Viața la țară

de Tănase Scatiu.

Teoria zice că, urbanizarea aduce după ea civilizația. Practica zice la fel, în unele locuri. Da’ cum noi suntem români și aici pe veci stăpâni, la capitolul teorie stăm bine. Practica, pe de altă parte, ne omoară. De când cuvântul țăran e foslosit ca peiorativ în 90% din cazuri, ne simtem bine că suntem orășeni.

Numa’ că……… suntem, de fapt, majoritatea, niște țărani care au renunțat la satu’ orizontal și s-au mutat în niște sate verticale. Și cu cât stau mai sus în satu’ respectiv cu atât sunt mai orășeni. În afar’ de ăia care stau la ultimu’ etaj, că ăia îs cam bătuți de soartă (asta e de discutat în altă poveste).

Că vedeți voi, țăranu’ crește păsări. Că găina ne dă nouă carne, lapte, brânză, ouă. Da’ noi tre’ să-i dăm de mâncare. Și chestia asta cu datu’ de mâncare la găini e atât de bine înfiptă în ADNul nostru’ că și după o viață la verticală simțim nevoia să dăm mâncare la zburătoare. Nasol e că n-avem voie să creștem găini. Da’ porumbeii îs mulți, și zboară, și nu tre’ să ne deplasăm pân’ la coteț, că vin să mânce singuri. Și să se cace pe geamu’ vecinului cu ocazia asta. Partea proastă e că îs puțin mai greu de prins, și tre’ foarte mulți pentru o tocană. Că-s mici. Și 90% pene. Da’ nu-i bai, că mergem la moll, și au ăia zburătoare gata fripte.

Muierea de la țară știe că în fiecare sâmbată tre’ curățată casa. Și scuturate covoarele și țoalele și ce alte cârpe mai îs prin casă. Da’ tre’ scuturate afară. Și tre’ spălate rufele. Care tre’ uscate tot afară. Muierea de la oraș n-a uitat chestia asta. Mai ales partea cu afară. Da’ cu cât e mai orășeancă cu atât mai greu e să ajungă cu picioarele pe asfalt, drept urmare își agață rufele proaspăt spălate pe sârma pe care i-a legat-o „soțul meu” sub geam. Pe exteriorul blocului.  După care își scutură covoare, țoale, cârpe pe celălat geam fără să-i pese că sub ea mai stau niște orășence care tocma’ și-au spălat rufele.

Țăranu’ gospodar știe că în perioada tre’ sa taie porcu’. Și după ce-s gata, porcăriile tre’ afumate.  Orășeanu’ n-a uitat chestia asta. Drept e că spectacole cu porci tăiați lângă ghena de gunoi n-am mai văzute de mult, dar…… unu’ din vecinii mei își afumă porcăriile. Din ’90 și un zâmbet, în fiecare an își scoate afumătoarea în grădina din fața blocului și își vede liniștit de treabă. Partea proastă e că încă nu m-am prins cine e. Că omu’ e pensionar și își face număru’ dimineața. Și la orele la care ajung eu acasă se mai văd, sau simt, după caz, doar urmele. Adicătelea afumătoarea din grădină, mirosul de lemn ars lângă bloc și mirosu’ de afumătură din scară. Din toată scara, care este. Că-i scară oarbă și singurele geamuri îs la ultimu’ etaj.

Carevasăzică, dacă ți se face dor de traiu’ patriarhal, aruncă un ochi prin cartier. S-ar putea să stai la sat, totuși.

Hai ceasuri bune!

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

1 comentariu

  1. E trist ! S-a mai civilizat lumea din 90′ incoa’ ,dar tot se mai gaseste cate unu’ care a ramas in urma …

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: