Doamnelor, domnişoarelor, bă băieţi. Io de când mă ştiu pe pământu’ ăsta am fost un pui de Gigi Contra. Adicătelea nu’s în stare să fac o chestie că „aşa se face”. Carevasăzică îmi tre’ un motiv bun. Şi cum mă întreba Maman pe feisbuc azi drăguţă dimineaţă dacă n-am chef de şmotru în plus (ceea ce n-am) mi’am adus aminte de o nedumereală mai veche de a mea. Adică… de ce se face curăţenie generală înainte de sărbători (oricare ar fi ele)? Că pricep că tre’ făcut şmotru…. câteodată. Da’ nu pricep de ce înainte de oaresce sărbătoare. Că românu, bine, de cele mai multe ori românca, se apucă de întors casa cu curu’ (scuzaţi cuvântu’ casă) în sus cu o săptămână înainte de sărbătoarea ce urmează a fi sărbătorită, şi râneşte de’i ies ochii, după care…. cu vr’o doo zile înainte de sărbătoreală se apucă de făcut mâncare. Şi face românca mea vr’o tri feluri de ciorbe, şi fripturi, şi sarmale, şi vr’o  zece prăjituri. Că să fie. După care mai râneşte o zi în bucătărie. Că vorba ‘ceea: trubuie să fie lună tot. Dupe care urmează sărbătoarea. Care de obicei se lasă cu chefuri, vizite, musafiri, mese întinse… bla blauri şi, lojic mizerie. Motiv pentru care, casa tre’ întoarsă din nou cu susnumitu’ deriere în sus, şi rânită din nou. Şi tr’e sortată mâncarea din frigider.  Şi parte din ea ajunge la gunoi, că nu-i mai tre’ nimănui. Apăi asta nu se numeşte „Co’perativa munca in zadar”? …

Şi ce nu mai pricep iar, e de ce-i apucă pe rumâni bisericeala tot înainte de sărbători.  Da’ asta e altă mâncare de peşte. Şi subiect pentru altă poveste.

Hai sărbăutori fericite!

cu picioarele pe pământ.

Cre’ că v’am mai spus mai dedemult că mie îmi face o deosebită neplăcere să mă duc la cumpărături. Mai ales când tre’ să-mi cumpăr papuci şi ţoale. Asta deoarece bicoz am o fixaţie bine fixată apropos de ce consider eu chestii cumpărabile. Care chestii tre’ să fie simple şi clasice. Care nu se prea iezistă prin magazinele noastre. Plus că n-am răbdare să mă plimb prin magazine. Asta trecând peste faptul că dimensiunile mele ie impresionante tare de tot, şi după părerea comersanţilor din satu’ meu muierile e de obicei uscate răăăăăăăăăău, motiv pentru care mai toate ţoalele îs făcute pentru copii sau scheleţi (no offence).

Eh, partea proastă e că din când în când e musai necesar să mă apuc de colindat magazine. Ca par iezamplă săptămâna trecută, când m-am hotărât io că vine vara (să nu mă contraziceţi că fac urât). Mno, la mine vine vara când mă gândesc io în sinea gândului meu că ar tre’i să renunţ la nădragi la dungă+ botine cu toace şi să trec la blugi & adiaşi/teneşi (pneumaţi) după caz. Decât că blugii mei frumoşi şi indigo pe care i-am stresat anu’ trecut au decis să mă părăsească pe la sfârşitu’ toamnei, când s-au îndrăgostit brusc şi dintr’o dată de una bucată cui plasat strategic pe un scaun.  Şi s-au îndrăgostit aşa de tareeeeee, că când am vrut să-i despart o bucăţică a rămas agăţată de cui, şi io am rămas cu aerisire iezact pe derierele meu simpatic. Motiv pentru care, anu’ ăsta, în vederea schimbării lu’ anotimpurile a tre’it să-mi cumpăr blugi. Amu’, io îs client fidel la una bucată magazin ambulant care se numeşte Ildiko, şi care o dată pe săptămână face vizite comerciale în ţara vecină şi prietenă Maghiaria. Şi dacă am nevoie de ceva ţoale, îi explic femeii ce model/culoare/preţ/dimensiune mă coafează şi tanti se execută. Numa că de vr’o doo luni mă rog de ea să-mi facă rost de neşte blugi, şi tanti se fofilează.  Drept urmare, m-am înarmat cu ceva răbdare şi cu ideea  că mai mult de 50 de lei nu dau pe nădragi, şi m-am cărat unde ştiam io că ie multe multe multe chestii care vând blugi. Adică în piaţă la steagu’. Partea proastă, proastă, proastă de tot, e că io mi-am luat ultima dată nădragi de la magazin (bine, era tarabă) acu’ vr’o 5 ani, pe vremea când mă căra ex fostu’ după el să se înţolească.  Şi de atunci nici n-am mai trecut prin susnumita piaţă.  Şi am descoperit cu stupoare, vineri pe la 6 că respectiva piaţă nu se mai iezistă. După care am descoperit că blugi la 50 de lei există…. pe la secănd henduri. Că în maigazine…. mai pardon. Şi după juma’ de oră de flendurit prin zonă am descoperit pe un’ s-au mutat milioanele şi milioanele de blugi de care dădeam cu capu’ când căutam te miri ce printre tarabe. Şi cam la ultima dugheană am descoperit o tanti care avea ţoale (şi) pentru dinozauri. Şi care mi-a făcut reducere de 5 lei la nădragi.  Şi mi-a zis să mai trec pe la ea, că mai aduce şi alte modele de blugi. Da’ am o vagă idee că până mai ajung pe acolo o să se schimbe preţurile suficient de mult încât să mai fac un şoc.

Hai sănătăţuri!

Şi nu ieşiţi din casă între 12 şi 17 că’i caniculă. Sau nu…..