Şapte păcate

Prin „copilăria” mea de mult apusă, când ţăranu’ agricultor (recte mon pere) avea de gând sa bea un vin în miezu’ iernii, tre’ia sa-şi planteze un butuc de viţă de vie, să aştepte vr’o tri ani să rodească, să culeagă strugurii, să-i stoarcă, să scurgă zama în butoaie, să aştepte să fiarbă vinu, să se limpezească, să-l tragă în sticle şi să se roage să nu fi făcut vr’o tâmpenie din care să rezulte o producţie de oţet prima’ntâia.

Pe la „maturitatea” mea în deplină desfăşurare, când ţăranu’ agricultor (recte io) are de gând să bea un vin în miezu’ iernii se duce la magazin şi-şi cumpără. Amu’ vă spuneam în postul cu care mi-am dezvirginat blogu‘ că_caut un vin. Şi l-am gasit. Aproape. Adică licoarea din sticlă e relativ aceeaşi cu aia pe care o căutam eu, numa’ că sticla e altu fel. Partea proastă e că are tot dop de plută. Ş’am descoperit io vinu’ ăsta mai săptămâna trecută. Când am achiziţionat din toată sărăcia o sticlă. Pe care am băut-o. Decât că, pân’ să ajung să beau vinu’ a trebuit să scot dopu’ de plută de la sticlă. Şi-mi aduc aminte că, pe drumu’ de la magazinu’ sătesc pân’ acas’ m-am tot gândit şi m-am socotit că_cum se desface sticla. Şi mi-am adus aminte într-un târziu că, pe undeva, ascuns, prin cămări aveam un tirbuşon. Pe care l-am şi găsit. Şi după chinuri groaznice mi-am adus aminte cum se foloseşte. Că susnumitu’ tirbuşon era d’ăla de om sărac. Adicătelea una bucată de plastic ataşată la una bucată de spirală de metal. Deci: înfipt bucata de metal în dopu’ de plută, învârtit temeinic, apucat bucata de plastic cu simţ de răspundere şi tras cu putere. Şi dopu’ nimic. Reluat partea cu „tras cu putere”. Dopul nimic. Repetat povestea cu „tras cu putere”. Dopul nimic. Cotu’ meu stâng, în schimb urla de durere. Că să vă spui.   Susnumitu’ tirbuşon n-a mai fost folosit de o bucată bună de timp. Şi plasticu’ în timp devine casant. Şi ţăranu’ din mine a tras de tirbuşon cu simţ de răspundere. Şi bucata de plastic care era ataşată la bucata de metal s-a rupt în doo. Şi io am dat cu cotu’ de masă. Ş’am reusit să scot, într-un târziu dopu’ cu bucata de metal de pe gâtu’ sticlei cu un cleşte de scos cuie (deh, tata-i mecanic, am tot felu’ de scule prin casă). Partea proastă în toată afacerea asta e alta. Petru ajun şi craciun mi-am luat alte doo sticle din acelaşi vin. Numa’ că n-am găsit tirbuşon. Că pe bune că am vrut să-mi cumpăr. Şi o sticla am desfăcut-o cu ajutoru’ la o tanti şurubelniţa. Şi mi-am ispăşit şi altea şapte păcate de erau scrise pe sticlă.  Şi mi-am făcut încă pe atâtea. Da’ pentru sticla cu număru’ doi, rogu’vă, daaaaaaaaaaaaaţi-mi şi mie un tirbuşooooooooooooooooooooooooooooon.

PS, mereţi în crismăs!

Reclame

Ashe, de relaxare

S-a zvonit prin ziare ca vine iarna. Si ca asta (d’o trecut) o fo’ ultimu’ uichend (mai) calduros pe anu’ lu’ 2009. Pe cale de consecinta, nea’ Ioane, adicatelea mon pere si-a rupt de la gura vr’o 5 minute taxabile si o sunat sa adune tot neamu’ in vederea unui gratar. Decat ca neamu’ meu (inclusiv subsemnata) e cam tut cand vine vorba de patriarhu’ familiei. Adicatelea ne aducem aminte ca la tata „un gratar” inseamna intotdeauna altceva numa’ cand ne scoboram din masina pe propr’etatea omului. Ca sa va spui:

Ieri par example, plec de acas’ ca o dom’soara ce ma aflu, pe toace, machiata, aranjata, cu unghiile facute si mai ales, fara tzoale de schimb, ca-mi spusese cumnatu’ propr’etate personala ca tre’ sa-si recupereze babacu’ din gara pe la doo trecute fix. Adica n-o sa stam prea mult. Numa’ ca_cum socoteala de’ acas’ nu se prea potriveste cu gandurile lu’ nea’ Ioane, cam la 5 minute dupa ce am ajus la susnumitu’ cumnatu’ se situa cocotzat pe gard si se indeletnicea cu adunat neste struguri care s-au ascuns de ochiu vigilent a’ lu’ ma mere, io cautam butoaie, nepotu-mio alerga catzelu’ si sor-mea fugea dupe nepot. Ca deh, mon pere are si el vr’o tri butuci de vie imprastiati prin toata curtea, da’ el vrea sa faca vin. Si sufera de lene. Si strugurii aia tre’ia storsi. Si n’avea cin’ sa-i stoarca. Si s-a gandit el ca tovarasu’ gineri-so n-o sa-l refuze. Si a avut dreptate. Decat ca storcatoru’ de struguri avea nevoie de asistentza (a se citi hamal). Ca deh, cineva tre’ia sa plimbe si galetile cu struguri. Drep turmare……. am facut ceva sport = sanatate. Si era sa-mi rup gatu’ din cauza de tocuti combinate cu traversa de cauciuc ud. Si am speriat cainele. Da’ am reusit pan’ la urma sa-i stoarcem strugurii lu’ nea Ioane  in timp util. Acu’  (nu) visez la un pahar de chestie rozee, cu un vag miros de otzet, care-mi face gura punga, chestie la care mon pere ii zice vin.

Hai noroc! Hac!?