Prin natura locului de munca, luna noiembrie ma prinde aproape in fiecare an plimbandu – ma prin judet.
E drept, sunt anumite locuri in care merg.
E drept, le – am vazut si anul trecut.
Aceleasi locuri.
Nu se schimba multe de la un an la altul. Poate doar o zugraveala noua la o cladire, un pom rasarit aiurea si …capriciile vremii.
Oamenii, aceiasi. Si de o parte si de alta a baricadei. S – au obisnuit unii cu altii. Se cunosc de o viata.
Cateva halate albe……….le numeri pe degete. Femei aproape de pensie, oameni din scoala veche, si – au ales meseria din vocatie. Puteau face cariera oriunde altundeva, dar au decis sa ramana. S – a spus multe despre ele de – a lungul timpului, mai mult de rau decat de bine, dar au ramas. Isi traiesc viata printre ei, si – i ingrijesc……..cat de bine se poate.
Ei………..
Candva, de mult aveau o viata de om „normal”. Au fost copii, au iubit, au fost iubiti, au avut soti si copii, au avut frati si parinti……….. Parte din ei sunt oameni cu facultati, parte, copii de „domni”. Sunt unii tineri, mai tineri ca mine si unii batrani care par a fi frati cu Magura…… E greu sa le ghicesti varsta multora.
Acum sunt la fel, uitati de rude, (partial) de lume si de Dumnezeu, isi traiesc viata (?) printre halate albe.
Lumea lor, acum, e dealul pe care troneaza birourile vechii mine de huila si rutina.
Aceesi poveste in fiecare zi. Orele de masa, partidele de crosetat sau de desenat, din cand in cand curatenia prin curte, plimbarile………….
E liniste la ei. Ii deranjeaza din rar o delegatie de la centru si o data pe luna dentista.
De plecat, pleaca doar cand ii duce nea’ Ghitza la doctor………… sau intre 4 scanduri…… Nu le place la doctor dar le place sa se plimbe cu masina.
Vinerea e sarbatoare. Se duce Anisoara la cumparaturi. O asteapta toti la poarta. Stiu ca n – au voie sa iasa, cu toate ca toti ar vrea. O ajuta sa care plasele pana in birou la doamna S si stau cuminti la usa. Fiecare primeste ceva: tigari, cafea, dulciuri……. cine ce a vrut. In zilele astea par a fi copii care – l asteapta pe Mos Craciun.
In rest, isi fac de lucru prin curte…………si asteapta…………….sa vina cineva sa – i ia acasa.
Isi asteapta mamele si fratii si sotii/sotiile si copii …………..
Foarte rar se intampla ca unul din acestia sa calce pe acolo. E greu sa vezi pe cineva drag ajuns asa si majoritatea prefera sa uite…………..ca exista. Suna din cand in cand sa afle ce se mai intampla cu respectiva ruda………….dar……….doar suna………..
Au inteles de mult ca doamna S nu – i lasa se plece acasa. Stiu ca – i duce cu vorba. Tot timpul le spune ca, dupa ce se fac bine ii lasa sa plece. Multi nu mai intreaba………….s – au obisnuit cu locul, acum e acasa. Dar, cand apare cineva strain intreaba…..daca i – a trimis mama ceva, daca l – ai vazut pe tata, ce face x sau y, cand vine copilul in vizita, daca ai tigari……………….si te roaga……….sa vorbesti cu doctoru’ sa – l lase acasa, sau sa – l suni pe tata sa – i spui unde e si sa – i aduci ciocolata cand mai vi………
Fiecare strain care intra acolo e o speranta. Poate……..poate pleaca acasa, sau poate vine mama……….. Fiecare strain care pleaca e un dezastru……………
Dar vine ora de masa, si partidele de crosetat sau desenat si uita.
Strainii vin, unii raman putin socati, si pleaca. Pe Ei ii tin minte, cateva zile, dupa care ii uita………sau prefera sa – i uite.
Si zilele isi reiau cursul normal……….. si ei asteapta orele de masa, si ziua de vineri, si ziua in care vine dentista………….si fiecare in parte pe cine i – e drag.

In varful dealului, drumul se termina in fata unei porti gri verzuie. In stanga si in dreapta portii sunt doua cladiri cu un cat. La vreo 50 de metrii mai in spate, o cladire mai mare, cu doua caturi. Curtea e curata, iarba, uscata in vremea asta a anului, e sparta de doua alei pietruite. Pe langa alei si cladiri sunt tufe de trandafiri, si vara jardiniere cu tot soiul de flori. Undeva in dreapta curtii e un foisor urias iar in spatele cladirii cu doua caturi o livada. Locul lasa impresia de curte boiereasca.
Asta e lumea lor, lumea copiilor inchisi in corpuri de adulti.