Azi facem un exercițiu de imaginație. Adică: voi vă imaginați că cițiți cea mai super ultra ++ urare de an nou, eu îmi imaginez că îmi mulțumiți, și împreună ne imaginăm că toată lumea e super fericită.

Hai sănătățuri!

Azi am fost într-o vizită fulger la bună-mea din cauză că susnumita ducea lipsă de varză petru sarmale. Și tot românu știe că făra sarmale nu se iezistă sărbă(u)toare în țărișoara aista. Ocazie cu care era să-mi rup gâtu’ din cauză de combinație proastă de papuci și gheață.

Eh, am ajuns la blocu’ bătrânei și situația părea roz, că fiincă la parter/etaju’  mirosea a cozonaci și sarmale. Nu, nu mirosea de la bună-mea. La etaju’  3 în schimb mirosea a chestii afumate prea tare. Și cum țața din mine nu s-a putut abține i-am zis lu’ ‘a bătrână despre afumături. Și mi-a explicat bătrâna că vecinu x a tăiat porcu’. Eh, cu vecinu’ ăsta am o problemă de când mă știu. Că de când mă știu, în fiecare decembrie taie porcu’. Până aici e fix problema lui. Problema mea e că în fiecare decembrie iși afumă diferite chestii în fața blocului. Și până mai prin primăvară avea afumătoare de tablă trântită într-o grădină. Numa’ că au venit nenii de la primărie de au făcut parcări, și susnumita grădină a dispărut în neant. La fel și afumătoarea. Presupun că ceva conaționali d’ai noștrii au băut o bere din chestia asta. Și evenind la luna de (diz)grație decemb’re  a lu’ 2011, porcu’ o’ fo’ tăiat și urma a fi afumat. Decât că lipsea obiectu’ muncii. Da’ cum românu’ ie inventiv și se pricepe la dă toate nenea vecinu’ și-a tras afumătoare nouă. Din carton. Și s-a apucat voinicește de afumat cârnați pe sistemu’ aprins focu’ și plecat în casă. Și s-au afumat cânații vr’o două ore, după care s-au plictisit. Motiv pentru care au tratat cu focu’ să rezolve cartonu’ de la afumătoare să vază și ei cine mai trece pe stradă. Și focu’ s-a conformat. Și a ars cartoanele. Și cârnații cu ocazia asta, că, logic, au căzut în foc. Da’ din câte zicea ‘a bătrână cineva l-a anunțat pe nea’ vecinu’ la timp și a reușit să scape ceva cârnați. Amu’ io mă întreb de vr’o câțiva ani buuuuuuuuni, chestia asta îi legală? Și dacă nu, cine se ocupă de amendat vecini x?

Până m-oi lămuri, vă urez Paște fericit și tot ce-mi doriți!

Sau era Crăciun fericit……?! Hai sănătățuri!

S-a făcut decemrie, și ca în fiecare an, în decembrie ne aducem aminte. Că suntem români (o zi), că tre’ să fim mai buni (până ne spovedim), că avem neamuri/cunoștințe/prieteni pe care nu i-am mai văzut de-un car de ani (2 zile), motiv pentru care trimite mesaje și/sau mailuri la grămadă în ideea că respectivii o să creadă că-i trimis personal pentru ei. Eh, excepția de la regula asta e mon pere. Care în fiecare an (de vr’o 10 încoace) își aduce aminte, în sfânta luna decembrie, că el vrea să se pensioneze. Și de 10 ani încoace îi spun că nu poate. Încă. Problema e că, până anu’ ăsta, placa era ” Tati, în 2012”. Eh, anu’ viitor e 2012. Și ăl bătrân vrea să se pensioneze. Numa’ că, ai noștrii ca brazii au schimbat legea. Și nu prea mai poate. Chestie pe care i-am explicat-o azi la telefon. Decât că nu m-a crezut. Motiv pentru care mi-a promis solemn că ma mere o să apară azi acas’ cu cartea de muncă a susnumitului tată, pen’ ca eu să mă apuc de calculat cam când poa’ să iasă el la pensie. Da’ să-i spun și dacă mai poa’ să lucreze după aia. Și dacă iese la pensie anticipat cu cât îl penalizează. Și cât timp. Și cât o să ia el pensie. Și cum se face dosaru’. Și să-i fac o copie. Și ceva oi face, că mi-o promis un pachet de pipe. Când o să ia leafa. La anu’. Sau la prima pensie.

În altă ordine de idei, nașii soru’mii și-au adus aminte că pe nepoate îl cheamă, printre altele și Andrei (să-mi trăiască). Și s-au gândit ei, în sinea gândului lor, să-i facă o vizită. Ceea ce au și făcut. Decât că, după ce n-au răspuns la nici un telefon vr’un an de zile, tanti nașa a venit cu o falcă în cer și cu una în pământ, că nesimțiții de fini nu i-au căutat de doi ani. Chestie care m-a făcut să-mi doresc să-i scot dinții. Drept urmare m-am cărat din camera de protocol (a se citi bucătărie). Decât că înainte să apuc să mă fofilez a tre’it să răspund la aceleași întrebări stupide la care răspund de când îi știu, gen ce face frati-tu, cum îi merge, s-a însurat, și, mai ales, dăăăăăăăăăă-neeeeee și nouă număru’ lui de telefon. Că pe noi nu ne-a mai sunat de câțiva ani. Fie vorba între noi, nici pe tac-su nu l-a mai sunat de juma’ de an, da’ ăla nu se pânge.

În ultima ordine de idei, hai sănătățuri. Și sărbăutori fericite (asta așa, preventiv, în caz că nu mai dau prin zonă până atunci).