Mare’i grădina Domnului

şi în fiecare zi se mută gardu’.

Plouă. Şi când plouă mă bântuie aducerile-aminte. Şi mi s-a blocat memoria pe săptămâna dintre Crăciun şi revelion. Că am fost la muncă, nu de alta. Şi la toată nebunia normală la fabrica mea la sfârşit de an s-a mai adăugat o chestie.  Că să vă spui.

Io am o colegă de vr’o 50 de ani care a dus-o bine toată viaţa. Şi la „bătrâneţe” i s-a făcut de ros coteţu’. Şi şi-a legat destinu’ de una bucată berbant divorţato-văduv care are doi copii. Bine, copii înseamnă o fata de vr’o 30 de ani măritată prin Italy şi un băiat de vr’o 35 însurat în Românica. Eh, nevasta lu’ băiatu’ în săptamâna de care vă vorbesc era puţin însărcinată in luna a 9a şi pe cale să nască. Şi cum a mea colegă (să-i zicem Maria)  n-a avut copii la viaţa ei ne-a tocat creierii vr’o doo luni cu întrebări legate de născut şi crescut copii. Şi în sfânta zi de luni vine şi ne anunţă ca noru-sa s-a internat şi că urmează să nască. Cel mai probabil marţi. Eh, marţi pân’ pe la 11 nu s-a putut sta de vorbă cu Măria. Că i se blocase placa pe „Oare ce face? Şi pe mine de ce nu mă sună nimeni?”. Şi la 11 fară vr’o 10 a sunat-o. Noră-sa. Şi i-a zis că a născut. Toate bune şi frumoase până aici. Numă ca juma’ de oră mai târziu m-am hotărât să le fac o hârtie la ai mei prin care să le dau voi să mă împuşte la 50 de ani dacă încep să dau semne de dileală. Că după ce a primit Măria telefonu’ mult aşteptat a început să-şi sune neamurile. Şi pe mine m-a sunat o colegă care se boxa cu PCu din dotare. Şi începea să câştige PCu. Şi m-a chemat pân’ la ea. Şi m-am dus. Şi când am intrat la ea în birou, pe post de salut i-am zis „A născut.”, fără să ma uit cine mai era prin zonă. Zdrăngănita de colegă-mea întreabă „Măria?”. Io dau din cap a „Îhî”, îi fac computeru’ KO şi plecăm la o pipă. Amu’, tre’ să vă spui că locu’ nostru de fumat se situează într-o curte interioara şi are două geamuri. Şi alea două geamuri dou în doua holuri plasate strategic lângă biroul susnumitei colege (Cristina, care este). Eh, şi cum ne behăiam/afumam noi în linişte şi pace, de dupe un colţ apare în geam capu_la şefa lu’ Cristina. Se uită în curticică şi dispare. După vr’o 15 secunde apare iar acelaşi cap, se uită luuuuuuuuuung în curte şi dispare. După alte 20 de secunde apare alt cap care se uită luuuuuuuuuung în curte şi dispare. În prima fază ne-am blocat. După care am început să ne dăm cu presupusu’. Şi ne-am gândit că o fi căuntând-o vr’un dereftor pe Cristina. Am terminat tigările şi ne-am cărat care încotro. Decât că 5 minute mai târziu intră Cristina în birou. Şi abia mai putea să respire de râs. Şi când s-a calmat ne-a zis şi nouă. Carevasăzică din ce-am discutat io cu ea la ea în birou sefă-sa a priceput că a nascut Maria. Şi se uita în curticică să vadă şi ea copilu’. Şi a mai convins-o pe încă o toantă de povestea asta.

Amu’, ce pot să vă spun în apărarea femeii e că are 70 de ani, e semi senilă şi e fată mare. Se bagă careva să-i explice cum se fac copiii? (glumeam 😛 )

Reclame

Frustrări

Azi am reuşit să plec de la muncă mai repede decât de obicei. Cam cu o oră mai repede. Şi asta nu pentru că aş fi terminat ce aveam de făcut. Da’ am reuşit, din nou să fut programu’ de oameni ‘telighenţi. Şi până miercuri pe la prânz n-am cu cine sta de vorbă. Că nenea care ne servisează programu’ de oameni ‘telighenţi mi-a pus în vedere (mai pe ocolite) că el e liber până vineri. Da’ având în vedere faptu’ că-s disperată şi la un pas de sinucidere vine să-mi vadă ochii. Pe cale de consecinţă, singurul lucru pe care mi-l doream când am plecat de la muncă era să mă teleportez acas’ să-mi iau pastiluţele de calmare. Numa’ că a trebuit să fac vagi cumpărături. Chestie care a implicat intratu’ într-un magazin. Acelaşi magazin de unde îmi fac cumpărăturile de vr’o doi ani bătuţi în cap. Pardon, pe muchie. De când am intrat mi s-a cam părut mie că ceva nu-i chiar regulat cu magazinu’, da’ m-am gândit io că nu-i chiar ora la care bântui de obicei pe acolo. Numa’ că, după primu’ colţ am avut o surpriză: milioane şi milioane de gloabe, b(r)etele, instalaţii cu becuri sclipicioase, brăduleţi, brăduţi, brăduţi albi şi verzi şi ceva culori greu de definit se holbau la mine. Şi era aglomerat frateeeeeeee, de ziceai că se dădea ceva d’a moaca. Am trecut urgent de raionu’ respectiv şi m-am dus să-mi caut pastă de dinţi. Numa’ că aveam senzaţia că mă urmăreste cineva. După o tură completă de magazin am văzut după un raft un suman din blană de oaie lăţoasă. Şi atunci mi-am dat seama: Era Hruşcă. Şi-mi urla în urechi ceva de ler, primu’ Crăciun, a doua Bobotează şi a treia Sfânta Mărie. Şi am vrut să fug. Da’ era coadă la casă. Mare. Adică de vr’o juma’ de oră, aşea. Şi Hruşcă îmi urla în urechi. Şi bă băieţi, voi ăştia care vă ocupaţi de coloanele sonore prin magazine, am înţeles că dacă pui multe, multe, multe,  decoraţiuni de Crăciun la un loc şi multe, multe, multe pungi cu bomboane roşii roşii roşii (pungile nu bomboanele) la alt loc şi pui colinde să urle în magazin, ţăranu cumpărător intră în spiritu’ lu’ santa clause şi nu se mai uită la bani şi vouă vă cresc vânzările de dau cu capu’ de tavan. Da’ în p…….. ălăria lu’ Hector faceţi şi voi o investiţie şi cumpăraţi naibii alte CDe cu colinde. Că astea a lu’ Hruşcă le-am auzit de mi s-a acrit. Şi pe bune că mai sunt şi altele. Look up & press play.

PS, Bă Andrei, să trăieşti bă, şi să dai o bere!

Concluzie

În 30 de ani şi-un zâmbet vieţuiţi sub acelaşi acoperiş cu ma mere au apărut frecuşuri. Acu’ n-am de gând să vă povestesc chestii legate de notele de la şcoală sau de foştii amanţi, pardon, iubiţi, da’ am de gând să vă pove chestii din viaţa de zi cu zi. Povestea pleacă de la faptu’ că io şi cu ma mere suntem firi incompatibile. Adicătelea e e gospodina desăvârşită. Îi place să spele, să cureţe, să facă mâncare, chestii de genu’ ăsta. Eu în schimb sunt dezastru la capitolu’ ăsta. La mine pentru curăţenie  există întotdeauna ziua de mâine, de spălat spăl, adică spală maşina, o dată pe săptămână şi doar ceea  ce e absolut necesar (pentru restu’ există săptămâna viitoare), şi de gătit…. Dumnezeu cu mila. Că la mine „mâncare caldă” se numeşte cafea iar „mâncare gătită” friptura de pui. Rece.

Eh, din cauza asta, discuţiile mele cu ma mere sună, de obicei, cam aşa:

Ea: Fă-ţi curat pe birou, bagă-ţi hainele în dulap, şterge prafu’ de pe bibliotecă.

Eu (cu nasu’ în monitor/vr’o carte): Îhî.

Ea (după vr’o juma’ de oră): Ţi-am zis să… citiţi mai sus.

Eu (în aceeaşi poziţie): Da mamă.

Ea (după altă juma’ de oră): Parcă ţi-am zis ceva.

Eu (în aceeaşi poziţie): Nu dorm încă.

Ea (altă juma’ de oră): N-ai făcut  ce ţi-am zis.

Eu (În aceeaşi poziţie): Mâine, că e târziu, şi mi-e somn.

Azi am luat-o de la capăt. Adică ea mi-a zis să-mi fac curat pe birou şi eu am ajuns la concluzia că şi mâine e o zi. După care urmează uichendu’. Şi ne-am luat la ceartă. Şi după ce s-a calmat m-a mâncat în dos să deschid gura:

Eu: Auzi mamă, tu ţi-ai ratat cariera. Tre’ia să te faci capitan. Că te descurcai.

Ea: Şi tu ce mă-ta tre’ia să te faci? Prinţesă? Că văd ca te descurci.

Deci (asta era concluzia), de acu’nainte aştept să vă adresaţi cu majestate când aveţi să-mi comunicaţi ceva. Primesc ode şi laude aici. Pentru cadouri lăsaţi o adresă de mail să vă pot comunica unde să le trimiteţi. Ştiu, pot să aştept…..

Să mori, şi alta nu!

Cum vă spuneam, cumnatu’mio s-a apucat (iar) să-mi distrugă uichendurile. Adicătelea zugrăveşte. Iar. Drept urmare, ieri pe la vr’o şaişp’ce trecute fix, s-a prezentat cu nevasta din dotare în apartamentu’ subsemnatei. În prima fază n-am avut nici o problemă cu chestia asta, deoarece cutuma locului spune că la un moment dat PLEACĂ să doarmă în patu’ lor şi revin a doua zi în zori. Ceea ce s-a şi întâmplat, numa’ că puţin altfel. Că să vă spui:

Sor’mea are o problema. Îi e frig. Nu contează câte grade îs în incintă, ei îi e frig. Drept urmare cam la vr’o juma de oră după ce au ajuns susnumiţii pe mine m-au apucat transpiraţiile. Şi nu pricepeam de ce. Şi m-am dus să deschid geamu’ la balcon. Şi mi-au zurat ochii spre termostat. Care se holba la mine cu toata căldura celor 30 de grade la care îl fixase sor’mea. L-am mutat la ăle’ 19,5  pe care le ştie el de obicei şi mi-am văzut de treabă. După vr’o doo ore apare sor’mea şi-mi zice că ei pleacă. Da’ se întorc. Că nuş’ ce-au uitat acas’. Şi duşi au fost. Pe la vr’o 10 juma’ m-a luat cu somn. Şi m-am gândit io în sinea gândului meu că ar fi cazu’ să mă bag în pat. Că dacă mai stăteam 5 minute îmi sărea somnu’ şi număram cutele de la perdele pân’ la 3 dimineaţa. Deci, închis PCele, stins lumina, adunat telefoanele şi deplasat cu pas voios în direcţia dormitorului. Bine, pasu’ voios m-a ţinut până am deschis uşa de la sufragerie. Că am dat cu ochii de sor’mea. Care tre’ia să fie in capătu’ ălălalt al oraşului. Că ea a zis că se intoarce. Da’ dacă n-a ajuns în doua ore am presupus ca nu mai vine. Drept urmare mi-a sărit şi somnu’ şi inima din piept. Şi tot pe la 3 dimineaţă am adormit. Bine, nu zic, la chestia asta a contribuit şi faptu’ că susnumita sor’mea s-a apucat de făcut mâncare. Şi din 5 în 5 minute avea câte o nelămurire gen „unde ai furculiţe”. Da’ acu’ au plecat. Şi temperatura din casă a revenit la valorile normale. Şi toate geamurile îs deschise. Că pute a fum. Şi poci şi io să ma relaxesc. Hai votare plăcută.

PS, m-am tuns. Şi ar tre’i să mă vopsesc. Da’ nuş’ ce culoare. Idei careva?

Vin sărbătorile……

… vin sărbătorile, vin sărbătorile. Yuuuupyyyyyyyy. Po’ să mă împuşc? Sau să plec din ţară? Sau să-mi inducă cineva o comă până pe 3 ianuarie? Poooooooooooot?

Acu’ să ne înţelegem. N-am probleme  cu sărbătorile în sinea lor de sărbători. Am, în schimb, o problemă mare cu luna lu’ Decembre. Că probabil că ştiţi, că pe la unele firme e lege că’n decembrie toată lumea pleacă tai tai în conţed. Chestie care se întâmpla şi la fabrica un’ dă cu sapa cumnatu’ propr’etate personală. Ceea ce înseamnă că susnumitu’ are prea mult timp liber. Şi românu’ cănd n-are ce face se apucă de gândit. Şi câte unii chiar ar trebui să se abţină. Inclusiv cumnatu-mio. Că par examplă acu’ doi ani în decembrie musiu susnumitu’ s-a gândit că ar trebui să-mi pună gresie şi faiantă în baie (la propriu, că pentru partea cu figuratu’ are nevastă), ceea ce a şi făcut. Drept urmare, în ajunu’ Craciunului subsemnata spăla de pe păreţi şi podele chestii folosite în construcţii. Anu’ trecut, în aceeaşi perioada, acelaşi  cumnat s-a gândit că ar trebui pus parchet prin casă. Pe cale de consecinţă şi-a împachetat nevasta şi copchilu’ şi  i-a trimis acas’ la mă-sa. Şi el s-a apucat de pus parchet. Drept urmare, în seara de ajun subsemnata se chinuia să-si aşeze mobila prin cameră şi să-şi gasească ţoalele. Asta, bineînteles, după ce a frecat vr’o tri ore la parchet. Şi ca să fie tacâmu’ complet, între Craciun şi rev, acelaşi cumnat s-a gândit c’ ar trebui să-mi zugrăvească camera, şi din pacate nici măcar promisiunile de moarte în chinuri nu l-au făcut să se răzgândească. Pe cale de consecinţă, pe 31 decembrie subsemnata a avut acelaşi program din ajunu’ Crăciunului.

Anu’ ăsta speram să scap. Numa’ că susnumitu’ cumnat iar are prea mult timp liber. Şi iar începe să gândească. Că să vă spui. Ieri, fiind vineri, şi subsemnata în CFS mi-am luat tălpăşiţa şi m-am cărat în oraş. De întors m-am întors pe la vr’o 10. Noaptea. Şi mi s-a părut mie că ceva nu-i chiar în regulă la mine acas’, da’ nu-mi prea dădeam sama ce. Decât că, pe calorifer în baie erau un tricou şi o pereche de nădragi de treling cu propr’etar necunoscut. Fază la care m-am cam spăriet. Că în mod normal n-avea nimeni ce căuta ieri dupăamiază la mine acas’. Aşa că, m-am apucat de facut inventaru’ prin casă. Deci, bucătăria OK, sufrageria OK, dormitoru’ meu OK, dormitoru’ soră’mii DEZASTRU. Adicătelea toată mobila adunată în mijlocu’ camerei, pereţii raşchetaţi şi o grămadă de tencuială pe lângă pereţi. M-a apucat plânsu’ instantaneu, am ieşit din cameră uitându-mă pe pereţi şi am avut parte de a doua surpiză a serii: cineva (nu dăm nume) a încercat şi tencuiala de pe hol. Deci, MAMAAAAAAAAAAAAAAAAAAA PO’ SĂ DORM LA TINEEEEEEEEEEEEEE???

Exerciţu de răbdare

Până la urmă mi-am cumpărat papuci. Voi nu ştiţi, da’ io de prin septembrie caut o pereche de cizme/botine/chestii care să aibă patru calităţi: să aibe un pic de toc, să ţină cald, să nu alunece si să fie clasice.  Adică purtabile (după părerea mea) la o fustă mai eleganta. Drept să vă spui, în ultimele două luni am găsit nişte papuci care respectau condiţiile, numa’ că depăşeau cu mult hotarele portofelului subsemnatei. Aşa că m-am uitat la ele, m-am rugat să facă cineva v’o reducere şi am trecut mai departe. Numa’ că de v’o săptămână am sesizat că mai toţi pantalonii mei au tivu’ ros. Că cizmele aflate în propr’etatea mea n-au nici o urma de toc. Şi calc pe pantaloni. Pe cale de consecinţă mi-am împachetat una bucată pre’tină şi pe „ma mere” a ei şi am plecat la căutat papuci.

Amu’ ideea mea de cumpărături sună cam aşa: intrat în magazin, făcut turu’ magazinului, ochit ceva, verificat preţ, probat, plătit, plecat. Doar că, de o bucată bună de timp mă blochez la faza „ochit ceva”. Pen’ că papucii care se poartă mai nou mie mi se par oribili. Chestia e că, dacă în maxim 5 minute de la intrarea în magazin nu găsesc ceva purtabil caut alt magazin. Că n-am răbdare. Tipa cu care am fost ieri la cumpărături în schimb, are o plăcere deosebită să stea să se uite la fiecare papucel în parte, să studieze fiecare cusătură/lipitură/nituitură să calculeze cu ce fustă/pantalon/cămaşă/ sutien/chilot s-ar potrivi, ce eşarfă ar tre’i să-şi cumpere, motiv pentru care studiază un papuc în medie un sfert de oră. Şi ieri s-a vorbit cu mă-sa şi m-au dus în fundu’ unui magazin, mi-au blocat drumu’ spre uşă şi m-au ţinut O ORĂ între papuci. Vă e clar că după parerea mea nu era nimic încălţabil în magazinu’ ăla, d’a pân’ la urma la madre a’ lu’ pretenă-mea a găsit pe nuş’ unde o păreche. Pe care am cumpărat-o. Singura chestie care nu-mi place la ultima mea achiziţie e ca are prea multe zorzoane, curele şi zdrăngănele. Şi alunecă. Da’ acu’ am papuci cu toace.

Partea proastă la ziua de ieri a fost că prete’nă-mea nu şi-a găst’ papuci în primu’ magazin. Că ea poartă 35 la picior. Drept urmare am intrat în alt magazin. Unde am rezistat 5 minute. Că gagicile n-au mai reuşit să-mi blocheze drumu’ spre uşă. Şi am studiat arhitectura de pe Rep vr’o două ore. Apropos, ştiaţi ca în scocurile caselor de pe Rep cresc tufe?

Greaţă

Disclaimer: melodia nu-i cenzurată.

Sâmbătă am fost la plantat copăcei în parcul din Centul Civic. Nu mă dau mare, dar dacă nu era povestea cu copăceii n-aş fi alflat că crosul 15 noiembrie s-a ţinut pe 14 anu’ ăsta. Şi nici n-aş fi aflat ca pe 15 a fost flegmeţea mea in Braşov. Motiv pentru care tanti portocala (pardon, primăria) nu ne-a putut pune la dispoziţie lopeţi, hârleţe şi nimicuri de genu’ ăsta, fi’ncă erau arondate celor care se chinuiau să aranjeze faimoasele giratorii de pe Calea Bucureşti. Că deh, venea ăl mai portocaliu om din stat şi tre’ia să fie oraşu’ mumos mumos. Sau cel puţin partea pe care a văzut-o susnumitu’. Trecem peste…….

Joi când mă deplasam spre casă agăţată de o bara dintr-un  otobuz cu 4 roate mi-a atras atenţia discuţia unor cetăţeni situaţi strategic în spatele meu. Ştiu că nu-i frumos să asculţi discuţiile altora, dar mi-a fost imposibil, având în vedere faptu’ că susnumiţii îmi urlau în urechi. Unu’  dintre ei făcuse fixaţie pe „Votaţi Băsescu”. Motivul l-am aflat vineri. Că dacă n-aţi aflat e campanie electorală. Şi partidu’ ăl’ mai portocaliu s-a apucat de izolat termic nişte blocuri alese pe sprânceana: suprafaţă cât mai mică posibil raportată la un număr cât mai mare de apartamente. Costul pentru proprietari? Simbolic: un carnet de membru. Portocaliu. Trecem peste…………….

Marţea care se respectă incepe de luni. Şi tine trei zile. Fără plată. Şi umblă vorba ca o să mai fie o marţi d’asta şi luna viitoare. Eh, ne-om descurca noi. Şi totuşi am inţeles că-n Canada nu-i chiar aşa frig, şi nu ninge foarte mult………

Campanie helectorală Braşov stile

Dacă e să mă iau după ce văd pe străzile pe care le bat zilnic, la prezidenţialele de anu’ ăsta participă tri inşi mari şi laţi (ştiu, e relativă chestia). De fapt doi. Adicătelea Geoană si Crin. Că Băsescu ne cheamă la referendum.

Eh, cum vă spusei mai de demult, primăria Braşovului e portocalie depedeve politic. Pe cale de consecinţă, de pe aproape tot ce se numeşte spaţiu publicitar deţinut de susnumita portocală îmi zâmbeşte şăgalnic Băsă. Da’ e simpatic. Şi-i stă bine cu musteaţă (nu, n-am poze, că nu poci să pozez din goana otobuztului). Şi-mi zice ca „de ce le e frică de aia nu scapă”. Păi bă nea’ Băsă, mie mi-e (frică) că n-ai să mori în patu’ tău. Ce zici, scap?

Tot Eh, tot cum vă spusei mai de demult, consilu’ judeţean din aceeaşi urbe e galbin depedeve politic. Pe cale de consecinţă, de pe aproape tot ce se numeşte clădire deţinută de susnumitu’ lămâi imi zâmbeşte şăgalnic Crin. Da’ şi ăsta-i simpatic. Numa’ că n-a reuşit nimeni să-i facă musteaţă. Şi-mi zice el ceva de „România bunului simţ”. Păi bă nea’ floricel, ce zice bunu’ simţ apropos de folosit Tâmpa pe post de panou electoral? Ruşinicăăăăăă.

Iară Eh, da’ asta nu v-am mai spus-o. Nea’ Geoană n-a mai prins chestii pe care să-şi afişeze mutra prin oraş, pe cale de consecinţă imi zâmbeste şagalnic din calendarele pe care le împarte armata roşie (nu, nu vorbeam de aia de la ruşi. Vorbeam de adunătura aia de humanoizi îmbracaţi în geci roşii care împânzesc oraşu’ în ultimele zile)  şi de pe un panou publicitar din livadă (adica io doar pe ăla l-am văzut) pe care scrie mare „GEOANA PRESFDINTE”. Şi-l aud, de cel puţin 10 ori pe zi, spunând că „eu ştiu ce trebuie făcut”. Nu zic, ăi hi ştiind tu, da’ pă mine ma roade altuceva: o să şi faci ce trebuie?

Amu’, după cum umblă vorba prin târg, îs vr’o dois’pce prezidenţiabili. Şi mă intreb şi io, ăilalţi 9 se campaniază prin târgurile de baştină? Şi sper să ramân intrebată……..

Leapsa cu poze

Asta vine de la Jasmin si Ada. Ca bag sama ca s-au vorbit intre ele si mi-au pus gand rau. Si mi-au zis ele mie ca cica tre’ sa pun o poza. Adica doua. Decat ca una tre’ sa fie haioasa si una tre’ sa fie de inima albastra. Decat ca nici una n-a zis ca tre’ sa apar io in poze 😀 Ashe ca…………

thrust

Asta era imaginea de inima albastra. Daca va intrebati, e una bucata manuta de pusti de un an juma (care are acu’ aproape trei. Pustiu. Si manuta) care se tine bine bine bine de tot de degetele doamnei ma-sa. Pe scurt, sor’mea si nepotu’mio.

Poza funny arata cam asa:

100_3728

Asta in cazu’ in care nu credeati ca Scufita Rosie exista 😛

Ca fapt divers, este mama unei prietene care se ascundea de ploaie.

Si cica ar tre’i sa dau leapsa mai departe. Deci, the winner is…….. Marius. Sa-i treaca de pinguini 😀

Existaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!

Cum ce? Politie. In Romanica.  Nu stiati? Nici io, da’ am aflat. Ca sa va spui. Sa tot fie vr’o 4 ani de cand pe fratele propr’etate personala l-au usurat unii de un casetofon auto. Bine, casetofonu’ era d’ala cu sidipleiar. Da’ nu orice sidipleiar. Era d’ala care citea empetreiuri. Numa’ ca_casetofonu’ era in auto cand l-au ajutat unii sa-si ia zboru’. Si auto era incuiat. Si nu avea cheile la vedere. Asa ca auto a ramas fara geamu’ dreapta fata din afacerea asta. Si ca tacamu’ sa fie complet, masina, logic, nu era a lu’ fra’i’miu. Si nici casetofonu’. Ceea ce a insemnat pen’ susnumitu’ fra’i’miu una bucata gaura in buget. Ca a tre’it sa plateasca geamu’ de la masina. Si propr’etaru’ a cumparat alt casetofon. Eh, dupa toata afacerea asta a urmat o iescursie la politie (deh, politica firmei de asigurari), dat declaratii, luat amprente la toata lumea (inclusiv lu’ auto) si uitat toata lumea de afacerea asta (mai ales eu). Decat ca azi cand am ajuns acas’ am gas’t in cutia de posta una bucata citatie care’l invita pe susnumitu’ fra’i’miu la tribunal in sala S nustiucat pe data de ‘spe noiembrie ca parte civila in procesu’ dintre statu degeaba, pardon, Roman si numitii (vr’o trei la numar) pen’ judecarea infractiunii de furt – proces de fond.  Asta dupa ce acu’ vr’o doo saptamani nea’ parchetu’ de visin de pe langa tribunalu’ Braseu il anunta pe acelasi fra’i’miu ca nus’ care Gheo’ al Scroafii a fost scos de sub urmarirea penala in baza a juma’ de cod penal (care tot furt inseamna) pen’ ca susnumitu’ s-a mutat in lumea vesnicei vanatori. Amu’ stau si cujet: daca astia s-au obosit sa scrie doua scrisorele, sa ma obosesc si io sa-i anunt ca fra’i’miu n-o sa apara? Neaaaaaaaah.

Hai sante!