Dom’ primareleee mâncaț’aș gura

Partea a doua, că n-am terminat. Da’ acu am mai mult timp.

În primu’ rând să-i mulțumești lu’ nepotu-mio că i-a facut facebuce lu’ mama, și vede mama ce scriu și nu mai am voie să-ți zic de organe sexuale masculine. Da’ nu-ți garantez că-mi iese.

Deci. Vezi mătăluță, dom’ primarele, circulația din centru’ vechi nu-i despre ominii care viețuiesc acolo. Că ăia nu-s chiar mulți. Și tu ar tre’i să ști, că doar de acolo te tragi. Circulația din centru’ vechi e despre ăia care au treb’i prin zonă. Și ăia îs mullți. Și de luni se fac mai mulți. Că vezi matale, tu prin zona aia ai chestii. Gen Primăria și Posta (cine le-a pus pe astea una lângă alta o știut de ce) și peste drum ai CJu și Prefectura (nu comentez). Dupe care ai Biblioteca, și 2 școli. În livadă. Amu una din școli e 0-8 și ailaltă e 0 – 12. Dupe care, cum te cocoți tu spre Chietri, ai așe : 2 muzee, silvicultura, maternitatea, grădiniță și fabrica de popi. Când te scobori ai dupe cum urmează: liceul pedagogic, secu, spitalul de nebuni, Saguna, muzeu, Honterus, grădiniță, ceva corp de la universitate, Unirea. Asta fără crâșme, hoteluri și alte firme și firmulițe care plătesc taxe la statu’ degeaba să poți tu să te dai cu mașina de servici.

Toți ominii care lucră/învață în chestiile enumerate mai sus tre’ să ajungă cu ceva acolo. Și pen’ că transportul în comună e varză, ne plimbăm cu mașina. Că vezi tu, dom primarele, poți să faci tu transportul public gratuit, da’ dacă ai autobuze de 15 locuri (e mai multe, da’ pentru efect merge) care vin la 10 minute distanță, mulți renunță la idee și pleaca cu masina. Că pute. Bine, asta nu e vina ta. Asta e chestie de nesimțire românească. Și în Brașov mersul pe jos sau cu bicicleta nu-i cool. Nu de alta, da’ nu-i cool să crăpi. Că deșteptu’ d’a fost înaintea ta s-a gândit că semafoarele încurcă. Și le-a scos. Și a făcut giratoare. Și e o aventură să treci strada prin multe locuri. Bine, asta tine de educația noastră ca bobor. Și de respect. Sau, mai degrabă, lipsa lor. Chestie care se aplică și la biciclit. Așa che. Dacă vrei să reduci mașinile din centru, vorbește cu nenii de la șobolanu’ Brașov să mărească frecvența la autobuze. Că toti ai tot consiliul local în CAul lor. Că s-ar putea, da’ nu-ți garantez, să se plimbe mai mulți cu ele. Că dacă dimineață la prima oră, nu tre’ să-l miros pe nea’ Gheo care pute a alcoolul beut asară și pe țața Floarea care a mâncat usturoi cu cârnați la micul dejun, și pe te miri ce nene/tanti care încă n-a descoperit săpunu’ și apa caldă, și mai ales, nu aud cum imi tușește careva în ceafă fără mască, mai că m-aș întoarce la plimbat cu autobuzu’. Și-s mulți ca mine.

Amu’ drept e că partea cu educația, bunul simț și respectul nu-s chiar vina ta, da’ o amendă la timpul ei face minuni. Că la români educația se face cu paru’ pe spinare, de obicei. Da’ dacă vrei sistem de parc&ride în mândrețea de oraș verde, tre’ să-mi dai loc să parck și tre’ să-mi dai ceva să ride. Că altufel vorbim discuții. Și io rumânu tot cu taxiu/mașina se duce unde are trebi.

Toante brune și la vară cald.

Dom’ primareleeee mâncaț’aș gurița

Artimetica e grele rău, bag samă. Că să-ți explic. 1 e mai puțin decât 3. Pe bune. Dacă vrei îți desenez. Uite: 1 I și 3 III. Vezi?

Mno acu’ hai să-ți spui. Dacă ai 3 benzi care duce mașini intr-o direcție îți tre’ cam tot atâtea care să le aducă. Tu în centru vechi ai o problemă de ceva ani. Că ai 3 benzi care vin și 2 care se duc. 2 e mai puține decât 3. Îți desenez?

Io înțeleg că tu vrei oraș verde, și nepoluat și chestii d’astea. Da’ data viitoare când îți fată mintea câte o idee d’astea taie traficu’ care vine, nu ăla care se duce. Că pățești d’astea:

Și e doar 11 dimineață.

Amu’ ai timp 4 zile să suni un prieten care știe artimetică să te lămurească_cât de rău ai futut meciu, cu cât ți-a crescut poluarea în zonă și cam cât timp îți ajunge carnea pe care ți-au bagat-o în gură (pardon, în frigider) toți ăștia d-au ajuns prin centru. Cu autobuz gratis sau fără.

Hai noroc!

Politichie

Te-ai chinuit ani să-ți pui apropiați/simpatizanți/datornici în posturi cheie (la dreaq, am început să scriu ca cititorii de prompter din teveu) ca să te asiguri că daca doamne feri dai de greu are cine să te ajute. Și te-ai chinuit tot atâta timp să puni bețe în roate altora. Că te încurcau. Și te-ai betut cu pumnu’ în chept că „cât trăiesc io ăla n-o să ajungă prea sus”. Decât că, ghinion iliescu, s-a rupt craca și ai picat. Și apropiații/simpatizanții/datornicii îs în aceleași posturi da’ îs curați ca lacrima și habar n-au cine ești. Și încă trăiești, și ală care nu trebuia să ajungă prea sus a ajuns exact unde n-ai vrut. Karma e curvă. Rău. Și se mai face….

Copilu’ minune care în campania electorală s-a lăudat că face și drege și curăță și repară s-a dat cu capu’ de realitatea carpato-danubiano-pontică. Și ș-a luat jucăriile și a plecat acasă. Ca să poată să urle iară că hoții și curvele și măgarii. Și să dea lecții despre ce și cum tre’ făcut.

Talibanu’ a căștigat războiu. Americănizu’ infidel a plecat acasă. Victorieeeeeee. Doar că talibanu’ acu’ tre să guverneze. Și să-i explice lu’ Ahmed de ce n-are ce să le dea de măncare la copchii. Acu’ rămâne de văzut cât durează până îi dă Ahmed cu ceva în cap la taliban.

Pe plan local, în stilul caracteristic de la poalele Tâmpei, primarele a facut parcarea consiliului județean zonă pietonală. Drept e că doar o săptămână, da’ tre’ să ne arătăm muschii…..

Altufel, sărbătorim cu fast săptămâna orașelor verzi. Ca preludiu la ziua de luni. Că-i prima zi de școală. Și o să ne înverzim la față de la gazele de eșapament. Că presupun că-cochii încă n-au învățat mersu’ pe jos.

Până la episodul următor, toante brune, și la vară cald. Fes în cap.

La noi in Absurdistan. Iar

In cazul in care n-ati observat, mai nou scriu doar cand ma lasa nervii. Ca no, suferim de lipsa de timp. Sau de chef.

Deci.

Sistemul institutiilor de stat, financiar vorbind e facut in trepte. Adicatelea ceva minister are in subordine ceva shandrama locala care are in subordine pulimea. Si in functie de cum ti-e norocul ai sau n-ai cu cine sta de vorba in institutia ierarhic superioara. De obicei n-ai, da’ cand ai dai de unu’ care injura la fel ca tine.

Pe de alta parte, fi’n’ca este la stat tre’ sa lucram cu sfanta trezorerie. Care, conform chestiei de mai sus face parte /e subordonata sfantului ANAF. Amu, asta n-ar fi o problema, decat ca noi stim ca multi din angajatii de aolo is ameobe si euglene verzi. Ceea ce ne duce la situatii de genul:

Io (io face parte din pulime) in fiecare luna tre’ sa trimit la aia de deasupra mea o hartie. Care aia aduna toate hartiile de la pulime, fac alta hartie si o trimit la sfantu’ ANAF. Cu copii de pe hartiile trimise de pulime. Toate bune pana aici. Decat ca….

Daca vreau so sa platesc chestii mai mari tre’ sa-i scriu lu’ tanti trezoreria, sa-i spun ca am trimis hartia la aia de deasupra. Si sa-i fac si copie. Ca nu ma crede pe cuvant. Tanti trezoreria trimite hartiile mele la sfantu’ ANAF. Care deja are hartie de la aia de deasupra. Si copie de pe hartia mea. Da’ presupun ca in alt birou. Ca le mai vor o data. Si daca le scriu in hartie ca 1+1=2 tre’ sa le demonstrez cum am ajuns la rezultatu’ ala. Pe hartie. Alta hartie.

Si voi vreti sa salvati ursii polari. Sorry. N-avem cum.

Altufel, toate bune. Si la vara cald. Fes in cap.

3 e prea mulți

De când s-a făcut nenea Arafat șef de director peste statu’ degeaba toată lumea trâmbițează că nu-i voie să stai mai mult de 3 inși grămadă pe stradă. Că dă covidele cu noi de tera. Și ne mai încălțăm ș’o amendă. Drept e că de preferat ar fi să fie maxim 2, că la trei dacă_combini sexele se lasă cu crize de gelozie. Că nu mai știe lumea care cu cine și cum. Da’ mai ales ar tre’i să stăm prin căși. Că covidele e nașpa rău. Și tanti poliția rumână tre’ să se asigure ea că cetățeanu’ respectă ordonanța. Că-i militară. Și la ăștia ordinu’ se execută, nu se discută. Teoretic. Da’ cum noi suntem români (și aici pe veci stăpâni), teoria o știm toți. Practica dă cu noi de pământ.

Amu’ nuș’ cât ați scos voi nasu’ la aer de când nu mai avem voie să scoatem nasu’ la aer, da’ io tre’ să mă deplasez la muncă dupe programu’ (a)normal (de ce dreaq n-oi fi făcut eu facultatea de litere?). Și cum încă n-am descoperit cum funcționează teleportoru’ lu’ nea’ Data încă mai bântui pe străzi. Și văd chestii. Gen toate patrulele de poliție îs formate din minim 4 oameni. Maxim 6. Și mimin 2 maxim 3 mașini. Adicătelea în mașină nu-s decât 2. Decât că_când se scoboară din mașini stau toți ciorchine. Minim 4 maxim 6 inși. Și mă întreb, ăstora le dă careva amendă sau ei îs scutiți? Ori îs vr’o rasă mai aparte și nu se lipe corona de ei? Și dacă se iau de viața mea că-s pe stradă io și ălelalte 4 personalități ale mele am voie să dau cu ei de zâd sau se pune starea de urgență când n-ai voie să te iei de organu’ statului?

Bine, înțeleg că-i nașpa rău să nu vorbești cu niminea zile întregi (de fapt nu înțeleg, că io-s super happy când nu mă bagă nimeni în seamă), da’ încercăm să dăm și noi un iezemplu la popolație? Nu de alta, da’ poate pricepe boboru’ mai repede și po’ să-mi iau și io câmpii vara asta.

 

Până una alta, sănătățuri. Și noroace.

PS Poze n-am. Că ordonanță militară. Și oragnu’. Mă înțelegeți voi.

Opriți-vă, că ați arat Budapesta

Pentru cine nu-și aduce aminte…..

Se raportează la Bucuresti arăturile de toamnă.

Ziua 1 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 25 km patrați. Secretaru’ de partid din Sălaj primește un telefon: vă mișcati încet, rămâneți în urmă, sporiți arăturile.

Ziua 2 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 25 km patrați. Secretaru’ de partid din Sălaj primește un telefon: vă mișcati încet, rămâneți în urmă, sporiți arăturile.

Ziua 3 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 150 km pătrați.

Ziua 4 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 150 km pătrați.

Ziua 5 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 150 km pătrați.

Ziua 6 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 150 km pătrați

Ziua 7 Județul Arad 100 km pătrați, Județul Timiș 100 km pătrați, Județul Sălaj 150 km patrati. Secretaru’ de partid din Sălaj primește un telefon : Opriți-vă că ați arat Budapesta.

Vă sună cunoscut? După 30 de ani de libertate încă nu ne-am vindecat de „tre’ să dăm bine la centru” (mai nou în presă) și nici de „las’ că oricum nu verifică nimeni”. Și de obicei ne merge. Și-i mulțumim lu’ ‘mniezo’ că ne-a scos și din asta și mergem fericiți mai departe. Și dacă se trezește unu’ mai pestriț la mațe să zică adevăru’ prima întrebare pe care o aude e „de ce n-ai când ăilați toți au?”. Numa’ că la un moment dat ne pleznește adevărul peste bot. Și constatăm că avem di tăti. Da’ ne mai lipsesc câteva chestii. Gen avem paturi de terapie intensivă. Da’ n-avem oameni. Și pe alocuri nici aparate. Avem echipamente de protecție. Da’s încă la furnizori. Că le-am comandat, da’ vin peste câteva zile. Avem spitale de campanie, da’ acu’ ne hotărâm unde le punem. Avem legi și ordonanțe militare da’ cineva tre să ne lămurească ce dreaq vor să zică (apropos, po’ să mă duc cu trinu’ din Brașov în București la mătușa lu’ bunicu’ lu’ bunica, sau îmî iau 6 amenzi pe drum?). Avem medici și asistente, da’ au inceput să se betegească. Da’ important e că avem. Nu știm ce, da’ avem. Și om trece și de chestia asta, într-un fel sau altu’ și n-o să pricepem nimic. Și o să dăm în continuare imformații să de bine la centru sau în presă. Că oricum nu verifică nimeni. Până ne-o mai plezni altă chestie peste bot. Și o să ne întrebăm (iar) de ce nu avem de nici unele. Și trist e că până ne mai pleznește ceva peste bot ăia care-s în stare să se prindă că am arat Budapesta or să fie oale și ulcele. Și atunci chiar am belit……..

Da’ până atunci să fie sănătate. Și la vară cald. Și stați în casă. Că mâine oricum ninge.

Gustar

Chestii

Ciu ciu

DSC_7814 DSC_7815 DSC_7817 DSC_7818 DSC_7819 DSC_7825

Tristeți

relativ provinciale.

Carevsăzică, io, pe persoană fizică n-am mai plâns după un bărbat de prin școala generală. Când profu’ de engleză s-a hotarât el, brusc si dintr-o dată să se care în state. Ceea ce a și făcut. Și ne-a lăsat pe noi, toate toantele din școală, să vărsăm lacrimi amare după el. Că tare era mândru la ăia 2 metrii ai lui, cu peru’ ca pana corbului și musteața învârtită moghior style.

Mno, trecut-au anii, și m-am trezit iar plângând după un berbant. Amu’ ăsta n-are nimic in comun (ca animal, care este) cu profu’ de engleză. Adicătelea e blond cu ochi albaștrii și micuț de statură . Da’ mi-o fo’ tare drag. Și-mi lipsește. O dată pe lună. Da’ nu mi-am dat sama până ieri. Care ieri…………….. mă duc io să-i plătesc rata lu’ mama la niscai bancă. Și știam io că la banca aia nu se stă mai mult de 5 minute. Până ieri. Când intru io în bancă și-mi învărt ochii dupe nea’ blondu’. Care nu era acolo. Era în schimb un alt musiu. Și o coadăăăăăăăăăăăăăăă de vr’o 10 inși. Care avea treabă cu nea’ musiu. Ca și mine de altufel. Care am stat aproape o oră in bancă_ca să apuc să-i plătesc mamii rata. Că io am vrut să mă răzgândesc. Da’ am presupus că și azi o să fie la fel. Carevasăzică am stat, și am stat, și am staaaaaaaaaaaaaaaat. Și când am dat ochi in ochi cu nea’ musiu i-am prezentat cardu’ și banii. Și s-o uitat nea’ lung la mine și mi-o zis,

– Știți, io n-am mai incasat chestii din astea până acu’.

Și m-a apucat plânsu. Și am mai stat, că nea’ musiu a dat un telefon și a venit nea’ blodu’. Care mi-a luat banii. Și mi-a dat chitanța. Și mi-a zâs că l-au avansat. Și că colegu’ urmează să învețe. Cândva.

Și am plecat acasă profund îndurerată. Că eram pe tocuri. Și-n banca respectivă nu-s scaune.

Hai sănătățuri!