Partea proastă e că în fiecare zi se mută gardu’. Şi pe mine mă tentează să mă mut. Pe Marte dacă e posibil. Că logica mea de beton armat zice că, dacă un individ a văzut cum arată o şcoală pe dinăuntru, respectivul individ are capacitatea de a gândi. Eventual logic. Asta dacă nu a găsit un psihiatru care să-i dea un ceferticat prin care să dovedească_contrariul. Se pare că m-am înşelat. Bine, la concluzia asta am ajuns de o bucată bună de timp, decât că doar azi m-at trezit s-o exprim prin viu grai.

Carevasăzică, eu am una bucată colegă de muncă de vr’o 30 de ani, care colegă, în 6 ani de când lucrăm împreună (bine, nu chiar împreună, împreună, da’ cam în acelaşi loc) s-a îndrăgosti brusc, şi s-a desîndrăgostit la fel de brusc de fiecare bărbat care a intrat prin biroul ei. Poveştile erau de obicei aceleaşi: un nenea intrea în birou, zâmbea frumos, şi Zuza se îndrăgostea. După care îl vedea cu vr’una pe stradă şi îi trecea brusc. Şi atunci toţi bărbaţii ierea nesimţiţi, că au facut-o să-i iubească şi nu i-au spus că, de fapt, ei au neveste pe acasă. Chestia e că, de o bucată bună de timp n-a mai zis nimic de nici un Făt Frumos. Şi am crezut că s-a calmat. Până într-o zi, cam acu’ două săptămâni când Zuza a apărut vopsită blondă. Şi a început să spargă poarta la 15 împărţit la 00. Şi toţi au crezut că e pe picior de măritiş. Numai că, la un moment dat, a deschis gura şi a cuvântat: de când s-a vopsit blondă o aşteaptă tac-su la poarta fabricii şi o duce acasă, că (ei) îi e frică să n-o violeze careva pe drum. Acu’, să vă faceţi o idee ma clară, tipa e croită pe gabaritul meu.

Hai Sănătate.

PS, că era să uit. Colorează-ţi comunitatea. Se cam termină perioada de înscriere.

Ce faci când deschizi PCele, ăsta îţi zice că C:/windows/system32 is fucked up, insert original ţede şi press r şi n-ai „original ţede”? De fapt n-ai nici un ţede…. Păi vă spui io. Chemi aitistu’ fabricii şi-i zici suav: „Repară-l!”. Da’ îi pui în vedere faptu’ că tuta utilizatoare de pisiu are toaaaaaaaate docomentele’mportante pe desktop, că deh, e mai usor aşa. Şi vine neanea aitistu cu original ţede, stă 5 minute şi se holbează la pisiu cu ţedeu în mână şi…………. îi sună telefonu’. Carevasăzică tre’ să plece urgent …….. oriunde. Şi lasă vorbă cu limbă de moarte cum că să-i sun pe ăia de ne servisează pisiurile. Chestie pe care am şi făcut-o. Decât că ştiam sigur că susnumiţii n-o să-şi bată capu’ prea tare şi o să formateze bucata de hard pe care vieţuiesc ferestrele. Ceea ce s-a şi întâmplat. Numa’ că nenea care şi-a bătut capu’ cu susnumitu’ pisiu a avut bunu’ simţ să mă sune şi să mă întrebe ce mama dreaq îmi mai tre’ din râşniţa aia. Ocazie cu care am scăpat de reconstituit oărduri ixeluri şi alte nimicuri d’astea. Da’ n-am scăpat de reconstituit programu’ de oameni ‘telighenţi. Şi mâine am program de post şi rugăciune. Adicătelea tre’ să mă rog la toţi sfinţii şi la toţi Dumnezeii să aibă timp nenea de care m-am rugat azi să vină să-mi repare susnumitu’ program.

Drept urmare, caut aitist dotat cu răbdare, nervi şi original ţede, să încerce măcare să repare un uindouz bubuit.

Cum s-a deschis sezonu’ la raportat raportari raportate pe luna asta ma trezesc si io, copil cuminte sa solicit la serviciu’ dezorganizarea muncii numaru’ de magari platiti, si numaru’ de magari lipsa. Si mi s-a oferit informatia prima data vineri, cand aveam 10 locuri libere intr-o sectie si 10,5 in alta. Pe cale de consecinta ma apuc de facut raportarea. Da’ n-am trimis-o fi’nca mi s-a facut lene si s-a facut ora de plecat acas’.  Intre timp, tot vineri care este, sefa propr’etate personala cere aceeasi chestie, la acelasi serviciu de dezorganizat munca, cu singura diferenta ca sefa’mea a vrut posturile libere din ambele sectii. Adunate adica. Si i se da raspunsu’: 13,5.

Deci, ma duc azi draguta dimineata cu raportarea la sefa’mea sa o semneze, si susnumitei ii pica fata:

„Da’ tu de unde ai scos posturile astea?”

„Pai le-am luat de la personal, vineri.”

Ii duc hartia, se uita pe ea, se cruceste si suna la personal. S-a certat 5 minute cu tanti sefa de personal, dupa care:

„Vezi ca iti aduce alta hartie. Bagi cifrele alea.”

Plec, cuminte si ma pun pe asteptat. Dupa vr’o juma’ de ora apare tanti de la personal cu hartia pe care scria mare: sectia 1: 10 posturi libere, sectia 2: 7,5 posturi libere, total: 17,5. Ma uit la hartie, o intorc pe partea ailalta, da’ tot 17,5 scria. Pe cale de consecinta, jalba in batz, si tziba la sefa-mea din nou. Sefa-mea s-a facut verde-albastra, m-a trimis cu raportarea la tanti sefa de personal sa mi-o semneze, si la dereftor s-o vada.

Amu’, stiu sigur ca dom’ dereftor n-a vazut hartia aia inca_ca nu urla nimeni momentan. Da’ una peste alta habar n-am cati magari is lipsa in fabrica.

Dimineatza. Sapte juma’. Organismu’ meu cauta cu disperare neste cofeina ca sa poci sa gandesc relativ logic.  Si cum ma holbam io la filtru’ de cafea, care n-a avut bunu’ simt sa faca_cafeaua inainte sa ajung io la munca, se tranteste usa de perete si aud in spatele meu:

„Buna dimineataaaaaaaaa. Si la multi ani!”

„Ha? La multi ani? Pentru ce? Neatza”

„Pai „la multi ani” e o urare buna. Se poate folosi si fara o ocazie anume.”

De  un an de zile de cand lucreaza nenea asta in aceeasi fabrica_cu mine nu ma pot obisnui cu el. Nici cu urarea lui. Ca pe la mine prin fabrica oamenii is, de obicei, linistiti, si vorbesc incet sa nu-i trezeasca pe ailalti care „lucreaza”.  Si nenea asta apare ca taifunu. Si o intalnire cu el la 7 dimineata are acelasi efect ca 10 cafele baute pe stomacu’ gol. Si nu reusesc sa pricep cum poa’ sa aiba asemena verva de dimineata. Si de cate ori intra la mine in birou vrea ceva. Si „ceva” asta presupune, de obicei, ore de arheologie in acte.

Azi draguta dimineata cauta o factura de acu’ doi ani, ca se stricase un aspirator, si era in garantie, si l-a dus la service, si aia i-au zis ca nu se mai poate repara si ii dau altu’, da’ tre sa le aduca factura originala. Dupa ce i-am gasit factura, lucru care a presupus sa-l pun pe nenea sa se catzere pe un dulap inalt de vr’o tri metrii, a urmat alta discutie.  Caaaaaaa, i-a zis nenea de la service ca nu mai au modelu’ ala de aspirator, si ca n-are ce aspirator sa-i dea de banii aia (aspiratoru’ costase vr’o 200 de lei) si el ce face in cazu’ asta, ca aia nu pot sa-i dea banii pe aspirator si daca ia un aspirator mai scump cine plateste diferenta ca el n-are bani. Si io ca o nesimtita ce ma aflu l-am trimis la sefa-mea. Sa-i zica ea ce sa faca.

Si n-am mai avut nevoie de cofeina sa-mi dau desteptarea azi.

PS Cristina are nevoie de ajutor. Detalii aici si aici.

Am patit ieri o chestie care (inca) ma face sa cred ca am luat-o pe aratura. Da’ rau.  Ca sa va spui. La mine la fabrica, status quo-ul birourilor e cam asa: in capu’ scarilor pe dreapta e birou’ meu. Vis a vis de birou’ meu e secretariatu’.  Secretariatu’ asta e o incapere lata de vr’o 3 metrii si lunga de vr’o 6. Si are doo usi: una prin’ care se intra din capu’ scarilor si una pe peretele opus, care da intr-un hol pe care se afla birou’ managerului. Eh, Pe un al treilea perete mai e o usa care da in birou’ sefei propr’etate personala. Logica de om normal zice ca-i mult mai rapid sa-mi deplasez fizicu’ 10 pasi pan’ la birou’ sefa’mii decat s-o sun. Da’ asta se intampla foarte rar. Cele mai stupide chestii care mi s-au intamplat pana azi erau ceva de genu’: suna telefonu’

„Carmen, imi trebe situatia platilor.”

„Imediat”

Si……… i-o trimiteam pe mail. Chestia asta e groaznic de stupida dupa mintea oricui. Da’ ar fi de adaugat ca de obicei folosim aceeasi adresa de mail in chestiuni oficiale legate de munca.

Ieri insa, dupa ce-mi plimbai fizicu’ prin vr’o doo localitati adiacente (va pove asta maine), m-am intors la birou. Cum am fost tot pe fuga toata ziua am eram agitata si in viteza cand am ajuns. Ma duc sa-i dau raportu’ sefa’mii si….. ia-o de unde nu-i. Dau cu intrebatu’ la secretara care ma anunta intre doo telefoane ca-s in sedinta toti directorii.  Renunt la idee pe sistemu’ „si maine e o zi” si ma apuc sa-mi termin scriptologia, ca oricum mai era juma’ de ora pan’ la sfarsitu’ programului. Pe la far’ un sfert suna telefonu’:

„Buna ziua, sunt X(persoana importanta), vreau cu doamna Y(sefa’mea)”

„Aaaaaa, pai e intr-o sedinta. Va pot ajuta cu ceva?”

„Nu, ca vroiam sa vorbesc cu dansa.”

„Pai ii spun sa va sune.”

„Bine, da’ e cam urgent.”

Pun mana pe telefon si o sun pe mobil. Surprizaaaaaaaaa, ocupat. In vr’o 5 secunde intra sefa’me pe usa:

„Ce vrei ma?”

„Pai a sunat doamna X. Si nu mi-a zis ce vrea. Ca a zis ca vrea sa vorbeasca cu dumneavoastra.”

„Aaaaaa. Pai tre’ sa fie in legatura cu bla bla. Vezi ca-i prim my docu’. Le gasesti tu. Sun-o si vezi ce vrea. Daca nu te descurci, spunei secretarei sa ma scoata din sedinta.”

Deci, pun mana pe telefon si-o sun pe doamna X. Ii explic care-i problema si imi pune madam o intrebare de ma baga in ceatza. Mno……. pauza, sa vorbesc cu sefa’mea si va sun. In maxim 10 minute. Ma duc la secretara. Asta vorbea la telefon. Ii zic sa se duca s-o scoata pe sefa-mea din sedinta, si tuta o suna. De pe mobilu’ ei de servici pe mobilu’ de servici al sefa’mii. Colac peste pupaza secretara avea telefonu’ la incarcat. Si ca sa poci sa vorbesc a trebuit sa ma intind cat mi-s de lata peste birou’ ei. Si cum stateam io asheaaa si ma holbam la picioarele secretarei in timp ce vorbeam cu sefa’mea (in alta parte chiar nu puteam sa ma uit) bag de sama ca aud cam dublu. Ma chinui sa ma intorc in asa fel in cat sa nu-i scot asteia telefonu’ din priza si sa aud ce-mi zice sefa, si dau cu ochii de………. sefa’mea. Care era in spatele meu. Da’ noi vorbeam la telefon.

Acu’ va las, ca tre’ sa-mi continui plimbarile prin judet.