Una scurtă

de ziua cărții.

Intrat la St. O. Iosif. Librăria. Rămas cu gust de pomană. Ieșit afară. Mă întorc într-o zi normala.

Reclame

Moment

Afară. Frig. Plouă. Eu fumez. Ca de obicei. În fața spitalului opreste un taxi. Taximetristul coboară din mașină și se uită în jur. Nimeni nu pare a avea nevoie de el. Se urcă în mașină și așteaptă. Din spital iese o doamnă, pe la 70 de ani. Eleganta. Cu o cafea în mână. Se îndreaptă spre taxi. Din spatele meu se aude o voce de bărbat:

– Dana, unde e sacoșa?

Doamna se încruntă și se întoarce spre spital:

– Ți-am zis s-o lași acolo. De ce n-o lași acolo? Acu’ du-te și întreabă-l pe domnu’ dacă-i taxiul nostru.

Din spital iese un domn, cu sprâncenele cărunte ale lui Mircea Albulescu, deasupra unei priviri care spunea „Da dragă”. Presupun că-i soțul Danei. Se duce până la taxi. Deschide ușa din față:

– Sunteți la comandă? Asteptați puțin.

Se întoarce după Dana. Care venea cu geanta și cu o sacoșă burdușită într-o mână și cu cafeaua în cealaltă. Domnul încearcă să-i ia sacoșa din mână. Doamna ridică tonul. Domnul renunță:

-Eu unde stau?

– Stai în spate, cu bagajele.

Domnul, cuminte se urcă în spate. Doamna îndeasă plasele lângă el și închide ușa. Se urcă în față. Îl mai apostrofează o dată pe domnu’, bea o gură de cafea, după care își îndreaptă atenția asupra drumului.

Fumez, și mă întreb cum poate un munte de om să fie atât de umil în fața unui ghem de femeie. Și cum a fost domnul, în tinerețe. Înainte să o cunoască pe doamna.

Sănatățuri. Și soare. Că ne-am murat destul.

Futu-i!

Nuș’ cum să vă spui, da’ ăsta e primu’ an în care chiar ma bate gându’ să plec din România. De tot. Definitiv. Și irevocabil. Și dacă se poate, undeva pe partea ailaltă de planetă.

Amu’ să vă spui și ce m-a călcat be bătături.

Carevasăzică io mi-s contabil. Și de 10 ani trecute fix, dau cu sapa într-o fabrică d’a lu’ statu’ Român. Estem bugetari, care estem. Da’ nu asta-i problema. Problema e că, în ăstia 10 ani, am mancat 3 schimbări majore. Pe care le-am înteles. La momentu’ respectiv. Adicătelea, schimbară planu’ de conturi. Chestia era logică_că l-au făcut ca pe ăla de la agenții economici (adică_ca la privați). Dupe care schimbară banii. Chestie pe care am înțeles-o. În mijlocu’ anului. Chestie pe care n-am înțeles-o. Da’ am supraviețuit. După care ne-au schimbat programu’ de oameni ‘telighenți. Chestie pe care iar am înțeles-o. OK, asta era extra, ca n-o’ fo’ din ordinu’ statului român.

Revenind la dimineața de azi, concluzionăm că, pare-se, statu’ român nu-i în stare să stea pe curu’ lui prea mult timp, și din când în când mai schimbă chestii. Gen în anu’ de dizgrație 2014 s-a gândit să schimbe, din nou, planu’ de conturi la jucăriile lui. Ceea ce mă face pe mine, țața Frosa, cu 2 zile înainte de termenu’ de predat bilanțu’, să mă holbez la o balanță din care nu înțeleg nimic. Nici măcar de ce are 10 pagini.

Adică știu de ce are 10 pagini: pen’ că foaia A4 are dimensiuni limitate. Și io tre’ să înghesui în aiste dimensiuni 10 coloane. Din care 8 cu cifre. Care încap. Alealalte 2 îs alta poveste. Că una se numește „Denumire cont” si e lungă rău, și ailaltă se numește „simbol cont” . Și aici începe distracția. Că până anu’ trecut aveam de scris exact 3 cifre. Da’ asta era anu’ trecut. Ca anu’ ăsta am de scris în felul următor: 7 caractere contu’ sintetic. Încă 33 de caractere contu’ analitic de grad 1. Din care majoritatea se numesc X. La propriu. Ceea ce fac 40 de caractere. Minim. Că dacă mai vreau un analitic se mai adaugă. Minim doo. Și acu’ stau și mă holb la balanță și nu-mi explic unde se termină contabilitatea și unde începe filosofia. Și pe cine dreaq ajută toată filosofia asta. Și mă întreb cu durere în suflet ce-or să mai schimbe după ce m-oi obișnui și cu povestea asta.

Da’ până atunci, hai noroc! Și eventual, pașteți fericiți.

PS, Rezumat pentru ce-i care n-au înțeles nimic: careva de prin ministeru’ de finanțe a visat urât într-o noapte, s-a gândit să modifice ceva și mi-a distrus mie somnu’. Futu-i!

De primăvară

Chestii (da, iar chestii)

SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca… ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la…, a fi utilizat ca…, a avea rolul de… ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de… 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. — Din fr.servir. 

Partea care ne interesează este asta:  A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. 

Partea asta vă face pe voi, culturalizaților, care „serviți” o ceafă la grătar pe centru, chelneri, ospătari sau picoli. 

Hai noroc!

Portocale și albăstrele

Carevasăzică

1 …….. imi sună azi telefonu’.

– Bună ziuaaaaaaaaa. Vă sun din partea O rangă, cea mai super ultra ++ companie de bla bla bla. Vreau să vă fac o ofertă GRATUITĂ foarte avantajoasă.

– Bună ziua. Cât costă?

– Păi asta nu pot să vă spun decât la sfârșit. (Tanti, ești trântă. Tocma’ mi-ai zis că e gratuită). Dar știți, vă oferim gratuit un stik de internet cu bla bla viteză pentru bla bla .

– Tanti, nu vreau stik de net de la voi.

– trafic de net, după care bla bla viteză până la sfârșitu’ lumii. Pardon, lunii. Și aveti și

– Tanti, nu vreau net de la voi.

– trafic nelimitat de la ora 24 pana la ora 7.Care e ideal dacă vreți să descărcați filme sau muzică. (hmmmm, chestia asta, teoretic, e ilegală. Șef’tu știe ce recomanzi?)

– TANTI, ia o pauză. Să-i iesplic. Că vaz că nu asculți. Io noaptea dorm. Drept urmare opțiunea voastră cu happy new year (pardon, night) mă cam lasă rece. Și io am acasă interneți de la alții. Care nu-mi limitează traficu’. Că io sufăr de claustrofobie. Și dacă îmi limitezi viteza & traficu’ mă crizez. Deci, din nou, nu vreau net de la voi.

– Ooooooo, aveți internet acasă… (Fă, am. Io și ăl măcar 75 % din populația României, grupa mea de vârstă. Nu te mai mira). Da’ sunteți mulțumită de furnizor?

– Lojic. Că, trecând peste alea 3 ori pe an când îi fac troacă de porci, nu-mi fac probleme.

– Dar ați putea incerca și stikul nostru de net, care costă 10 euro pe lună, dar astazi vi-l oferim la 8 euro (asta-mi sună a ofertă la tigăi) și nu vă afectează abonamentul la telefon (deci am alfat ce inseamnă GRATUIIIIIIIIIT).

– Tani, cum să-ți spui io ție, să pricepi. NU VREAU NET DE LA VOI. Că l-am testat. Și-i varză.

– A da…. Păi mă scuzați că v-am deranjat. O zi bună.

Și s-au dus 5 minute din viața mea. Și un neron.

2……………… mi-a expirat abonamentu’. De la RAT. Brașov. Motiv pentru care m-am dus să-mi fac altu’. Că dimineață tre’ să mă duc la muncă. Drept urmare …………..:

Stația de la teatru:

– Tanti, da’ și mie un abonament de mâine. ( a se reține că  mâine e 30 ianuarie).

Îmi ia tanti abonamentu’ și banii, se uită 5 minute pe peretele de la chioșc, presupun că p’o hârtie, se uita la abonamentu’ meu și glăsuiește:

– Da’ nu pot să vi-l fac decât până in 28 (februarie).

– De ce tanti?

– Că februarie n’are decât 28 de zile.

– (Pe cuvântu’ tău de pionier) Tanti, știți, s-a inventat 1 Martie între timp.

– Nu.

– Ce nu?

– Nu e 1 Martie.

– (careva în afacerea asta e puțin tâmpit) Tanti, dă mata (vine de la dumneata, nu de la mă-ta) banii și abonamentu’ înapoi, să mă duc io să-mi văd de viață.

Stația din Gemenii:

– Tanti, dă’ și mie un abonament de mâine.

– Păi știți, nu po’ să vi-l fac decât până în 28.

– De ce?

– Așa am primit ordin de la șefi. Că au zis că februarie are doar 28 de zile, si nu putem să facem abonamente care expiră în martie.

Mno tanti, șă-ți trăiască șefii. Mult și bine. În dosu’ bisericii.

Până data viitoare, hai noroc și la mai mare.

Chestii

Chestii nasoale. Care este ele.

Iar (adică din nou) se întreabă lumea de ce nu mai scriu. Și cre’ că ar fi cazu’ să le răspund.

Deci, nu, n-am rămas fără subiecte de dezbătut. Am o listă extraordinar de lungă de oameni, funcții și instituții la care le-aș explica_calendaru’ ortodox de la 1 ianuarie până la 31 decembrie. În ordine alfabetică. Cu ceva verbe inserate în explicații. Mai sunt câțiva la care le-aș explica diferența dintre formă și fond (care fond, de obicei lipsește cu desăvârșire). Mai am niște pățanii pe care vi le-aș fi povestit. Și niște idei care îmi rod creierașu’ de ceva vreme. Decât că nu prea pot. Nu că nu mi-aș asuma tot ce-mi iese pe gură (bine, pe tastatură), da’ mă cenzurează chestii.

Gen: X m-a rugat să nu-i spun lu Y că…………… plouă afară. X și Y știu unde să mă găsească pe interneți. Dacă scriu, află Y. Și mai află și X că Y a aflat.  La dreaq, pe lângă.

Asta trecând peste faptu’ că s-ar putea să supăr colaboratori, parteneri, furnizori, clienți și finanțatori. Și câte unii (logic, nu eu) rămân fără slujbă, bani, mașină, vilă și piscină. Din nou, la dreaq, pe lângă.

Dar viața e frumoaxă și roeuse, afară e cald și soare și nivelu’ de trai ne crește mai ceva decât Fat Frumos.

Hai noroc, și la mai mare.

Apdeitu’ număru unu

Pe anu’ ăsta.

1. După ce nea’ statu’ român s-a gândit să mă lase să stau acas’ mult și bine de sărbăutori, mi-o dat de lucru de mi-o ieșit pe nas. Și încă n-am terminat.

2. Juma’ de neam e în spital. Unii cu un scop anume. Alții fără.

3. Situația nepoților se prezintă în felu’ urmăritor (cu liniuță de la capăt)

– ‘ăl mare face 8 ani minteni, și se boxează cu școala. Din păcate, școala câștigă.

– ‘a mijlocie se îndreaptă cu pași repezi spre 1 an juma’ și are o fixație pe luminițe, butoane și televizoare. Și se întreabă chestii.

– ‘ăl mic se îndreaptă cu pași la fel de repezi spre venerabila vârstă de 3 zile și vrea acasă.

Hai sănătățuri!

Un flacon de Halo, vă rog!

E vineri. Mi se face de plecat acasă minteni. Și am ajuns la concluzia că m-am tâmpit.

Că să vă spui. Io de felu’ meu nu știu să lucrez decât în condiții de stress. Adicătelea dacă e liniște și pace pe la muncă nu-s în stare să butonez 2 cuvinte. Da’ dacă e agitație știu să fac chestii de care n-am auzit în viața mea. Chestia e că, în martie fac 10 ani de când îmi tocesc coatele pe un birou în fabrica asta. Și, bag samă că ăștia 10 și-au cam lăsat amprenta pe creierașu’ meu. Și mi se întâmplă chestii. Gen:

Săptămâna asta am fost tai prin județ. Ultima zi când am servit plimbări a fost marți. Numa’ că dimineață am fost la birou. Și teoretic am vorbit cu multă lume. Practic, azi dimineață l-am întrebat pe colegu’ de birou dacă marți a fost la muncă. Și omu’ se uita ciudat la mine.  Acu’, când am mult de muncă mi se mai întâmplă să nu sesizez dacă intră cineva în birou. Mai ales dacă persoana e neinteresantă. Da’ omu’ ăsta are cam 2 metrii. Și are birou’ în fața mea. Deci, teoretic, e cam greu de ignorat. Da’ eu nu l-am văzut.

Mai pe la miezu’ zilei, îmi aduc aminte că am sunat un alt coleg, care trebuia să facă ceva. Și glăsuiesc și eu, cu voce tare, în birou:

 – Xulescu n-a apărut încă?

Și din nou, lumea a început să se uite ciudat la mine. Până când cineva a prins tupeu și mi-a zis:

  – Fată hăi, omu’ a venit. Și ai vorbit cu el.

Amu’ dacă 4 inși zică că am vorbit cu omu’ față în față io îi cred pe cuvânt. Da’ tot nu-mi aduc aminte să-l fi văzut.

Drept urmare,

Care ai un flacon de Halo, măcar să știu de ce nu-mi aduc aminte ce fac.

Hai noroc!

Una scurtă

așa, ca de luni.

Azi ne-au dus cu japca la control la doctor. Că cică tre’ să ne vază doctoru’ în fiecare an. „Controlul” a durat 20 de minute, timp în care tanti doftora mi-a mai scris o data fișa (chestie pe care o mai făcuse una înaintea ei), m-a intrebat dacă mi-am luat medical în ultimu’ an și câte kile am, m-a ascultat la plămâni și la inimă , mi-a luat tensiunea și m-a pus să citesc o chestie.

Concluziile lu’ tanti doctor:

1.sunt puțin răcită, chiar dacă pe foaie scrie că fumez cam 2 pachete de țigări pe zi.

2. sunt obeză, că așa era bifat pe foaia de anu’ trecut. Da’ s-a gândit vr’o 2 minute ce ar tre’i să bifeze.

3. pe foaia de anu’ trecut mai era scris ceva, da’ ea nu înțelege ce scrie, da’ m simt bine, nu?

4. am tensiunea 13/8. Verbal. Că pe foaie a scris 16/8. Da’ parcă nu era atât.

Concluzia mea: femeia asta la un moment dat o să ajungă să „trateze” ceva oameni. Nu-i văd chiar bine pe oamenii respectivi.

Hai sănătate.