu ei in picioare doo zile, put. Pe cale de consecinta, luni mai pe dupa masa i-am bagat la dush in masina de spalat. Decat ca, cum nu stiam cum se comoporta chestiilea alea albastre de panza de prin ei la spalat i-am bagat in masina doar pe ei doi: adidasu’ stang si adidasu’ drept. Si i-am spus lu’ tanti masina de spalat sa nu-i stoarca. Nu ca ar fi murit saracii papuci, da’ ‘mi’era ca ma lasa nervii de la bubuituri si zdranganituri.

Eh, cum de o bucata buna de timp is mai mult singura pe acas’ si sufar de lene & si lipsa de timp, de obicei spal sambata. Ceea ce a facut din ziua de azi zi de inchinat la sf. viropol. Adicatele, bagat un maldar de tzoale in masina de spalat, turnat detergent, turnat balsam de rufe, inchis capacu, apasat pe buton si incercat ignorat masina de spalat. Pana aici toate bune si frumoase, si nimic iesit din comun. Decat ca, la un moment dat mi s-a parut ca mandra a terminat de spalat cam repede. M-am gandit ca am pierdut notiunea timpului si m-am apucat de golit masina. Am dechis capacu’, am bagat mana, si………. balta!  Va aduceti aminte ca v-am spus ca i-am spus (ce de spuse!) la masina de spalat sa nu stoarca? Eh, N-A STORS! Drept pentru care, inchid capacu’ si apuc sa apas pe butonu’ de pornire inainte sa apas pe ala de stoarcere. Si m-am gandit in sinea gandului meu ca masina mea e desteapta, si pricepe ca io vreau sa stoarca naibii toalele alea. Da’ n-a priceput. Si din nou N-A STORS! Drept pentru care, am fumat o tigara, mi-am organizat gandurile, m-am apropiat incet de masina de spalat, am verificat coordonarea creier-mana, am verificat de tri ori daca butonu’ e apasat de stoarcere, i-am zis la masina: FA, STOARCE! si am apasat butonu’ de pornit. Si a stors! Si dupa ce am golit-o, pe ea, masina i-am zis:

Data viitoare sa sti ce vreau, ca daca nu te dau la rebuturi, toanto!

Din oaresce motive n-am mai avut d’a face cu maria sa CFR-u cam de anu’ trecut de prin martie.  Saptamana trecuta in schimb am fost in gara de tri ori:

Ziua 1

Vineri. Liniste. Eram in birou si imi faceam in gand bagajele pentru Sibie. Si cum visam io mai frumos, ca tocma’ terminasem de ales sosetele tzaaaaaaaaaar telefonu’. Numar necunoscut pentru mine, da’ risc si raspund. Moment in care linistea mea sufleteasca s-a facut tzandari. Era Ada, sau Ermi sau Asterix sau Ermi sau Ada sau toti. Ideea e ca ma anuntara ca tre’ sa ajung in gara sa ma recupereze Greg (pe mine si pe Anca adeca) sa ne transporte spre Moieciu. Dupa vr’o trei telefoane reusesc sa vorbesc cu Anca fi’nca treia sa aflu cand vine trinu’. Si ma anunta susnumita ca ajunge la 16 impartit la 47, da’ ca trenu’ avea la un moment dat un sfert de ora intarziere si ca nu stie daca a recuperato. Drept urmare, la 16 impartit la 10 ma prezint in gara si ma holbez la locu’ unde i-am zis Ancai ca ne intalnim. Anca, logic, nicaieri. Pun mana pe telefon si o sun, ca la cat is io de bezmetica putea sa fie in spatele meu. Dar nu, era in tren, langa usa, astepta sa opreasca. Ma deplasez cu pasi marunti si repezi spre peron si ma holbez dupa trin. Decat ca nu era nici unu’ in toata gara. Imi aprind o tigara si ma pun pe asteptat. Cam cand eram pe la a treia tigara anunta si astia trenu’. Mai conteaza ca a intarziat juma’ de ora? Neaaaaaaah, am dat de Anca!

Ziua2

Sambata. Diminieata. Mult prea dimineata. In gara numa noi, ca huhurezii. Tanti de la casa de bilete ne intreaba daca deconta beletele undeva. Ne ia cam 15 secunde sa gasim logica la intrebare, ii zicem ca nu, si ne da tanti un belet la 4 insi. Ne caram pe peron, trag o ultima tigara in aeru’ din Brasov si ne urcam in tren. Canta „Crai nou”, zice o tanti ca pleaca trenu. Mai canta „Crai nou” o data zice aceeasi tanti ca pleaca alt tren, dupa care zice ca intre Arpas si Porumbacu’ e stricat un pod si ca o sa se faca transbordarea calatorilor cu un autobuz. Intreb geografia din mine unde vin localitatile astea doo, geografia imi zice ca habar n-are, drept urmare intreb publicu:

„Ne interesa informatia asta?”

Mi se comunicaca nu. Plecam. Trenu’ se deplaseaza cu viteza melcului turbat. Si se leagana. Rau. Pe la a treia gara/halta/chestie mi se face dor de o tigara. Da’ nu se fumeaza in tren. Vine nasu’, se uita la bilet, ii da o gaura, si: Stiti ca la Arpas tre’ sa coborati, nu? Deci: sa-mi bag picioareleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee. Ma calmez la gandu’ ca pana vine autobuzu’ apuc si io sa fumez o tigara. Cand mai aveam vr’o 5 minute si intram in sevraj apare nasu: „Urmeaza Arpasu”. Genial, tutuuuuuuun. Tutun pe naiba, ca autobuzu’ astepta cuminte langa peron. Cand l-am vazut mi s-a facut mila de el, ca saracu’ arata de parca ar fi facut razboiu’. Pana am ajuns in Porumbacu’ mi s-a facut mila de mine. Da’ acolo ne astepta ditamai sageata. Cu aere conditionate si scaune plusate. Si nasi acriiiiiiii rau. Da’ am ajuns in Sibie.

Ziua 3

Duminica. Pe la amiaz. Io obosita raaaaaaau. Drumu’ le fel ca al de sambata, numa’ ca in directia opusa. Diferenta ar fi ca in Porumbacu’ erau doo autobuze care au facut razboiu si in Arpas am stat juma’ de ora pana a venit trinu’. Si pan’ la Brasov s-a umplut trenu’ cu pescari. Da’ am ajuns acasa.

Tarin? Ciu ciu!