Carevasăzică am trecut prin zonă să șterg prafu’ și să deschid geamurile, că bloaga mea începe să arate a casă părăsită. Și mi s-au scos ochii că n-am mai zis nimic de mult.

Deci, povești după o lună și ceva.  Momentan am curtea de conturi pe cap. Cam încă o lună. Motiv pentru care nu prea știu pe ce lume trăiesc. Da’ o să-mi treacă. Promit. Adică sper. Asta trecând peste faptul că de prin martie vorbesc în trei limbi, chestie care mă debusolează și mai rău. Da’ mă obișnuiesc și cu asta. Cred.

Amu’ în rest, toate bune și frumoase. Campania electorală mă calcă pe nervi ca de fiecare dată, și tot ca de fiecare dată mă face să mă gândesc sincer să votez cu vr’o naționalitate conlocuitoare. Decât că_candidatu’ la primărie al ălora de erau primii în topurile preferințelor mele îmi pare a fi un lingău până în măduva oaselor. Asta trecând peste faptu’ că până mai acu’ două luni se bătea cu pumnii în chept că-i cel mai și cel mai…. logic, de altă culoare. Locu’ doi era partidul desenelor animate, da’ acu’ îs lideri de opinie. Da’ trecem peste, că are cine să-i toace pe candidați.

În altă dezordine de idei, nepoate a umblat craca azi. Pe la nu’ș ce fermă, pe lângă oraș. și a fost super încântat. Că un nenea i-a luat în brațe și i-a suit pe căluți. Și i-a plimbat cu căluțu’. Și le-a dat să mănânce. Lapte și pâine prăjită. Cu gem. De prune. Care nepoate nu mănâncă pâine prăjită nici să-l bați. Și a văzut și capra cu trei iezi. Da’ nu avea decât un „iez”. Care nici după două ore nu vrea să se facă ied. Și oile erau la păscut. Da’ mai aveau niște căluți în altă parte. Că erau obosiți, și nu erau afară. Și când trimiți co’chii crescuți în civilizația betonului la fermă, te trezești cu concluzii de genu: „La căluții ăia care nu erau afară puțea de-ți zbura nasu’ și ochii și urechile și gura.” Eh, i-au trecut toate concluziile când s-a trezit cu un castron de tăieței cu lapte în față. După care și-a adus aminte că trebuie să plece la „Tâlgul secuiesc” la iarbă verde. Numai că nu mai știe sigur când. Să nu mă întrebați cât o costă pe soru’mea toată afacerea asta, că uitai s-o întreb.

Și apropos de soru’mea. Se pare că o să mă blagoslovească_cu încă una bucată nepot. Sau nepoată. Cam prin septembrie. Adică_cam când io o să mă situez într-un conțed mai lung în una din țările alea pentru care cetățenii lu’ tanti Românica încă mai au nevoie de viză.  Promit că o să vă scriu. Și o să fac rost și de poze.

Da’ până atunci, sănătate și virtute!