5 minute

Toata viata mea le-am invidiat pe gagicile care ajung la munca machiate si aranjate. Asta pentru ca eu nu-s in stare. Ca_cand suna ceasu’ ma intorc pe partea cealalta si mai dormitez…. 5 minute. Dupe care ma mai uit 5 minute pe tavan, dupe care ma mai uit 5 minute pe geam, sa incerc sa ghicesc cat de frig e afara dupa cum se stramba luna la mine, dupa care realizez ca-i cam tarziu si tre’ sa ma dau jos din pat. Ma spal tacticoasa si cand ajung la capitolul imbracat realizez ca la ora aia tre’ia sa am deja cafeaua bauta. Pe cale de consecinta ma imbrac in drum spre usa si intotdeauna ajung in statie la timp sa vad autobuzu’ plecand. Partea buna la afacerea asta e ca, daca nu-i coada po’ sa-mi beau cafeaua pana vine autobuzu’ urmaritor. Si sa-mi fumez si tigara de dimineata (Da ba, is smechera. Am statie de otobuz cu tonomat de cafea. Sac!).  Din motivu’ asta ziua mea de munca (adica dupe ce ajung la birou) incepe cu pieptanat si machiat (noroc ca-i intuneric afara 😀 ). Ceea ce inseamna ca pierd 5 minute din „sedinta operativa” (a se intelege programu’ de beut cafeaua si fumat tigara care determina feng suiu’ zilei) sau ca operativa celorlalte colege se prelungeste inca 5 minute. Sa pot sa-mi termin si io tigara. Dupe care ziua isi urmeaza cursu’ relativ firesc. Numa’ ca, daca stau bine sa ma gandesc, n-as renunta la alea 5 minute de somn furat pentru un machiaj pe care oricum nu-l vede nimeni (nici macar io) la ora aia.

Tu la ce ai renunta pentru 5 minute de somn?

Reclame

Dezastru

In timpul saptamanii nu plec de acasa pana nu reusesc sa ingurgitez cel putin doua guri de cafea si tot drumul pana la munca mi-l petrec visand la automatu’ care ma asteapta langa usa de la intrare, singur si infrigurat.Este binecunoscut faptul ca eu nu functionez normal fara cafea. Tot  a doua sinapsa se leaga aiurea. Vorbesc monosilabic si descifratul numarului de la autobuz mi se pare problema de fizica cuantica. Asta ca sa nu vorbim de logica din capu’ subsemnatei, care deobicei e foarte vaga, dar in cazuri de penurie de cafea lipseste cu desavarsire. Chestia e ca in conditii extrem de vitrege (a se intelege cand n-am parte de cafea mai mult de 12 ore) creierul meu incepe sa se atrofieze.  Si cu cat mai mult timp petrec fara cafea cu atat mai mult mi se atrofiaza creierasu’.

Si acu’ sa va explic dezastru’. Vineri cand am plecat eu la munca am baut juma’ de cana de cafea da’ am uitat sa verific nivelul cafelei din cutie si din cana de filtru. Proasta idee. Foarte proasta. A trecut ziua cum a trecut, am ajuns acasa, am golit toata cafeaua ramasa in filtru in juma’ de cana (ca nu era mai multa) si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa-mi fac alta sa am dimineata in vederea unei treziri perfecte. Numai ca, surprizaaaaaaaaaaaa, cutia de cafea era goala. Nici un praf  cat de fin de cafea nu mai era inauntru, nici macar un bob scapat de vigilenta de acu’ 2 zile. Problema e ca am ajuns acasa la o bucata mare de timp dupa ce inchisese si ultimu’ chiosculete din zona. Vineri spre sambata am visat numai cani de cafea aburinda si sambata dimineata m-am trezit cu fixatia ca tre’ sa-mi iau cafea (si tigari). Drept urmare, m-am spalat cu apa rece (dar asta n-a avut darul de a ma trezi), m-am imbracat si am plecat la cumparaturi. Mi-am luat ceva de mancare, tigari……… si atat.  Am urcat 4 etaje, mi-am aprins o tigara si m-am pregatit sa-mi fac o cafea……..si cafeaua ia-o de unde nu-i. Si nu-i ca am ajuns exact inaintea sa  inchida magazinu’ (care sambata inchide pe la 11 juma’ si duminica nu-i deschis) si nu m-am mai riscat sa fac o plimbare aiurea ca garantat uitam iar de ce am plecat de acasa. Drept urmare, uichedu’ a trecut greeeeeeeeeeeeu de tot, si luni dimineata ma gandeam doar la automatu’ de langa usa care ma astepta singur si infrigurat. Numai ca, cum un ghinion nu vine niciodata singur, cand am ajuns la munca am descoperit ca stupoare ca automatu’ nu functiona. N-a vrut de loc de fel si de nici o culoare sa-mi salveze neuronii si sa-mi faca cadou un pahar cu licoarea maronie de care aveam extrem de mare nevoie. Pe cale de consecinta, azi la munca am vorbit tampenii toata ziua. Noroc ca sefa stie ca lunea de obicei nu se poate discuta cu mine. Partea proasta e ca, ajunsa acasa m-am trezit certandu-ma cu nepotu’ proprietate personala (are 2 ani) pe telecomanda, masinute si ursuleti de plus.  In concluzie, m-am cam tampit.

Vestea buna e ca, am o colega care ma iubeste nespus si mi-a furnizat un pachet de cafea de juma’ de kil. Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns acasa……..logic, CAFEAAAAAAAAAAA. Inca nu mi-am refacut nivelul de cofeina din organism, dar, incet incet imi revin la normal.

Deci, care vrei o cafea?