Pana mai ieri mi-a fost dat o singura data in viata sa intalnesc un nea’ Gheo, care, dupa ce a fugit, vorba vine, de comunisti in strainezia (de fapt i-a pus nevasta-sa in vedere ca daca o mai pocneste o data il da afar’ din casa si trebuia sa dovedeasca tarii si nemului ca e in stare de ceva), s-a intors printre incuiatii de romani cu impresia ca a descoperit piatra cunoasterii si sensu’ vietii, si cu senzatia ca-i cel mai ‘telighent si mai invatzat om de pe fatza pamantului. Nea’ respectivu’ asta are calitatea (sau defectu’, ca nu m-am hotarat inca) de a fi var cu mon pere, chestie care il face un soi de unchi d’al meu (v-am zis ca neamu’ meu e mare). Si pe nea’ respectivu’ asta am avut ghinionu’ sa-l revad dupa vr’o dooj’ de ani in care uitasem ca exista, la nunta sor’mii. Si a tinut neaparat sa-mi iesplice ca starea mea civila in momentu’ respectiv  „la ei” se numeste „conjointes de fait” (cre’ ca asa se scrie, ca nu stiu prea bine ruseste), si e perfect legala si zuta la zuta acceptata de sotzietate. Si ca el nu se mira ca nu m-am maritat. Si ca-i pare bine ca „in neamu’ lui” ramas in Romanica se iezista si persoane „occidentale”. Si cre’ ca s-a cam suparat pe mine cand i-am iesplicat ca conjointii lui in Romania se numesc concubini si ca nu-si bate mai nimeni capu’ cu chestia asta. Da’ cel mai rau i-a picat omului faptu’ ca i-am explicat ca a cam pierdut contactu’ cu lumea reala, motiv pentru care nu ma mira ca nu i-am mai vazut ochii de vr’o tri ani. Amu’, pe nea’ asta tind sa-l iert, fi’n’ca are undeva spre saij’ de ani si de vr’o 30 isi face veacu’ pe manoasele campii ale Canadei. Numa’ ca, dispre aceleasi manoase campii a aterizat saptamana trecuta un fat frumos cu nume de cioban si creier de oaie, cu care tre’ neaparat sa ma vaz la ochi. Bine, cu el sau cu nevasta-sa. De preferat ultima varianta. Eh, nenea asta, a plecat dupa fusta nevestii de vr’un an. Si bagai de sama ca-i vag mai precoc decat susnumitu’ unchiu’mio. Ca s-a ‘telighentit brusc si dintr-o data. Si s-a gandit el in sinea gandului lui ca ar tre’i sa-mi impartaseasca si mie cate ceva din vastele lui cunostinte: voi stiati ca daca suni la interfon de langa usa de la scara, ala care-i in casa poa’ sa va raspunda? Ca io nu stiam. Da’ mi-a zis nea asta, ‘dea lui al’ de sus sanatate, ca muream proasta daca nu dadeam de el.

„Buna ziua.”

„Buna ziua”

„Sunt Icsulescu din Igreculesti. Stiti, v-a trimis fratele dumneavoastra niste bani. Si sunt la mine”

„Stiu, mi-a spus.”

„Stiti, am zis ca vin azi in Brasov, dar mi s-au schimbat niste planuri. Va deranjeaza daca ne intalnim saptamana viitoare?”

„Aaaaaaaaaaaaaaaaa”

„Da’ stiti, eu a trebuit sa plec din localitate. Sunt la vr’o suta de kilometrii de Brasov. Da’ saptamana viitoare vin sigur. Sau vine sotia.”

„Adica ma deranjeaza, nu ma deranjeaza tot un drac.”

„Pai da.”

Ti’ar lojica a dreaq.