Nu cred că v-am spus vr’o dată, dar mon pere are în proprietate personală una bucată jeep autohton, pe lângă altă rablă de provenineţă nemţească. Şi anu’ trecut, deştepţilor care gândesc taxele locale le-a trecut prin cap să împoziteze tot ce se numeşte maşină 4 ics 4 după aceeaşi grilă. Motiv pentru care nea’ Ioane s-a trezit că are de plătit impozit pentru două maşini vr’o 3000 de lei. Şi s-a gândit el mult şi bine şi nu l-a plătit. Nu l-a plătit anu’ trecut adică, pen’ că anu’ ăsta a mai tras o porţie de gândeală şi a ajuns la concluzia că e mai ieftin să-şi mute masina pe adresa de rezervă. Pe cale de consecinţă s-a făcut ţăran cu acte in regulă şi buletin pe adresa de la Gheboaia Megalopolis. După care a urmat umblătura pentru actele la maşină. Şi toata povestea a început la direcţia de direcţionat finanţe publice, unde a aflat susnumitu’ tată că nu poate să facă nimic până nu-şi plăteşte impozitul.  Ceea ce a şi făcut. Pentru anul trecut întâi. După care a întrebat cât are de plătit pentru anul în curs. Şi i-a zis o tanti că tre’ să plătească vr’o 1000 şi că după aia poate să-şi mute maşina. A strâns din  dinţi, a făcut rost de bani şi s-a întors la susnumita directie, unde a aflat că, de fapt, trebuia să plătească impozitul la amândouă maşinile şi la apartament, şi că dacă are chef să mute ceva tre’ să mute amândouă maşinile pe noua adresă.

Amu’ io nu înţeleg. În caz de divorţ bunurile cumpărate în timpul căsătoriei se numesc bunuri comune şi se împart la doi, da’ la finanţe se numesc bunuri personale şi fiecare plăteşte impozit pe jucăriile lui. Păi treabă’i asta? Se debusolează populaţia.

Oricum, la al doilea drum la finanţe mon pere a aflat că are 600 de lei prea puţin şi a plecat acasă. Că, zice el, ştia că mai devreme sau mai târziu ar fi trebuit să plătească şi bucăţilea alea de impozit, da’ nu putea toanta să zică de la bun început? După care au urmat nişte urări de bine la adresa primarului, prefectului, preşedintelui, care implicau starea de sănătate a mamelor susnumiţilor, nişte sfinţi şi ceva plăceri fizice (nu neapărat în ordinea asta). Drept urmare, m-am făcut cu o datorie de 600 de lei (pe lângă celelalte 500 pe care le aveam deja) şi pe zi ce trece fraternizez tot mai mult cu părerea unui anume Virus: Ai lăv răumeinia. Cu extensie XXX.

Hai sănătăţuri şi săptămâmi uşoare!

Sfintele sărbători de orice fel au bunul obicei (cel puţin din punctul meu de vedere) că aduc ceva zile libere în bugetu’ subsemnatei. Asta era partea bună. Partea proastă e că la mine zilele libere vin la pachet cu nopţi nedormite plasate groaznic de prost în economia săptămânii. Carevasăzică, oamenii normali la cap au avut noapte relativ albă sâmbătă spre duminică. Gigi contra care sălăşluieşte în mine pus la albit noaptea dintre duminică şi luni, şi asta doar pentru faptul că marţi ar fi trebuit să merg la muncă, şi nu puteam să mă duc 100% lucidă că mi se speriau colegele.

Deci, tot ce am ţinut eu minte din învăţăturile bunică-mii legate de biserici, păcate şi alte probleme d’astea religioase a fost că nu-i chiar bine să faci baie/duş/chestii în ziua de paşti. Motiv pentru care sâmbătă am făcut o baie. Ocazie cu care am constatat că mi s-a terminat şamponul. Duminică pe la prânz mi-am luat tălpăşiţa înspre o cafea domiciliată în crâşma dupamiezilor mele. Proastă idee. Planul meu pe respectiva zi suna, când am plecat de acasă ceva de genul: „Băut o cafea, stat puţin la soare şi plecat acasă”. Desfăşurarea actiunii a respectat planurile până la partea cu „plecat acasă”.  Fi’ncă înainte de „plecat acasă” au apărut nişte prieteni şi ne-am întins la discuţii. Un geniu a lansat o invitaţie care avea ca scop degustarea unui vin adus de ta’su de la ţară. Decât că degustarea a ţinut, e drept cu ceva pauze până la 10………. luni dimineaţă. Când mi-am adus aminte că vine mama acasă şi nu are şampon. Drept urmare, între sticla de vin şi patul proprietete personală am trecut pe la non stop să cumpăr şampon. Acu’, tre’ să întelegeţi că alegerea şamponului la mine se face pe sistemu’ „ce-i mai ieftin” şi din când în când mă uit ce scrie pe etichetă. Eh, luni nu m-am uitat. Drept urmare………….. vine ma mere acasă,  se învârte o bucată de timp prin casă după care se duce să facă baie. Şi iese după vr’o juma de oră râzând cu gura pânp la urechi:

„Auzi tu, şamponu’ ăla cine l-a cumpărat?”

„Ăăăăăăăăăăăă, io, de ce?”

„Şi ce-ai băut înainte să-l cumperi?”

„Ăăăăăăăăăăăă nimic (vr’o două beri şi cinci sticle de vin. Da’ eram patru. Şi n-a dormit toată noaptea. Da’ tu nu tre’ să şti asta.) De ce?”

„În cazu ăsta bag samă că îţi era sete rău.”

„Ăăăăăăăăăă nu (chiar). De ce?”

„Atunci ce dreaq ai avut în cap când ai cupărat şampon cu bere??????????????”

Ca să vezi pe ce strică unii bunătate de beutură.

PS1, încă nu l-am folosit, deci nu ştiu dacă berea a fost irosită degeaba.

PS2 Sibiu, Brasov, colorează-ţi comunitatea!