Carevasăzică, azi pe când intram pe usa apartamentului propr’etate personală a lu’ mama, am auzit cum suna suav telefonu’ fix. Şi am avut proasta inspiraţie să răspund. Şi………….

Tanti: „Bună ziua, am sunat la familia Xulescu?”

Eu: (Habar n-am unde ai sunat, da’ ai nimerit bine) „Da”

T: „Aş dori să vorbesc cu domnul Xulescu Y” (ăsta fiind frate-miu)

E:”Şi eu.”

T: „Poftim?!”

E: „Cine îl caută?”

T :”Păi sunt Mărioara lu’ Nenicu’ de la firma lu’ nea’ Gheo’.”

E: „Ok, în ce problemă?”

T: „Aaaaaaa, păi era ceva personal, vroiam să vorbesc cu domnul Y”

E: (Amu’ zi că te-a lăsat gravidă şi vrei vr’o pensie alimentară) „Îmi pare cu regret, da’ nu pot să vă ajut.”

T: „De ce?”

E: „Că nu mai ştiu nimic de el de 4 ani.”

T: „Dar e plecat din ţară?”

E: „Madam, dacă vrei neapărat să şti, e fraiu’miu. Decât că s-a certat cu părinţii ş’a plecat de acas’. Şi eu nu mai ştiu nimic de el.”

T: „Am înţeles. Dar un număr de contact nu aveţi?”

E: (Fă, eşti bătută în cap?) „Doamnă, acum v-am spus că nu mai ştiu nimic de el de 4 ani. Dacă aveam un număr de contact, ştiam ceva despre el.”

T: „Aha. Am înţeles.”

E: (Mă îndoi de mă rup, da’ trecem peste.)

T: „La revedere.”

E: (deci pot să beau şi io o cafea…..) „La revedere.”

Amu’ am şi io o dilemă: ăştia de la firmele de recuperat bani de la unu – altu, au condiţie specială la angajare IQ până la genunchiul broaştei, sau am avut eu ghinion?!