Crâşma în care îmi fac veacu’ e a unui tip de vr’o 60 de ani. Adică atâţia ani are el de toţi. Eh, nea patronu’ ăsta are în propr’etate personală una bucată nepoţică de vr’o 7 ani. Simpatică tare copila, blonduţă, puţin peltică şi atotştiutoare, ca toţi copii de altfel. Activitatea ei preferatră e să-i dea lecţii lu’ bunicu_care nu ştie nimic, ca toţi bunicii de altfel.
Ieri când am ajuns la crâşmă toţi chelnerii erau cu ochii înfipţi într-un laptop. Şi făceau dragii de ei cam tot ce nu-mi place mie, adicătelea instalat messuri, winampe şi alte nimicuri d’astea fără de care PCu e absolut inutil. După v’ro oră îmi zice una din chelneriţe că’i laptopu’ şefului. Că a ajuns omu’ la concluzia că chiar îi treb’e aşa ceva şi şi-a cumpărat unu. Decât că era primu’ lui PCu. Şi nu prea ştia ce să facă cu el. Şi l’au învăţat chelerii vr’o căteva chestii. Şi omu’ era extrem de fericit. Numa’ că i-a trecut când a apărut susnumita nepoată. Că a inceput cu întrebările:
„Bunicule, al cui e calculatorul?”
„Al meu!”
„Şi pot să mă joc şi eu?”
„Încă nu!”
„Bunicule, da’ Albă ca zăpada ai?”
„Nu!”
„Păi caut-o!”
„Unde?”
Şi a început copila să-i explice că te duci acolo, apeşi pe aia, după aia te duci dincolo şi apeşi pe ailaltă, după care apeşi pe aia şi „Bunicule, nimic nu ştiiiiiiiii!!!!!!!!!!! Lasă-mă pe mine.” După care omu’ n-a mai putut pune m’na pe calculatorul peronal până nu a venit bunica să recupereze nepoata. Şi s-a jurat că nu-i mai lasă PCu pe mână la puştoaică. Da’ cre’ că nu-l ţine mult.
Hai sănătate!
Blog din Ţara Bârsei 