Karate kid

Prin paleoliticul timpuriu, adicatelea pe vremea cand servea subsemnata gimnaziu pe paine, se zvonise prin ziare ca’n Irlanda-i intru-n sat ca daca_copilu’ are probleme tre’ sa-l dai la karate, ca se face copil cuminte si ordonat, si ascultator si…… se iscase o isterie. Ca_karatele astea pareau sa rezolve orice problema. Inclusiv durerile de cap. Si ideal era sa nimeresti la Adrian Popescu Sacele (chestia asta am scris-o ca-mi place numele tipului). Pe mine nu m-au dat la karate. Nu ca n-as fi avut nici o problema, da’ m-au considerat un caz pierdut de pe atunci. In schimb, parintii unui stimabil coleg de clasa au considerat ca el mai poate fi salvat. Si l-au dat la karate. La Adrian Popescu Sacele. Pe coleg il numim generic  Dan(da, am o fixatie pe numele asta).

In toata isteria asta cu karatele nimeni n-a specificat ca_ca sa se faca_copilu’ cuminte dureaza. Si ca in prima faza exista ceva sanse sa te trezesti cu un copil recalcitrant si caftangiu pe deasupra. Si Dan al meu s-a dovedit a fi un copil destul de greu de imblanzit. E drept ca la 13 – 14 ani asta e o caracteristica generala a copiilor.

Dupa vr’o doo luni de antrenamente intensive de karate, Dan al meu s-a suparat pe dom’ dirigu’. Si s-a gandit sa-i aplice o corectie, sa razbune zeci de generatii care au fost fortate sa invete ca Mihai Viteazu a intrat in Alba Iulia calare pe un cal alb si incaltat cu cizme rosii, ca Stefan cel Mare s-a batut cu turcii, ca pe Brancoveanu l-au scurtat de cap susnumitii turci, ca Deceneu si Nero erau vag piromani si alte chestii de gen.

Deci, in coltu’ alb, Dan, cam 1.60 si vr’o 50 de kile, in coltu’ albastru dom’ dirigu’, cam 2 metrii si vr’o suta de kile. Dan ataca, incearca o lovitura sub centura, dom’ dirigu’ ii pune mana pe cap………. si cam atat a fost toata batalia. Ca Dan s-a mai agitat vr’o 10 minute pana a obosit, da’ n-a reusit sa-l atinga pe dom’ dirigu’.

Pe la sfarsitu’ gimnaziului zilele de rebel fara cauza a lu’ Dan pareau a se fi sfarsit. Da’ avea el un ghipe care nu-l lasa sa inceapa liceu’ cu inima impacata.  Si ghimpele respectiv se numea profu’ de franca. E drept ca respectivu’ prof avea daru’ de a aparea in rugaciunile tutulor elevilor la capitolu’ „fa-l pe strutzu sa se inece cu verbele si sa-i sta in gat compunerile si sa moara sufocat cu o bucata de pase compose” si toti elevii aveau orgasm instantaneu cand il visau rece si pe nasalie. Si si-a organizat Dan trupa de comando, si si-a facut planuri de atac, si urma sa-l prinda pe profu’ de franca intr-o seara dupa ore si sa-i explice putin timpii verbelor. Numa ca_cu vr’o doo zile inainte de atac musiu Popescu Sacele pleaca tai tai la nus’ ce c0ncurs prin strainezia. Si vine sa-i tina orele afishand o superba centura neagra nea’ profu’ de franca. Si asa s-au terminat zilele de karate kid a lu’ Dan.

Buhuhu!

Ieri fura Floriile. Adeca sarbatoare. Adeca zi de zacut, bolit si relativ blogarit. Pe scurt, trezit, baut ceai, baut suc de lamaie, fumat o tigara, baut ceai, baut ceai, baut suc de lamaie, zacut in pat, venit mama, barfit cu mama, baut ceai, baut suc de lamaie, baut ceai, baut suc de portocale, plecat mama, zacut in pat.  Pe la vr’o 6 juma’ imi trece un glontz prin cap. Pardon, o idee. Ca ar fi bine sa fac o baie fierbinte. Si cum n-a avut cin’ sa ma razgandeasca m-am executat. Am zacut vr’o juma’ de ora in apa fierbinte de mi s-au lichefiat creierii si era cat pe ce sa lesin, m-am scos din apa si m-am postat in fata PCului (vorba vine) sa-mi revin. Si cum ma holbam io cuminte la monitor si visam la vremurile cand nu-mi curgea nasu’ am simtit neshte fiori pe sira spinarii. S’am inceput sa rememorez evenimentele ………. Deci, am incuiat usa dupa ce a plecat mama, geamurile is inchise, stau la etaju’ 4, nu poa sa intre nimeni daca nu-i dau voie……….  Si totusi, parca am auzit niste pasi. Si simt ca ma priveste cineva………. Oi fi delirand de la raceala……. Sau???? Sa ma intorc??? ……. sa nu ma intorc??????? Deja imi inchipuiam ca o sa dau cu ochii peste cineva cu o masca de mostru pe fata si cu un cutit in mana, care o sa-mi ceara banii. Si eu n-am bani. Si n-o sa ma creada. Si o sa ma trimita  in lumea vesnicei vanatori. Si n-o sa mai apuc sa fac treij’ de ani. Si n-o sa mai apuc zile fara batiste si pastile. Si n-o sa mai apuc sa port tricou’ ala misto’ de mi l-am cumparat. Intorc capu’…….. nimeni.

Ma, da’ totusi, am auzit pasi. Si cineva se uita la mine. Nu m-am tampit de tot (cred). Mai intorc capu’ o data si-l vad pe nepotu’ zambind sadic din usa. In prima faza m-am bucurat, ca asta insemna ca nu m-am tampit. Da’ dupa  m-am speriat ca pustiu nu avea ce sa caute la usa mea. Dupa care m-am prins ca n-are cum sa fie singur. Drept urmare, in vr’o 5 secunde mi-am luat pantaloni lungi pe mine (nepoate are o problema: cand vede piele ciupeste) si am pornit spre bucatarie. Pe hol dau cu ochii de cumnatu-mio care zambea la fel de sadic_ca nepoate. Parca ar fi tac-su 😀 . Ca venise sa-i aduca lu’ ma mere niste butasi de trandafiri. Si are cheie. Si i-a fost lene sa sune la usa. Si cumnate: BA P’A MA’TII ca era sa mor de inima.

Abue si telefonu’. Cap II.

Avand in vedere ca Abue  a mea sarbatoreste azi Sfintele Pasti, mi-am facut curaj ieri si am sunat-o sa-i urez cele de cuviinta. Daca va trece prin cap sa intrebati de ce nu m-am dus pana acolo, cititi postu’ de ieri.

Deci, pun mana pe telefon (mobilu’) si:

„Tzaaaaaaaaaar, Tzaaaaaaaaaaar, Tzaaaar….”

„Alo!”

” „

„Alooooooooooooo”

„Da!”

„Ce faci?”

” …. …. … … .. mananc!”

„Sa ai pofta!”

„Sti de ce te-am sunat? Sa-i zici lu cumnatu-to sa vina sa-mi inchida centrala. Da’ am sunat pana la urma la maica-sa.” Ma uit  tampa la telefon: eu sunasem, de pe mobil. Inca vr’o 5 minute am crezut ca a sunat pe fix si n-am auzit telefonu’.

„Da’ ce ai cu centrala?”

„Pai tot porneste. Si vreau s-o opreasca. Ca astia de la cet nu mai dau caldura.”

„Bine, hai ca vorbesc cu sor-mea si oi vedea ce-om face.”

„La revedere. Bip bip bip…..”

Mdea, Paste Fericit buna-mio.

Inchid telefonu’ si ma deplasez cu gratie de urs polar spre bucatarie. Arunc un ochi inspre telefonu’ fix: nu sunase nimeni, logic. Ca Abue nu stie ca fixu’ meu are afisaj da’ stie ca io nu prea aud telefonu’ ala. Si o fi crezut ca-i tine gluma. Stiu, e a mea, alta nu mai am, sa-mi traiasca.

PS, Azi respir relativ normal si simt mirosuri. Avansam 😀

PS, Care esti Floricica, La Multi (B)Ani! Care sarbatoresti Sfintele Pasti azi, Paste Fericit!

45154792

Abue ………si expozitia.

Nu, nu m-am apucat s-o culturalizez pe Abue. Da’ cum va spuneam cumnatu’mio ii pune parchet. Sau mai bine zis i-a pus. In toata casa. Drept urmare acas’ la Abue e dezastru natural. Si cineva tre’ sa-i faca curat (nu dam nume, persoana importanta 😈 ). Si se gandea optimista din mine ca_cu ocazia asta mai arunca/ascunde ceva chestii la care io nu le gasesc rostu’.  Printre chestiile care urmau sa zboare in vr’un fund de dulap se afla sticlaraia, bebelourile si meleurile. Pe cale de consecinta, la prima tura de curatenie m-am facut ca uit de ele. Drept e ca mileurile le-am luat acas’ ca sa le „spal”. Si ma gandeam eu in sinea gandului meu ca, poate se defecteaza masina de spalat sau fieru’ de calcat si o sa-i distrug ireparabil frumusete de mileuri. Va e clar ca au ramas in punga cu care le-am adus de la Abue. Pana sambata. Cand m-a mancat in…. tre urechi s-o sun. Si mi-a tinut juma’ de ora teoria chibritului din care rezulta ca as face bine sa ma duc sa-i fac curat in casa si sa i le pun pe toate la loc cum erau. Drept urmare, sambata am avut program de spalat&calcat mileuri 😡 .

Ieri in schimb, o fo’ alta minunatie. Ca m-am dus sa-i aranjez cat de cat casa femeii. Ghinion de nesansa, am ajuns la 5 minute dupa stimabilu’ cumnatu’mio, care mai avea de pus plinta pe hol.  Pe cale de consecinta, am avut vr’o doo ore de publicitate pana a terminat susnumitu’ de facut prafaraie. Dupa care a urmat fericirea. Ca Abue are pe post de vitrina o chestie……… cum sa va iesplic…… o chestie care seamana cu un zeppelin taiat in doo pe lung. Si in capete are sticla. Da’ nu orice fel de sticla. Are neshte fashii luuuuuuuuuungi si ingusteeeeeeee de sticla, ca acu’ treij’ da ani astia nu stiura cum sa ia curba cu o foaie de sticla si s-au gandit ca daca pun neste linii drepte si scurte poate poate iese ceva. Si a iesit.  A iesit o chestie care-mi toaca nervii de cand am constientizat ca exista. Mno, in aproape 30 de ani eu n-am avut curaj sa scot fasiile de sticla de la locu’ lor, da’ tarzan asta de cumnatu’mio a avut. Si le-a scos si a plecat. Si cineva tre’ia sa le puie la loc. Si clar ca io am castigat lozu’ al mare. Si am facut azi un puzzle de zile mari cu fasiile de sticla. Da’ au incaput toate. Si nu s-a spart nici una.

Cand a trebuit sa umplu zeppelin’u cu ce scosesem din el am cam bagat-o pe maneca. Ca pe bune ca_cand l-am golit le-am pus pe toate dupa o lojica_ca sa stiu cum sa le pun inapoi. Da’ intre timp a trecut pe acolo vrajitoarea cea rea, mama vitrega a lu’ Cenusareasa si a lu’ Alba ca Zapada, lupu’ cel rau Rumburak, zmeu’, turcii, tatarii, cumnatu’mio, sor’mea, mama si abue, si s-a dus dreaq logica mea.  Si m-am apucat de umplut zeppelin’u pe sistemu’ „da Doamne  sa incapa”. Si au incaput. Vr’o juma’ de ora, ca dupa aia si-a adus aminte Abue ca in nus’ ce sertar mai are niste pahare care au fost in vitrina aia.  „Niste” inseamna cam 24 de pahare, care dupa logica mea incapeau in vitrina doar daca le faceam cunostinta cu un ciocan. Da’ m-am chinuit sa le fac sa incapa. Si chiar au incaput, numa’ ca: setu’ ala de cristal trebuia sa fie pe primu’ raft nu pe ala din mijloc, cestile de cafea erau pe raftu’ de sus in stanga, paharele de vine pe al’ din mijloc in dreapta, parahele de tuica erau………….. buei care ai un tranxene????????????

Gravitatia asta!

Una din legile nescrise ale omenirii spune ca nu poti sa cazi de pe podea.  Experienta zice ca oamenilor le ia doi ani sa invete legea asta.  Problema e ca_cand isi baga gravitatia coada unde nu treb’e, legea mai sus mentionata se abroga. Si se intampla chestii…….

Amu’ n-am sa va povestesc cum a zburat frate-miu de pe leagan si si-a rupt mana, ca povestea asta intra in capitolu’  „copilarie fericita”. Da’ o sa va pove’ altceva. Prin tineretile mele furtunoase (sa tot fie pe la sfarsitu’ gimnaziului) imi faceam vacantele de vara  in sat la tata. Casa lu’ tata (partea care ne intereseaza momentan) se compune dintr-un hol lung cu mai multe usi.  In spatele usii cu numaru’ 1 se ascunde un alt hol in care se afla alte doo usi, dintre care una deschide drumu’ spre camera in care-si facea somnu’ subsemnata.  Eh, usa cu numaru’ 1 mai are o meteahna. Langa pragu’ ei de jos se iezista usa de la beci, care usa e lata de cam un metru si lunga de cam doi. Si usa aia statea mai tot timpu deschisa, drept urmare,  ca sa ajung la patu’ in care-mi odihneam oasele tre’ia sa cobor o trepta, sa fac un pas si sa urc o treapta. Asta pana cand gazela din mine s-a gandit ca ar putea face un salt maiastru peste usa de la beci. Si am reusit. De mii si mii de ori. Pana intr-o seara cand, am calculat cam prost inaltimea saltului si am aterizat cu 5 secunde prea devreme. Glezna dreapta sireaca nu era pregatita pentru shoc, si s-a gandit sa-si bage picioru’ in aterizarea mea. Si a facut trosc. Nu s-a rupt, da’ vr’o 3 zile n-am fost in stare sa mai merg cum trebe. Nici in ziua de azi nu poci sa ma bazez pe dansa, fin’ca_cand mi-e lumea mai draga se trezeste sa-si faca de cap si se suceste. La propriu.

Dupa vr’o 2 ani de la povestea asta bezmetica din mine se duce in vizita la bunica. Amu’, nu mai stiu daca bunica era sau nu acas’, da’ ce stiu e ca, si pe vremea respectiva bunica-mea statea la etaju’ 3. Si pe mine ma plictisea groaznic de mult coboratu’ scarilor. Si ‘telighenta din mine s-a gandit ca, daca le coboara cate doo o data ajunge mai repede la parter. Da’ nu m-am gandit cat de repede. Primu’ etaj l-am coborat frumos si am ajuns la concluzia ca-i bunaaaaaaaaaa ideea.  La al doilea etaj in schimb, am coborat doo trepte, mi-a alunecat picioru’ si m-am dus pravale baba pana in capu’ scarilor. Deci auuuuuuuuuuuu. Partea buna e ca de atunci am ramas cu o durere in partea dorsala (la figurat) de cam tot ce nu-mi convine. Ultimu’ etaj l-am coborat cuminte, treapta cu treapta, pana am ajuns la penultima. Si m-am hotarat sa sar. Si am aterizat ca in episodu’ de mai sus. Numa’ ca pe picioru’ stang. Si de atunci am amandoua gleznele defecte.

Si ca sa inchei triada fantastica: Acu’ vr’o patru ani, cand eram si io si sor’mea domnisoare si domiciliam acas’ la mama, se cocoatza subsemnata pe un taburet sa dau jos perdeaua din bucatarie. Deci: pe jos in bucatarie gresie proaspat spalata + eu cocotzata pe scaun + gleznele mele subrede (ca asa au ramas de la susnumitele povesti)  = dezastru (sau cascadorii rasului, depinde din ce punct de vedere privesti problema). Ca_cum eram io asa la inaltime mi s-a sucit o glezna, am incercat sa redresez situatia, au alunecat picioarele la scaun, m-am prins de perdea, dar, ghinion, mai era prinsa doar intr-un clips care a cedat, si in tri secunde m-am trezit pe gresie dupa ce in prealabil reusisem sa dau cu capu de usa de la camara si cu spatele de aragaz.  Mi-a luat 5 minute sa ma ridic de acolo, da’ de atunci n-am mai spalat perdele.

Amu’ am si io o rugaminte: poa’ sa ucida careva gravitatia asta? Ca sa nu mai pateasca si altu’ ce-am patit io 😀

PS, Care esti din Clinceni?

Viata la tara

Cand am auzit prima data melodia asta am crezut ca Mircea Baniciu face misto de mine. Rau. Aveam impresia ca a trecut prin sat pe la tata. Si a stat acolo vr’o 2 saptamani.  

Da, surpriza, nu-mi place acolo.  Ca sa va spui. Satu’ lu’ tata se compune dintr-o strada lunga de 2 kilometrii, cu case pe o parte si pe ailalta a strazii si ATAT.  Pardon, uitasem. Are un bufet, adicatelea un chiosc de tabla unde degera taranu’ agricultor iarna in fata unui pahar de votca_contrafacuta acas’ la carciumar, o scoala (clasele I – IV) care n-a mai vazut copii de ani buni, si o Cooperativa. 

Cooperativa asta (sa mor daca stiu de ce-i zice asa) e un soi de magazin cu de toate.  Nu stiu ce se mai vinde acolo in zilele astea, da’ utima data cand am intrat (acu’ vr’o 10 ani) aveau 4 soiuri de marfa: d’ale agriculturii, paine, tigari si alcool.  Cornul abundentei, ce mai. 

Cel mai si cel mai mult in satu’ ala imi plac oamenii. De cand am inceput sa gandesc am avut impresia ca tot satu’ e pe statu’ de plata de la Secu’.  In zilele obisnuite foarte rar vezi oameni pe drum, si daca nu sti care-i obiceiu’ ai impresia ca satu-i parasit. Da’ la orice ora iti spune tooooooooot statu’ cine a trecut pe drum, cu care s-a intalnit, unde a fost si cat a stat. Ca-s toti pititzi pe dupa porti. Si spioneaza. Si daca se intampla ceva iesit din comun apar toti ca mushtele sa vaza ce, ce, ce, ce-a fost. Ce-mi place cel mai si cel mai mult la oamenii astia e ca stiu mai bine decat mine ce fac. Si se duc si-i spun lu’ tata. 

Cea mai cea faza la capitolu’ asta a fost acu’ aproape doi ani.  Acu’ trei ani se maritase sor’mea. Chef mare in sat (asta am aflat dupa) ca se marita fi’sa a’ mare a lu’ Puiut. Cand au ajuns la nunta, soc pe tot satu’. Dezastruuuuuuuuuuu. Se marita fi’sa a mica a lu’ Puiut. Pai nu se poate bai!Ca tre sa se marite/insoare fratii in ordinea varstei.  Ca doar se stie ca daca se insoara fratele al mic inaintea alui mare, fratele al mare ramane neinsurat. Si bietu’ Puiut ramane cu doi copchii far’ de rost (frate-miu e cu un an mai mare ca mine).  A trecut si nunta sor’mii (numa io stiu cat m-am abtinut sa nu-i strang de gat pe toti), a ramas asta mica grea si a facut o minune de baietel (in ianuarie). Prin mai-iunie,  ca se mai incalzise afara si mai crescuse si pushtiu ne caram in delegatie la tata. Io, sincera sa fiu, as fi stat cuminte acas, da’ avand in vedere ca pustiu nu se mai plimbase cu masina si sor’mea & co nu stiau cum se comporta m-au luat pe post de sistem de siguranta. Drumu’ a fost OK, s-a plictisit pustiu groaznic si m-a facut cu nervii, ca vroia la tac-su’ ca nu pricepea ce face ala cu chestia aia neagra (volanu’) da’ am ajuns intr-un tarziu la tata. Cumnatu-mio, baiat destept, a parcat in asemenea hal de inteligent ca sor-mea nu putea sa iasa din masina pe usa de langa ea. Deci, dat Carmen jos, luat bebelu’ si carat in curte. 

Amu’, eu cand ajung la tata veci pururi nu mai uit cine-i pe la/pe dupa porti. In ziua aia aveam si incacartura pretioasa in maini si ma cam ardea sa depozitez incarcatura in bratele bunica-sii. Ne-am behait noi ce ne-am behait, ne-am invartit prin curte si ne-am carat acas’. La imbarcare, aceeasi poveste: io cu bebelu’ in brate, s-a urcat sor-mea in masina, i-am pasat bebelu’, m-am urcat si io si roiu la Brasheu. 

Dupa vr’o saptamana dau cu ochii de tata. Asta saracu’, nu stia daca sa rada sau sa fie nervos.  Si cum ma stie mai iute la nervi nu stia cum sa-mi spuna. Da’ pan la urma a reusit. Cica nus’ cine m-a vazut cand am coborat cu copilu’ din masina si a zis la tot satu’ ca-i copilu’ meu. Si pacatoasa de mine nici nu-i maritata. Si nici nu m-a vazut careva la spovedit (drept e ca nici prin sat nu m-au prea vazut). Si s-au apucat sa-mi caute barbat. Ca tre’ sa aiba si copilu’ ala un tata, nu?

N-are rost sa va spun ca si in ziua de azi mai sunt ceva exemplare prin sat care cred ca-i copilu’ meu si ca-l creste sor-mea sa nu se faca tata de ras. N-are rost nici sa va spun de de aproape doi ani tata se mai trezeste din cand in cand cu cate-o baba geniala la poarta care crede ca ar trebui sa ma marit cu Gheorghe a lu’ Schiopu’ sau cu Naie a lu’ cantoru’ ca nu-i bine sa stau nemaritata si cu copil.  Si aia e baieti buni, si are pamanturi. Si tata mai are putin si omoara toate babele din sat.  Si io n-am mai trecut pe acolo de cam un an ………………

Bezmetica

Subsemnata are in propr’etate personala doo bucati telefoane in doo retele diferite. Unul dintre ele serveste abonament, celalalt cartela. Cel cu abonament e neinteresant in situatia de fata. Cartela in schimb……..  e sistem „call me”.  Adica in marea majoritate a timpului are doo feluri de credit : de loc si expirat. Ca fin’ca din cauza telefonului cu abonament cam uit sa incarc cartela.  Ultima data cand am facut chestia asta a fost cam de mos nea’ Niculai, si mi-am cumparat credit pen’ ca am vazut doo cartele intr-o vitrina. Si le-am luat. Numa’ ca_cand am ajuns acas’ ma mere m-a anuntat ca i s-a terminat creditu’. Drept urmare o cartela a ajuns in telefonu’ maica-mii si una in al meu. Mi-au expirat bine merci 5 euroi, si , de cand am primit mesaju’ care-mi anunta expirarea creditului am tinut minte ca trebuia sa fac ceva pana in martie, da’ nu-mi aduceam aminte ce anume.

Aseara, studiind calendaru (asta e ocupatia mea de baza cand fumez) mi-am adus aminte ca trebuia sa fac ceva pana in 11 martie.  Mi-am tocit creierii timp de doo tigari da’ tot nu-mi aduceam aminte CE TRE’ SA FAC.  Adonamentu’ e valabil pana in 12, deci nu asta.  Dupa vre’o tri ore de gandit neuronu’ meu era sa intre in colaps, cand, suna telefonu’. TELEFONUUUUUUUUU. La dreaq, trebuia sa-mi incarc cartela pana in 11 martie sa nu-mi pierd numaru’. Ma uit la ceas. Ceasu’ se holbeaza la mine 21:45. Dezastru. Gandesc. N-am idei. Neuronu’ meu da semne de razmelita. Il fortez. Se irita din ce in ce mai mult. Ma uit la ceas. Asta deja avea un ranjet dracesc 22:00. Tic. Tac. Tic. Tac. Ma uit la telefon. Ma gandesc sa-i fac o poza. Maine ma paraseste. Beau o cafea in ciunstea lui. Imi aprind o tigara……. SOR’MEAAAAAAAAAAAAAA. Sor’mea are abonament!!!!!!!! Poa’ sa-mi incarce cartela!!!!!!!!!!!!! Tre’ sa sun!!!!!!!!!!!!!!!!!

„Aloooooooooooo”

„Ce vrei tu?” (voce de barbat)

„Tu nu esti sor’mea!”

„Stiu 😀 !”

„Da’ io vreau cu sor-mea!”

„Stai ca ti-o dau 😛 !” (cam asa suna toate discutiile cu_cumnatu’mio la telefon)

„Alo”

„Sor’meaaaaaaaaa”

„Ce vrei tu?”

„Baga si mie niste bani pe telefon 😀 „

„La ora asta?”

„Pai da, ca maine imi pierd numaru’. „

Va e clar ca sor’mea s-a stricat de ras, da’ s-a conformat. Acu’ cel putin tri luni nu mai tre’ sa-mi fac probleme in legatura cu telefonu’.

In cazu’ in care va treceti prin cap sa-mi ziceti ca-s bezmetica, va anunt ca nu-i vina mea. E boala mostenita. De la ma mere. Ca sa va spui. Draga de mama s-a dus azi la ceva cumparaturi ca nu mai avea margarina. Si si-a cumparat o d’aia invelita in hartie, ca alea in cutii de plastic ii stau in gat. Si a bagat-o in geanta  (da, si ea tot dulap are). Si daca tot era in oras s-a gandit sa cumpere si neste forneti.  A gasit fornetzi proaspat scosi din cuptor. Si i-a bagat in geanta.  Langa margarina.

Amu’, cine stie de ce i-am spalat geanta lu’ ma mere?

Mistere nedeslusite

Nu vorbesc nici de  Geneza nici de Triunghiul Bermudelor.  Vorbesc despre o chestie pe care nu pot s-o priceapa barbatii. La drept vorbind, nus’ ce-a avut in cap al’ d’a inventat-o si inca nu m-am hotarat daca sa-i fiu pe veci recunoscatoare sau sa-l strang de gat. Chestia asta vine in tot felul de marimi, culori, modele si materiale si de obicei e umpluta cu tot felu’ de chestii mai mici sau mai mari, mai mult sau mai putin folositoare, dar existentiale pentru viata de zi cu zi a femeii. Da, deci vorbeam despre geanta/poseta.

Geanta mea de toate zilele are aer de dulap. Adica e mareeeeeeeeeeee. Nus’ de ce am cumparat-o, da’ prinde bine in unele momente, ca de exemplu cand tre’ sa fac cumparaturi minore si n-am plasa. De foarte multe ori s-a trezit cate cineva sa ma intrebe „Ce mama dreaq cari in geanta aia?” si n-am stiut sa raspund. Daca va intrebati de ce va spui toate astea, raspunsu’ e asta:

Aseara au venti sor-mea si cumnatu-mio in vizita. Dupa behaielile de rigoare am aflat si motivu’ vizitei:

„Sor-meaaaaaaa, daaaa si mieeee niste bani imprumut! Te roooooooooog 😀 „

„Cati vrei?”

„Aaaaaaaaaa, pai vr’o 50 daca poti.”

Stau gandesc, ma uit in calendar……….

„Adu-mi geanta.”

Moment in care pe sor-me o manca limba:

„Da’ ai ceva pe acolo si nu tre’ sa vad?”

„No’, atunci adu-mi portofelu’!”

Pleaca draga de sor-mea, si se intoarce dupa vr’o 2 minute cu geanta. Precauta, mai intreaca o data:

„Sigur n-ai nimic de ascuns prin geanta?”

„Nu!”

Se aseaza pe scaun cu geanta in brate si incepe sa scoata: penaru’, agenda, incarcatoarele de la telefoane (2), aparatu’ de fotografiat, trusa de farduri, doo pachete de tigari (unu de pe vremea cand inca mai fumam mentolate), gelu’ de dush (pe care l-am cumparat saptamana trecuta), bateriile (4, rezerve pentru aparatu’ foto), un maldar de plicuri (facturile si extrasele de cont din tot anu’ trecut), un ruj, un creion dermatograf (n-are rost sa fa spun ca le-am cautat vr’0 saptamana, nu?), o pila, o forfecutza de unghii, o surubelnita (mi se mai intampla sa fac pe asistentza tehnica si-mi trebe’ la desfacut tastaturi, soareci & stuff), ceva carti de vizita, certificatu’ de garantie de la filtru’ de cafea, un pachet de prezervative vechi de vro’ 2 ani, agrafe, o cutie de capse, copertile de la bonurile de masa, vr’o cateva chitante, trei chestii de legat paru’,da’ portofelu’ ioc.

Ups, am uitat sa-i spun ca am un buzunar cu fermoar si acolo imi tin portofelu’ 😀 .  Ii dau banii fetei si ma apuc de sortat. Acu’ am scapat de hartii, de gelu’ de dush si de tigari. Da’ am o vaga idee ca in amxim trei saptamani iar o sa am o gramada de tampenii uitate prin geanta.

Ca_concluzie, cea mai inteligenta afirmatie pe care am auzit-o despre poseta apartine unei ilustre contemporane (o prietena d’a lu’ frate-mio) care zicea ceva de genu’ „O sa-i raman etern recunoscatoare aluia care o sa fabrice poseta cu bec. Adica o chestie de genu’: deschizi geanta si se aprinde un bec, sa vezi si tu ce-i inauntru”.

PS, 2% 😀

Vizita de lucru’

Va spuneam acu’ o bucata de timp ca sor’mea s-a mutat cu catel si purcel la soacra-sa. Eh, in 16 ianuarie anu’ de gratie 2009 trupa lu’ papuc a venit in vizita prelungita pe plaiurile natale. Adicatelea m-am trezit cu toata gasca pe cap.

Vr’o doo zile am avut program administrativ-gospodaresc da’ am reusit sa fac sa aibe o logica apartamentu’ ala. Cu pastratu’ curateniei e usor, ca eu trec pe acas’ in regim hotelier, adica ajung acas’, fac un dus mai butonez ceva si dorm. Numa ca, aseara casa mea arata ca dupa tzunami.Ca pustiulica si-a adus aminte de jucariile ramase la domiciliu’ subsemnatei si le-a imprastiat in ale 4 vanturi.

Ieri am avut program prelungit de nervi, pardon, munca, si pana am ajuns acas’ uitasem cu desavarsire ca am musafiri. Da’ mi-am adus aminte brusc in momentul in care am deschis usa. Rctific, am vrut sa deschid usa.  Ca m-am trezit impingad cu toate fortele la bucata aia de tabla. Dupa ce am reusit s-o cracan suficient cat sa ma pot strecura, am descoperit problema: toti maimutoaii mei de plus erau ingramaditi dupa usa. Tin sa precizez ca  tote plusurile ramase in proprietatea subsemnatei (vr’o 5) au cel putin 50 de tzanti inaltime.  M-am schimbat, mi-am cautat papucii de casa 5 minute, nu i-am gasit si m-am dus sa mananc. Am gasit ceva mancabil prin frigider, da’ mai nou is la regim, ca am mancat fara paine (apropos, are careva idee unde dreaq mi-s cutzitele?).  Optimistu’ din mine s-a gandit ca ar fi o idee buna sa fumeze o tigara si sa se duca sa-si termine programu’ de butoneala, ceea ce am incercat sa fac. Mi-am luat tigarile, am deschis usa spre locu’ de fumat si mi-am gasit cafeaua. Era imprastiata pe jos 😥 .  De la locu’ de fumat pana in camerea subsemnatei mi-am gasit ojele, pila, penseta, forfecuta, borcanu’ de cafea si periuta de dinti. Am dat drumu’ la abac si ………….. am desoperit cu stupoare ca soarecu’ subsemnatei a fost subtilizat. Da’ l-am gasit. Era in pat.

No’, acu’ va inchipuiti cam ce am de lucru cand oi ajunge acas’ 😥 .

PS, nu uitati de 2%.

Cercetari cercetate III

Zice oamenii de stiinta via Romanica Libera ca sexu’ face bine la sanatate. Asta dupa ce zisera ca nu-i chiar ashe.

Si ce zice cercetatorii care cerceteaza cercetari? Pai zice cam ashe.

1) Sexul este bun pentru inima

2) Sexul previne aparitia cancerului de prostata

3) Sexul intareste rezistenta oaselor

4) Sexul te face sa te simti cu adevarat bine

5) Sexul imbunatateste imunitatea organismului

6) Sexul prelungeste longevitatea

7) Sexul sporeste fertilitatea

Stiati ca?

– sexul este un analgezic (o partida de sex face cat o doza de morfina)
– orgasmele cresc nivelul oxitocinei in corp, substanta din creier care cimenteaza relatia emotionala dintre parteneri
–  sexul este cel mai bun somnifer (barbatii pot adormi imediat dupa orgasm datorita eliberarii endorfinelor si oxitocinei, dar si din cauza scaderii glicogenului din muschi)
– 30 de minute de sex inseamna arderea a nu mai putin de 85 de calorii

No’, si amu’ sa mai crezi cercetatorii. Ca dupa ce vine si zice ca sexu’ in tinerete nu face bine la pros(t)tata, acu’ s-au razgandit si zic ca :

„Conform celor mai recente cercetari, riscul dezvoltarii unui cancer de prostata scade proportional cu frecventa activitatii sexuale. Potrivit unui articol publicat de Institutul National pentru Cancer din Statele Unite, riscul scade datorita reducerii nivelului de toxine eliberate de aceasta glanda sexuala masculina. La batranete, masturbarea este mai buna decat nimic, intrucat activitatea sexuala, oricum ar fi ea, ajuta la eliberarea unor toxine prin lichidul seminal”, este de parere Polyxeni Dimitripolou, coordonatorul studiului, publicat in „British Journal of Urology”. Un studiu efectuat in Australia spune ca, cu cat barbatii ejaculeaza de mai multe ori pana in 30 de ani, cu atat sansele sa faca cancer la prostata sunt mai mici.”

Pai bei cercetaretilor, voi ce palaria mea cercetati? Si cum mama naibii trageti concluziile? Ca daca ajung de o fac pe mama fericita si ma marit, sa stiu si io ce sa fac cu omu’ ala, ca nu vreau sa am pe nimeni pe constiinta si nici nu vreau sa-mi toc nervii la batranetzuri.

Ca_concluzie, NU CREDETI REZULTATELE CERCETARILOR CERCETATE.