Atat de marti….

si atat de 13!

Adicatelea mie mi-a picat netu’ ieri mai mult decat mi-as fi dorit. Ca va spusei tot ieri ca-mi toc nervii cu un anumit site. Si tre’ sa termin raportarea online pana joi. Ca vineri am mari sanse sa-mi insotesc sefa la dat cu subsemnatu’ pe la sefii’ ai mari. Si cum numa’ mie mi se poate intampla, ‘ai mari sefi m-au anuntat azi dragutza dimineatza pe la orele noo trecute fix ca s-a schimbat o modificare. Chestie care mi-a dat socotelile peste cap. Adicatelea a tre’it sa refac toooooooooooooot ce lucrasem luni. Si cum o bataie de cap nu vine niciodata singura, am descoperit cu stupoare ca frumosii astia de facura sitele au modificat si ei o schimbare. Adica mai multe. Si una dintre schimbarile astea face ca 1+1 sa dea 5. Bine, chestia asta nu m-ar deranja foarte tare in mod normal, numa’ ca in raportarea mai sus mentionata unu cu una tre’ sa faca neaparat doi. Si cum toate astea n-ar fi de ajuns sa faca din ziua de marti o zi suuuperba, cand mi-era lumea mai draga a sarit o siguranta. Drept urmare unu’ dintre suiciurile din retea a ramas fara curent. Si eu fara net. Logic, chestia asta s-a intamplat iezact cand tre’ia io sa-l pun pe nea sitele sa caluculeze neste chestii. Si am asteptat o ora sa gaseasca nea’ buleftricgay siguranta bulita, s-o schimbe, sa gaseasca aitimanu’ suiciu blocat, sa-l reseteze si sa ajunga si pe tzava mea niste picaturi de internet. Decat ca pe undeva s-a stricat un filtru si la mine ajungea netu’ cu scame. Chestie care a presupus: scris o cifra (2, 3, 5, 7) dat salvare, plecat din birou, fumat doua tigari, intors inapoi………… si sitele meu inca salva.Pe cale de consecinta azi prestai iar ceva munca in contu’ omeniei,  ca deh, trebuia sa termin un calculel. Da’ pan’ la urma am reusit sa ajung acas.

Si totusi…. nea’ Boc, e ca era bine daca iti pica si tie doar netu’ ieri? (Po’ sa rad?)

Reclame

Ce’are baaaaaaaaa?

Dadui d’un blog in care cineva intreba ceva de genu’ „Nu ca asta stie muzica?”.  La cum tinea mana pe zongora tindeam sa cred ca stie ceva muzica. Sau stie sa faca poze. Ca sa poci sa(mi) raspund la intrebare dadui clic pe plai si ……stau, si stau…. si nik. Ma holbez o tzara mai bine si bag sama ca s-a incarcat filmu’, dupa care a inceput sa ruleze. Si dadea nenea ala asa frumoooooooooooooos din deshte si se schimonosea de ziceai ca acu’ se ca compune melodia, si era mirobolant filmu’ numa ca NU SE AUZEA NIMIC. Da’ nimic nimic nimic, nici macar o musculitza betziva. Stramb din nas si-mi zic ca-i blogu’ de vina. Da’ tot vroiam sa aflu’ ce zicea nenea ala din zongora si ma car pe iutub. Si dau sa ascult un canticel si sa ma uit la un filmuletz. Si pula! Ca nu merge. Se inrozeste dunga aia de jos, dupe care filmuletzele se holbeaza la mine si-mi scot limba. Si nu vor sa play. De loc, de fel si de nici o culoare. Am incercat sa le dau o viteza s’am descoperit ca, dupa un anumit punct ruleaza. Da’ tot in stilu’ mirobolant descris mai sus, adicatelea se scalambaie unii la mine, da’ nu scot un sunet. Hmmmmm……. nu bun!

Imi trece prin cap la un moment dat ca s-ar putea sa fie de la ei drept urmare, m-am carat la crocodili. Primu’ film, aceeasi poveste. Hmmmmmmmm, o fi bulit filmuletzu’ 😀 . Da’ partea proasta e ca toate filmuletele’s asa. Deh’, s-o fi tzicnit lupu’.

Ultima incercare: cafeaua. Da’ si acolo-i la fel.

Da’ cum io’s fata dashteapta si am memorie buna, mi-am adus aminte de Marlo, ca zicea el mai in tinereti (acu’ v’o cateva zile) ca s-ar putea sa mi se fi imbolnavit mozilla. Si m-am carat pe explorer. Si merg toate. Da’ io vreau vulpitza de foc, ca nu-mi place iesploreru’. Asa ca spuneti-mi si mie, CE’ARE BAAAAAAAAAAAAAA, ca io nus’ ce sa-i fac sa cante. Si n-am chef de schimbat soafte, cai uiched si mi-e lene 😀 .

PS1, In apararea mea poci sa spui ca sportu’ preferat a lu’ nepotu’ e datu’ cu pumnii in tastatura subsemnatei, daci cre’ ca mi-a facut ceva setari far’ sa stiu.

PS2, Nu uitati de 2%.

PS3, Daca maine nu apar prin zona sa stiti ca m-a apucat harnicia, am schimbat ceva softuri si mi-a dat cu radicali 😀

Ca la noi la niminea (partea nr. doi)

Am scapaaaaaaaaat. De prima raportare. Si cea mai grea. Oficial anu’ 2008 s-a incheiat (in sfarsit) si pentru subsemnata.

Dupa doua zile juma’ de lupte chinuri si peripetii am reusit (mai mult sefa-mea decat eu) sa terminam si sa predam bilantu. Deci, nenea 2008 odihneste-te in pace 😆 .

La prima vedere (adica pe la 6 dimineata) ziua de azi se prevedea a fi una extrem de mistica. Adica ajuns la munca, terminat de calculat/dactilografiat/indosariat, plecat sefa si…………… rugat. Mult, cu cradinta mare si cu ardoare. Ca daca nu era bine ceva, putzuleam belica.

Pe la a treia rugaciune, pardon, tigara suna telefonu. Mobilu’. Mobilu’ meu. Ma uit cu groaza pe ecran si vad ce nu-mi doream. Prenumele lu’ sefa-mea. Telefonu’ asta venea devreme, mult prea devreme, deci e de rau, da’ tre sa raspund.

„Alo 😕  „

„Carmen, uita-te pe mail ca zice doamna K (adica tanti care ne verifica bilantu’ ) ca a trimis ceva.”

Deci prost. Deci inca nu a verificat bilantu’. Deci mai am de tras.

„Am vazut. Am studiat. Se rezolva”

„Ceva” asta era raportarea care tre’ trimisa maine, deci poa’ sa astepte pana maine.  Deci, inapoi la post si rugaciune.

Dupa vr’o 10 rugaciuni si 1 metanie (adica 10 tigari si o cafea) suna fixu’ :

„Buna ziua, Mircea (magazioneru’) deranjeaza”.

Pe limba mea, formularea asta inseman dureri de cap. Mari.

„Da Mircea, spune 😀 „

„Auzi, voi cate calculatoare aveti?”

Luati in considerare faptu’ ca pe masura ce discutia se lungea, eu ma albeam la fata si ma lua cu lesin.

„Pai, 7 de toate, 5 la fel, unu de rezerva si unu la sefa. De ce?”

„Mi-a zis directoru (daca va mai aduceti aminte) sa va fac bon pe 5 calculatoare. „

„Mircea, nu CALCULATOARE. Te rog, nu calculatoare. MONITOARE Mircea.”

„Nuuuuuuuuu, mie mi-a zis calculatoare. Ca pe ale voastre le duce in alta parte.”

Stau, cujet, cujet, cujet, ma apuca plansu’, cujet, cujet, BINGOOOOOOOOOOOOOO, IDEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE.

„Mircea, lalaie problema pana se intoarce sefa-mea si discutam.”

Eh, Mircea e baiat bun si e foarte deacord cu mine cand singura solutie care-mi trece prin minte e „lalaie problema”. Si aveam o vaga impresie ca sefa-mea n-o sa fie foarte deacord cu schimbarea asta.

Inchid telefonu’ si …….. inapoi la post si rugaciune.

Dupa vre’ 2 ore suna din nou mobilu’. Din nou sefa 😕

„Carmeeeeeeeeeeeeeeen” moment in care m-am ingalbenit. „Gataaaaaaaaaaa, e bineeeeeeeeee, l-am ingropat.”

Deci, tumbe, tzopaieli, bucurie, o tigara, etc.

„Deci po’ sa ma imbat?”

„Da”

„No’ acu’ hai sa va spui 😀 ” moment in care s-a albit ea la fata (se simtea in voce).

„Ce-i iar?”

„Directoru’ vrea bla bla bla bla (inutilitati d’ale muncii.) Si m-a sunat Mircea. Cica tre’ sa ne schimbe calculatoarele.”

„Bla, bla, bla, bla, bla (inutilitati d’ale directorului d’ale muncii). Pai stiu ca vor sa va schimbe calculatoarele. Ca cica alea din magazie au mai multi RAMi.”

„Bine, da’ stiti ce inseamna asta?”

„Stiu, da’ n-am ce-ti face. Ca  asa au hotarat in comitetu’ director. Am incercat sa te scap, da’ n-a tinut.”

Acu’ sa va spui si voua ce inseamna asta. Calculatoarele pe care le avem acu’ au 4 ani vechime. Si in 4 ani se aduna chestii in calculatoare. Multe chestii.  Si subsemnata o sa trebuiasca sa mute chestiilea alea multe de pe abacurile vechi pe abacurile noi. Multumesc lu’ Dumnezeu ca reteaua e facuta cu un server incorporat, care ramane. 4 din 5 calculatoare sunt usor de golit. Al cincelea in schimb e cu probleme. Al cincelea e calculatoru’ meu. Si eu am instalate pe abac neste programe, programashe, programele care-mi trebeeeeeeeeeeeeeeeeeee si desprea care nu mai stiu unde-s kiturile de instalare. Da, stiu, ME TARE SMART. Partea proasta e ca daca nu-mi aduc aminte unde am pus kitele (tot prin abac tre’ sa sap) in cel mult 3 luni pot sa ma impusc, fin’ca unu din programelele astea e ala care-mi face bilantu.

Trecand peste astea, tre’ sa-l pup in ….. pardon, sa ma rog de nenea care ne serviseaza programu’ de oameni teligenti sa vina sa-l instaleze pe abacele noi. Si asta cat mai repede posibil, ca altfel se blocheaza activitatea sti’ntifico-fantastica pe termen nedeterminat si tot eu o sa fiu de vina 😥

Pe cale de consecinta, maine am program de brainstormig si o sa-mi dau doctoratu’ in copy/paste.

Acu’ ma car sa-mi caut arhivatoru’, ca-i bai mare.

PS, care ai un VisualFox?

Gigi contra

Am un nepot. E super dulce pusitu’ numai ca, a ajuns la varsta la care i se face simtita personalitatea si incepe sa creada ca-i al’ mai destept si al’ mai important de pe fata pamantului. Adeca are 2 ani.  Asta (din cate spune partea din PCR-u meu care-i dotata cu copii prepr’etate personala) e o problema in sine, numa’ ca, fiind singuru’ copil printre 8 adulti stresati, pustiu’ meu e si groaznic de alintat. Adultii is impartiti strategic, 4 intr-o casa si 4 in alta. Drept urmare, oriunde ar fi, pustiu’ reuseste intotdeauna sa gaseasca pe cineva sa-i faca poftele. Pe cale de consecinta, i s-a urcat la cap.

Amu’, fiind copilu’ sor’mii nu poci sa-i aplic educatia care-mi trece mie prin cap, adeca „nu” e „nu” si poti sa plangi o luna juma’ ca tot nu ramane, fin’ca sigur se gaseste careva care se satura de plansu’ lui si, „nu” se transforma brusc in „da” iar eu ma transform in bau bau pe ziua respectiva.

Distractia preferata a pustiului e sa-mi maltrateze tastatura si soarecu’, si asta fin’ca tastele scot sunete cand dai cu pumnii in ele iar soarecu’ are neste luminite rosii. Cum e cel mai important om de pe fata pamantului, momentele in care are chef sa se joace cu jucariile mele sunt exact alea in care io am de lucru la abac. Daca n-am de lucru, logic, PC-u e neinteresant. Problema cea mai mare e cand tre’ sa faca ceva si n-are chef.  De obicei ne certam la programu’ de nani. Abia poa’ sa-si tina ochii deschisi, da’ el nu si nu, ca lui nu-i e somn. Si atunci incepe shou’:

Eu: „Daca nu dormi nu mai mergi la Aia” (Aia fiind sora lu’ cumnatu pe care o cheama de obicei Laura).

Sor-mea: „Nu tine ca i-am zis si io intr-o zi, si tot ne-am dus”.

Eu: „Daca nu dormi nu mai primesti bobo”.

Sor-mea: „Nici asta nu tine, ca vine tac’su acas si tot ii da”.

Eu: „Daca nu dormi nu mai vine bunica”.

Sor-mea: „Si ai curaj sa-i zici asta si lu mama?”.

Eu: „Daca nu dormi nu te mai joci la calculator”.

Moment in care sor’mea n-a mai avut ce sa zica, pustiu s-a cam albit la fata si s-a bagat in pat insatntaneu. Chestia e ca, usa de la camera mea e singura din casa pe care nu poate s-o deschida (inca) si are nevoie de ajutor sa ajunga la calculator.  Inca mai tine amenintarea asta pentru programul de somn, dar, azi, cumnatu-meu s-a apucat de dat cu aspiratoru’ la ei in dormitor, a mutat toat mobila din camera, si pustiu’ trebuia trimis undeva unde sa stea cuminte. Solutia ce mai logica: la subsemnata in camera sa se joace pe calculator. Si ghici ce, N-A VRUT SA STEA LA CALCULATOR. Ca doar ce, el e cel mai important si tre’ sa fie cum vrea el, nu cum vrem noi.

Logic, nu?

Cumnatu & co (sau ce inseamna o zi tututa)

Plaja era aproape pustie. Undeva in departare se vedeau niste copii incercand sa prinda valurile.  Parintii presupun ca ii urmareau de undeva de sub umbrele.  Soarele ma alinta printre brize suave. Marea imi canta un cantec de leaga. Adormisem cu gandul alergand printre iubiri pierdute.

Poc, poc, poc, pooc poooc POOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOC.

Deschid ochii si vad biblioteca. Mdea, vise. Is acas’ e iarna si frig.  Nepotu’, ca de obicei, e ofticat ca dorm mai mult ca el si-mi da desteptarea. Pan’ sa ma dau jos din pat revizuiesc planurile pe ziua de azi: spalat, imbracat, baut cafea (nu neaparat in ordinea asta),  verificat sfantu’ www (ceva jocuri, ceva bloguri) ucis niste bilute (nu va zic ce joc, sac!), batut juma’ de oras,  curatat un calculator, instalat un antivirus, venit acas’ …………..mai vazut.

Cu greu m-am dat jos din pat, da’ dupa un kil de cafea toate mergeau ca unse. Am reusit sa ma spal si sa ma imbrac, i-am dat drumu’ la PC si dupa vreo juma’ de ora, surprizaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, am ramas fara curent.  Ies incet din barlog si descopar problema:  una bucata cumnat dotat cu una bucata tata si una bucata unchi (ale lui bucati) se holbau la tablou’ de sigurante. Si brusc mi-am adus aminte, ca mi-a zis sor’mea ca azi au de gand sa schimbe tablou’ de sigurante. Si asta dureaza. Si eu nu functionez normal fara curent.  Ca n-am TV, nici PC, nu poci sa cetesc daca n-am PC ca asta inseamna ca n-am muzica si nu poci sa cetesc fara muzica. Deci, plictisealaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.

Mi-am mutat domiciliu’ in bucataria familiei si mi-am schimbat ocupatia in „observator nepriceputu’ ” s-am asteptat…………….. sa termine………. sau sa ma scoata careva in oras…………..sau sa-mi vina vreo idee.  Chestia e ca nu pot sa gandesc logic in timp ce port conversatii stupide. Si cum unchiul de cumnat a venit cu fi’sa, femeie pe care am vazut-o de 3 ori in viata mea (si pe care, fie vorba intre noi, nici n-o prea ajuta inteligenta), m-am trezit vorbind despre vreme, traseele autobuzelor si mancare (urasc subiectele astea).

Dupa vreo doua cani de cafea imi pica fisa: trebuia sa ma duc la sora lu’ cumnatu’ sa-i fac curat in PC.  Veci pururi nu mi-a placut sa fac curat in calculatoare refolosibile primite cadou. De fiecare data cand fac asta am parte de cate o surpriza. Diagnosticu’ la calculatoru’ asta: n-are spatiu si nu stiu ce sa sterg. No’ femeia n-a vazut pana acu’ calculatoare (rectific, n-a folosit) si nu puteam sa-i explic prin telefon ce poate si ce nu poate sa sterga.

M-am inarmat cu rabdare si tutun si am plecat in excursie. Am batut juma’ de oras pe jos (cui dreaq i-a venit ideea sa mute trecerile de pietoni din capat?). Am ajuns la destinatie in stare de iceberg i-am facut femeii paguba d’o cana de cafea, si m-am apucat de lucru.  Mutat ceva fisiere, dezinstalat neste rahaturi programe, per total vreo 6 gigi. Imi fac cruce si ma gandeam sa plec acasa, cand suuuuuuuuuuuuuuuuuuuuurpriza numaru 2: sti, da’ nu-mi merge netu’.  Incerc conexiunea, avea dreptate, nu mergea………. moment in care am cam intrat in ceata. Am incercat tot ce mi-a trecut prin cap si mi-a dat cu + pe schimbat ferestre. Da’ nu aveam cu ce. Ca toate cd-urile mele erau cuminti, acasa.

Dupa vreo ora de chinuri, doamna sora de cumnat isi aduce aminte ca fostu’ propretar de PC i-a zis ceva despre el, da’ nu-si mai aducea aminte ce. Il suna si omu’ promite ca intr-o ora se prezinta cu sotul doamnei susnumite la domiciliu (ca erau la pescuit pe nus’ ce balta inghetata).  Au venit, dupa 3 ore da’ au venit. Si tot ce mi-a putut spune omu’ a fost ca, la el a mers PC-u. Numa ca ultima data l-a folosit acu’ 6 luni, ca el si-a luat altu (maaaaaaaaaaaare ajutor). Ii explic femeii cam cum se pune problema si fac greseala sa-i explic de fata cu sotu’. Asta, mai  paralel cu calculatoarele decat nevasta-sa, a priceput ceva (nu stiu sigur ce) si l-a sunat pe un prieten sa-i ceara imprumut unitatea sa vada ce nu merge in calculatorul lui.

Pan’ la urma am reusit sa ajung acasa. Cu nervii terci. Si ca sa fie ziua perfecta, a urmat bomboana de pe coliva: m-a sunat fostu’.  Dupa 2 ani, da’ asta e alta mancare de peste.

In concluzie, ghici ce fac eu maine?