Doamnelor, domnisoarelor, ba baietzi.  Io fac parte din categoria aia de sariti de pe fix care-si iubesc patria si poporu’.  Mai ales boboru’.  Ca e drept ca tara noastra e frumoasa si bogata si numa’ buna de maritat, si boboru’i harnic si darnic si numa bun de insurat, da’ de o bucata de timp ma cam tenteaza sa incerc o relatie la distanta (mare) cu amandoi. Ca pe astia doi n-ai cum sa-i separi. Ca la patrie n-as renunta, da’ incepe sa ma cam scoata din sarite boboru’ (da, stiu ca si eu fac parte din susnumitu’). Ar fi multe de spus la capitolul „nu-mi place” la nea’ boboru’, da’ am sa ma opresc momental la o chestie.

De cand mama m-a facut, bine, de cand am inceput sa gandesc cu capu’ din dotare, m-a scos din toti tzatzanii calitatea romanului de a-si baga organu’ olfactiv in trebile altora. Ca de vr’o 26 de ani in coa’ a trebuit sa stau sa ma gandesc bineeeeeeeeeeeeee inainte de a face un pas, fi’n’ca tot timpu s-a gasit vr’un vecin binevoitor sa-i spuna lu mama ca „U’i ce-a facut fie’ta”. Bine, intre timp am invatat sa ignor chestia asta, numa ca……….

Nu’s daca v-am spus (cred totusi ca nu), da’ de vr’o cateva luni mon pere a ingrosat randurile somerilor mioritici. Si ne-am hotarat noi in consiliu de fomelie sa n-o informam pe abue de chestia asta, ca  femeia e batrana si are prea mult timp liber si se apuca de gandit. Si de plans de mila (nu conteaza cui). Si de plans. Ce n-am luat in considerare a fost ideea tampita a lu’ nea’ plumbuitu’ de a-i da clasei muncitoare locuinta aproape de locu’ de munca. Drept urmare, abue a mea are pe post de vecini pe neshte unii care au lucrat cu mon pere.  Chestia asta nu m-a deranjat cu absolut nimic, pana azi, cand:

„Tzaaaaaaaaar, tzaaaaaaaaaaar”

„Alo!”

„Alo, Carmen?!” (abue)

„Da”

„Ce faci?”

„Pe acasa. Bla bla, bla bla”

„Auzi, taica-tu cand e de tura?”

„A fost azi, de ce?”

„Aaaaaaaa, pai intrebam” (abue nu intreaba niciodata nimic doar de dragu’ de a intreba).

„Da’ ce vrei cu el?”

„Pai nimic. Da’ sigur a fost azi de tura?”

„Da femeie, ce-ai?”

„Pai io am auzit ca nu mai munceste.”

„Da’ cin’ ti-a zis?”

„Pai Xuleasca”

„Bine, tu ce mai faci?”

„Pai bla bla, bla bla.”

Deci, tanti Xuleasca are momentan mare noroc ca n-am gasit-o in cartea de telefon. Ar trebui sa se roage sa nu dau cu ochii de ea in urmatoarele doua luni de zile. Sau mai bine, ar trebui sa se roage sa uit cum arata. Ca are mari sanse sa-i bag io nasu’ in neste trebi putin (prea) mirositoare sa invete sa n-o mai f*ta grija de sufletu’ bunica-mii.

Hai sanatate, ca poate maine ma trezesc mai bine dispozata 😉

Cand am ajuns io vineri acas’ la mine se tot facuse de vr’o 9 juma’ pe seara. Si cum urcam agale ale patru etaje regulamentare imi faceam planuri ca cam cum sa imi inchei ziua. Si mi-a dat cu plus pe bantuit pe sfantu veveveu, eventual asteptat sa apara frate-miu, discutat si facut nani candva dupa amiaza noptii. Deci, ajuns acasa, deschilotzat, inchilotzat in pijamale (vorba vine), facut plinu’ la cana de cafeu, scos berea din fardijer, trensportat chesti’le in camera, aprins o tigara si apasat pe botonu’ de la pcu. Despre care continuarea tre’ia sa fie cam ashe: filat beculetzu’ rosu, aprins beculetzu verde, facut ceva vaj vaj, facut ceva piu, aprins monitor, aparut scris vindovs, plimbat niste chestii pe sub scris, dupe care aperut o poza si neste iconite dupe care bantuit linistit pe sfantu’ veveveu. Decat ca, am apasat pe boton si nu s-a intamplat nimic. In prima faza m-am gandit ca am nimerit iar butonu’ de reset, care are calitatea de a fi prefect inutil cand pcu e stins. Deci, holbat bine la butoane, apasat butonu’ care tre’ si………….. cam atat. Ca nea’ pcu meu n-o vrut sa plece si pace. Motiv pentru care, m-am inarmat cu o surubelnita si m-am apucat de defacut suruburi. N-am gasit prea multe prin prafu’ indesat bine de tot prin carcasa, drept urmare, am reusit sa fac ce mi-am propus de vr’un an: mi-am curatat rashnitza de praf. Si pe masura ce incepeau sa apara fire colorate, placutze verzi si rosii si alte chestii pe acolo creierasu’ meu se chinuia sa gaseasca o chestie care sa faca pcu sa mearga. Dupa doo cafele si vr’o tri pahare de bere am gasit solutia: m-am dus in camera la ma mere si m-am uitat la teveu. Ca io am o problema. Vinerea pe la unu juma’ – doo creieru’ meu intra in starea de uichend si nu mai vrea sa functioneze nici sa-l pici cu ceara. Pe cale de consecinta, pana duminica pe la vr’o 9 sara nu mi-a venit nici o idee. Si am ajuns la concluzia ca prietenii mei is prost cazati. Ca i-am inghesuit pe toti in pcu, si doar o mica parte au casa de vacanta in telefon. Drept urmare, cand mi-o trecut prin cap sa sun un prieten m-am indreptat din reflex spre pcu sa-i cer lu’ X numaru’ de telefon a lu’ Y. Deci da. Numa ca duminica pe la 9, cand materia mea relativ cenusie iese din starea de uichend si incep sa gandesc logic (vorba vine), mi-o vi’nt o idea: mi s-a futat sursa 😀 . Adica tre’ s-o schimb. Adica tre’ sa-mi cumpar alta. Adica alta sursa costa. Bani. Adica raman lefter. Iar.

Pe cale de consecinta, anu’ asta i-am facut cadou de ziua mea lu’ nea’ pcu una bucata sursa nou noutsa. Pe care i-am montat-o ieri cu rabdare si migala. Si amu’  mere. Pcu care este.

PS, vreau sa-i zic lu’ nenea de la magazin ca nu-s chiar tuta. Si nu eram nici beata nici drogata ieri. Decat ca asa arat io lunea :”> .

Mno, dragii mei, cum va povesteam mai demult (sau am vrut sa va povestesc), io nu ma impac cu muncile agricole, da’ de loc, de fel si de nici o culoare. Singura chestie care e digerabila din punctu’ meu de vedere se numeste ca e uscat iarba cosita, carevasazica, facutu’ fanului.  Eh, si dadu’ strigare nea’ Ion imparat, mare latifundiar, propr’etar a una bucata petec de faneatza situata strategic la vr’o doisp’ce kilometrii departare de o asezare omeneasca numita sat, si la vr’o  cinspe de casa susnumitului (o sa aflati mai tarziu de ca va interesa chestia asta), ca a crescut iarba sufisant si ca urmeaza a-i fi scurtata iezistenta pe meleagurile mioritice.  Adicatelea  m-a sunat tata sa ma anunte ca face fanu’. Si cum ii sta lui in obicei m-a sunat ieri pe dupaamiaza sa nu-mi fac planuri pe ziua de azi. Si daca vizualizati blogu’ de ieri o sa aflati de ce m-au luat durerile de cap.

Deci, vorbit cu mama, iesplicat lu’ mama ca shalele mele is inca fragile si nu le incanta deloc ideea, promis mama ca o sa fiu incartiruitala bucatarie, si cu inima indoita m-am dus. Si aveam io o vaga senzatie ca ar trebui sa stau acas’, da’ io mi’s copil cuminte si ascult de parinti.

Azi draguta dimineata, cand am facut io ochi pe la vr’o 7 ashea, soarele zambea vesel, pasarelele ciripeau si cumnatu’ prop’retate personala ma astepta cuminte in masina. Pe drum deja incepusem sa salivez la ideea ca o sa reusesc sa-mi aduc tegumentele la culoarea de vara si ca o sa apuc sa fac o baie in garla aia mare si adanca si cu apa receeeeeeeee sloi. Si m-au tinut visarile pana am ajuns la tata. Ca mi s-a parut mie ca ceva nu era cam in regula, da’ nu-mi dadeam seama ce anume. N-am prins juma’ de ora mai tarziu, cand am ajuns la faneata: am sarit din masina direct intr-o balta. Deci sufletu’ baie. Fumez o tigara si ma apuc de descarcat masina. Si imi da cu virgula, deci:

„Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, ce avem de mancare??!!!!!!!!!”

„Pai varza calita si niste carne prajita.”

„Gata prajita?”

„Da”

„Si io ce fac azi aici?”

Faza la care ma mere zambeste si-mi arata furca „Sau stai la plaja.”

Ihi, a dreaq plaja ca ma face mon pere cu nervii nervosi. Trec peste dezamagirea cu numaru’ doi si ma apuc de crosetat iarba. Dupa vr’o juma de ora nu ma mai durea nimic, soarele inca mai zambea vesel, motiv pentru care am renuntat la tricou. Dupa alta juma de ora ma striga mama:

„Uita-te in spate!”

Ma intorc, ma uit pe jos: iarba (moaaaaaaaaaaama ce surpriza), ma uit in sus: nori tata, da’ d’aia negriiiiii si suparaaaaaaati (moaaaaaaama, asta da surpriza).  Ma gandesc in sinea gandului meu ca bate vantu’ si o sa plece tai tai norii aia mari si negrii. Da’ dupa 5 minute mi-am adus aminte de un batran din sat de la tata care mi-a zis mai dedemult ca in padure nu te ocoleste ploaia. Si avea dreptate. Drept urmare, intr-o ora aproape tot fanu’ avea doo calitati: era semi ud si in car. Numa ca, iarba uda+pamant ud bine+ car+fan mult in car=probleme. Ca sa va spui. Ca o vrut tata sa mute caru’ mai aproape de ultima adunatura de fan catre tre’ia incarcata. Decat ca trebuia sa treaca printr-un sant.  Sant prin care a mai trecut de ‘j de mii de ori. Numa ca atunci nu plouase. Siiiiiii, nenea caru’ a ramas intepenit in sant si n-a mai vrut sa ne miste nici d’al dreaq. Eh, la faza asta, de obicei  chemam vecinii in ajutor. Numa’ ca cle mai apropiat vecin era la doisp’ce kilometrii. Pe cale de consecinta, vr’o ora am impins la car, la masina, la car&masina pana am reusit sa le aducem pe un loc drept.

Da’ am reusit sa ajung acas. Relativ intreaga. Numa ca am tegumentele tot la culoarea de iarna. Si durerea de sale s-a intors.

Zice-se despre subsemnata ca n-ar fi chiar intreaga la cap. Da’ astia cum is frate?

Adicatelea m-am trezit luni dimineata, m-am carat la munca si am descoperit cu stupoare ca, vorba ‘ceea servesc control pe paine. Da’ d’ala mare, care este, cu omini veniti din Bucuresti, care omini n-au de gand sa se care acas’ decat vineri. Vinerea viitoare adica.  Pe cale de consecinta, saptamana asta am servit program de munca de ‘spe ore. N-ar fi asta o problema, ca mi-s obisnuita s plec de acas’ de dimineata si sa ma intorc seara, da’ am cam uitat (si io si coloana mea) cum e sa stai pe scaun ‘spe ore. Drept urmare……… marti (ca doar era MARTI) dimineata mi-a luat un sfert de ora sa ma dau jos din pat. Ca fi’nca_cum faceam o miscare ma lua asaaaaaa cu niste junghiuri pe la shale d’am crezut ca-mi dau obstescu’ sfarsit.  Mno, amu’ io stiu care mi-e leacu’, adicatelea zacut in pozitie orizontala, cu ceva cald la spate (n-ar strica sa fie brunet cu ochii albastrii. merg si aia caprui)  si dupa 24 de ore is ca noo. Sau ca zece. Problema e ca, din motive de control a trebuit sa ma dau jos din pat si sa ma car la munci. Iar. Si am repetat tratamentu’ de luni. De data asta din motive de mobilitate limitata. Si toate ar fi fost bune si frumoase daca n-ar fi fost inchidere de luna si n-as fi avut de raportat raportari raportoase. Ca dispre partea controlorului puteam sa satu linistita acas’. Da’ n-a fost sa fie.

Amu’ mi-e relativ mai bine, avand in vedere faptu’ ca ia noapte n-am dormit decat doo ore si am facut o iescursie la toilet in genunchi. Mi-e mai bine, adicatelea poci sa stau pe ultimile doo picioare. Da’ imi revin io. Si le arat io lor!

PS, Croco, na ca am dat pajina 😛 !