Aşa, de sfârşit de an

Să trăiţi, să iubiţi, să vă înmulţiţi (banii şi prietenii. Şi neamu’). Carevasăzică la mulţi ani şi cam tot ce se urează în perioada asta 😉

Reclame

Via mess

Mulţam Luci!

Carevasăzică

S-a marcat primu’ guest post din viaţa mea de blogăraş. Adică am scris pe Cronică. Şi tre’ia să mă dau mare!

Braşov’s finest

Acu’ o bucată de timp nenea adminu’ de aici a cerut la tonţi membrii câte o poză, ca să facă un super ultra extra feature. Şi ui’ ce’a iesit:

Deci

Multi ani trăiascăăăăăăăăăăăă

Mulţi ani trăiascăăăăăăăăăăăăăă

Blogu’mio să trăiascăăăăăăăăăă

Careva să’i taie moţu’ că făcu şi el un an 😀

PS, Corinde pentru sufletul meu

Şi ar mai fi aia pe care mi-o cânta tata când mă vedea tristă în seara de ajun, dar am o vagă impresie că nu o s-o găsesc pe iutub. Suna ceva de genu’:

Colindă, colindă,

Bagă iapa’n tindă,

Şi dă-i fân să roază,

Şi pup-o’n găoază.

La anu’ şi la mulţi ani!

Şapte păcate

Prin „copilăria” mea de mult apusă, când ţăranu’ agricultor (recte mon pere) avea de gând sa bea un vin în miezu’ iernii, tre’ia sa-şi planteze un butuc de viţă de vie, să aştepte vr’o tri ani să rodească, să culeagă strugurii, să-i stoarcă, să scurgă zama în butoaie, să aştepte să fiarbă vinu, să se limpezească, să-l tragă în sticle şi să se roage să nu fi făcut vr’o tâmpenie din care să rezulte o producţie de oţet prima’ntâia.

Pe la „maturitatea” mea în deplină desfăşurare, când ţăranu’ agricultor (recte io) are de gând să bea un vin în miezu’ iernii se duce la magazin şi-şi cumpără. Amu’ vă spuneam în postul cu care mi-am dezvirginat blogu‘ că_caut un vin. Şi l-am gasit. Aproape. Adică licoarea din sticlă e relativ aceeaşi cu aia pe care o căutam eu, numa’ că sticla e altu fel. Partea proastă e că are tot dop de plută. Ş’am descoperit io vinu’ ăsta mai săptămâna trecută. Când am achiziţionat din toată sărăcia o sticlă. Pe care am băut-o. Decât că, pân’ să ajung să beau vinu’ a trebuit să scot dopu’ de plută de la sticlă. Şi-mi aduc aminte că, pe drumu’ de la magazinu’ sătesc pân’ acas’ m-am tot gândit şi m-am socotit că_cum se desface sticla. Şi mi-am adus aminte într-un târziu că, pe undeva, ascuns, prin cămări aveam un tirbuşon. Pe care l-am şi găsit. Şi după chinuri groaznice mi-am adus aminte cum se foloseşte. Că susnumitu’ tirbuşon era d’ăla de om sărac. Adicătelea una bucată de plastic ataşată la una bucată de spirală de metal. Deci: înfipt bucata de metal în dopu’ de plută, învârtit temeinic, apucat bucata de plastic cu simţ de răspundere şi tras cu putere. Şi dopu’ nimic. Reluat partea cu „tras cu putere”. Dopul nimic. Repetat povestea cu „tras cu putere”. Dopul nimic. Cotu’ meu stâng, în schimb urla de durere. Că să vă spui.   Susnumitu’ tirbuşon n-a mai fost folosit de o bucată bună de timp. Şi plasticu’ în timp devine casant. Şi ţăranu’ din mine a tras de tirbuşon cu simţ de răspundere. Şi bucata de plastic care era ataşată la bucata de metal s-a rupt în doo. Şi io am dat cu cotu’ de masă. Ş’am reusit să scot, într-un târziu dopu’ cu bucata de metal de pe gâtu’ sticlei cu un cleşte de scos cuie (deh, tata-i mecanic, am tot felu’ de scule prin casă). Partea proastă în toată afacerea asta e alta. Petru ajun şi craciun mi-am luat alte doo sticle din acelaşi vin. Numa’ că n-am găsit tirbuşon. Că pe bune că am vrut să-mi cumpăr. Şi o sticla am desfăcut-o cu ajutoru’ la o tanti şurubelniţa. Şi mi-am ispăşit şi altea şapte păcate de erau scrise pe sticlă.  Şi mi-am făcut încă pe atâtea. Da’ pentru sticla cu număru’ doi, rogu’vă, daaaaaaaaaaaaaţi-mi şi mie un tirbuşooooooooooooooooooooooooooooon.

PS, mereţi în crismăs!

Două

chestii pe ziua de azi. De fapt 3.

1.

2.

Braşov, se strigă adunarea.

3.

Rugaţi-vă să scap întreagă la cap din anu’ ăsta. Pe cât posibil întreagă………..

Stare, din nou

Ma mere

Ieri a trebuit să fac o excursie până la mama la muncă. Că io-s femeie bătrână şi mă lasă memoria. Că alaltăieri trebuia să-i aduc niste chestii şi am uitat. Şi îi trebuiau ieri. Şi m-am dus să i le duc. Şi am plecat acasă împreună. Mare greşeală. Că ma mere are obiceiu’ de gândeşte o chestie câte o săptămână, după care îşi exprimă gândurile cu voce tare. Numa că pe ocolite. Şi într-o perioadă de timp destul de lungă. Că să vă spui.

Am plecat de la muncă de la mama şi ne-am urcat în autobuz. După două staţii intreabă ma mere:

M: Tu cu câţi bani rămâi luna asta?

E: Habar n-am. De ce?

M: Numa’.

E: Uochei.

M: (după alte două staţii): Şti, aş vrea să-i cumpăr ceva de Crăciun lu’ ăsta mic (adică nepoate).

E: Ce?

M: Nu ştiu.

E: Şi nu ştiu ăsta inseamnă jucării sau haine? (Tre să vă spun ca la mama „nu ştiu” înseamnă orice, numa „nu ştiu” nu).

M: Păi nu ştiu.

E: Las că’ vedem.

Schimbăm autobuzu’ Şi pe la jumatea drumului glăsuieşte iar ma mere:

M: Şti, Mioara a fost la un magazin.

E: (Hă?!) Aşa, şi?

M: Şi a văzut o maşină din aia care transportă maşini mici.

E: Şi io. A trecut aseară pe stradă.

M: Nu d’aia adevărată tu. De jucărie.

E: (şi uite cum aflăm ce înseamnă „nu ştiu”). Aşa, şi?

M: Păi e o maşină mai mare cu patru maşini mai mici.

E: ochei….. Şi?

M: Şi costă 50 de lei.

E: ????????????????????

M: Şi vreau să-i iau una din aia lu’ ăla mic.

E: Şi ce te opreşte?

M: Păi îmi dai bani?

E: Păi ţi-oi da, că ce să-ti fac.

După care ma mere n-a mai zis nimic până acas’. Misiunea era îndeplinită. Drept e că io mă cam înverzisem la faţă. Şi cre’ că i-a fost frică să mai zică ceva. Acu’ nu mă înţelegeţi greşit. Că nu-mi pare rău de bani, da’ mă oftic. Că_când eram io copil mic şi credeam în  santa clause îl cam uram pe susnumitu’. Că copii din clasă primeau jucării şi chestii d’astea şi io primeam haine. Şi mi se părea curios că nea’ santa ăsta avea aceleaşi gusturi ca ma mere, drept urmare îmi aducea numa’ haine urâte (parerea mea. nu şi a lu’ mama). Drept e că după ce m-am făcut mai mare şi am priceput care-i faza cu moşu’ ăsta am inceput să primesc şi cadouri mai interesante.  Cel mai interesant cadou, pe care n-am să-l uit toată viaţa, l-am primit prin clasa a noua. Era o carte cu coperti albastre scrisă de Niţă şi Niţescu. Vă mai aduceţi aminte de ea? Eh, cam ăsta gen de cadouri „interesante” primeam.

Şi să mai creşti părinţi!