Vă povesteam mai acu’ doo săptămâni ca am ajuns la urgenţe. Eh, tanti doctor mi-a zis că, după ce fac tratamentu’ să mă duc la un control. Da’ în policlinică, nu la urgenţe. Numa’ că pentru o vizită în policlinică îmi trebuia bilet de trimitere de la dom’ doftoru’ de familie. Şi io pe omu’ ăsta nu l’am văzut în viaţa mea. Că eu de fapt am avut alt medic de familie. Care s’a pensionat. Şi i’a lăsat toţi pacienţii moştenire colegului de cabinet. Şi pe mine încă nu m’a ros grija foarte tare să aflu cum arată susnumitu’. Şi cum era timpul prea scurt, adică numa’ luni puteam să mă duc după bilet, că ORLista mea avea program în policlinică numa’ marţi, am trimis’o pe mama la doctoru’ de familie. Că ea luni n’a lucrat. Drept urmare…. a luat-o dom’ doctor la puricat. Şi i-a zis că are tensiunea prea mare, şi i-a dat tratament. Asta e partea bună. Partea proastă e că lu’ ma mere i s’a umflat un genunchi. Şi i’a zis lu’ dom’ doctor. Care i’a dat belet de trimitere la ortoped. Şi de aci’ începe şou’.

Deci, se duce ma mere la policlinică la judeţean. Şi avea ea pata pusă pe doctoru’ care l’a operat pe mon pere acu’ vr’o 15 ani. Numa’ că la respectivu’ trebuia programare. Şi mama nu avea. Motiv pentru care şi’a luat bon de ordine la un doftor pentru după amiezi. Şi s’a dus. Şi a descoperit că are apă la genunchi. Şi că tre’ să se opereze. Şi n’a vrut. Motiv pentru care nea’ doctoru’ i-a scos apa de la genunchi cu o siringă. Şi i’a zis să aştepte că o să i se adune la loc şi atunci o să trebuiască neapărat să se opereze. Nu-mi prea vine mie a crede, dar deh, dacă aşa zice nea’ şcolitu’ aşa o fi. Ce m’a băgat pe mine în boale e că, dom’ doftor i-a zis lu mama să-şi puna compresă cu spirt în ziua când i-a scos apa, după care să-şi pună o frunză de varză pe genunchi. Apăi dom’ felceru’, astea îs tratamente demne de ţaţa Frosa şi de vraciu’ satului. Altă idee chiar nu ţi’a trecut prin cap, sau ăsta e tratamentu’ standard pentru ăia care nu’ţi scapă nimic prin buzunare? Întreb şi io, să nu mor  proastă…..

Hai sănătăţuri!

Io de când mă ştiu n’am priceput conceptu’ de „hai la mine la o cafea + bârfă”.  Adică pe mine când mă chemi în vizită tre’ să mă chemi pentru un motiv foarte bine definit. Chestia de mai sus nu se numeşte motiv. Se numeşte activitate colaterală. Motiv pentru care nu pricep niciodată de ce mă trimite ma mere la sa mere „să văd ce face”. Pentru asta există telefoane. Eh, ieri mă pune ma mere să mă duc pân’ la ‘a bătrână să vad ce face. Drept urmare……… am sunat’o. Decât că bună’mea avea planuri mari. Adică vroia să facă baie. Şi la alea 78 de primăveri ale ei îi e cam frică să facă baie singură. Că nu se prea poate ridica din vană. Şi are o problemă cu spălatu’ pe spate. Mare problemă, şi veche răăăăăăăăăăăăăău din căte zice ma mere. Motiv pentru care azi m’am deplasat biped spre acasa lu’ bună’mea cu scopul bine definit de a spăla bătrâna. Toate bune până aici şi frumos din partea mea (să nu mă contrazică_careva că fac urât), numa’ că vizitele la bună’mea tre’ făcute după o logică anume. Adică până la prânz nu’i voie că’şi face de mâncare. Între 1 şi 2 manâncă. După care tre’ verificat programul de pe acasă tv. Mno, io am plecat de acas’ pe la 3.  I’am făcut baie, după care, mă aşteptam să mă ia la întrebări desptre tot neamu’ meu mai mult sau mai puţin adormit. Numa’ că, surprize surprize, fără andreea marin….. m’a dat afară. Că începrea marimar sau rosalinda…. sau nuş’ ce piţipoancă sudamericană la hozo tv, şi nu avea de gând să piardă episodu’. Ceea ce ne demonstrează că am picat prost. Că dacă nu ţinea neapărat să facă baie mă dădea afară după 5 minute de la aterizare. Că din cauza mea a pierdut nuş’ ce altă emisiune. Care mi’s io o nesimţită!

Hai noroc!

Carevasăzică eu n-am avut niciodată probleme cu aspectul meu fizic. Care aspect fizic e foarte impresionant pe lăţime, da’ foarte insignifiant pe lungime. Şi nici acu’ n’am. 90% din timp. Că ăilalţi 10% îi folosesc să’l înjur pe cumnatu’mio şi  să mă plâng că nu m’a făcut mama cu vr’o 20 de ţanti mai înaltă. Că dacă aveam 20 de ţanti mai mult, v’aş fi privit de sus, adică de la 1metru80, şi nu mi’ar fi bătut un bec în ochi la ora asta.

Că să vă spui. Când m’am mutat la cucuieţii din deal, ştiindu’mi obiceiurile mai mult sau mai puţin bune, mon pere mi’a trăznit pe tavan una bucată neon cu tri tuburi. Că io pe vremea aia aveam obiceiu’ să apar pe acas’ târziu de tot şi să stau să citesc/butonez pcu’ până şi mai târziu. Şi a ajuns ăl bătrân la concluzia că neonu’ consumă mai puţin şi face lumină mai puternică. Mno, a avut şi omu’ logica lui. Eh, după ce s’a mutat cumnatu’mio la mine, ca să’i demonstreze soacră’sii că iel ie om gospodar, s’a gândit în sinea gândului lui să schimbe toate chestiile de iluminat din casă. Şi a câştigat şi subsemnata la tombolă una bucată aplică cu un bec chior aplicată direct pe tavan. Mno, no’ fo’ bai o bucată buna de timp. Adică no’ fo’ bai pentru mine. Că toate insectele tute care s’a gândit iele astă vară că au gasit luminiţa de la capătu’ tunelului la mine în cameră a murit prăjite la bec. Motiv pentru care, becului i s’a cam acrit să facă pe grătaru’ şi a decis să nu se mai aprindă.  Şi atunci a fost prima dată când mi’a părut rău că nu’s mai înaltă. Mult mai înaltă. Că am vrut să schimb becu’, că de obicei nu’i mare filosofie. Decât că m’am urcat pe un scaun, şi….. am ajuns la concluzia că NU AJUNG LA APLICĂ. Şi l’am rugat pe cumnatu’mio să’mi schimbe becu’. Şi a durat o săptămână. Amu’, cam de vr’o lună mi s’a ars iar becu’. Şi io n’am mai crescut. În înalţime. Şi l’am rugat pe susnumitu’ să’mi schimbe becu’. Şi aştept. Şi momentan am în stânga mamei (că în dreapta tatălui e ocupat) o veioză fără abajur. Şi’mi bate lumina direct în ochi. Că dacă îi pun abajuru’ nu mai văd nik. Şi’mi bag picioarele…..

Hai sănătate! Şi să creşteţi mari.