E vineri. Mi se face de plecat acasă minteni. Și am ajuns la concluzia că m-am tâmpit.

Că să vă spui. Io de felu’ meu nu știu să lucrez decât în condiții de stress. Adicătelea dacă e liniște și pace pe la muncă nu-s în stare să butonez 2 cuvinte. Da’ dacă e agitație știu să fac chestii de care n-am auzit în viața mea. Chestia e că, în martie fac 10 ani de când îmi tocesc coatele pe un birou în fabrica asta. Și, bag samă că ăștia 10 și-au cam lăsat amprenta pe creierașu’ meu. Și mi se întâmplă chestii. Gen:

Săptămâna asta am fost tai prin județ. Ultima zi când am servit plimbări a fost marți. Numa’ că dimineață am fost la birou. Și teoretic am vorbit cu multă lume. Practic, azi dimineață l-am întrebat pe colegu’ de birou dacă marți a fost la muncă. Și omu’ se uita ciudat la mine.  Acu’, când am mult de muncă mi se mai întâmplă să nu sesizez dacă intră cineva în birou. Mai ales dacă persoana e neinteresantă. Da’ omu’ ăsta are cam 2 metrii. Și are birou’ în fața mea. Deci, teoretic, e cam greu de ignorat. Da’ eu nu l-am văzut.

Mai pe la miezu’ zilei, îmi aduc aminte că am sunat un alt coleg, care trebuia să facă ceva. Și glăsuiesc și eu, cu voce tare, în birou:

 – Xulescu n-a apărut încă?

Și din nou, lumea a început să se uite ciudat la mine. Până când cineva a prins tupeu și mi-a zis:

  – Fată hăi, omu’ a venit. Și ai vorbit cu el.

Amu’ dacă 4 inși zică că am vorbit cu omu’ față în față io îi cred pe cuvânt. Da’ tot nu-mi aduc aminte să-l fi văzut.

Drept urmare,

Care ai un flacon de Halo, măcar să știu de ce nu-mi aduc aminte ce fac.

Hai noroc!

așa, ca de luni.

Azi ne-au dus cu japca la control la doctor. Că cică tre’ să ne vază doctoru’ în fiecare an. „Controlul” a durat 20 de minute, timp în care tanti doftora mi-a mai scris o data fișa (chestie pe care o mai făcuse una înaintea ei), m-a intrebat dacă mi-am luat medical în ultimu’ an și câte kile am, m-a ascultat la plămâni și la inimă , mi-a luat tensiunea și m-a pus să citesc o chestie.

Concluziile lu’ tanti doctor:

1.sunt puțin răcită, chiar dacă pe foaie scrie că fumez cam 2 pachete de țigări pe zi.

2. sunt obeză, că așa era bifat pe foaia de anu’ trecut. Da’ s-a gândit vr’o 2 minute ce ar tre’i să bifeze.

3. pe foaia de anu’ trecut mai era scris ceva, da’ ea nu înțelege ce scrie, da’ m simt bine, nu?

4. am tensiunea 13/8. Verbal. Că pe foaie a scris 16/8. Da’ parcă nu era atât.

Concluzia mea: femeia asta la un moment dat o să ajungă să „trateze” ceva oameni. Nu-i văd chiar bine pe oamenii respectivi.

Hai sănătate.

Unul din motivele pentru care feminismul nu are rost.

Și un raspuns la întrebarea: „de ce-s bărbatii misogini?”

Și contraargumentul:

Hai sănătățuri!

Mi se întâmpla câteodată să mă calce pe nervi toată lumea. Bine, mi se întâmplă cam des în ultima vreme, da’ acu’ chiar am motive. Că să vă spui.

În sfânta zi de mați, mă cocoț în turnu’ meu de fildeș de la etaju’ 4 și dau drumu’ la râșnița. Că așa mi-e obiceiu’. Că până mă învârt prin casă apucă să-ți facă toate damblalele și nu mai tre’ să mă holbez la ea dijaba. Mno, face râșnița mea vâj vâj, dau să mă duc să îmbuc ceva, și-l aud pe nepoate în spatele meu:

„Carmen, nu cre’ că-ți merge netu’, că io am încercat să mă joc azi ceva și Mario a rămas blocat pe o broască, și n-a mai vrut să facă nimic.”

Zic în gându’ meu ” Copchile, ți-a tăiat mă-ta netu’ și nu vrea să-ți zică” și mă duc în bucătărie. Mânc și io ca omu’, fumez o mahoarcă și mă întorc la calculator. Și surprizăăăăăăăăăăă copchilu’ avea dreptate. Întreb și io prin casă care cum doarme și ajung la concluzia că tre’ să mai aștept. Pe la 6 sara se trezește tot neamu’, și mă apuc și io de dat telefoane. Și îmi răspunde o tăntică_care incepe să-mi pună întrebări. Și descopăr cu stupoare că conexiunea mea la interneți zicea că netuărc cheibăl iz anplagt. Și o întreb pe tanti:

„Tanti, de ce zice că netoărc cheibăl iz anplagt? Că capu’ pe care îl văd io e plagt.”

Îmi cere tanti un număr de telefon, îmi zice că a făcut o sesizare și că dacă tre’ să verifice ceva în casă mă sună. Da’ mai zice și că teoretic n-o să fie nevoie. Că fac verificări și o să se rezolve. Mno, cum io sufeream crunt de plictiseala mă mâncă în dos s-o întreb pe tanti CÂND o să se rezolve. Chestie pe care am regretat-o în secunda în care am deschis gura. Că tanti mi-a dat răspunsu’ standard: „În cel mai scurt timp”. Partea proastă e că, în cel mai scurt timp, n-a mai mers nici cablu’ nici telefonu’. Și aproape toți vecinii mei se plimbau pe scară. Eh, asta a durat cam o oră, după care și-a revenit cablu’ și telefonu’. Da’ netu’ meu nu. Pe la 9 juma’ am renunțat și m-am mutat în lumea viselor. Că oricum dădeam de net la munci, dimineață.

Care dimineață a fost altă poveste. Că ieri, în 8 ore nu cred că a mers netu’ 3. Partea proastă e că, la munci, de obicei, când nu merge netu’ nu merge nu merge nici programu’ de oameni ‘telighenți. Drept urmare, șomez. Ceea ce a însemnat o zi pierdută. Da’ pâna la urmp am reușit să-mi rezolv problemele. Decât că, am plecat acas’ fixată să mă cert cu nenii de la erdeesh. Fixație care mi-a trecut brusc după ce am pornit râșnița. Că mergea netu’.  Acu’ aștept cu interes marțea viitoare, ca bag samă că mi-au schibat oamenii contractu’ și o zi pe săptămână nu servim interneți.

Până data aviatoare…hai noroc și la mai mare!