Dragi tovarăşi, tovarăşe şi pretini, grele vremi am ajuns să vieţuiesc. Nu, azi n-am de gând să vă toc creierii cu faptul că de luna viitoare pot să fug în lume că n’o să mai am cu ce să-mi plătesc dările pe la bănci şi alte chestii (Emile, numa’ bine îţi doresc cu ocazia asta. Şi ţie Trăienică). Problema pe ziua de azi sună puţin altfel şi e vag roeuse. Că fiind vară, şi cumnatu’mio neavând ce face acas’ la el, şi-a propus să-mi distrugă mie visele de conţed liniştit şi făr’ de lovele pe mănoasele plaiuri mioritice, la etaju’ 4. Şi s-a apucat de zugrăvit. Că ţâcă (recte nepoate) începe grădiniţa din toamnă, şi se mută cu căţel şi purcel pe capul subsemnatei cândva pe la începutul lui septembrie. Şi a început de săptămâna trecută, când a zugravit dormitorul în care vieţuiesc ei în timpul liber. Acu’ nu ştiu exact ce meteorit i-a lovit (pe el şi pe soru’mea, care este) că şi-au vopsit camera juma’ portocalie (adică portocaliu’ de la o rangă) şi juma’ roşie (adică roşu ăla de pe steagu’ nostru’i scris unire). Nu m’a deranjat chestia asta atâta timp cât puteam să inchid uşa de la camera respectivă şi s-o bat în cuie. Partea proastă e că, azi pe la vr’o paisp’ce trecute fix mă trezesc acas’ cu susnumitu’ cumnat şi susnumita soră. Şi cu o tonă de chestii în plase, cutii şi găleţi. Şi am aflat că azi avem (mai mult ei decât eu) program administrativ – gospodăresc : zugrăvim holul de la intrare şi bucătăria. Am tratat problema pe sistemul: eu mă închid în cameră şi voi faceţi borş, până când am rămas făr’ de elixirul vieţii (a se citi cafea), motiv pentru care am fost nevoită să fac o excursie până în bucătărie, împotriva voinţei mele. Şi mi-am adus aminte de coşmarurile mele din copilărie. Că al meu tată (dea’ lui ăl’ de sus sănătate) avea o problemă cu culoarea roz. Şi eu la fel, da’ problemele erau vag diferite. Carevasăzică, de câte ori zugrăveam apartamentul negociam (a se citi urlam unu’ la celălalt) culoarea din dormitorul subsemnatei. Ăl bătân era ferm convins că_camera tre’ să aibă pereţii roz, că doar era cameră de fete şi io eram ferm convinsă că fac icter mecanic dacă văd pereţi roz. Că era camera mea şi trebuia să aibă pereţi albaştrii. Şi de obicei o dădeam la pace: verde (nici eu nu văd legătura, da’ trebuia să mă limitez la paleta coloristică a zugravului).

Revenind la cafeaua şi bucătăria zilei de azi, ce culoare credeţi că au pereţii? Deci da, roeuse. Da’ nu e roeuse că aşa era intenţia. E roz că_cumnatu’mio a combinat portocaliu o rangă cu roşu drapel şi a ieşit……..ceva. Care ceva pe pereţi e un portocalio-roeuse-chiloţiu.   Amu’ aş putea să trăiesc cu chestia asta atâta timp căt pot să trec prin zonă cu ochii închişi. Partea proastă e că_când e mama acasă (adică de duminică seara până vineri dimineaţă) tre’ să fumez în bucătărie. Pe cale de consecinţă, dacă încep să reacţionez aiurea să ştiţi că nu’i vina mea. Pereţii sunt de vină.

Eh, şi bomnboana de pe colivă, oricât de tare mi-ar urla Ăia în urechi (look up and press play) tot mai răzbat din bucătărie ceva ritmuri de Guţă. Vorba lu’ Vania: Futu-i!

PS, nu mă ia careva de suflet?

Şi atât de 13 ….iar……….

Carevasăzică: de luna viitoare mă distrez cu 25% mai puţini bani şi 16 % mai puţine bonuri (azi am primit hârtia care ne învaţă cum să tăiem lefurile şi ce să facem cu banii care ne rămân), tanti de la asociaţia de propr’etari mă dă în judecată (bine, pe tata nu pe mine) că nu i-am plătit fondu’ de reparaţii, cumnatu’mio e în concediu de luni şi se apucă de zugravit la mine acasă, ceea ce înseamnă că se mută cu căţel şi purcel pe capu’ meu, joi tre’ să plătesc o datorie de 100 de euroi pe care nu-i am şi vineri tre’ predat bilanţu. Da’ de altfel mi-e numa’ bine.

Hai sănătate.

De o bucată de timp, să tot fie vr’o lună, am parte numa’ de şefi isterici. Că să vă spui. M-am întors din Sibiu, senină, prin 20 ale lu’ iunie. Şi pe 21 m-am dus la muncă, unde am început un program intensiv de futai. Da’ numa’ la creier. Motiv pentru care, cam pe miercuri, am agăţat un amic şi ne-am cărat la o bere şi (o speranţă de) relaxare în crâşma vinerilor mele. Acolo, surprizăăăăăăă, patronu’ era ciufut şi urla la ospătari. Motiv pentru care mi-a stat berea în gât. Da’ mi-am zis că toată lumea are o zi proastă. Da’ trece.  Da’ de unde. Că în vinerea respectivă situaţia era neschimbată. Şi am sperat că totuşi e doar o perioadă mai proastă. Şi încă mai sper. Da’ minteni se face o lună de când a început „perioada proastă” şi bag de samă că nu se mai termină.  Şi m-am apucat să sun o prietenă. Că mă gândeam că poate  am eu probleme de percepţie. Decât că discuţia a fost scurtă rău: „E nasol. Te sun eu. Mergem la o cafea şi-ţi povestesc”. Carevasăzică, acu’ ma cam tentează sp fac ce zice nenea ăsta:

numa’ că am rate de plătit.