Ultima zi

Azi plecai de la munci intr-o stare de semidepresie profund acutizata (moama ce ‘telighenta mi-s), fi’nca maine o sa fie cicatelea o zi grea in viata mea de copil tampitel (adica am o vaga impresie ca se lasa cu o bauta strasnica). Si ma gandeam io in sinea gandului meu ce poveste lacrimogeno-depresivo-sinucigasa o sa va spui (era ceva in legatura cu bilante, balanturi si alte ritualuri de trecere), numa ca mi-o trecut brusc cam pe cand am ajuns pe langa maternitate. Ca:

Voi astia din Brasov (si cei care cunosc Brasovu’) stiti intersectia de la maternitate. Aia unde se intalnesc Nea’ Baritiu (strada) cu nea’ Beetoven (sir, adica tot strada). Mno, ca sa ajungi cu masina de pe nea’ Beetoven pe nea’ Baritiu, tre’ sa iei curba de la Silvicultura. Pe strada daca se poate. Ca pe trotuar e cam dificil. Ca pusera astia neste stalpi de fier imfipti bine in betoin ca sa nu se poata sa se urce nenii cu masina pe trontuar. Decat ca, daca esti hotarat poti sa urci si pe trotuar, da’ nu isi asuma nimeni raspunderea pentru daunele provocate mijlocului de transport.

Eh, deci, cum mergeam io cuminte pe trontuar scufundata adanc in visele mele si caldura amestecata cu ceva fum produs de motoarele ieuro tri, auz in spatele meu o bubuitora. Si ma intorc sa vaza si ochiu meu ce anume s-o daramat. Si era sa ma stric de ras. Ca un nea soferu cu un nea loganu’ o vast curba la dreapta s’a luat, si dupa era drum drept, numa’ ca el a luat. Dreapta. Si s-a infipt intr-un stalp din ala descris mai sus. Si l-a daramat. Dupa care a luat stanga. Dupa care a reusit sa mearga drept.

Mno, pagubele n-or fo’ mari, numa si-a indoit putin aripa dreapta fata. Deci loganele rezista. Partea mai proasta e ca nea’ soferu’ a facut afacera asta sub atenta supraveghere a doo bucati politieni de la circulatie aflati in una bucata duba care circula regulamentar in spatele dumisale.

Hai sa traim. Bine?

Reclame

Filozofari

In folcloru’ urban de prin tara noastra draga si plina de oameni dashtepti au ramas neshte replici faimoase gen: „Maine sa vi cu tac-tu tuns la scoala!” , fara virgula intre „tac-tu” si „tuns”.  Problema cu replicile astea e ca sunt glasuite spre a ramane in posterioritate de profesori, ofiteri, presedinti si alti sefi. Drept e ca nu prostia asigura imortalitatea acestor cujetari ci intrebarea „Cum dreaq ne invata/apara/conduce unu ca asta?!”. Fabrica mea ofera posterioritatii una bucata filozoafa. Tre’ sa va spui despre ea ca are treij’ da ani, e jurista cu patalama, face pe sefa intr-un anumit berou si de obicei se ocupa cu aprovizionarea.  Ce tre’ sa va mai spui e ca, fabrica in care imi desfasor activitatea de (re)productie are cantina si magazie de alimente.

Mno, amu’ vr’o doo – tri luni Leana (gestionara de la magazia de alimente care este) a primit carne. De vita. Taiata cam cum i-0 picat macelarului la mana. Sau la satar. Si vine tanti aprovizionatoarea sa studieze indeaproape receptia si impartirea carnii. Dupa vr’o juma de ora de studiat glasuieste:

„Doamna Leana, da’ dumneavoastra dati carnea la bucata? Sau cum o impartiti? Ca uite, unele bucati sunt mai mari, altele mai mici…..”

Leana mea a ramas interzisa vr’o cicni secunde, dupa care ii raspunde:

„Pai tu Marie, sa sti de la mine, ca-s femeie batrana si am trecut prin multe in viata: carnea, daca o ti in mana creste. Bucatile asta tre’ tinute juma de ora in mana, eventual frecate putin si se fac toate la fel.”

„Cum adica_creste carnea daca o ti in mana?”

„O dau la kil toanto. Cum naiba s-o dau la bucata?”

Aprovizionatoarea mea n-a priceput nici cum creste carnea, nici de ce s-a lipit de apelativu’ „toanto” si a plecat debusolata.

Saptamana asta inlocuitoarea lu’ Leana a primit morcovi (Leana e in contzed). Problema e ca tre’ia sa primeasca 50 de kile de morcovi radacina si a primit 51 de kile de morcovi cu frunze. O zana cu aere de sefa din comitzia de receptie a pus-o sa rupa frunzele la morcovi si sa-i mai cantareasca o data. Eu ii rupeam gatu’, da’ asta e alta poveste. Deci, tamtam mare prin fabrica, s-a intrunit comitzia de receptie in par, brainstormig, crize de inteligenta, problemuri, chestii, si se hotaraste sa-i trimita furnizorului morcovii inapoi sau sa-l puna sa aduca diferenta. Cand dadura sedinta drept incheieta, se trezeste tanti aprovizionatoarea :

„Da’ ce-are daca au adus morcovii cu frunze? Ca doar frunzele se pun in ciorba! Nu?!”

Pofta  mare!

Nea’ Gheo si internetu’

Ieri mi-o fo’ andrisata o intrebare super ‘telighenta:

„Carmen, acasa, and intru pe net mi se deschid multe d’alea. Cum le inchid?”

„Ce „d’alea”?”

„Pai d’alea!”

Deci, dragii mei, cum se inchid alea? Ca io habar n-am 😀

Povestita

Revin la povestile cu Dorei, ca nu ma pot abtine. Si chiar daca-mi explicase Flavius mai de de mult ca s-ar putea sa raman fara material de dezbatut m-am incapatanat sa cred ca nu-i chiar ashea. Si am avut dreptate. Ca pe langa fabrica subsemnatei (la doo stradute mai spre poiana) iar se sapa. Si stiu ca se sapa ca am o colega care sta pe straduta pe care se sapa. Si saraca femeie a spalat obloane vr’o tri zile la rand pan’ s-a potolit. Ca si-a dat sama ca ceea ce face ea se numeste „Cooperativa munca in zadar”. Ca spala obloanele seara si la tri cand ajungea acas’ erau pline de praf. Iar.

Mai ieri, la operativa de dimineata (a se intelege programu’ de beut cafeaua si sudat tigarile regulamentare) ne-a povestit cam ce patimeste ea de vr’o doo saptamani. Adeca: au venit niste neni si au sapat strada. Dupa care au acoperit santu’ si au dat cu smoala pe unde au sapat. Sa se vada ca a fost sapat. A doua zi au venit alti neni care au sapat acelasi sant, au schimbat niste tevi dupa care n-au mai acoperit santu’. A treia zi au venit nenii au acoperit santu’ al lung si au facut altele mai mici. Pe care nu le-au acoperit. A patra zi au schimbat nenii alte tevi, au acoperit santurile si au plecat. Vineri s-a dus a mea colega acas’ la fi’su (care shade intr-o comuna pe langa satu’ meu) si a descoperit cu stupoare ca tanti pulimaria din comuna asfaltase drumu’. Numa’ ca nenii care a iezecutat lucrarea a turnat bitum si peste capacele de canal. Ma intreb ce-o sa faca daca se infunda canalizarea.Sau mai bine nu.

Pe miercuri deja batea vant de sarbautoare si Doreii lu’ colega n-au prea avut chef de munca. Ca zicea colega ca, dimineata cand a plecat la munca nenii erau deja la posturi. Si se faceau ca muncesc. Si era un nenea intr-o groapa, cu telefonu’ intr-o mana si tigarea in alta si se conversa: „Da shefu’. Sa traiti sefu’. Maine dimineata shefu’. Da shefu’. Toba de toba shefu’. Pai cum????……”. Eh, cand a ajuns acas’ a mea colega a gasit intr-un colt al casei un morman de coji de seminte. Langa poarta mucurile de la vr’o doo cartuse de tigari si vr’o doo baxuri de doze de bere. Da’ numa’ dozele, ca berea isi incepuse de cam mult circuitu’ prin natura. Si gropile erau ca dimineata. Numa’ ca miercuri pe dupe pranz a plouat. Rectific, a turnat cu galeata. Si pe straduta in cauza curgea Tarlungu’. Adicatelea nu se mai vedea bordura. Nici gropile din asfalt. Pe cale de consecinta unu’ din Dorei, de cate ori aparea cate o masina iesea din ascunzatoare si dadea disperat din maini sa dirijeze soferu’ neinspirat pe care l-a mancat in …… freza sa plece de acas’. Si toata mima asta a durat vr’o ora, pan’ a reusit cineva sa ajunga cu un panou d’ala cu „Baaaaaaa, sa sapaaaaaa.”

Am o vaca impresie ca VA URMA.

Viata la tara

Cand am auzit prima data melodia asta am crezut ca Mircea Baniciu face misto de mine. Rau. Aveam impresia ca a trecut prin sat pe la tata. Si a stat acolo vr’o 2 saptamani.  

Da, surpriza, nu-mi place acolo.  Ca sa va spui. Satu’ lu’ tata se compune dintr-o strada lunga de 2 kilometrii, cu case pe o parte si pe ailalta a strazii si ATAT.  Pardon, uitasem. Are un bufet, adicatelea un chiosc de tabla unde degera taranu’ agricultor iarna in fata unui pahar de votca_contrafacuta acas’ la carciumar, o scoala (clasele I – IV) care n-a mai vazut copii de ani buni, si o Cooperativa. 

Cooperativa asta (sa mor daca stiu de ce-i zice asa) e un soi de magazin cu de toate.  Nu stiu ce se mai vinde acolo in zilele astea, da’ utima data cand am intrat (acu’ vr’o 10 ani) aveau 4 soiuri de marfa: d’ale agriculturii, paine, tigari si alcool.  Cornul abundentei, ce mai. 

Cel mai si cel mai mult in satu’ ala imi plac oamenii. De cand am inceput sa gandesc am avut impresia ca tot satu’ e pe statu’ de plata de la Secu’.  In zilele obisnuite foarte rar vezi oameni pe drum, si daca nu sti care-i obiceiu’ ai impresia ca satu-i parasit. Da’ la orice ora iti spune tooooooooot statu’ cine a trecut pe drum, cu care s-a intalnit, unde a fost si cat a stat. Ca-s toti pititzi pe dupa porti. Si spioneaza. Si daca se intampla ceva iesit din comun apar toti ca mushtele sa vaza ce, ce, ce, ce-a fost. Ce-mi place cel mai si cel mai mult la oamenii astia e ca stiu mai bine decat mine ce fac. Si se duc si-i spun lu’ tata. 

Cea mai cea faza la capitolu’ asta a fost acu’ aproape doi ani.  Acu’ trei ani se maritase sor’mea. Chef mare in sat (asta am aflat dupa) ca se marita fi’sa a’ mare a lu’ Puiut. Cand au ajuns la nunta, soc pe tot satu’. Dezastruuuuuuuuuuu. Se marita fi’sa a mica a lu’ Puiut. Pai nu se poate bai!Ca tre sa se marite/insoare fratii in ordinea varstei.  Ca doar se stie ca daca se insoara fratele al mic inaintea alui mare, fratele al mare ramane neinsurat. Si bietu’ Puiut ramane cu doi copchii far’ de rost (frate-miu e cu un an mai mare ca mine).  A trecut si nunta sor’mii (numa io stiu cat m-am abtinut sa nu-i strang de gat pe toti), a ramas asta mica grea si a facut o minune de baietel (in ianuarie). Prin mai-iunie,  ca se mai incalzise afara si mai crescuse si pushtiu ne caram in delegatie la tata. Io, sincera sa fiu, as fi stat cuminte acas, da’ avand in vedere ca pustiu nu se mai plimbase cu masina si sor’mea & co nu stiau cum se comporta m-au luat pe post de sistem de siguranta. Drumu’ a fost OK, s-a plictisit pustiu groaznic si m-a facut cu nervii, ca vroia la tac-su’ ca nu pricepea ce face ala cu chestia aia neagra (volanu’) da’ am ajuns intr-un tarziu la tata. Cumnatu-mio, baiat destept, a parcat in asemenea hal de inteligent ca sor-mea nu putea sa iasa din masina pe usa de langa ea. Deci, dat Carmen jos, luat bebelu’ si carat in curte. 

Amu’, eu cand ajung la tata veci pururi nu mai uit cine-i pe la/pe dupa porti. In ziua aia aveam si incacartura pretioasa in maini si ma cam ardea sa depozitez incarcatura in bratele bunica-sii. Ne-am behait noi ce ne-am behait, ne-am invartit prin curte si ne-am carat acas’. La imbarcare, aceeasi poveste: io cu bebelu’ in brate, s-a urcat sor-mea in masina, i-am pasat bebelu’, m-am urcat si io si roiu la Brasheu. 

Dupa vr’o saptamana dau cu ochii de tata. Asta saracu’, nu stia daca sa rada sau sa fie nervos.  Si cum ma stie mai iute la nervi nu stia cum sa-mi spuna. Da’ pan la urma a reusit. Cica nus’ cine m-a vazut cand am coborat cu copilu’ din masina si a zis la tot satu’ ca-i copilu’ meu. Si pacatoasa de mine nici nu-i maritata. Si nici nu m-a vazut careva la spovedit (drept e ca nici prin sat nu m-au prea vazut). Si s-au apucat sa-mi caute barbat. Ca tre’ sa aiba si copilu’ ala un tata, nu?

N-are rost sa va spun ca si in ziua de azi mai sunt ceva exemplare prin sat care cred ca-i copilu’ meu si ca-l creste sor-mea sa nu se faca tata de ras. N-are rost nici sa va spun de de aproape doi ani tata se mai trezeste din cand in cand cu cate-o baba geniala la poarta care crede ca ar trebui sa ma marit cu Gheorghe a lu’ Schiopu’ sau cu Naie a lu’ cantoru’ ca nu-i bine sa stau nemaritata si cu copil.  Si aia e baieti buni, si are pamanturi. Si tata mai are putin si omoara toate babele din sat.  Si io n-am mai trecut pe acolo de cam un an ………………

Facerea de bine…….

Stiti continuarea, nu?

Cum va spusei, saptamana asta m-am plimbat d’a proasta pe la finante. Ce nu v-am spus e  faptu’ ca sefa mea proprie si personala n-a servit munca aproape toata saptamana si, de cam un an n-am voie sa trec prin birou’ „(dez)organizarea muncii ” decat daca e vorba de interesu’ meu propriu si personal.  

Eh, ieri mi-a venit sefa la munca.  Si cate unii nu poa’ sa fie doar prosti, tre’ sa fie si tampiti, ca altfel nu-s normali. Drept urmare, careva s-a apucat sa-i povesteasca sefa-mii activitatile mele de saptamana asta.  „Careva” e cineva din serviciu’ dezorganizarea muncii, ca_colegele mele n-au avut cand sa vorbeasca cu sefa-mea, ca le-am monitorizat foarte atent pe toa(n)te.  

Cum Duminica e 8 a lu’ Martie si nu ne vedem la ochi, ne gandiram noi sa ne sarbatorim de azi.  Si la chestii de genu’ asta (cu toate ca-i interzis consumu’ de alcool in fabrica) se cheama si sefu’ (pe principiu decretului 402, adeca bea si sefu’ bem si noi).  „Sefu’ ” e denumire generica pentru orice functie mai mare de  „sef  birou”.  Pe ziua de azi „sefu’ ” a fost DOAMNA director economic, recte sefa mea proprie si personala.  Obiceiul doamnei, la adunaturi de gen e sa ne asculte/sfatuiasca/mustruluiasca (mai ales pe mine, ca am calitatea de a fi cam de-o seama cu copii ei) in legatura cu chestii care n-au neaparat legatura cu munca prestata in birou.  Azi, pan’ la un moment dat am crezut ca am scapat.  Ca deja ajunseram la capitolu’ behaiala si barfit masini/tinute de berbanti (deh, prea multe fomei in birou), cand doamna se intoarce inspre mine si intreaba:

„Tu ce-ai cautat la finante?”

Cre’ ca mi-au trecut pe fatza toate colorile cucurbeului. Si ma luase cu lesin. Si m- am inecat cu fumu’ de la tigara (nu, nu-i voie sa fumez in birou. Si da, fumez, da’ pe geam).  Si vroiam sa ma arunc pe geam. Da’ unu din directori isi parcheaza masina sub geamu’ de la birou’ meu. Si a tre’it sa-i raspund.

„Pai stiti, fisele fiscale…. tre’ia depuse…… si iera orori  si….” si cand vorbesc fara logica e clar ca cineva a futut meciu’ si nu vreau sa-l dau in gat. Si sefa-mea stie. Si ma lasa in pace. Da’ azi a insistat. Ca stie si faptu’ ca daca insista suficient afla cate ceva 😀

„Bine, da’ de ce te-ai dus singura?”

„Pai…… stiti……. c-o fiiiiiiiiii……. c-o patiiiii……….”

„Io parca imi aduc aminte ca tio-am zis sa nu te mai prind pe acolo”

„Paaaaaaaaaaai, sa vedeti………”

„Vad. Da’ de ce n-ai luat-o si pe Maria la finante?” Si n-am mai rezistat.

„Pai io nu ma duc sa ma fac de rahat cu aia pe acolo.”

„Atunci nu trebuia sa te duci.”

„Pai doamna, dumneavoastra nu erati la munca si eu nu-mi permit sa refuz un director cand ma „roaga” ceva.”

„Da, ai dreptate. Da’ sa nu te mai prind pe acolo.”

Pai fa, tu-ti mata de muiere dumnezeita pe fatza pamantului din cauza de decret dat de preplumbuitu’, dupa ce-ti spusei ca n-am voie sa trec pe la tine prin birou, dupa ce-ti rezolvai problemele, ce mama dreaq te apuci sa manci rahat aiurea? Ca luni iar vi sa plangi la mine ca nu-ti iese pula, pardon, dreaq stie ce, s’o sa te pun sa-i spui lu sefa ta sa-i spui lu’ sefa mea sa ma lase sa cobor pan’ la tine.  Si sefa ta o s-o sune pe sefa mea, si sefa mea o sa-i faca scandal lu’ sefa ta si-o sa te arzi ‘rai a dreaq. 

PS, sper sa nu mai am motive sa deschid sub’ectu’ asta. 

Polutia Romana

Pe vremea cand subsemnata nu se iezista nici macar in forma de scrisoare de dragoste, prin mirobolantu’ oras de la pualele Tampei bantuia un nenea la care nu-i placeau  hainele  de blana.  Si asa suparat era nenea asta pe hainele de blana, ca_cum vedea o tanti imbracata cu asa ceva cum ii lua gatu.  Din cate spun „batranii”, umbla o vorba pe vremea aia: „Daca vrei sa scapi de nevasta, imbrac-o in blana si trimite-o in Poiana.” A ramas celebru cazul pentru ca fin’ca nici in ziua de azi n-au aflat cine era nenea ala.

Revenind in anii de gratie ai lu’ 2000, prin al cincelea an (parca_ca nu tin minte datele), pe langa gara au fost ucise doua farmaciste. De atunci il tot judeca pe unu’ da’ nu poa’ sa zica nimeni sigur ca el le-a ucis. A fost tam-tam mare vr’o trei luni, dupa care aproape toata lumea a uitat povestea.  Mai apare cate o stire cand susnumitul are termen la proces.  Da’ cam atat.

Anu’ asta, dupa povestea cu casa de schimb valutar, incepem sa descoperim cu stupoare ca, gratie superbului nostru sistem de justitie, pe plaiurile mioritice se plimba liberi niste bieti bolnaviori condamnati pentru atacuri si crime. Amu’, inocenta din mine tinde sa creada ca penitenciarele romanesti au darul de a schimba in bine caracterele celor care le calca pragul. Si de unde intrase la zeghe un asasin iese cel mai mare luptator pentru drepturile omului. Ma leshi?

Adica plange unu ca nu-si prea vede curu’ stand la racoare, o tanti judecatoarea il crede si-i da drumu’, si ala isi inchiriaza casa la 100 de merii de sediu’ politiei. I se termina vacanta, da’ se gandeste el ca totusi, n-are chef sa se intoarca si nu sesizeaza nimeni ca nea’ asta nu-i la parnaie.  Mor doi oameni, unu ajunge vai steaua lui, si nenii politai incep sa se dea de ceasu’ mortii ca_cum s-a putut intampla asa ceva. Si se apuca de scormonit tot orasu’, si cauta, si sapa si se uita si ………intr-un tarziu il gasesc pe nea’ asta in curtea lor.  Il studiaza ei bineeeeeeeeeeeeeeeee si hotarasc ei ca asta-i criminalu’ si inapoi la zeghe. Ca mai avea de stat acolo’ ceva anisori fin’ca ‘pushcase acu’ ceva timp un patron de casa de schimb valutar.  Sesizati logica?

Da’ apare o problema. Vine unu si zice ca nea’ pistolaru’ in seara aia se juca d’a boxu’ cu unii in locu’ de joaca al politistilor. Cah, nu da bine. Da’  noi e perseverenti, si cautaaaaaaam, si cautaaaaaaam, si cautaaaaaaaaaam si surpriza: ieri apar cu alt nenea pe sistemu’ : „Asta va place??? Il distribuim in rolu’ de asasin”.

Pai ba baieti, eu ca cetatean platitor de taxe care va ajuta pe voi sa nu muriti de foame, ce incredere sa am in voi? Adica daca Doamne feri se supara careva pe mine si ma trimite brusc in lumea vesnicei vanatori, o sa-l prindeti vr’odata (daca cu ultimele puteri reusesc sa scriu pa’ ceva Xulescu m-a omorat nu se pune) ori tre’ sa ma bazez pe justitia divina? Era retorica intrebarea.

Ca fapt divers si pe post de bomboana pe coliva (tot despre justitie e vorba).  Nea’ Tribunalu’ Brasov  i-a dat inapoi unui cetatean o bucata de pamant sub podu’ din Darste. Pardon, sub un picior al podului din Darste. N-am nimic cu nenea, ca-i dreptu’ lui sa vrea pamantu’ inapoi, da’ ba nea’ tribunalu’ stiai ca-i podu’ acolo, ce mama dreaq n-ai scris in hoatrarea aia ca sa-i dea tanti primaria banii pe teren?

‘r-ati ai dreaq

Inceeeetisor ca nu vorbeam cu voi. Da am draci. Multi draci. Ca mi-a plecat sefa in concediu. Si-mi propusesem pe ziua de azi sa stau si sa numar stele pan’ la miezu’ zilei, sa ma dau cu placa de surf pe veveveu si sa visez la iubiri pierdute.

Eh, m-a tinut fantezia asta pan’ pe la 8 dimineata, cand, inteligenta care ne face salariile m-a sunat sa ma anunte ca nu’s ce mama dreaq nu poa’ sa salveze.  Si de aici a inceput nebunia. Ca_cand am ajuns la ea in birou a inceput sa-mi explice ca tre’ sa rectifice toaaaaaaaaaaaate declaratiile pentru luna ianuarie. Ca ea-i diavolu’ tasmanian, si nu poa’ sa verifice ce rahaturi face decat DUPA  ce depune declaratiile. Si luna asta a facut rahatu’ praf.  Si ghici ce-a facut subsemnata azi 😀 . Rectificative la ‘j de declaratii.  Pe fiecare persoana in parte. Vr’o 600 de insi. Ca inteligenta aia de program de salarii cu care-i dotata unitatea nu pricepe notiunea de „declaratie rectificativa”. S-ar putea ca ultima remarca sa nu fie corecta. Ca nu stiu programu’ cap-coada si pe ce zice mandra care-l foloseste nu pot sa ma bazez.

Revenind la titlu, sunteti multi astia care fac umbra pamantului degeaba? Relicve de pe vremea lu’ preaimpuscatu’ angajati pe la dreaq stie ce institutie publica de vr’o ruda suspusa si ramasi acolo pentru ca rudele lor tot suspuse au ramas chiar daca s-au schimbat regimurile. ‘Telectuali facuti la apelu’ bocancilor, oameni cu facultati facute cu pile si pe banii lu’ tata care habar n-au ce profil avea facultatea respectiva, ca despre ce li s-a predat acolo sau despre ce ar trebui sa faca nu se poate pune problema. Acrituri cu aere de oameni importanti care habar n-au cum ii cheama cu buletinu’ in mana, da’ care iti cer sa fi umil in fata lor, fin’ca ei au cheia rezolvarii problemelor tale. Impiedicati pentru care „munca” inseamna 8 ore de baut cafele, fumat,  barfit si miorlait ca nu-si vad capu’ de munca si ca-i salar’u prea mic, da’ daca Doamne feri’ indraznesti sa le ceri ceva, care in face parte din atributiile lor te fac troaca de porci si tre’ sa astepti de la 3 la 5 ani pentru un rahat care se poate face in 10 minute.

De ce nu va impuscati ‘r-ati ai dreaq, ca oricum nu plange nimeni dupa voi.

PS, ca m-am mai calmat, nu uitati de 2%.

Cercetari cercetate IV

Cre’ ca asta e ultimu’ blog despre cercetari pe care-l mai scriu. Ca ori toti cercetatorii is obsedati de sex, ori am io bafta de bafta de dau numa peste d’astea:

„Pentru a avea cât mai frecvent orgasme, este foarte important să comunicaţi cu partenerul şi să aveţi o puternică legătură de încredere. „Implicaţi-vă şi stabiliţi contactul vizual. Nu vă fie teamă să-i spuneţi partenerului ce vă place şi ce nu vă place în viaţa sexuală. Cu cât aflaţi mai multe unul despre altul, cu atât va fi mai bine“, spune Kevan Wylie, expert în sănătate publică.

Persoanele care de obicei simt fiorii plăcerii declară că relaţia cu partenerul lor este una puternică. 77% dintre cei intervievaţi, care au în mod frecvent orgasm, se simt apropiaţi de jumătatea lor în timp ce fac dragoste. Procentul scade la 55% pentru cei care au dificultăţi în a atinge punctul culminant.

„Orgasmul feminin este răspunsul cel mai evident, mai sigur şi mai necesar pentru a convinge femeia de buna exprimare a sexualităţii sale. Lipsa orgasmului, diminuarea dorinţei sau întârzierea lui duc la insatisfacţie sexuală şi îngrijorare la ambele sexe“, susţine psihologul şi sociologul Aurora Liiceanu.

Adicatelea, un studiu amplu făcut în 26 de ţări din toată lumea a ajuns printre altele la concluzia de mai sus. Ca de altfel zice ca „63% dintre bărbaţi şi 32 % dintre femei ating de fiecare dată punctul culminant în timpul actului sexual”. Presupun ca restu’ joaca carti sau sah in timp ce ~. Adevarul e ca viata mea n-ar fi avut sens si logica daca nu stiam chestia asta. Nu puteam sa dorm la noapte daca nu aflam ce procent din populatia planetei are orgasm de cate ori are mancarimi. Amu’ daca tot au cercetat, poci sa pun si eu ceva intrebari? Ca de iezemplu:

1. Care-s alea 26 de tari? Or fi fost si prin Vatican?

2. „Amplu” se refera la numaru’ de persoane sau la intinderea teritoriala a lu nenea studiu?

3. Cum suna chestionaru’?

4. Or’ fi intrebat si popii ce cred despre cercetatura lor?

5. Cu ce ne ajuta chestia asta?

6. Cine ii plateste pe astia sa cerceteze cercetaturi d’astea?

7.  Buei cercetaretilor, voi chiar n-aveti altceva de facut?

Hai orgasmeala placuta.

Carmeeeeeeeeeeeeen

In aproape treij’ de ani de iezistenta am ajuns sa-mi urasc numele.  Da, stiu, gandit la rece e un nume frumos, cu ceva tente exotice si iz de brunete focoase. Problema e ca eu m-am cam saturat de el. Ca mie de obicei mi se spune pe nume doar in momentul in care are careva nevoie de ceva.  Si cand „Carmen” e spus pe un ton milogo-rugator tipic puradeilor care cersesc prin autobuze si e insotit de o privire umeda si inocenta de bovina ajunsa pe o strada cu toate portile schimbate mi se face greatza. Fizic. Pentru ca, dupa aia garantat ii iese cuiva pe gura porumbelu’ pacii in chiloti de gimnastica.  Si ma ia cu dureri de cap. Ca de obicei porumbeii astia incep cu „am apasat pe ceva” si se termina cu munca in folosul comunitatii prestata de subsemnata.

Azi ma tenta sa ma arunc pe geam, ca oricat de mult m-am chinuit n-am reusit sa conving pe nimeni ca am surzit brusc. Ca sa va spui. Ca ne-au schimbat calculatoarele in sfarsit. Azi dimineata la 8. Adica la 8 le-au adus in birou, ca pe la 3 inca faceam setari si cautam documente. Nea’ aititstu sef din firma a venit cu calculatoarele gata functionale. Adeca aveau si vindovshi, si ofice, si vinampe si traiani, pardon, nero. Si le-a si inmatzat. Sar’naaaaaaaaa nea’ aitistu’. Dupa care a urmat distractia. In acelasi stil inginero-contabilicesc am incercat sa-i iesplic lu’ nea aitistu’ cam ce ar trebui sa-mi mai faca la ele. Ne-am inteles ca mutu’ cu surdu’ prin gaura cheii si discutia s-a incheiat ceva de genu’:

„Hai tu ca doar sti ce sa le faci, ce-mi biiiiip mie nervii?”

„Pai mi-e lene.” (era 9 dimineata. Si luni)

„Pai io tre’ sa ma duc sa le duc calculatoarele la niste proaste, deci, descurca-te”. Si a iesit pe usa. Deci mam’zel Carmen, descurca-te.

Dupa lupte seculare care au durat cateva ore, am reusit sa aduc aproape toate programele care zaceau in abacele ale vechi in stare de functionare. Mai lipsea doar programu’ de oameni ‘telighenti, dar, din fericire pe la 13 trecute fix mi-au venit intariri, adicatelea nenea care ne serviseaza susnumitu’ program.  Pe la 13:30, tobe, surle, trabitze gataaaaaaaaaaaaaa, se poate lucra pe toate fronturile.  Si daca m-a mancat limba, a trebuit sa ma scarpin 😥 ca cat a stat nea’ servisatoru’ prin zona nu l-a bagat nimeni in seama si dupa ce a plecat au sesizat toate ca programu’ cerea user si parola. Si vr’o 5 minute m-am facut ca nu aud 😈 da’ au inceput sa urle si a trebuit sa le zic fin’ca mai aveau putin si se duceau si plangeau la sefa. Dupa ce-a trecut si furtuna asta am revenit la intrebarile stupide:

„Carmeeeeeeeeeeeeeeeen”

„Ce?”

„Aveam o chestie”

„Ce chestie?”

„Pai era pe ecran.” (absolut tot era pe ecran da’ trecem peste)

„Bine, da’ cum ii spunea?”

„Pai era in dreapta jos, si arata cam asa.” (asa era un tabel cu vr’o 40 de nume)

„Am inteles, da’ cum ii spunea?”

„Nu stiu, da’ era acolo”

„Si unde le-ai salvat?”

„Nu mai stiu” Bun, impusca-te. Da’ nu cand sunt eu de fata ca n-am de gand sa dau teze pe la politie.

„Pai parca ti-am zis vineri sa salvezi TOT ce ai in calculator pe server. Ce-ai facut?”

„Da’ alea de pe ecran ne trebuia sa ramana acolo?” Ba daaaaaaaaaaa, daca le faceai o poza si-o lipeai de perete.

Da’ a dat bunu’ Dumnezeu de s-a facut 3 si am plecat acasa. Amu’, maine mai am de scarmanat abacu’ subsemnatei, ca de ala n-am mai avut timp azi. Si am o vaga senzatie ca mai sunt ceva docomente de recuperat din triunghiu’ bermuzilor.

Dar, pana una alta, vreau sa-mi schimb numele, drept urmare, astept idei. Vreau ceva luuuuuuuuung, cu cat mai putine vocale si fara logica daca se poate. Sa fie greu de tinut minte, si mai ales greu de pronuntat.

O saptamana usoara va doresc. Si mie 😀