Si maine iar e luni

Si nu vreaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaau. Si plang si nimanui nu-i pasa. Si nu-i corect.

Pai asta-i viata? Ca deh, e drept ca asa s-a nimerit, da’ imi dai tu, nea’ statu’ roman 5 zile libere (nu ca ar fi ceva iesit din comun(a), da’s 5 zile libere legate intre ele, si asta nu se intampla prea des), dupa care ma trimiti 3, sau 2 cu bunavointa sefei, inapoi la munca.  Si n-ar fi asta o problema prea mare, dar:

  1. ‘teligentii de la transportu’ in comuna au program de uichend, ceea ce inseamna ca, daca la 6 juma’ trecute fix nu-s in statie, ori plec cu taxiu’ ori deger inca juma’ de ora …………..cah
  2. marti cand am plecat de la munca aveam pe birou vreo 2 tone de hartogaraie, care trebuia rezolvate de atunci, da’ prea intrasem in spiritu’ lu’ mos craciun si n-am avut chef. Am o vaga senzatie ca n-a trecut nimeni pe acolo sa le rezolve, deci………… am de lucru de-o sa-mi iasa ochii…………….. cah.
  3. tot marti, tot cand am plecat de la munca am descoperit cu stupoare ca sfanta tastatura aflata pe inventaru’ subsemnatei n-are chef sa mai bata spatiu, z,x,c,v,b,n,m virgula, punct si alte cateva chestii, deci,  inainte sa ma apuc de munca va trebui s-o fac bucati si sa scot din ea agrafele, capsele, scrumu’ de tigara ……si ce crocodili or mai fi prin ea.  Si nu – mi place sa curat tastaturile…………..cah
  4. cum e prima zi de munca dupa Craciun, se lasa cu mese festive. E lege in birou, si mie nu-mi placeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee. De loc , de fel si de nici o culoare. Mai ales cand am de lucru. De felu’ meu nu prea mananc de sarbatori. Daca stau bine sa ma gandesc e sigura perioada din an cand apuca sa mi se faca foame, la propriu, fin’ca dupa ce stau o zi (cateodata 2) la cratita, nu-mi mai tre’ mancare nici sa ma pici cu ceara. Drept urmare, ca sa intru in spiritu’ sarbatorii colective, o sa trebuiasca sa car dupa mine ceva porcarii, si neaparat niste muraturi (sa am si eu ce manca in cazu’ in care mi se face foame)………cah.
  5. O sa trebuiasca sa ascult de miliarde si miliarde de ori ce i-a adus mosu’ la o colega si pe unde a umblat de Craciun si ce misto’ a fost. Cre’ ca saraca nu prea vorbeste acasa (sau n-o asculta nimeni) si cand ajunge la munca baga play dupa care repeat …….si ramane in stadiu asta toata ziua. Si eu nu vreau sa stiu ce i-a adus mosu’, nici unde a fost, da’ daca nu se poate abtine si tre’ sa spuna o data ajunge, ca pricep, pe bune…………cah.
  6. toata lumea intreaba „ce ti-a adus mosu’ ” si io nu vreau sa spun ce mi-a adus mosu’, ca mosu’ n-a trecut pe la mine, si sa spun „nimic” suna aiurea, iar daca folosesc varianta de rezerva (adica ce-a impartit nea’ Ciomu’ la ultima operatie) pricep toate ad literam si se oftica.  Nu ma deranjeaza prea tare faptu’ ca se oftica da’ dupa aia incep cu intrebarile: ca cum arata, ca cati ani are, ca unde lucra, ca cat castiga (posesoru’ susnumitului obiect) si mie mi – a zis mama ca nu-i frumos sa minti, drept urmare raman fara raspuns……………….cah.
  7. urasc ideea de „luni dimineata” de cand ma stiu. Nu-mi place sa ma trezesc devreme, mai ales daca ma obliga cineva. Acu’ mai e si ocazie speciala, ca am apucat sa ma obisnuiesc cu ideea de „tarziu”. Adica adorm la ore tarzii si ma trezesc dupa acelasi principiu, drept urmare, n – o sa am somn pan’ pe la 2 – 3 dimineata si la 6 cel tarziu tre’ sa fiu drepti…………..cah.

Deci, care te duci maine la munca in locu’ meu?

Reclame

Lumea lor……

Prin natura locului de munca, luna noiembrie ma prinde aproape in fiecare an plimbandu – ma prin judet.
E drept, sunt anumite locuri in care merg.
E drept, le – am vazut si anul trecut.
Aceleasi locuri.
Nu se schimba multe de la un an la altul. Poate doar o zugraveala noua la o cladire, un pom rasarit aiurea si …capriciile vremii.
Oamenii, aceiasi. Si de o parte si de alta a baricadei. S – au obisnuit unii cu altii. Se cunosc de o viata.
Cateva halate albe……….le numeri pe degete. Femei aproape de pensie, oameni din scoala veche, si – au ales meseria din vocatie. Puteau face cariera oriunde altundeva, dar au decis sa ramana. S – a spus multe despre ele de – a lungul timpului, mai mult de rau decat de bine, dar au ramas. Isi traiesc viata printre ei, si – i ingrijesc……..cat de bine se poate.
Ei………..
Candva, de mult aveau o viata de om „normal”. Au fost copii, au iubit, au fost iubiti, au avut soti si copii, au avut frati si parinti……….. Parte din ei sunt oameni cu facultati, parte, copii de „domni”. Sunt unii tineri, mai tineri ca mine si unii batrani care par a fi frati cu Magura…… E greu sa le ghicesti varsta multora.
Acum sunt la fel, uitati de rude, (partial) de lume si de Dumnezeu, isi traiesc viata (?) printre halate albe.
Lumea lor, acum, e dealul pe care troneaza birourile vechii mine de huila si rutina.
Aceesi poveste in fiecare zi. Orele de masa, partidele de crosetat sau de desenat, din cand in cand curatenia prin curte, plimbarile………….
E liniste la ei. Ii deranjeaza din rar o delegatie de la centru si o data pe luna dentista.
De plecat, pleaca doar cand ii duce nea’ Ghitza la doctor………… sau intre 4 scanduri…… Nu le place la doctor dar le place sa se plimbe cu masina.
Vinerea e sarbatoare. Se duce Anisoara la cumparaturi. O asteapta toti la poarta. Stiu ca n – au voie sa iasa, cu toate ca toti ar vrea. O ajuta sa care plasele pana in birou la doamna S si stau cuminti la usa. Fiecare primeste ceva: tigari, cafea, dulciuri……. cine ce a vrut. In zilele astea par a fi copii care – l asteapta pe Mos Craciun.
In rest, isi fac de lucru prin curte…………si asteapta…………….sa vina cineva sa – i ia acasa.
Isi asteapta mamele si fratii si sotii/sotiile si copii …………..
Foarte rar se intampla ca unul din acestia sa calce pe acolo. E greu sa vezi pe cineva drag ajuns asa si majoritatea prefera sa uite…………..ca exista. Suna din cand in cand sa afle ce se mai intampla cu respectiva ruda………….dar……….doar suna………..
Au inteles de mult ca doamna S nu – i lasa se plece acasa. Stiu ca – i duce cu vorba. Tot timpul le spune ca, dupa ce se fac bine ii lasa sa plece. Multi nu mai intreaba………….s – au obisnuit cu locul, acum e acasa. Dar, cand apare cineva strain intreaba…..daca i – a trimis mama ceva, daca l – ai vazut pe tata, ce face x sau y, cand vine copilul in vizita, daca ai tigari……………….si te roaga……….sa vorbesti cu doctoru’ sa – l lase acasa, sau sa – l suni pe tata sa – i spui unde e si sa – i aduci ciocolata cand mai vi………
Fiecare strain care intra acolo e o speranta. Poate……..poate pleaca acasa, sau poate vine mama……….. Fiecare strain care pleaca e un dezastru……………
Dar vine ora de masa, si partidele de crosetat sau desenat si uita.
Strainii vin, unii raman putin socati, si pleaca. Pe Ei ii tin minte, cateva zile, dupa care ii uita………sau prefera sa – i uite.
Si zilele isi reiau cursul normal……….. si ei asteapta orele de masa, si ziua de vineri, si ziua in care vine dentista………….si fiecare in parte pe cine i – e drag.

In varful dealului, drumul se termina in fata unei porti gri verzuie. In stanga si in dreapta portii sunt doua cladiri cu un cat. La vreo 50 de metrii mai in spate, o cladire mai mare, cu doua caturi. Curtea e curata, iarba, uscata in vremea asta a anului, e sparta de doua alei pietruite. Pe langa alei si cladiri sunt tufe de trandafiri, si vara jardiniere cu tot soiul de flori. Undeva in dreapta curtii e un foisor urias iar in spatele cladirii cu doua caturi o livada. Locul lasa impresia de curte boiereasca.
Asta e lumea lor, lumea copiilor inchisi in corpuri de adulti.

Care mi – ai ascuns vinu’?

Mi se intampla din cand in cand sa fac fixatii. Fac fixatii pe vinuri, tigari, cafea, parfumuri, baterii, culori………..orice mai putin oameni. Majoritatea imi trec cu timpul, sau se schimba cu timpul.

Cea mai veche fixatie de care – mi aduc aminte (tin sa precizez ca m – am nascut pe la 6 ani si am amintiri de pe la 10 ani) am facut – o pe tigari.

Eram pe la sfarsitu’ liceului si descoperisem „More” varianta mentol.  No’ acu’ 150 de ani cand am terminat eu liceu’ tigarile „de marca” inca erau importate de pe „dincolo” si „More” erau tigari de marca.  In cazu’ in care isi mai aduce cineva aminte de ele erau subtiri si negre si le mai zicea si „Kojak” (militzisto bacsi).  Povestea mea de dragoste cu tigarile astea s – a terminat brusc in momentu’ in care rusii n – au mai avut voie sa le aduca in Romania.

Paranteza : „rusii” de fapt sunt basarabeni si moldoveni (de peste Prut) care faceau un ban cinstit in primii ani de dupa revolutie. Adeca cumparau ieftin de la ei si vindeau scump la noi, da’ „scump” asta al lor era mai ieftin decat in magazinele noastre. Incheiat paranteza.

A doua fixatie am facut – o pe culoarea neagra. Asta din cauza ca in facultate eram roaker inrait. Povestea asta de dragoste mi – a trecut la o luna dupa ce m – am angajat (inca eram in faculta) cand mi – a zis sefa proprietate personala ca daca ma mai prinde in negru la munca imi vopseste hainele in roz.

A treia fixatie am facut – o pe un parfum. Era sa mor din cauza lui, pen’ ca era singuru pe care – l foloseam si lu’ sor – mea  ii venea sa verse cand ii simtea mirosu’. O intoxicasem pe biata fata cu el. Asta a fost alta dezamagire. M – a parasit (parfumu’ adica) pen’ ca firma care – l producea a ajuns la concluzia ca nu se vinde prea bine si l – a scos de pe piata (de pe piata romaneasca adeca).

Ultima fixatie, si cea mai importanta am facut – o pe un vin. Vinu’ asta l – am descoperit acu’ vreo 7 ani. Se numeste ‘mnealui „Busuioaca de Bohotin”. Nimic interesant pana aici, numa ca specimenu’  care – mi place mie e imbuteliat la Husi. Mai bine zis era imbuteliat la Husi, ca nu mai e pe piata, sau nu – l mai gasesc eu. In cazul asta inca nu m – am dat batuta. Inca il mai caut prin magazine, prin restaurante/carciumi/bodegi si alte locatii de gen. Da’ nu – i.

O data, de mult era sa – l gasesc. Intr – un restaurant destul de bine cotat in satu’ meu, am descoperit in meniu „Busuioaca de Bohotin”. Cand am intrat in restaurant vroiam bere ca era vara si o caldura afara de transpirau si masinile, da’ am zis ca merita sa intreb. S – am intrebat:

– Oh, tu paznic al mostenirii lu’ Bahus, unde – i imbuteliata Busuioaca?

– Pai e de Pietroasele

– Pai ma, manca – mi – ai cartea de geografie, ce legatura are Bohotinu’ cu Pietroasa? Io vreau busuioaca d’a lu’ Stefan nu d’a lu’ Mircea.

– Pai d’aia n – avem. Da’ io nu stiam ca Busuioaca e din Moldova.

No’, avand in vedere ca satu’ in care vietuiesc e populat de destul de multi moldoveni, imi cam venea sa – i dau cu meniu’ in cap pustiului, nu de alta, da’ probabil era de prin zona (daca nu el,unul din  parintii lui sigur).

De atunci, in nici un meniu n – am mai vazut  „Busuioaca de Bohotin”. Apare insa cu o frecventa care ma dispera „Busuioaca de Pietroasele”.  Aia nu – mi place. Arata la fel, da – i mai seaca si mai aspra.

Inca mai caut Busuioaca, drept urmare:

Ba, care mi – ai ascuns vinu’?????????????? Si mai ales, UNDEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE??????????????