relativ provinciale.

Carevsăzică, io, pe persoană fizică n-am mai plâns după un bărbat de prin școala generală. Când profu’ de engleză s-a hotarât el, brusc si dintr-o dată să se care în state. Ceea ce a și făcut. Și ne-a lăsat pe noi, toate toantele din școală, să vărsăm lacrimi amare după el. Că tare era mândru la ăia 2 metrii ai lui, cu peru’ ca pana corbului și musteața învârtită moghior style.

Mno, trecut-au anii, și m-am trezit iar plângând după un berbant. Amu’ ăsta n-are nimic in comun (ca animal, care este) cu profu’ de engleză. Adicătelea e blond cu ochi albaștrii și micuț de statură . Da’ mi-o fo’ tare drag. Și-mi lipsește. O dată pe lună. Da’ nu mi-am dat sama până ieri. Care ieri…………….. mă duc io să-i plătesc rata lu’ mama la niscai bancă. Și știam io că la banca aia nu se stă mai mult de 5 minute. Până ieri. Când intru io în bancă și-mi învărt ochii dupe nea’ blondu’. Care nu era acolo. Era în schimb un alt musiu. Și o coadăăăăăăăăăăăăăăă de vr’o 10 inși. Care avea treabă cu nea’ musiu. Ca și mine de altufel. Care am stat aproape o oră in bancă_ca să apuc să-i plătesc mamii rata. Că io am vrut să mă răzgândesc. Da’ am presupus că și azi o să fie la fel. Carevasăzică am stat, și am stat, și am staaaaaaaaaaaaaaaat. Și când am dat ochi in ochi cu nea’ musiu i-am prezentat cardu’ și banii. Și s-o uitat nea’ lung la mine și mi-o zis,

– Știți, io n-am mai incasat chestii din astea până acu’.

Și m-a apucat plânsu. Și am mai stat, că nea’ musiu a dat un telefon și a venit nea’ blodu’. Care mi-a luat banii. Și mi-a dat chitanța. Și mi-a zâs că l-au avansat. Și că colegu’ urmează să învețe. Cândva.

Și am plecat acasă profund îndurerată. Că eram pe tocuri. Și-n banca respectivă nu-s scaune.

Hai sănătățuri!