Fost’am dus(ă) d’acasă

fără cal, fără nevastă, pardon, bărbat, pardon, că nici d’ăla n-am

fost’am dus(ă) de sărbători (a se citi conţed)

printre pomi şi flori.

Adică am fost in vacanţă la bunici. La Cisnădioara. În tabără. Partea bună în toată afacerea asta a fost că mi-am scos pârleală cu alea 30 de minute de mişcare în fiecare zi cu care îmi toacă creierii toate posturile de tembeliziune pentru cel puţin un an, am dat în mintea copiilor (la propriu), am făcut puzzle, şi tablouri din şerveţele, şi măşti de carnaval, şi decoraţiuni pentru ghivece, şi brăţări din sfori şi din mărgele, am sărit coarda şi am jucat elastic, am pus scilipici cu lipici pe muuuuuuuuuuuulte chestii, am văzut primu’ foc de tabără din viaţa mea (cam târziu, ştiu), am făcut poze, muuuuuuuuuuuulte poze, decât că nu le’am făcut cu aparatul meu, deci tre’ să le recuperez de la propr’etaru’ aparatului, am făcut furori cu ghearele mele de vulturaş printre fete, am vazut cetatea Cisnădioara, şi Cisnădia de pe un deal, şi Sibiul la 3 dimineaţa (asta intră la capitolul aventuri), şi munţii Făgăraş în ceaţă, am uitat de când am pus piciorul în tabără de muncă, şi raportări, şi internet, am dansat Braşoveanca, şi sârba, şi hora, şi Vanilla Ice, am aflat câte ceva din istoria Sibiului (mulţam fain Radu&Radu), am văzut Muzeul de animale moarte din Sibiu, mi-am revăzut iubirea (a se citi centru vechi din Sibiu), am dormit puţin înspre de loc, mi-am relaxat neuronii, am stresat copii şi pe ceilalţi voluntari, am ţipat până am rămas aproape fără voce, am râs cu şi fără motiv, am învăţat joculeţe şi cântecele şi mi-a părut groaznic de rău când am plecat.

Partea proastă în toată afacerea asta e că m-am întors în Braşov, la muncă şi nervi. Şi de trei zile de când sunt acasă am scris cam 8 ore pe zi. Şi am de făcut raportări, şi situaţii, şi bugete şi alte chestii d’astea nasoale. Da’ în 23 urmează Păltinişu’. Şi îmi mai relaxez neuronul.

Şi dacă tot m-am întors pe sfântul veveveu, vă aduc aminte că concursul miss culoare e în plină desfăşurare, concursul săptămânal şi campania „Colorează-ţi comunitatea” deasemenea.  Deci, propuneţi, comentaţi, şeruiţi. Patria vă va fi recunoscătoare. Şi eu la fel. Poate puţin mai mult decât patria.

Articolul următor
Lasă un comentariu

8 comentarii

  1. Bine-ai revenit!

    Răspunde
  2. Moarcas Alexandra

     /  04/09/2010

    a fost sooper dar unde gasesc toate pozele din tabra?:))

    Răspunde
  3. virusu_1999

     /  04/09/2010

    Noroc!

    Deci, ca sa nu zicem ca ai dat in mintea copiilor, o sa zicem ca ai intrat in contact cu „your inner child”, nu? Suna mai …… sanatos dpdv mental 😉

    A propos: W.B. !

    Răspunde
  1. Mirabila Doamnă. Tiroliene « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă
  2. “Cinstire neamului rumun” « Ionel băiat bun
  3. Septembrie | Ioan Usca
  4. Zmeul (II) | Gabriela Savitsky

Lasă un comentariu