După ce vineri am ajuns la concluzia că ieşirea spre nivelul următor nu-i în Tonic Bar am căutat-o duminică in Bavaria. Carevasăzică atmosfera super, atmosfera de la masa noastră adică, distracţia distracţie, discuţiile discuţii,  prezenţa prezenţă, decât că:

Ca să poţi să stai o seară în Bavaria tre’ să stai bine de tot cu nervii şi să ai răbdare. Multă răbdare. Fi’ncă primu chelner apare de obicei după juma’ de oră după ce te aşezi la masă. Îţi aduce meniul şi dispare. Se întoarce după alt sfert de oră să ia comanda. De preferat e să comanzi chestii îmbuteliate, că dacă faci ca mine şi comanzi cafea ai de aşteptat……… până ajunge chelneru’ în Columbia, culege cafeaua, o prăjeste, o macină, se întoarce înapoi, o fierbe şi ţi-o aduce la masă. Şi dacă te roade pielea să întrebi pe cineva de starea de sănătate a cafelei tale te lipeşti de un răspuns care îţi dă de gândit că dacă mai deschizi o dată gura mânci bătaie. Dacă nu eşti destul de inspirat să comanzi de la bun început tot ce-ţi trebe pe durata şederii în crâşmă ai mari şanse să salivezi mult şi bine cu gândul la următoarea cafea/bere/chestie, fi’ncă chelnerii îşi fac apariţia cam o dată pe oră. Şi atunci tre’ să fi rapid şi zgomotos dacă vrei să te bage în seamă.

Amu’ până la o anumită oră muzica n-a fost exagerat de tare. După o anumită oră (nu ştiu care anume, că mi-am scăpat ceasu’ în bere şi l-am băut) au început să apară neni. Unu’ căte unu’.  Îmbrăcaţi în tricoaie negre, sclipicioase şi mulate pe………. abdomen.  Şi cărau după ei cutii mari din care au început să scoată ‘strumente de cântat. Şi mi s-a făcut frică_că o să înceapă să cânte. Şi n-am scăpat. Şi până au plecat am trăit cu senzaţia că următoarea lălăitură o să este o manelă. Da’ n-a fost. Decât că azi drăguţă dimineaţă mi-a confirmat cineva că nenii ăia de obicei cântă manele. Numa’ că, bag de samă, nu prea aveam feţe de ascultători de genu’ ăla de muzică.

Ce nu pot să vă specific e durata dintre cerut şi venit nota de plată, că n-am fost pe fază în nici unul din momente. Numa’ că, io mi-s obişnuită să văz specificat separat pe nota de plată „bere d’aia”, „suc d’ăla” şi „cafea d’aia”, ori la ăştia scrie bere, suc şi cafea. Şi pe un kilometru juma’ de hârtie ce ţinea loc de notă de plată/bon de casă erau marcate fiecare bere/suc/cafea în parte. Da’ e bine, totuşi, că n-au venit iar cu un post it.

Pe cale de consecinţă: blog meet super fain, Bavaria super câh.

PS1. Tura asta n-am făcut eu lista de prezenţă. Dar au făcut-o ei.

PS2. Nici poze n-am făcut. Eu.