Care este, băieții veseli care-mi izolează blocu’ au înaintat înainte, da’ n-au ajus foarte departe, motiv pentru care îl pândesc pe dom’ patron să-i explic cam câte minute intră in trei săptamâni și să-i zic vr’o două de foarte dulce. Vecinii mei pensionari se ceartă ca chiorii între ei până pe la orele șaisp’ce, după care se ceartă cu vecinii nepensionari pe tema: ” Ăștia se mișcă_cam încet”, da’ nici unu’ nu le zice nimic ”la ăștia”. Există totuși o gașcă de vecini care nu se ceartă cu nimeni, adică ăia care au apartamentele gata izolate. Azi am pus pariu cu mama că ăi mai infocați vociferatori ‘or să tacă brusc în momentul în care și apartamentele lor vor fi gata, chiar dacă nenea nu termină blocul. Motiv pentru care sunt în așteptarea unui pachet de țigări.

M-am chinuit azi săi scot mamei o pereche de papuci din lada patului propr’etate personală. Operația de extragere în sine a durat 10 secunde. Restu’ timpului, până la o juma’ de oră m-am chinuit să întind canapeaua. Că sireaca luna asta face 34 de ani. Eu numa’ 33 la anu’ în vară. Mă gândesc că ar fi cazu’ să-i cânt prohodu’. Decât că mi-e groază. Că_când m-am mutat mi-a luat două ore s-o bag pe ușa dormitorului. După ce am urcat-o 4 etaje. Și toporu’ e la tata… Motiv pentru care, bag de samă că mai are ceva ani de trăit.

Am descoperit cu durere în corazon că s-au închis trei chestii de prin oraș, chestii despre care n-am crezut vr’o dată că o să dispară. Bine, nu s-au închis chiar acu’, da’ azi mi-am adus aminte că n-am miorlăit pe tema asta.

Deci 1, știți internet cafe’u din stație de pe Zizinului? Stația de la Traian, la parteru’ blocului de 10 etaje. Eh, s-a închis. Și era, dragu’ de el, acolo, de pe vremea când eram eu în liceu. Amu’ e magazin de piese  și accesorii pentru pisiuri.

Deci 2, cine nu știe de Tao nu-i din Brașov. Clar. Decât că Tao a plecat în lumea veșnicei vânători, și dacă îmi mai tre’ piese, carcase sau chestii pentru telefon n-am nici cea mai vagă idee unde să mă duc. Amu’ e de închiriat. Spațiu, care este.

Deci 3, crâșma în care îmi facea veacu’ mai acu’ tri ani de zâle, și în care activitatea preponderentă era înjuratu’ chelnerilor și-a luat jucăriile  și a plecat în lumea fostelor repere de prin centru vechi. Au închis Bavaria băăăăăăăăăăi. Amu’ e doar un spațiu gol.

Mno, hai noroace.

Mno, doamnelor, domnișoarelor, bă băieți. Vă aduceți voi aminte problema aia de la mate (pe care, apropos, n-am reușit s-o rezolv never, ever, ever) cu melcul din fântână? Adică ăla care urca ziua 2 metrii și noaptea aluneca 1 jumate? Mno, cam așa se desfășoară lucrările la blocu’ subsemnatei. Adicătelea miercurea trecută eram la nivelu’ de schele întinse pe un perete juma’ și ceva promisiuni. Joi s-au apucat băieții de lucru cu avânt muncitoresc, și sara un perete era căptușit cu scârță. Stadiu în care a rămas până mai alaltăieri. Azi avem un perete și un zâmbet tencuite. Și așteptăm. Asta pentru că, aflai eu mai pe la începutul săptămânii, nenea patronu’ n-are vopsea. Și logica spune că nu dai jos schelele până nu termini tot peretele. Deci, așteptăm colorile. Și culorile vor să vie, dupe socotelile mele, cam azi. Că nenea vecinu’ mi-a zis, într-un târziu că colorile vin pe bază de comandă, într-o săptămână. Care săptămână se împlinește azi. Dacă nea’ patronu’ a dat comanda joia trecută. Drept urmare, melcu n-o să iasă din fântână in trei săptămâni cum s-o lăudat nea’ patronu’. Sau poate totuși….. Că deh, speranța moare ultima.

Asta fu stage 2.

Stage 1 zice că:

Joi pe seară mă sună ‘a bunică. Și îmi zice fără prea multe iesplicații că vrea cu mama. Ceea ce înseamnă că s-a întâmplat o chestie nasoală. Decât că…… a venit vecina de dedesupt (a lu’ bunică-mea vecină) să-i spună că ea și încă cineva de pe coloană s-au gândit în sinea gândului lor să izoleze blocu’. Că și scrabeii își izolează. Și dacă tot vine omu’ cu schela….. Și ‘a bătrână nu știa ce să facă. Și mama i-a zis că să facă. Motiv pentru care vineri a trebuit să mă deplasez biped până acas’ la abue să văd ce vrea de fapt vecina. Și am aflat. Că pe lângă costul izolării tre’ia plătite și nuș’ ce autorizații, și nuș’ ce părți comune și nuș’ ce alte chestii. Și că vecinu’ de deasupra lu’ bună-mea nu prea știe ce vrea de la viață. Sau ce vrea viața de la el. Mno, am rămas înțeleasă cu vecina s-o anunțe pe bună-mea când vine nenea după bani, ca să poa’ să mă sune bătrâna. Numa’ că bătrâna a sunat duminică seară, să-mi spună că respectiva vecină a plătit de vineri. Drept urmare, luni îl căutam pe șefu’ pe la scarabei să-i dau banii și contractu’ să nu rămână buna-mea în pereții goi. Eh, stadiu’ lucrărilor pe șantieru’ număru’ doi era cam cum era miercurea trecută pe șantieru’ număru’ unu. Decât că săptămâna asta n-am mai ajus pe acolo, și nici n-am intrebat-o pe abue ce-au mai făcut ăștia. Numa’ că am o vagă impresie că la ‘a bătrână o să-i spăl geamurile inainte să mi le spăl pe ale mele. Ghici de ce. Sau mai bine nu.

Mno, sănătate și virtute. Sau pastiluțe roșii și verzi. Dupe caz.

Undeva pe la mijlocu’ lu’ Florar un stimabil vecin a trăznit la gazeta de perete un anunț cum că ne ședințim înspre a dezbate problemuri importante pentru satu’ nostru vertical. Și a descoperit subsemnata cu vagă stupoare că ne bate gându’ să izolăm blocu’. Pe mine personal nu mă excită extraordinar de tare ideea, pen’ că toată povestea asta vine cu trena ei de jeg și zgomote nu foarte plăcute urechilor mele. Dar  deh, pe sistemu’ ” daca-i musai, cu plăcere” m-am dat peste cap și am făcut rost de bani, dupe care m-am pus pe așteptat. Asta pen’ că, nenea când a venit el prima dată de m-a pus să-i semnez un contract și să-i bag în buzunare 10 la sută din valoarea lucrării a zis că cel târziu la mijlocu’ lu’ Gustar o să apară cu surle, trâmbițe, ostași, schele și alte chestiuni de gen și o să se apuce de lucru. Decât că s-a făcut de Brumărel și nenea nu mai venea. Amu’ prea multe probleme nu mi-am făcut eu, pen’ că se iezista un anumit vecin pe care puteam să-l bat de alea 10 la sută cât am dat avans. Numa că, sâmbătă drăguță dimineață a apărut alt anunț la gazeta de perete care zicea că luni pe sară o să apară nenea, care vrea juma’ din bani. Și nenea o venit. Și urma ca marți să se apuce de muncă. Și, luni când am ajuns eu acasă (să fi tot fost 5 dupe amiezi), lângă blocu’ meu 3 hăndrălăi descărcau schele dintr-un camion. Având în vedere că  omu’ nu-și primise banii (încă) m-am gândit eu, în sinea gândului meu, că o să vă comentez în timp real operațiunea ”izola-ne-am blocu’ ” în stilul propriu și personal al lui Ilieeeeeee Dobreeeeeeeeeeee. Și a trecut ziua de luni. Marți dimineață, am studiat starea lucrărilor: erau schele întinse pe un perete și un sfert. Și visam eu că până seara o să fie măcar juma’ de perete gata. Dar, azi e miercuri, e 8 sara, și lucrările sunt în stadiul de marți dimineață. Chestie care mă bucură nespus. Pentru că n-o să trebuiască să-mi spăl geamurile săptamâna asta. Și dacă izolatu’ se desfășoară în ritmul de până acum, presupun că pentru spălat geamuri o să apelez la tehnica tatei : ‘Dă doamne o ploaie, să spele și rușinea asta”

Până una alta, am ales culorile în care o să ne vopsească nenea blocu. Și de la roz bombon cu moeuve am ajuns la eternul crem cu maro. Încă nu ne-am hotărât ce culoare o să aibă moțu’, da’ nu-i timpu’ pierdut. Drept urmare, vă doresc o toamnă plăcubilă, și promit că vă țin la curent cu evoluția lucrărilor. Dacă o să mai fie cazu’.

Hai sănătățuri!