Ultima zi

Azi plecai de la munci intr-o stare de semidepresie profund acutizata (moama ce ‘telighenta mi-s), fi’nca maine o sa fie cicatelea o zi grea in viata mea de copil tampitel (adica am o vaga impresie ca se lasa cu o bauta strasnica). Si ma gandeam io in sinea gandului meu ce poveste lacrimogeno-depresivo-sinucigasa o sa va spui (era ceva in legatura cu bilante, balanturi si alte ritualuri de trecere), numa ca mi-o trecut brusc cam pe cand am ajuns pe langa maternitate. Ca:

Voi astia din Brasov (si cei care cunosc Brasovu’) stiti intersectia de la maternitate. Aia unde se intalnesc Nea’ Baritiu (strada) cu nea’ Beetoven (sir, adica tot strada). Mno, ca sa ajungi cu masina de pe nea’ Beetoven pe nea’ Baritiu, tre’ sa iei curba de la Silvicultura. Pe strada daca se poate. Ca pe trotuar e cam dificil. Ca pusera astia neste stalpi de fier imfipti bine in betoin ca sa nu se poata sa se urce nenii cu masina pe trontuar. Decat ca, daca esti hotarat poti sa urci si pe trotuar, da’ nu isi asuma nimeni raspunderea pentru daunele provocate mijlocului de transport.

Eh, deci, cum mergeam io cuminte pe trontuar scufundata adanc in visele mele si caldura amestecata cu ceva fum produs de motoarele ieuro tri, auz in spatele meu o bubuitora. Si ma intorc sa vaza si ochiu meu ce anume s-o daramat. Si era sa ma stric de ras. Ca un nea soferu cu un nea loganu’ o vast curba la dreapta s’a luat, si dupa era drum drept, numa’ ca el a luat. Dreapta. Si s-a infipt intr-un stalp din ala descris mai sus. Si l-a daramat. Dupa care a luat stanga. Dupa care a reusit sa mearga drept.

Mno, pagubele n-or fo’ mari, numa si-a indoit putin aripa dreapta fata. Deci loganele rezista. Partea mai proasta e ca nea’ soferu’ a facut afacera asta sub atenta supraveghere a doo bucati politieni de la circulatie aflati in una bucata duba care circula regulamentar in spatele dumisale.

Hai sa traim. Bine?

Reclame

Ai nostrii ca brazii

Pana mai ieri mi-a fost dat o singura data in viata sa intalnesc un nea’ Gheo, care, dupa ce a fugit, vorba vine, de comunisti in strainezia (de fapt i-a pus nevasta-sa in vedere ca daca o mai pocneste o data il da afar’ din casa si trebuia sa dovedeasca tarii si nemului ca e in stare de ceva), s-a intors printre incuiatii de romani cu impresia ca a descoperit piatra cunoasterii si sensu’ vietii, si cu senzatia ca-i cel mai ‘telighent si mai invatzat om de pe fatza pamantului. Nea’ respectivu’ asta are calitatea (sau defectu’, ca nu m-am hotarat inca) de a fi var cu mon pere, chestie care il face un soi de unchi d’al meu (v-am zis ca neamu’ meu e mare). Si pe nea’ respectivu’ asta am avut ghinionu’ sa-l revad dupa vr’o dooj’ de ani in care uitasem ca exista, la nunta sor’mii. Si a tinut neaparat sa-mi iesplice ca starea mea civila in momentu’ respectiv  „la ei” se numeste „conjointes de fait” (cre’ ca asa se scrie, ca nu stiu prea bine ruseste), si e perfect legala si zuta la zuta acceptata de sotzietate. Si ca el nu se mira ca nu m-am maritat. Si ca-i pare bine ca „in neamu’ lui” ramas in Romanica se iezista si persoane „occidentale”. Si cre’ ca s-a cam suparat pe mine cand i-am iesplicat ca conjointii lui in Romania se numesc concubini si ca nu-si bate mai nimeni capu’ cu chestia asta. Da’ cel mai rau i-a picat omului faptu’ ca i-am explicat ca a cam pierdut contactu’ cu lumea reala, motiv pentru care nu ma mira ca nu i-am mai vazut ochii de vr’o tri ani. Amu’, pe nea’ asta tind sa-l iert, fi’n’ca are undeva spre saij’ de ani si de vr’o 30 isi face veacu’ pe manoasele campii ale Canadei. Numa’ ca, dispre aceleasi manoase campii a aterizat saptamana trecuta un fat frumos cu nume de cioban si creier de oaie, cu care tre’ neaparat sa ma vaz la ochi. Bine, cu el sau cu nevasta-sa. De preferat ultima varianta. Eh, nenea asta, a plecat dupa fusta nevestii de vr’un an. Si bagai de sama ca-i vag mai precoc decat susnumitu’ unchiu’mio. Ca s-a ‘telighentit brusc si dintr-o data. Si s-a gandit el in sinea gandului lui ca ar tre’i sa-mi impartaseasca si mie cate ceva din vastele lui cunostinte: voi stiati ca daca suni la interfon de langa usa de la scara, ala care-i in casa poa’ sa va raspunda? Ca io nu stiam. Da’ mi-a zis nea asta, ‘dea lui al’ de sus sanatate, ca muream proasta daca nu dadeam de el.

Mdea

„Buna ziua.”

„Buna ziua”

„Sunt Icsulescu din Igreculesti. Stiti, v-a trimis fratele dumneavoastra niste bani. Si sunt la mine”

„Stiu, mi-a spus.”

„Stiti, am zis ca vin azi in Brasov, dar mi s-au schimbat niste planuri. Va deranjeaza daca ne intalnim saptamana viitoare?”

„Aaaaaaaaaaaaaaaaa”

„Da’ stiti, eu a trebuit sa plec din localitate. Sunt la vr’o suta de kilometrii de Brasov. Da’ saptamana viitoare vin sigur. Sau vine sotia.”

„Adica ma deranjeaza, nu ma deranjeaza tot un drac.”

„Pai da.”

Ti’ar lojica a dreaq.

Nea’ Gheo si internetu’

Ieri mi-o fo’ andrisata o intrebare super ‘telighenta:

„Carmen, acasa, and intru pe net mi se deschid multe d’alea. Cum le inchid?”

„Ce „d’alea”?”

„Pai d’alea!”

Deci, dragii mei, cum se inchid alea? Ca io habar n-am 😀

‘r-ati ai dreaq

Inceeeetisor ca nu vorbeam cu voi. Da am draci. Multi draci. Ca mi-a plecat sefa in concediu. Si-mi propusesem pe ziua de azi sa stau si sa numar stele pan’ la miezu’ zilei, sa ma dau cu placa de surf pe veveveu si sa visez la iubiri pierdute.

Eh, m-a tinut fantezia asta pan’ pe la 8 dimineata, cand, inteligenta care ne face salariile m-a sunat sa ma anunte ca nu’s ce mama dreaq nu poa’ sa salveze.  Si de aici a inceput nebunia. Ca_cand am ajuns la ea in birou a inceput sa-mi explice ca tre’ sa rectifice toaaaaaaaaaaaate declaratiile pentru luna ianuarie. Ca ea-i diavolu’ tasmanian, si nu poa’ sa verifice ce rahaturi face decat DUPA  ce depune declaratiile. Si luna asta a facut rahatu’ praf.  Si ghici ce-a facut subsemnata azi 😀 . Rectificative la ‘j de declaratii.  Pe fiecare persoana in parte. Vr’o 600 de insi. Ca inteligenta aia de program de salarii cu care-i dotata unitatea nu pricepe notiunea de „declaratie rectificativa”. S-ar putea ca ultima remarca sa nu fie corecta. Ca nu stiu programu’ cap-coada si pe ce zice mandra care-l foloseste nu pot sa ma bazez.

Revenind la titlu, sunteti multi astia care fac umbra pamantului degeaba? Relicve de pe vremea lu’ preaimpuscatu’ angajati pe la dreaq stie ce institutie publica de vr’o ruda suspusa si ramasi acolo pentru ca rudele lor tot suspuse au ramas chiar daca s-au schimbat regimurile. ‘Telectuali facuti la apelu’ bocancilor, oameni cu facultati facute cu pile si pe banii lu’ tata care habar n-au ce profil avea facultatea respectiva, ca despre ce li s-a predat acolo sau despre ce ar trebui sa faca nu se poate pune problema. Acrituri cu aere de oameni importanti care habar n-au cum ii cheama cu buletinu’ in mana, da’ care iti cer sa fi umil in fata lor, fin’ca ei au cheia rezolvarii problemelor tale. Impiedicati pentru care „munca” inseamna 8 ore de baut cafele, fumat,  barfit si miorlait ca nu-si vad capu’ de munca si ca-i salar’u prea mic, da’ daca Doamne feri’ indraznesti sa le ceri ceva, care in face parte din atributiile lor te fac troaca de porci si tre’ sa astepti de la 3 la 5 ani pentru un rahat care se poate face in 10 minute.

De ce nu va impuscati ‘r-ati ai dreaq, ca oricum nu plange nimeni dupa voi.

PS, ca m-am mai calmat, nu uitati de 2%.

Carmeeeeeeeeeeeeen

In aproape treij’ de ani de iezistenta am ajuns sa-mi urasc numele.  Da, stiu, gandit la rece e un nume frumos, cu ceva tente exotice si iz de brunete focoase. Problema e ca eu m-am cam saturat de el. Ca mie de obicei mi se spune pe nume doar in momentul in care are careva nevoie de ceva.  Si cand „Carmen” e spus pe un ton milogo-rugator tipic puradeilor care cersesc prin autobuze si e insotit de o privire umeda si inocenta de bovina ajunsa pe o strada cu toate portile schimbate mi se face greatza. Fizic. Pentru ca, dupa aia garantat ii iese cuiva pe gura porumbelu’ pacii in chiloti de gimnastica.  Si ma ia cu dureri de cap. Ca de obicei porumbeii astia incep cu „am apasat pe ceva” si se termina cu munca in folosul comunitatii prestata de subsemnata.

Azi ma tenta sa ma arunc pe geam, ca oricat de mult m-am chinuit n-am reusit sa conving pe nimeni ca am surzit brusc. Ca sa va spui. Ca ne-au schimbat calculatoarele in sfarsit. Azi dimineata la 8. Adica la 8 le-au adus in birou, ca pe la 3 inca faceam setari si cautam documente. Nea’ aititstu sef din firma a venit cu calculatoarele gata functionale. Adeca aveau si vindovshi, si ofice, si vinampe si traiani, pardon, nero. Si le-a si inmatzat. Sar’naaaaaaaaa nea’ aitistu’. Dupa care a urmat distractia. In acelasi stil inginero-contabilicesc am incercat sa-i iesplic lu’ nea aitistu’ cam ce ar trebui sa-mi mai faca la ele. Ne-am inteles ca mutu’ cu surdu’ prin gaura cheii si discutia s-a incheiat ceva de genu’:

„Hai tu ca doar sti ce sa le faci, ce-mi biiiiip mie nervii?”

„Pai mi-e lene.” (era 9 dimineata. Si luni)

„Pai io tre’ sa ma duc sa le duc calculatoarele la niste proaste, deci, descurca-te”. Si a iesit pe usa. Deci mam’zel Carmen, descurca-te.

Dupa lupte seculare care au durat cateva ore, am reusit sa aduc aproape toate programele care zaceau in abacele ale vechi in stare de functionare. Mai lipsea doar programu’ de oameni ‘telighenti, dar, din fericire pe la 13 trecute fix mi-au venit intariri, adicatelea nenea care ne serviseaza susnumitu’ program.  Pe la 13:30, tobe, surle, trabitze gataaaaaaaaaaaaaa, se poate lucra pe toate fronturile.  Si daca m-a mancat limba, a trebuit sa ma scarpin 😥 ca cat a stat nea’ servisatoru’ prin zona nu l-a bagat nimeni in seama si dupa ce a plecat au sesizat toate ca programu’ cerea user si parola. Si vr’o 5 minute m-am facut ca nu aud 😈 da’ au inceput sa urle si a trebuit sa le zic fin’ca mai aveau putin si se duceau si plangeau la sefa. Dupa ce-a trecut si furtuna asta am revenit la intrebarile stupide:

„Carmeeeeeeeeeeeeeeeen”

„Ce?”

„Aveam o chestie”

„Ce chestie?”

„Pai era pe ecran.” (absolut tot era pe ecran da’ trecem peste)

„Bine, da’ cum ii spunea?”

„Pai era in dreapta jos, si arata cam asa.” (asa era un tabel cu vr’o 40 de nume)

„Am inteles, da’ cum ii spunea?”

„Nu stiu, da’ era acolo”

„Si unde le-ai salvat?”

„Nu mai stiu” Bun, impusca-te. Da’ nu cand sunt eu de fata ca n-am de gand sa dau teze pe la politie.

„Pai parca ti-am zis vineri sa salvezi TOT ce ai in calculator pe server. Ce-ai facut?”

„Da’ alea de pe ecran ne trebuia sa ramana acolo?” Ba daaaaaaaaaaa, daca le faceai o poza si-o lipeai de perete.

Da’ a dat bunu’ Dumnezeu de s-a facut 3 si am plecat acasa. Amu’, maine mai am de scarmanat abacu’ subsemnatei, ca de ala n-am mai avut timp azi. Si am o vaga senzatie ca mai sunt ceva docomente de recuperat din triunghiu’ bermuzilor.

Dar, pana una alta, vreau sa-mi schimb numele, drept urmare, astept idei. Vreau ceva luuuuuuuuung, cu cat mai putine vocale si fara logica daca se poate. Sa fie greu de tinut minte, si mai ales greu de pronuntat.

O saptamana usoara va doresc. Si mie 😀

Ca la noi la niminea (partea nr. trei)

Cum va spuneam azi trebuia sa schimbe calculatoarele in birou’ subsemnatei. Pe la noi chestiile astea se anunta cu surle si trambitze, da’ cand tre’ pus mana si facut ceva dispar toti. Deci, m-am apucat de ieri si am mutat tooooooooooot ce era prin calculatoarele alea vechi pe server, l-am sunat pe nenea care serviseaza programu’ de oameni ‘telighenti si mi-a promis solemn ca vine luni DACA avem calculatoarele instalate. Si m-am pus pe asteptat. Asta pentru simplu’ motiv ca, de cam un an am interdictie la calculatoare. Adica n-am voie sa-mi bag nasu’ decat in programu’ de oameni ‘teligheti (care se intinde in vreo 3 birouri prin firma), si in abacu’ meu. Ca de altfel n-am voie sa ma ating de alte abace de prin firma, si oficial nici n-o fac. Chestia asta mi se trage de la faptu’ ca vorba vine incheiaram un contract cu o firma de aitishti care cica ne serviseaza calculatoarele.

Deci, vorbit cu aitistu’ sef din firma IERI si-mi zice ca vine AZI PE LA 10  un nenea de la firma susnumita sa ne schimbe calculatoarele. Si atept, si astept si astept si se face 12. Si suna telefonu’:

„Alo, Carmen”

„Aaaaaaaaa, da.”

„Auzi, calculatoarele alea cu discheta is la mine in birou”

Paranteza. Avand in vedere ca toate chestiile care tin de finante functioneaza pe baza de discheta, am facut cerere speciala pentru 2 calculatoare cu unitate de flopy. Inchis paranteza.

„Pai bine bai, da’ tu unde esti?”

„Acasa”

„Pai ziceai ca ne schimba calculatoarele azi. Astia de la @#$#$% unde is?”

„Au plecat.”

„Si eu ce fac?????????”

„Pai n-ai zis ca vin aia cu programu’ de oameni ‘telighenti sa le schimbe?”

„Da’ ala vine doar sa-mi instaleze programu’. Si tre’ sa am abacele functionale cand vine ala”.

„Da’ eu am inteles ca le schimba ala”.

Deci, calculatoarele noi is inca in magazie, adica 3 dintre ele, ca doo is in birou la aitistu’ sef, eu tre’ sa-l sun pe nea’ de la programu’ de oameni ‘telighenti sa-i confirm ca am calculatoarele montate, si nu le am, da’ cica luni dimineata la prima o sa fie. Acu’, pe post de scuza, nea’ aitistu sef e inginer de meserie si io-s contabil, si mie mi-a zis cineva ca inginerii si contabilii nu vorbesc aceeasi limba.

Acu’ va las, ca tre’ sa fac pe comitetu’ de primire. 😈

PS, daca’s ceva greseli de scriere, le rezolv diseara.

Ca la noi la niminea (partea nr. doi)

Am scapaaaaaaaaat. De prima raportare. Si cea mai grea. Oficial anu’ 2008 s-a incheiat (in sfarsit) si pentru subsemnata.

Dupa doua zile juma’ de lupte chinuri si peripetii am reusit (mai mult sefa-mea decat eu) sa terminam si sa predam bilantu. Deci, nenea 2008 odihneste-te in pace 😆 .

La prima vedere (adica pe la 6 dimineata) ziua de azi se prevedea a fi una extrem de mistica. Adica ajuns la munca, terminat de calculat/dactilografiat/indosariat, plecat sefa si…………… rugat. Mult, cu cradinta mare si cu ardoare. Ca daca nu era bine ceva, putzuleam belica.

Pe la a treia rugaciune, pardon, tigara suna telefonu. Mobilu’. Mobilu’ meu. Ma uit cu groaza pe ecran si vad ce nu-mi doream. Prenumele lu’ sefa-mea. Telefonu’ asta venea devreme, mult prea devreme, deci e de rau, da’ tre sa raspund.

„Alo 😕  „

„Carmen, uita-te pe mail ca zice doamna K (adica tanti care ne verifica bilantu’ ) ca a trimis ceva.”

Deci prost. Deci inca nu a verificat bilantu’. Deci mai am de tras.

„Am vazut. Am studiat. Se rezolva”

„Ceva” asta era raportarea care tre’ trimisa maine, deci poa’ sa astepte pana maine.  Deci, inapoi la post si rugaciune.

Dupa vr’o 10 rugaciuni si 1 metanie (adica 10 tigari si o cafea) suna fixu’ :

„Buna ziua, Mircea (magazioneru’) deranjeaza”.

Pe limba mea, formularea asta inseman dureri de cap. Mari.

„Da Mircea, spune 😀 „

„Auzi, voi cate calculatoare aveti?”

Luati in considerare faptu’ ca pe masura ce discutia se lungea, eu ma albeam la fata si ma lua cu lesin.

„Pai, 7 de toate, 5 la fel, unu de rezerva si unu la sefa. De ce?”

„Mi-a zis directoru (daca va mai aduceti aminte) sa va fac bon pe 5 calculatoare. „

„Mircea, nu CALCULATOARE. Te rog, nu calculatoare. MONITOARE Mircea.”

„Nuuuuuuuuu, mie mi-a zis calculatoare. Ca pe ale voastre le duce in alta parte.”

Stau, cujet, cujet, cujet, ma apuca plansu’, cujet, cujet, BINGOOOOOOOOOOOOOO, IDEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE.

„Mircea, lalaie problema pana se intoarce sefa-mea si discutam.”

Eh, Mircea e baiat bun si e foarte deacord cu mine cand singura solutie care-mi trece prin minte e „lalaie problema”. Si aveam o vaga impresie ca sefa-mea n-o sa fie foarte deacord cu schimbarea asta.

Inchid telefonu’ si …….. inapoi la post si rugaciune.

Dupa vre’ 2 ore suna din nou mobilu’. Din nou sefa 😕

„Carmeeeeeeeeeeeeeeen” moment in care m-am ingalbenit. „Gataaaaaaaaaaa, e bineeeeeeeeee, l-am ingropat.”

Deci, tumbe, tzopaieli, bucurie, o tigara, etc.

„Deci po’ sa ma imbat?”

„Da”

„No’ acu’ hai sa va spui 😀 ” moment in care s-a albit ea la fata (se simtea in voce).

„Ce-i iar?”

„Directoru’ vrea bla bla bla bla (inutilitati d’ale muncii.) Si m-a sunat Mircea. Cica tre’ sa ne schimbe calculatoarele.”

„Bla, bla, bla, bla, bla (inutilitati d’ale directorului d’ale muncii). Pai stiu ca vor sa va schimbe calculatoarele. Ca cica alea din magazie au mai multi RAMi.”

„Bine, da’ stiti ce inseamna asta?”

„Stiu, da’ n-am ce-ti face. Ca  asa au hotarat in comitetu’ director. Am incercat sa te scap, da’ n-a tinut.”

Acu’ sa va spui si voua ce inseamna asta. Calculatoarele pe care le avem acu’ au 4 ani vechime. Si in 4 ani se aduna chestii in calculatoare. Multe chestii.  Si subsemnata o sa trebuiasca sa mute chestiilea alea multe de pe abacurile vechi pe abacurile noi. Multumesc lu’ Dumnezeu ca reteaua e facuta cu un server incorporat, care ramane. 4 din 5 calculatoare sunt usor de golit. Al cincelea in schimb e cu probleme. Al cincelea e calculatoru’ meu. Si eu am instalate pe abac neste programe, programashe, programele care-mi trebeeeeeeeeeeeeeeeeeee si desprea care nu mai stiu unde-s kiturile de instalare. Da, stiu, ME TARE SMART. Partea proasta e ca daca nu-mi aduc aminte unde am pus kitele (tot prin abac tre’ sa sap) in cel mult 3 luni pot sa ma impusc, fin’ca unu din programelele astea e ala care-mi face bilantu.

Trecand peste astea, tre’ sa-l pup in ….. pardon, sa ma rog de nenea care ne serviseaza programu’ de oameni teligenti sa vina sa-l instaleze pe abacele noi. Si asta cat mai repede posibil, ca altfel se blocheaza activitatea sti’ntifico-fantastica pe termen nedeterminat si tot eu o sa fiu de vina 😥

Pe cale de consecinta, maine am program de brainstormig si o sa-mi dau doctoratu’ in copy/paste.

Acu’ ma car sa-mi caut arhivatoru’, ca-i bai mare.

PS, care ai un VisualFox?

Sporturile nationale la romani

Nu, nu vorbesc de oina, nici de folbal. Vorbesc de sporturile care ne (cam) definesc ca natie, adica:

In ordinea de pe tricoaie, pardon, tricouri (adeca in ordinea in care le-am constientizat eu):

1 „Bagarea in seama” pleaca de obicei de la o parere foarte buna despre propria persoana si de la necesitatea ca acest fapt sa fie cunoscut de toata lumea. E drept ca si plictiseala poate fi un motiv bun pentru practicarea acestui sport.

2. „Datu’ cu parerea”. Este binestiut ca noi, ca natie ne pricepem la absolut orice si suntem extraordinari de dashtepti. Pe cale de consecinta orice porumbelal pacii in chiloti de gimnastica si ia zboru’ de pe ilustrele noastre limbi tre’ perceput cacu getare filozofica. Daca nu intelegeti despre ce vorbesc, uitati-va la stiri cand glasuiesc politicienii. In viata de zi cu zi „Datu’ cu parerea” merge mana in mana cu „Bagarea in seama” si e practicat de tzatze.

3. „Pasat pisica”. Asta e facut pentru romanii cu simtu’ responsabilitatii (nu prea) bine dezvoltat. Adicatelea, futuram meciu, cine-i de vina? Si raspunsu’ in cor: „Nu euuuuuuuuuu, alaaaaaaaa.” Finala de iarna – primavara se joaca la Brasov. Deci, cine-i de vina ca Gorbunov umbla slobod prin sat cand trebuia sa fie la zeghe?

4. „Niznaiu”. Adica tot un sport pentru romanu’ responsabil. Diferenta fata de „Pasat pisica” e ca in „niznaiu” n-ai nici partener nici adversar in joc. Spre exemplificare, „Cum a fost posibil sa dispara pistoalele dintr-un depozit cicatelea pazit?” . Paaaaaaaaaai „Niznai”.

5. „Fantoma”. Pe sistemu’ „Nici usturoi n-am mancat, nici gura nu-mi miroase (prea tare)” toti avem cate on frate/sora geaman(a) care are prostu’ obicei sa vorbeasca in locu nostru’. Vezi povestea cu „Se maresc salariile la profesori cu 50%”. Si continuarea „Niciodata n-am afirmat asa ceva”.

6. „Vacaritu”. Pardon, vaicaritu’. Adeca n-am si plang si n-am si plang si n-am si plag si ma uit la TV si beau o bere. Valeleeeeeeeu, Valeleeeeeeeeeeeeu.

7. „Vecineeeeeeeee, muri-ti-ar capra”. Algoritmu’ e simplu: tu ai, eu nu, ce-ar fi sa n-ai nici tu.

8. „Ce buna ti-e capra vecine, ierta-te-ar Dumnezeu”. Asta e deja pentru avansati. Adica, pentru aia care au trecut de vaicarit si au dus sportu de la numaru’ 7 la stadiu de arta „Eu n-am, tu ai, ce-ar fi sa-ti iau tot si sa nu mai ai tu (nici macar zile)”

9. „Inainte era mai bine”. „La noi sunt codrii verzi de brad/Si campuri de matasa” ba nu mai sunt, ca porcii si magarii astia au furat si au vandut tot ce-a facut saracu’ Plumbuitu’. Am auzit povesti asemanatoare si pe vremea lu’ nea’ Nicu, numa’ ca „saracu'” era Regele si „porcii si magarii” erau oamenii susnumitului. Asta ca sa nu fac legatura cu fostii/actualii sefi & colegii mei de munca 😀

10. Bomboana de pe coliva, pardon, cireasa de pe tort „Mancatu…. „, rectific, „Barfa”. De toate felurile, marimile culorile, soiurile etc. Asta e singurul sport din care romanu’ a reusit sa faca o arta.

Deocamdata atat, daca-mi mai vine vr’o idee, am gasit butonu’ de edit.