Mirosuri

Doamnelor, domnisoarelor, ba baietzi.  Io fac parte din categoria aia de sariti de pe fix care-si iubesc patria si poporu’.  Mai ales boboru’.  Ca e drept ca tara noastra e frumoasa si bogata si numa’ buna de maritat, si boboru’i harnic si darnic si numa bun de insurat, da’ de o bucata de timp ma cam tenteaza sa incerc o relatie la distanta (mare) cu amandoi. Ca pe astia doi n-ai cum sa-i separi. Ca la patrie n-as renunta, da’ incepe sa ma cam scoata din sarite boboru’ (da, stiu ca si eu fac parte din susnumitu’). Ar fi multe de spus la capitolul „nu-mi place” la nea’ boboru’, da’ am sa ma opresc momental la o chestie.

De cand mama m-a facut, bine, de cand am inceput sa gandesc cu capu’ din dotare, m-a scos din toti tzatzanii calitatea romanului de a-si baga organu’ olfactiv in trebile altora. Ca de vr’o 26 de ani in coa’ a trebuit sa stau sa ma gandesc bineeeeeeeeeeeeee inainte de a face un pas, fi’n’ca tot timpu s-a gasit vr’un vecin binevoitor sa-i spuna lu mama ca „U’i ce-a facut fie’ta”. Bine, intre timp am invatat sa ignor chestia asta, numa ca……….

Nu’s daca v-am spus (cred totusi ca nu), da’ de vr’o cateva luni mon pere a ingrosat randurile somerilor mioritici. Si ne-am hotarat noi in consiliu de fomelie sa n-o informam pe abue de chestia asta, ca  femeia e batrana si are prea mult timp liber si se apuca de gandit. Si de plans de mila (nu conteaza cui). Si de plans. Ce n-am luat in considerare a fost ideea tampita a lu’ nea’ plumbuitu’ de a-i da clasei muncitoare locuinta aproape de locu’ de munca. Drept urmare, abue a mea are pe post de vecini pe neshte unii care au lucrat cu mon pere.  Chestia asta nu m-a deranjat cu absolut nimic, pana azi, cand:

„Tzaaaaaaaaar, tzaaaaaaaaaaar”

„Alo!”

„Alo, Carmen?!” (abue)

„Da”

„Ce faci?”

„Pe acasa. Bla bla, bla bla”

„Auzi, taica-tu cand e de tura?”

„A fost azi, de ce?”

„Aaaaaaaa, pai intrebam” (abue nu intreaba niciodata nimic doar de dragu’ de a intreba).

„Da’ ce vrei cu el?”

„Pai nimic. Da’ sigur a fost azi de tura?”

„Da femeie, ce-ai?”

„Pai io am auzit ca nu mai munceste.”

„Da’ cin’ ti-a zis?”

„Pai Xuleasca”

„Bine, tu ce mai faci?”

„Pai bla bla, bla bla.”

Deci, tanti Xuleasca are momentan mare noroc ca n-am gasit-o in cartea de telefon. Ar trebui sa se roage sa nu dau cu ochii de ea in urmatoarele doua luni de zile. Sau mai bine, ar trebui sa se roage sa uit cum arata. Ca are mari sanse sa-i bag io nasu’ in neste trebi putin (prea) mirositoare sa invete sa n-o mai f*ta grija de sufletu’ bunica-mii.

Hai sanatate, ca poate maine ma trezesc mai bine dispozata 😉

Reclame

Uichend mirobolant

Cand am ajuns io vineri acas’ la mine se tot facuse de vr’o 9 juma’ pe seara. Si cum urcam agale ale patru etaje regulamentare imi faceam planuri ca cam cum sa imi inchei ziua. Si mi-a dat cu plus pe bantuit pe sfantu veveveu, eventual asteptat sa apara frate-miu, discutat si facut nani candva dupa amiaza noptii. Deci, ajuns acasa, deschilotzat, inchilotzat in pijamale (vorba vine), facut plinu’ la cana de cafeu, scos berea din fardijer, trensportat chesti’le in camera, aprins o tigara si apasat pe botonu’ de la pcu. Despre care continuarea tre’ia sa fie cam ashe: filat beculetzu’ rosu, aprins beculetzu verde, facut ceva vaj vaj, facut ceva piu, aprins monitor, aparut scris vindovs, plimbat niste chestii pe sub scris, dupe care aperut o poza si neste iconite dupe care bantuit linistit pe sfantu’ veveveu. Decat ca, am apasat pe boton si nu s-a intamplat nimic. In prima faza m-am gandit ca am nimerit iar butonu’ de reset, care are calitatea de a fi prefect inutil cand pcu e stins. Deci, holbat bine la butoane, apasat butonu’ care tre’ si………….. cam atat. Ca nea’ pcu meu n-o vrut sa plece si pace. Motiv pentru care, m-am inarmat cu o surubelnita si m-am apucat de defacut suruburi. N-am gasit prea multe prin prafu’ indesat bine de tot prin carcasa, drept urmare, am reusit sa fac ce mi-am propus de vr’un an: mi-am curatat rashnitza de praf. Si pe masura ce incepeau sa apara fire colorate, placutze verzi si rosii si alte chestii pe acolo creierasu’ meu se chinuia sa gaseasca o chestie care sa faca pcu sa mearga. Dupa doo cafele si vr’o tri pahare de bere am gasit solutia: m-am dus in camera la ma mere si m-am uitat la teveu. Ca io am o problema. Vinerea pe la unu juma’ – doo creieru’ meu intra in starea de uichend si nu mai vrea sa functioneze nici sa-l pici cu ceara. Pe cale de consecinta, pana duminica pe la vr’o 9 sara nu mi-a venit nici o idee. Si am ajuns la concluzia ca prietenii mei is prost cazati. Ca i-am inghesuit pe toti in pcu, si doar o mica parte au casa de vacanta in telefon. Drept urmare, cand mi-o trecut prin cap sa sun un prieten m-am indreptat din reflex spre pcu sa-i cer lu’ X numaru’ de telefon a lu’ Y. Deci da. Numa ca duminica pe la 9, cand materia mea relativ cenusie iese din starea de uichend si incep sa gandesc logic (vorba vine), mi-o vi’nt o idea: mi s-a futat sursa 😀 . Adica tre’ s-o schimb. Adica tre’ sa-mi cumpar alta. Adica alta sursa costa. Bani. Adica raman lefter. Iar.

Pe cale de consecinta, anu’ asta i-am facut cadou de ziua mea lu’ nea’ pcu una bucata sursa nou noutsa. Pe care i-am montat-o ieri cu rabdare si migala. Si amu’  mere. Pcu care este.

PS, vreau sa-i zic lu’ nenea de la magazin ca nu-s chiar tuta. Si nu eram nici beata nici drogata ieri. Decat ca asa arat io lunea :”> .

Ultima zi

Azi plecai de la munci intr-o stare de semidepresie profund acutizata (moama ce ‘telighenta mi-s), fi’nca maine o sa fie cicatelea o zi grea in viata mea de copil tampitel (adica am o vaga impresie ca se lasa cu o bauta strasnica). Si ma gandeam io in sinea gandului meu ce poveste lacrimogeno-depresivo-sinucigasa o sa va spui (era ceva in legatura cu bilante, balanturi si alte ritualuri de trecere), numa ca mi-o trecut brusc cam pe cand am ajuns pe langa maternitate. Ca:

Voi astia din Brasov (si cei care cunosc Brasovu’) stiti intersectia de la maternitate. Aia unde se intalnesc Nea’ Baritiu (strada) cu nea’ Beetoven (sir, adica tot strada). Mno, ca sa ajungi cu masina de pe nea’ Beetoven pe nea’ Baritiu, tre’ sa iei curba de la Silvicultura. Pe strada daca se poate. Ca pe trotuar e cam dificil. Ca pusera astia neste stalpi de fier imfipti bine in betoin ca sa nu se poata sa se urce nenii cu masina pe trontuar. Decat ca, daca esti hotarat poti sa urci si pe trotuar, da’ nu isi asuma nimeni raspunderea pentru daunele provocate mijlocului de transport.

Eh, deci, cum mergeam io cuminte pe trontuar scufundata adanc in visele mele si caldura amestecata cu ceva fum produs de motoarele ieuro tri, auz in spatele meu o bubuitora. Si ma intorc sa vaza si ochiu meu ce anume s-o daramat. Si era sa ma stric de ras. Ca un nea soferu cu un nea loganu’ o vast curba la dreapta s’a luat, si dupa era drum drept, numa’ ca el a luat. Dreapta. Si s-a infipt intr-un stalp din ala descris mai sus. Si l-a daramat. Dupa care a luat stanga. Dupa care a reusit sa mearga drept.

Mno, pagubele n-or fo’ mari, numa si-a indoit putin aripa dreapta fata. Deci loganele rezista. Partea mai proasta e ca nea’ soferu’ a facut afacera asta sub atenta supraveghere a doo bucati politieni de la circulatie aflati in una bucata duba care circula regulamentar in spatele dumisale.

Hai sa traim. Bine?

Puterea obisnuintei

Sambata pe seara imi odihneam oasele si-mi clateam ochii cu „frumusetile patriei” prin Piata Sfatulului. Amu’, in perioada asta a anului prin satu’ meu is o groaza de turisti , si la ora aia (sa fi tot fost vr’o 8 pe sara), mai ales cand rasare cate o scena in susnumita piata, is o groaza de batrani, batranei si fosile. Mno, si cum stateam io asa cuminte si trageam cu patos dintr-o tigara, aud o voce dogita undeva in stanga spate:

„Mai copii, da’ voi ce limba vorbiti?”

Faza la care m-am blocat. Ca io n-am zis nimic. Si de obicei vorbesc romaneste. Drept urmare, intorc capu’ si…….. un nenea tataie interoga doi tineri care se uitau la el ca la masini inchiriate.

„Spic, spic, ce limba spic voi?”

„……………”

„Spic, spic, ce?”

„…………….aaaaaaaaaaaa, Holland”

„Da’ francais nu spic?”

Dupa care a urmat o discutie intr-o franceza super stricata din care am aflat ca: mosu’ are vr’o 80 de ani si e insurat de vr’o 60, tinerii erau intr-o vacanta prelungita prin estu’ Evropei, tara noastra e frumoasa si are dealuri si munti si campii si paduri si pasuni si rauri si etc- uri, si oamenii e primitori si harnici si darnici. Da’ sa spuie si ei, olandezii, de unde au venit, cat au de gand sa stea, unde pleaca de aici, unde stau, cat ii costa, cat costa painea la ei in tara si daca au bere neagra.

Eh, pan’ sa apuce saracii sa se dezmeticeasca, a aparut o ‘mneaei pe la vr’o 150 de ani si s-a luat de viata mosului:

„Ridica-te de acolo!”

„Ridica-te de acolo ti-am zis!”

„Ti-am zis sa vi aici!”

La care mosu’ „Acu’ vorbesc, nu vezi?!”

‘A batrana s-a intors mormind „Las’ ca vezi tu acas’ vorbe.”

Pan’ la urma mosu’ s-a dus dupa „son mariage” (ca asa a prezentat-o pe ‘a batrana) si olandezii au respirat usurati.

Si in situatii de genu’ asta se vede cam ce-a facut omu’ toata viata. Adicatelea el, batranu’, a fost obisnuit sa (se) intrebe cu ce trebi se afla prin sat fiecare presoana care aterizeaza in raza lui de actiune si sa caute pricina de vorba  (cel putin) la toate fetele tinere si frumoase care intra in aceeasi raza.  Ea in schimb, a fost obisnuita sa-l cicaleasca si sa-l gelozeasca. Si asta fac in continuare.

PS, care treceti prin Brasov in perioada asta, servim Watumi Festival & Fringe.

Shuffle

Se face ca ingerasu’ al albastru are chef de joace. Si se face ca io tre’ sa-mi pun uinampu pe shafal si sa-mi raspunza mie el la cateshceva intrebari. Mno, ca sa fie joaca mai interesanta, bagai in playlist cam tot ce se numeste muzica in pcu personal. Deci, plecam de la Queen – Prices of the universe, si:

1.Who I am? Iron Maiden – Can I play with madness. Can I, can I, caaaaaaaaaaaaaaaaan??????? Bag sama ca asta stie ceva 😀

2.What was this day like? Saragossa Band – Sun of Jamaica. Nu, sun of Jamaica o sa fie vineri dupa 15:00.

3.What should I do with my life? Boney M. – Rasputin. Hmmmm

4.What are my parents like? David Gueta – Just a little more love. No com.

5.What is love? Dwight Yoakam – Guittars and cadillacs. Daca_cant io la chitara, NICI O SANSA.

6.What I do in school? Nirvana – Aneurysm.  ANEVRÍSM, anevrisme, s.n. Dilatare patologică a pereților unui vas sangvin. Is pe aproape.

7.What’s my motto? Peter Kingsberry – Only the verry best.

8.What is the first thing I think first time when I wake up? Joan Sebastian – Secreto de amor ;;)

9.What is the first thing I think when I see my teachers? Vama veche – 18 ani. Am trecut de varsta asta. Da’ cand dadeam de profi imi doream sa ajung la 18 ani.

10.What is my life like? Iron Maiden – Stranger in a strange land.

Si leapsa merge laa………….. cineva, da’ nu stiu cine. Inca.

Ceasu’ rau, pisica 13……

Mno, dragii mei, cum va povesteam mai demult (sau am vrut sa va povestesc), io nu ma impac cu muncile agricole, da’ de loc, de fel si de nici o culoare. Singura chestie care e digerabila din punctu’ meu de vedere se numeste ca e uscat iarba cosita, carevasazica, facutu’ fanului.  Eh, si dadu’ strigare nea’ Ion imparat, mare latifundiar, propr’etar a una bucata petec de faneatza situata strategic la vr’o doisp’ce kilometrii departare de o asezare omeneasca numita sat, si la vr’o  cinspe de casa susnumitului (o sa aflati mai tarziu de ca va interesa chestia asta), ca a crescut iarba sufisant si ca urmeaza a-i fi scurtata iezistenta pe meleagurile mioritice.  Adicatelea  m-a sunat tata sa ma anunte ca face fanu’. Si cum ii sta lui in obicei m-a sunat ieri pe dupaamiaza sa nu-mi fac planuri pe ziua de azi. Si daca vizualizati blogu’ de ieri o sa aflati de ce m-au luat durerile de cap.

Deci, vorbit cu mama, iesplicat lu’ mama ca shalele mele is inca fragile si nu le incanta deloc ideea, promis mama ca o sa fiu incartiruitala bucatarie, si cu inima indoita m-am dus. Si aveam io o vaga senzatie ca ar trebui sa stau acas’, da’ io mi’s copil cuminte si ascult de parinti.

Azi draguta dimineata, cand am facut io ochi pe la vr’o 7 ashea, soarele zambea vesel, pasarelele ciripeau si cumnatu’ prop’retate personala ma astepta cuminte in masina. Pe drum deja incepusem sa salivez la ideea ca o sa reusesc sa-mi aduc tegumentele la culoarea de vara si ca o sa apuc sa fac o baie in garla aia mare si adanca si cu apa receeeeeeeee sloi. Si m-au tinut visarile pana am ajuns la tata. Ca mi s-a parut mie ca ceva nu era cam in regula, da’ nu-mi dadeam seama ce anume. N-am prins juma’ de ora mai tarziu, cand am ajuns la faneata: am sarit din masina direct intr-o balta. Deci sufletu’ baie. Fumez o tigara si ma apuc de descarcat masina. Si imi da cu virgula, deci:

„Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, ce avem de mancare??!!!!!!!!!”

„Pai varza calita si niste carne prajita.”

„Gata prajita?”

„Da”

„Si io ce fac azi aici?”

Faza la care ma mere zambeste si-mi arata furca „Sau stai la plaja.”

Ihi, a dreaq plaja ca ma face mon pere cu nervii nervosi. Trec peste dezamagirea cu numaru’ doi si ma apuc de crosetat iarba. Dupa vr’o juma de ora nu ma mai durea nimic, soarele inca mai zambea vesel, motiv pentru care am renuntat la tricou. Dupa alta juma de ora ma striga mama:

„Uita-te in spate!”

Ma intorc, ma uit pe jos: iarba (moaaaaaaaaaaama ce surpriza), ma uit in sus: nori tata, da’ d’aia negriiiiii si suparaaaaaaati (moaaaaaaama, asta da surpriza).  Ma gandesc in sinea gandului meu ca bate vantu’ si o sa plece tai tai norii aia mari si negrii. Da’ dupa 5 minute mi-am adus aminte de un batran din sat de la tata care mi-a zis mai dedemult ca in padure nu te ocoleste ploaia. Si avea dreptate. Drept urmare, intr-o ora aproape tot fanu’ avea doo calitati: era semi ud si in car. Numa ca, iarba uda+pamant ud bine+ car+fan mult in car=probleme. Ca sa va spui. Ca o vrut tata sa mute caru’ mai aproape de ultima adunatura de fan catre tre’ia incarcata. Decat ca trebuia sa treaca printr-un sant.  Sant prin care a mai trecut de ‘j de mii de ori. Numa ca atunci nu plouase. Siiiiiii, nenea caru’ a ramas intepenit in sant si n-a mai vrut sa ne miste nici d’al dreaq. Eh, la faza asta, de obicei  chemam vecinii in ajutor. Numa’ ca cle mai apropiat vecin era la doisp’ce kilometrii. Pe cale de consecinta, vr’o ora am impins la car, la masina, la car&masina pana am reusit sa le aducem pe un loc drept.

Da’ am reusit sa ajung acas. Relativ intreaga. Numa ca am tegumentele tot la culoarea de iarna. Si durerea de sale s-a intors.

Asa, de vineri sara.

Tata are o vorba: „Da’ Doamne o ploaie sa spele si rusinea asta”. Ultima data l-am auzit spunand asta saptamana trecuta. Numa ca bag sama ca nu se intelege prea bine cu sefu’ ‘al mare.  Ca a dat o ploaie d’a spalat toate rusinile. Si m-a tinut sechestrata in birou doo ore. Ca fi’nca_ca sa plec acas’ tre’ sa trec strada asta:

100_3755

Bine, nu neaparat prin locu’ asta numa’ ca spre stanga arata asa:

100_3756

si spre dreapta asa:

100_3765

Si asta a ramas dupa ce s-a scurs apa :

100_3770

Nedumereala

Zice-se despre subsemnata ca n-ar fi chiar intreaga la cap. Da’ astia cum is frate?

Numaratoare

Cum s-a deschis sezonu’ la raportat raportari raportate pe luna asta ma trezesc si io, copil cuminte sa solicit la serviciu’ dezorganizarea muncii numaru’ de magari platiti, si numaru’ de magari lipsa. Si mi s-a oferit informatia prima data vineri, cand aveam 10 locuri libere intr-o sectie si 10,5 in alta. Pe cale de consecinta ma apuc de facut raportarea. Da’ n-am trimis-o fi’nca mi s-a facut lene si s-a facut ora de plecat acas’.  Intre timp, tot vineri care este, sefa propr’etate personala cere aceeasi chestie, la acelasi serviciu de dezorganizat munca, cu singura diferenta ca sefa’mea a vrut posturile libere din ambele sectii. Adunate adica. Si i se da raspunsu’: 13,5.

Deci, ma duc azi draguta dimineata cu raportarea la sefa’mea sa o semneze, si susnumitei ii pica fata:

„Da’ tu de unde ai scos posturile astea?”

„Pai le-am luat de la personal, vineri.”

Ii duc hartia, se uita pe ea, se cruceste si suna la personal. S-a certat 5 minute cu tanti sefa de personal, dupa care:

„Vezi ca iti aduce alta hartie. Bagi cifrele alea.”

Plec, cuminte si ma pun pe asteptat. Dupa vr’o juma’ de ora apare tanti de la personal cu hartia pe care scria mare: sectia 1: 10 posturi libere, sectia 2: 7,5 posturi libere, total: 17,5. Ma uit la hartie, o intorc pe partea ailalta, da’ tot 17,5 scria. Pe cale de consecinta, jalba in batz, si tziba la sefa-mea din nou. Sefa-mea s-a facut verde-albastra, m-a trimis cu raportarea la tanti sefa de personal sa mi-o semneze, si la dereftor s-o vada.

Amu’, stiu sigur ca dom’ dereftor n-a vazut hartia aia inca_ca nu urla nimeni momentan. Da’ una peste alta habar n-am cati magari is lipsa in fabrica.

Problemuri vere!

Adicatelea m-am trezit luni dimineata, m-am carat la munca si am descoperit cu stupoare ca, vorba ‘ceea servesc control pe paine. Da’ d’ala mare, care este, cu omini veniti din Bucuresti, care omini n-au de gand sa se care acas’ decat vineri. Vinerea viitoare adica.  Pe cale de consecinta, saptamana asta am servit program de munca de ‘spe ore. N-ar fi asta o problema, ca mi-s obisnuita s plec de acas’ de dimineata si sa ma intorc seara, da’ am cam uitat (si io si coloana mea) cum e sa stai pe scaun ‘spe ore. Drept urmare……… marti (ca doar era MARTI) dimineata mi-a luat un sfert de ora sa ma dau jos din pat. Ca fi’nca_cum faceam o miscare ma lua asaaaaaa cu niste junghiuri pe la shale d’am crezut ca-mi dau obstescu’ sfarsit.  Mno, amu’ io stiu care mi-e leacu’, adicatelea zacut in pozitie orizontala, cu ceva cald la spate (n-ar strica sa fie brunet cu ochii albastrii. merg si aia caprui)  si dupa 24 de ore is ca noo. Sau ca zece. Problema e ca, din motive de control a trebuit sa ma dau jos din pat si sa ma car la munci. Iar. Si am repetat tratamentu’ de luni. De data asta din motive de mobilitate limitata. Si toate ar fi fost bune si frumoase daca n-ar fi fost inchidere de luna si n-as fi avut de raportat raportari raportoase. Ca dispre partea controlorului puteam sa satu linistita acas’. Da’ n-a fost sa fie.

Amu’ mi-e relativ mai bine, avand in vedere faptu’ ca ia noapte n-am dormit decat doo ore si am facut o iescursie la toilet in genunchi. Mi-e mai bine, adicatelea poci sa stau pe ultimile doo picioare. Da’ imi revin io. Si le arat io lor!

PS, Croco, na ca am dat pajina 😛 !