Isterie de grup

Prin birou’ unde imi fac eu veacu’ şi mă fac că muncesc se perindă foarte, foarte, foarte multă lume. Din fabrică şi de pe lângă fabrică. Şi de obicei, când apare câte o chestie nouă prin susnumitu’ birou, se lasă cu întrebări de genu: „Cât costă?, de unde ai luat-o?, îmi iei şi mieeeeeeeeeee?”. Şi e imposibil să nu apară ceva nou în fiecare săptămână, că doar deh, suntem 5 în birou, şi toante muieri. Eh, ultima isterie a început acu’ vr’o lună, când una din colege a facut o vizită de muncă în una din secţiile localizate în altă localitate. Ea, care este, a văzut acolo unde a fost, într’o vază, o adunătură de biluţe colorate. Şi i-a zis la o tanti, logic, să-i cumpere si ei. Şi tanti s-a executat. Şi colegă-mea le-a plasat intr-un recipient de sticlă despre care am învăţat acu’ o mie de ani la chimie şi pe care il folosim pe post de vază. Şi a plasat recipientu’ la vedere. O altă colegă mai umblată prin lume şi prin magazine ne-a vândut un pont important. Adecă soiu’ de magazine un’ se vând susnumitele biluţe. Şi a făcut greşeala să spună că magaziunu’  se situează pe drumul ei spre casă. Şi colega număru’ unu a rugat’o să-i mai cumpere biluţe. Şi acu’ are chestia aia de sticlă plină cu biluţe roz şi cu ceva animăluţe. Şi adevăru’ e că arată bine. Decât că colega număru’ doi i-a terminat lu’ nenea magazinu’ stocu’ de biluţe colorate şi animăluţe în două zile. Că a vrut toată fabrica. Şi vă e clar că mi-am luat şi io. Şi le-a văzut mama. Şi mi-a zis că nu-s zdravănă. Că să vă spui. Biluţele respective sunt din gelatină. Şi sunt cât un vârf de ac. În starea iniţială. Că dacă le bagi în apa se fac mari. Şi cercetătoru’ din mine a vrut să descopere ce le face pe biluţe aşa speciale. Drept urmare, una a ajuns fărâme, ca am disecat-o să aflu din ce-i facută, şi una s-a uscat, că am vrut să văd dacă se face mică la loc. Şi săptămâna viitoare tre’ să mă duc să mai cumpăr biluţe şi animăluţe. Că îmi vin nişte neamuri ăn vizită. Şi doi copii de şcoală primară. Şi s-a gândit mama că o să le placă.

Deci, care mai vrei biluţe? Să nu mă duc la magazin de două ori 😀

Reclame

C’aşa’i la noi

Nuş’ dacă v-am spus, da’ io vieţuiesc într-un bloc cu patru etaje. La etaju’ 4. Şi din păcate, din cauza asta am o idee destul de bună despre nivelu’ de trai şi cilivizaţie a’ lu’ colocatarii mei. Par examplă,vecinu’ de lângă mine şi unu’ de la etaju’ doi au o problemă mare cu lenea. Drept urmare, de câte ori cobor scările, cu precădere dimineaţa, tre’ să mă uit foarte bine pe unde calc_că am mari şanse să mă împiedic de pungile de gunoi ale susnumiţilor. Că bag samă că la mama lor acas’ aşa era obiceiu: să scoţi gunoiu’ lângă uşa, că până dimineaţă dispare. Noroc cu câinele! Vecina de sub mine, tot par examplă are o problemă cu varza. Adică o arde. Şi varza arsă miroase mirobolant. Pe toată scara.

Eh, din motivele mai sus menţionate încep să fac alergie la scările oarbe. Că aşa e şi am mea. Adică n-are geamuri. Decât un luminator la ultimu’ etaj. Pe cale de consecinţă, de câte ori mă apucă plimbările tre’ să aprind lumina. Şi nu de puţine ori m-am trezit că pe 5 nivele erau două becuri. De obicei la parter şi la etaju’ 4. Că la mine pe scară când se arde un bec tre’ să-l schimbe ALTU’. Şi mai nimeni nu se simte altu’. Duminică, din motive independente de voinţa mea, a tre’it să mă scobor din turnu’ meu de fildeş şi să ajung cu picioarele pe pământ. Drept urmare am dat să aprind lumina. Numa’ că la etaju’ meu era lumină (de la geam, da’ asta am descoperit mai târziu) şi la etaju’ 3 se vedea lumină, aşa că am renunţat. Numa’ că_când am ajuns la etaju’ doi s-a făcut beznă. Şi am aprins lumina. Şi era lumină pe toată scara, numa’ la etaju’ 3 nu. Mi-a trecut prin cap un glonte, pardon, impresia că am luat-o pe arătură, da’ am coborât scările şi m-am dus în drumu’ meu. Când m-am întors acas’ (înspre amiaza nopţii) am deschis uşa de la scară, am păşit înăuntru şi…. SE FĂCU LUMINĂ. Aşa, din senin. M-am gândit că eu de obicei nu beau vin (ceea ce am făcut duminică) şi că probabil am halcucinaţii. Pe cale de consecinţă am apăsat pe boton, s-a luminat scara şi m-am apucat de urcat voiniceşte. La etaju’ 3, din nou, bezna. Da’ după ce am călcat pe ultima treaptă s-a auzit un clic şi…… s-a făcut lumină. Ptiu drace! Da’ ce vrăjitorie făcură aştia? Îmi indrept privirea spre tavan şi bag de samă că un ozeneu mic şi alb îmi facea cu ochiu verde. I-am scos şi io limba şi m-am cărat acas’. Ieri, după ce mi-a trecut mahmureala (adicătelea dupe 8 ore regulamentare de program + 2 în folosu’ comunităţii) am realizat şi io (în sfârşit) ce s’a întâmplat: Unu’ din gaşca de la 3 s-a gândit în sinea gândului lui că ar fi o idea genială să pună senzori la iluminatu’ public. Adică al scării. Da’ n’a vorbit cu nimeni. Şi s-a apucat el de capu’ lui şi a pus senzor la etaju’ 3 şi lângă uşa de la intrare. Să mor io de inimă. Ce oameni, măi, ce oameni!

Greaţă

Disclaimer: melodia nu-i cenzurată.

Sâmbătă am fost la plantat copăcei în parcul din Centul Civic. Nu mă dau mare, dar dacă nu era povestea cu copăceii n-aş fi alflat că crosul 15 noiembrie s-a ţinut pe 14 anu’ ăsta. Şi nici n-aş fi aflat ca pe 15 a fost flegmeţea mea in Braşov. Motiv pentru care tanti portocala (pardon, primăria) nu ne-a putut pune la dispoziţie lopeţi, hârleţe şi nimicuri de genu’ ăsta, fi’ncă erau arondate celor care se chinuiau să aranjeze faimoasele giratorii de pe Calea Bucureşti. Că deh, venea ăl mai portocaliu om din stat şi tre’ia să fie oraşu’ mumos mumos. Sau cel puţin partea pe care a văzut-o susnumitu’. Trecem peste…….

Joi când mă deplasam spre casă agăţată de o bara dintr-un  otobuz cu 4 roate mi-a atras atenţia discuţia unor cetăţeni situaţi strategic în spatele meu. Ştiu că nu-i frumos să asculţi discuţiile altora, dar mi-a fost imposibil, având în vedere faptu’ că susnumiţii îmi urlau în urechi. Unu’  dintre ei făcuse fixaţie pe „Votaţi Băsescu”. Motivul l-am aflat vineri. Că dacă n-aţi aflat e campanie electorală. Şi partidu’ ăl’ mai portocaliu s-a apucat de izolat termic nişte blocuri alese pe sprânceana: suprafaţă cât mai mică posibil raportată la un număr cât mai mare de apartamente. Costul pentru proprietari? Simbolic: un carnet de membru. Portocaliu. Trecem peste…………….

Marţea care se respectă incepe de luni. Şi tine trei zile. Fără plată. Şi umblă vorba ca o să mai fie o marţi d’asta şi luna viitoare. Eh, ne-om descurca noi. Şi totuşi am inţeles că-n Canada nu-i chiar aşa frig, şi nu ninge foarte mult………

Campanie helectorală Braşov stile

Dacă e să mă iau după ce văd pe străzile pe care le bat zilnic, la prezidenţialele de anu’ ăsta participă tri inşi mari şi laţi (ştiu, e relativă chestia). De fapt doi. Adicătelea Geoană si Crin. Că Băsescu ne cheamă la referendum.

Eh, cum vă spusei mai de demult, primăria Braşovului e portocalie depedeve politic. Pe cale de consecinţă, de pe aproape tot ce se numeşte spaţiu publicitar deţinut de susnumita portocală îmi zâmbeşte şăgalnic Băsă. Da’ e simpatic. Şi-i stă bine cu musteaţă (nu, n-am poze, că nu poci să pozez din goana otobuztului). Şi-mi zice ca „de ce le e frică de aia nu scapă”. Păi bă nea’ Băsă, mie mi-e (frică) că n-ai să mori în patu’ tău. Ce zici, scap?

Tot Eh, tot cum vă spusei mai de demult, consilu’ judeţean din aceeaşi urbe e galbin depedeve politic. Pe cale de consecinţă, de pe aproape tot ce se numeşte clădire deţinută de susnumitu’ lămâi imi zâmbeşte şăgalnic Crin. Da’ şi ăsta-i simpatic. Numa’ că n-a reuşit nimeni să-i facă musteaţă. Şi-mi zice el ceva de „România bunului simţ”. Păi bă nea’ floricel, ce zice bunu’ simţ apropos de folosit Tâmpa pe post de panou electoral? Ruşinicăăăăăă.

Iară Eh, da’ asta nu v-am mai spus-o. Nea’ Geoană n-a mai prins chestii pe care să-şi afişeze mutra prin oraş, pe cale de consecinţă imi zâmbeste şagalnic din calendarele pe care le împarte armata roşie (nu, nu vorbeam de aia de la ruşi. Vorbeam de adunătura aia de humanoizi îmbracaţi în geci roşii care împânzesc oraşu’ în ultimele zile)  şi de pe un panou publicitar din livadă (adica io doar pe ăla l-am văzut) pe care scrie mare „GEOANA PRESFDINTE”. Şi-l aud, de cel puţin 10 ori pe zi, spunând că „eu ştiu ce trebuie făcut”. Nu zic, ăi hi ştiind tu, da’ pă mine ma roade altuceva: o să şi faci ce trebuie?

Amu’, după cum umblă vorba prin târg, îs vr’o dois’pce prezidenţiabili. Şi mă intreb şi io, ăilalţi 9 se campaniază prin târgurile de baştină? Şi sper să ramân intrebată……..

Leapsa cu poze

Asta vine de la Jasmin si Ada. Ca bag sama ca s-au vorbit intre ele si mi-au pus gand rau. Si mi-au zis ele mie ca cica tre’ sa pun o poza. Adica doua. Decat ca una tre’ sa fie haioasa si una tre’ sa fie de inima albastra. Decat ca nici una n-a zis ca tre’ sa apar io in poze 😀 Ashe ca…………

thrust

Asta era imaginea de inima albastra. Daca va intrebati, e una bucata manuta de pusti de un an juma (care are acu’ aproape trei. Pustiu. Si manuta) care se tine bine bine bine de tot de degetele doamnei ma-sa. Pe scurt, sor’mea si nepotu’mio.

Poza funny arata cam asa:

100_3728

Asta in cazu’ in care nu credeati ca Scufita Rosie exista 😛

Ca fapt divers, este mama unei prietene care se ascundea de ploaie.

Si cica ar tre’i sa dau leapsa mai departe. Deci, the winner is…….. Marius. Sa-i treaca de pinguini 😀

Existaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!

Cum ce? Politie. In Romanica.  Nu stiati? Nici io, da’ am aflat. Ca sa va spui. Sa tot fie vr’o 4 ani de cand pe fratele propr’etate personala l-au usurat unii de un casetofon auto. Bine, casetofonu’ era d’ala cu sidipleiar. Da’ nu orice sidipleiar. Era d’ala care citea empetreiuri. Numa’ ca_casetofonu’ era in auto cand l-au ajutat unii sa-si ia zboru’. Si auto era incuiat. Si nu avea cheile la vedere. Asa ca auto a ramas fara geamu’ dreapta fata din afacerea asta. Si ca tacamu’ sa fie complet, masina, logic, nu era a lu’ fra’i’miu. Si nici casetofonu’. Ceea ce a insemnat pen’ susnumitu’ fra’i’miu una bucata gaura in buget. Ca a tre’it sa plateasca geamu’ de la masina. Si propr’etaru’ a cumparat alt casetofon. Eh, dupa toata afacerea asta a urmat o iescursie la politie (deh, politica firmei de asigurari), dat declaratii, luat amprente la toata lumea (inclusiv lu’ auto) si uitat toata lumea de afacerea asta (mai ales eu). Decat ca azi cand am ajuns acas’ am gas’t in cutia de posta una bucata citatie care’l invita pe susnumitu’ fra’i’miu la tribunal in sala S nustiucat pe data de ‘spe noiembrie ca parte civila in procesu’ dintre statu degeaba, pardon, Roman si numitii (vr’o trei la numar) pen’ judecarea infractiunii de furt – proces de fond.  Asta dupa ce acu’ vr’o doo saptamani nea’ parchetu’ de visin de pe langa tribunalu’ Braseu il anunta pe acelasi fra’i’miu ca nus’ care Gheo’ al Scroafii a fost scos de sub urmarirea penala in baza a juma’ de cod penal (care tot furt inseamna) pen’ ca susnumitu’ s-a mutat in lumea vesnicei vanatori. Amu’ stau si cujet: daca astia s-au obosit sa scrie doua scrisorele, sa ma obosesc si io sa-i anunt ca fra’i’miu n-o sa apara? Neaaaaaaaah.

Hai sante!

5 minute

Toata viata mea le-am invidiat pe gagicile care ajung la munca machiate si aranjate. Asta pentru ca eu nu-s in stare. Ca_cand suna ceasu’ ma intorc pe partea cealalta si mai dormitez…. 5 minute. Dupe care ma mai uit 5 minute pe tavan, dupe care ma mai uit 5 minute pe geam, sa incerc sa ghicesc cat de frig e afara dupa cum se stramba luna la mine, dupa care realizez ca-i cam tarziu si tre’ sa ma dau jos din pat. Ma spal tacticoasa si cand ajung la capitolul imbracat realizez ca la ora aia tre’ia sa am deja cafeaua bauta. Pe cale de consecinta ma imbrac in drum spre usa si intotdeauna ajung in statie la timp sa vad autobuzu’ plecand. Partea buna la afacerea asta e ca, daca nu-i coada po’ sa-mi beau cafeaua pana vine autobuzu’ urmaritor. Si sa-mi fumez si tigara de dimineata (Da ba, is smechera. Am statie de otobuz cu tonomat de cafea. Sac!).  Din motivu’ asta ziua mea de munca (adica dupe ce ajung la birou) incepe cu pieptanat si machiat (noroc ca-i intuneric afara 😀 ). Ceea ce inseamna ca pierd 5 minute din „sedinta operativa” (a se intelege programu’ de beut cafeaua si fumat tigara care determina feng suiu’ zilei) sau ca operativa celorlalte colege se prelungeste inca 5 minute. Sa pot sa-mi termin si io tigara. Dupe care ziua isi urmeaza cursu’ relativ firesc. Numa’ ca, daca stau bine sa ma gandesc, n-as renunta la alea 5 minute de somn furat pentru un machiaj pe care oricum nu-l vede nimeni (nici macar io) la ora aia.

Tu la ce ai renunta pentru 5 minute de somn?