Campionatu’ de ţucat viteză, faza pe fabrică

Între ritualurile de trecere de la un an la altu’ e unu’ care mă scoate din nervi, papuci, ţâţâni şi calmu’ meu ardelenesc. Şi are loc ritualu’ ăsta în prima zi (hai săptămână) lucrătoare din anu’ care s-a instalat pe faţa pământului cu surle, trâmbiţe, artificii şi miros de praf de puşcă.  Eh, fiind prima zi în care mă trezesc devreme după alte câteva în care m-am obişnuit cu conceptul de „târziu”, am nevoie de multă linişte, tandreţe şi atenţie să-i pot da trezirea în condiţii optime unicului neuron care a avut tupeu’ să treacă pragu’ celor 30 de veri pe care le-a vieţuit până acu’ fizicu’ meu impresionant. Partea proastă e că, la oameni normali 2 sau mai multe zile libere se numesc prilej de hodină.  Pe cale de consecinţă, în prima zi din nou’ an io mi’s zombi şi toţi ceilalţi îs freş. Şi păţesc chestii de genu:

Plec de acas’ mai devreme decât de obicei să nu dau de vr’o colegă prin staţii, ca să poci să mai meditez puţin (a se citi dormitez) şi reuşesc să ajung semiadormită la munci. Intru în fabrică şi de undeva din stânga mea se aude „Sărumânaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! La mulţi aaaaaaaaaaaaaaaaniiiiiii!”. Deci da, portaru’ nu doarme. Neuronu’ meu, trezit bursc din visare începe să urle „Bă boule m-ai speriat! Cafeaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa repede să-mi treacă!!!!!!!” şi io reuşesc să mormăi ceva care seamănă a „‘mneaţa! Mulţi d’ăia şi lu’ matale!” Îmi iau o cafea de la automatu’ plasat strategic în drumu’ meu spre birou şi mă apuc să-mi caut cheile.  Logic că nu le găsesc pân’ la uşa biroului, drept urmare încerc uşa. La dracu’, s-a deschis. Intru tiptil să nu mă miroasă duşmanu’ şi „La mulţi aaaaaaaaaaaaaniiiiiiiiiii! Muah, Muah. Hai salut!” Neuronu’ meu se apucă de bocit. Io mormăi  iar „La mulţi d’ăia. Hai salut (era neapărat necesar să te dai cu ruj?)” Îmi zugrăvesc faţa suficient cât să nu-mi stea inima când mă uit în oglindă şi mă duc sa fac fum. Şi a fost linişte până mi-am terminat ţigara. Că_cam pe când am părăsit locu’ de fumat, fabrica era extraordinar de populată. Şi până am ajuns în birou m-au pupat de „La mulţi d’ăia” mai mulţi oameni decât m-au pupat de toţi anu’ trecut. Şi până am plecat acas’ am bătur recordu’ ultimilor 10 ani. Şi încă n-am apucat să mă întâlnesc cu toată populatia fabricii. Decât că sper că se mai calmeză lumea….

Amu’, n-am nimic cu pupăturile când îs sincere. Adică ala/aia care mă noroceste cu aşa ceva să vrea sincer sincer sincer să mă pupe, sau să vrea sincer sincer sincer ceva de la viaţa mea şi să creadă că ăsta-i singuru’ mod de a obţine ce vrea. Da’ când cu două zile înainte io-ţi zic în faţă că eşti batut(ă) în cap cu paru’ şi tu urli în gura mare, fără să-ţi dai seama că-s lângă tine (deh, îs mică a dreaq şi greu de observat), că mi’s acritură şi cam nf (nu că n-ai avea dreptate, da’ nici tupeu n-ai) nu pricep de ce te aştepţi ca azi să mă port de parcă am fi prieteni(e) de o viaţă sau de parcă mi-ar fi fost dor de tine în astea 2, 3, 4 zile. Şi să te mai si pup! Câh!

La voi la fabrică cum fu ieri?

Anunțuri
Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: