PCu bată’l vina

Crâşma în care îmi fac veacu’ e a unui tip de vr’o 60 de ani. Adică atâţia ani are el de toţi. Eh, nea patronu’ ăsta are în propr’etate personală una bucată nepoţică de vr’o 7 ani. Simpatică tare copila, blonduţă, puţin peltică şi atotştiutoare, ca toţi copii de altfel. Activitatea ei preferatră e să-i dea lecţii lu’ bunicu_care nu ştie nimic, ca toţi bunicii de altfel.

Ieri când am ajuns la crâşmă toţi chelnerii erau cu ochii înfipţi într-un laptop. Şi făceau dragii de ei cam tot ce nu-mi place mie, adicătelea instalat messuri, winampe şi alte nimicuri d’astea fără de care PCu e absolut inutil. După v’ro oră îmi zice una din chelneriţe că’i laptopu’ şefului. Că a ajuns omu’ la concluzia că chiar îi treb’e aşa ceva şi şi-a cumpărat unu. Decât că era primu’ lui PCu. Şi nu prea ştia ce să facă cu el. Şi l’au învăţat chelerii vr’o căteva chestii. Şi omu’ era extrem de fericit. Numa’ că i-a trecut când a apărut susnumita nepoată. Că a inceput cu întrebările:

„Bunicule, al cui e calculatorul?”

„Al meu!”

„Şi pot să mă joc şi eu?”

„Încă nu!”

„Bunicule, da’ Albă ca zăpada ai?”

„Nu!”

„Păi caut-o!”

„Unde?”

Şi a început copila să-i explice că te duci acolo, apeşi pe aia, după aia te duci dincolo şi apeşi pe ailaltă, după care apeşi pe aia şi „Bunicule, nimic nu ştiiiiiiiii!!!!!!!!!!! Lasă-mă pe mine.” După care omu’ n-a mai putut pune m’na pe calculatorul peronal până nu a venit bunica să recupereze nepoata. Şi s-a jurat că nu-i mai lasă PCu pe mână la puştoaică. Da’ cre’ că nu-l ţine mult.

Hai sănătate!

Reclame

O gură de oxigen vă rog!

După două săptămâni de letargie letargică ieri am umblat craca prin judeţ. Din nou. Şi n-am zis la prea multă lume că plec. Prea multă lume din neam adică. Numa’ că surora mea propr’etate personală are un al ‘şpelea simţ în ceea ce mă priveşte. Că vineri pe la vr’o 5 juma dupe masă mă sună:

„Auzi….. ăăăăăăăăă…….. tu ai treabă mâine?”

„Păi tre’ să plec craca. De ce?”

„Ăăăăăăăă. Şi dormi acasă?”

„Cam asta ideea. De ce?”

„Ăăăăăă. păi vine Adriana mâine. Şi doarme în oraş. Şi mă gândeam că poate pleci pe undeva………..”

Plec pe mă-ta.

Deci, am plecat dimineaţă de acas’, mult prea dimineaţă pentru ziua de sâmbătă, şi mi-a trecut prin cap în ultimul moment să inchid uşa la camera mea. Şi am lăsat geamul rabatat. Şi……….

M-am intors acasă pe la 7 seara. Şi când am intrat pe uşă soţu’ susnumitei Adriana mi-a făcut semn să tac că-i dormea copchila. Drept urmare m-am cărat la mine în cameră, m-am descălţat, m-am dezbrăcat şi m-am întors în bucătărie. Şi era să mor intoxicată. Că să vă explic. Io fumez. Da’ io când fumez acasă fumez în bucătărie. Şi închid toate uşile. Şi rabatez geamu’ . Şi dau drumu’ la hotă. Şi ăştia era 3. Şi fumau toţi. Şi erau toate uşile deschise. În afară de aia de la intrare. Şi toate geamurile închise. Şi hota oprită. Şi era un fum  la mine în casă de puteai să-l tai cu cuţitu’. Şi după juma’ de oră a venit şi cumnatu-mio. Care şi ala fumează. Şi pe la 8 juma’ m-am nimerit singură în bucătarie şi am deschis geamu’. Şi mă mir că n-a chemat nimeni pompierii. Şi acu’ la mine în casă pute ca intr-o bodegă. Că cineva a reuşit să verse un pahar de bere pe covor. Şi………. îmi bag picioarele………….

Aşa, de duminică seara

Scoate’m’aţi din casă (leapşă style)

Tanti Jasmine întreabă la radio Erevan (adicătelea pe mine) că cum ies io din casă. Răspundem ascultătoarei: pe uşă, că stau la etaju’ 4, şi cu voia mea nu ies pe geam. Fără voia mea e cam greu să mă scoţi pe geam. Că nu încap 😀

Lasând gluma la o parte (sau nu?!) nu ies duminica decât în cazuri speciale. Şi dacă ai nevoie de însoţitor la cumpărături n-ai nimerit bine. În celelalte cazuri expresia magică e „Dau o bere/ un suc/ o inghe….”. Ideea de bază este DAU. Adicătelea toată afacerea să se desfăşoare pe banii altuia. Că io mi’s copil mic şi sărac. Da’ dacă persoana care lanseaza chemarea mi-e dragă rău imi mai sacrific şi io din când în când portofelu’.

Refuz în 99,99% din cazuri invitaţiile la discoteci, cluburi, circoteci, adică chestii d’astea unde se pierd nopţi aiurea în fum(uri), lumini ciudate,  zgomote puternice şi populaţie multă. Nu refuz, în 99,99% din cazuri o iesire la o terasă în centru’ vechi (al Braşovului. Sau nu…….).

Una peste alta, ies din casă cam la orice oră (dacă am chef) decât că am nevoie de un avans de cel puţin o oră. Că io stau departe şi autobuzu’ vine greu.

Astea fiind lămurite vreau să vă mai spui că:

1 Leapşa merge mai departe la Ionuţu’, că şi’a tras casă zece, pardon, nouă, şi vreau să văz cum iese din ea, şi la Marius, că_cam tace mâlc de multişor.

2 N-am program uichendu’ ăsta. Aviz amatorilor care au bani şi n-au cu cine să bea o bere 😀