Facerea de bine…….

Stiti continuarea, nu?

Cum va spusei, saptamana asta m-am plimbat d’a proasta pe la finante. Ce nu v-am spus e  faptu’ ca sefa mea proprie si personala n-a servit munca aproape toata saptamana si, de cam un an n-am voie sa trec prin birou’ „(dez)organizarea muncii ” decat daca e vorba de interesu’ meu propriu si personal.  

Eh, ieri mi-a venit sefa la munca.  Si cate unii nu poa’ sa fie doar prosti, tre’ sa fie si tampiti, ca altfel nu-s normali. Drept urmare, careva s-a apucat sa-i povesteasca sefa-mii activitatile mele de saptamana asta.  „Careva” e cineva din serviciu’ dezorganizarea muncii, ca_colegele mele n-au avut cand sa vorbeasca cu sefa-mea, ca le-am monitorizat foarte atent pe toa(n)te.  

Cum Duminica e 8 a lu’ Martie si nu ne vedem la ochi, ne gandiram noi sa ne sarbatorim de azi.  Si la chestii de genu’ asta (cu toate ca-i interzis consumu’ de alcool in fabrica) se cheama si sefu’ (pe principiu decretului 402, adeca bea si sefu’ bem si noi).  „Sefu’ ” e denumire generica pentru orice functie mai mare de  „sef  birou”.  Pe ziua de azi „sefu’ ” a fost DOAMNA director economic, recte sefa mea proprie si personala.  Obiceiul doamnei, la adunaturi de gen e sa ne asculte/sfatuiasca/mustruluiasca (mai ales pe mine, ca am calitatea de a fi cam de-o seama cu copii ei) in legatura cu chestii care n-au neaparat legatura cu munca prestata in birou.  Azi, pan’ la un moment dat am crezut ca am scapat.  Ca deja ajunseram la capitolu’ behaiala si barfit masini/tinute de berbanti (deh, prea multe fomei in birou), cand doamna se intoarce inspre mine si intreaba:

„Tu ce-ai cautat la finante?”

Cre’ ca mi-au trecut pe fatza toate colorile cucurbeului. Si ma luase cu lesin. Si m- am inecat cu fumu’ de la tigara (nu, nu-i voie sa fumez in birou. Si da, fumez, da’ pe geam).  Si vroiam sa ma arunc pe geam. Da’ unu din directori isi parcheaza masina sub geamu’ de la birou’ meu. Si a tre’it sa-i raspund.

„Pai stiti, fisele fiscale…. tre’ia depuse…… si iera orori  si….” si cand vorbesc fara logica e clar ca cineva a futut meciu’ si nu vreau sa-l dau in gat. Si sefa-mea stie. Si ma lasa in pace. Da’ azi a insistat. Ca stie si faptu’ ca daca insista suficient afla cate ceva 😀

„Bine, da’ de ce te-ai dus singura?”

„Pai…… stiti……. c-o fiiiiiiiiii……. c-o patiiiii……….”

„Io parca imi aduc aminte ca tio-am zis sa nu te mai prind pe acolo”

„Paaaaaaaaaaai, sa vedeti………”

„Vad. Da’ de ce n-ai luat-o si pe Maria la finante?” Si n-am mai rezistat.

„Pai io nu ma duc sa ma fac de rahat cu aia pe acolo.”

„Atunci nu trebuia sa te duci.”

„Pai doamna, dumneavoastra nu erati la munca si eu nu-mi permit sa refuz un director cand ma „roaga” ceva.”

„Da, ai dreptate. Da’ sa nu te mai prind pe acolo.”

Pai fa, tu-ti mata de muiere dumnezeita pe fatza pamantului din cauza de decret dat de preplumbuitu’, dupa ce-ti spusei ca n-am voie sa trec pe la tine prin birou, dupa ce-ti rezolvai problemele, ce mama dreaq te apuci sa manci rahat aiurea? Ca luni iar vi sa plangi la mine ca nu-ti iese pula, pardon, dreaq stie ce, s’o sa te pun sa-i spui lu sefa ta sa-i spui lu’ sefa mea sa ma lase sa cobor pan’ la tine.  Si sefa ta o s-o sune pe sefa mea, si sefa mea o sa-i faca scandal lu’ sefa ta si-o sa te arzi ‘rai a dreaq. 

PS, sper sa nu mai am motive sa deschid sub’ectu’ asta. 

Carmeeeeeeeeeeeeen

In aproape treij’ de ani de iezistenta am ajuns sa-mi urasc numele.  Da, stiu, gandit la rece e un nume frumos, cu ceva tente exotice si iz de brunete focoase. Problema e ca eu m-am cam saturat de el. Ca mie de obicei mi se spune pe nume doar in momentul in care are careva nevoie de ceva.  Si cand „Carmen” e spus pe un ton milogo-rugator tipic puradeilor care cersesc prin autobuze si e insotit de o privire umeda si inocenta de bovina ajunsa pe o strada cu toate portile schimbate mi se face greatza. Fizic. Pentru ca, dupa aia garantat ii iese cuiva pe gura porumbelu’ pacii in chiloti de gimnastica.  Si ma ia cu dureri de cap. Ca de obicei porumbeii astia incep cu „am apasat pe ceva” si se termina cu munca in folosul comunitatii prestata de subsemnata.

Azi ma tenta sa ma arunc pe geam, ca oricat de mult m-am chinuit n-am reusit sa conving pe nimeni ca am surzit brusc. Ca sa va spui. Ca ne-au schimbat calculatoarele in sfarsit. Azi dimineata la 8. Adica la 8 le-au adus in birou, ca pe la 3 inca faceam setari si cautam documente. Nea’ aititstu sef din firma a venit cu calculatoarele gata functionale. Adeca aveau si vindovshi, si ofice, si vinampe si traiani, pardon, nero. Si le-a si inmatzat. Sar’naaaaaaaaa nea’ aitistu’. Dupa care a urmat distractia. In acelasi stil inginero-contabilicesc am incercat sa-i iesplic lu’ nea aitistu’ cam ce ar trebui sa-mi mai faca la ele. Ne-am inteles ca mutu’ cu surdu’ prin gaura cheii si discutia s-a incheiat ceva de genu’:

„Hai tu ca doar sti ce sa le faci, ce-mi biiiiip mie nervii?”

„Pai mi-e lene.” (era 9 dimineata. Si luni)

„Pai io tre’ sa ma duc sa le duc calculatoarele la niste proaste, deci, descurca-te”. Si a iesit pe usa. Deci mam’zel Carmen, descurca-te.

Dupa lupte seculare care au durat cateva ore, am reusit sa aduc aproape toate programele care zaceau in abacele ale vechi in stare de functionare. Mai lipsea doar programu’ de oameni ‘telighenti, dar, din fericire pe la 13 trecute fix mi-au venit intariri, adicatelea nenea care ne serviseaza susnumitu’ program.  Pe la 13:30, tobe, surle, trabitze gataaaaaaaaaaaaaa, se poate lucra pe toate fronturile.  Si daca m-a mancat limba, a trebuit sa ma scarpin 😥 ca cat a stat nea’ servisatoru’ prin zona nu l-a bagat nimeni in seama si dupa ce a plecat au sesizat toate ca programu’ cerea user si parola. Si vr’o 5 minute m-am facut ca nu aud 😈 da’ au inceput sa urle si a trebuit sa le zic fin’ca mai aveau putin si se duceau si plangeau la sefa. Dupa ce-a trecut si furtuna asta am revenit la intrebarile stupide:

„Carmeeeeeeeeeeeeeeeen”

„Ce?”

„Aveam o chestie”

„Ce chestie?”

„Pai era pe ecran.” (absolut tot era pe ecran da’ trecem peste)

„Bine, da’ cum ii spunea?”

„Pai era in dreapta jos, si arata cam asa.” (asa era un tabel cu vr’o 40 de nume)

„Am inteles, da’ cum ii spunea?”

„Nu stiu, da’ era acolo”

„Si unde le-ai salvat?”

„Nu mai stiu” Bun, impusca-te. Da’ nu cand sunt eu de fata ca n-am de gand sa dau teze pe la politie.

„Pai parca ti-am zis vineri sa salvezi TOT ce ai in calculator pe server. Ce-ai facut?”

„Da’ alea de pe ecran ne trebuia sa ramana acolo?” Ba daaaaaaaaaaa, daca le faceai o poza si-o lipeai de perete.

Da’ a dat bunu’ Dumnezeu de s-a facut 3 si am plecat acasa. Amu’, maine mai am de scarmanat abacu’ subsemnatei, ca de ala n-am mai avut timp azi. Si am o vaga senzatie ca mai sunt ceva docomente de recuperat din triunghiu’ bermuzilor.

Dar, pana una alta, vreau sa-mi schimb numele, drept urmare, astept idei. Vreau ceva luuuuuuuuung, cu cat mai putine vocale si fara logica daca se poate. Sa fie greu de tinut minte, si mai ales greu de pronuntat.

O saptamana usoara va doresc. Si mie 😀

Ca la noi la niminea (partea nr. trei)

Cum va spuneam azi trebuia sa schimbe calculatoarele in birou’ subsemnatei. Pe la noi chestiile astea se anunta cu surle si trambitze, da’ cand tre’ pus mana si facut ceva dispar toti. Deci, m-am apucat de ieri si am mutat tooooooooooot ce era prin calculatoarele alea vechi pe server, l-am sunat pe nenea care serviseaza programu’ de oameni ‘telighenti si mi-a promis solemn ca vine luni DACA avem calculatoarele instalate. Si m-am pus pe asteptat. Asta pentru simplu’ motiv ca, de cam un an am interdictie la calculatoare. Adica n-am voie sa-mi bag nasu’ decat in programu’ de oameni ‘teligheti (care se intinde in vreo 3 birouri prin firma), si in abacu’ meu. Ca de altfel n-am voie sa ma ating de alte abace de prin firma, si oficial nici n-o fac. Chestia asta mi se trage de la faptu’ ca vorba vine incheiaram un contract cu o firma de aitishti care cica ne serviseaza calculatoarele.

Deci, vorbit cu aitistu’ sef din firma IERI si-mi zice ca vine AZI PE LA 10  un nenea de la firma susnumita sa ne schimbe calculatoarele. Si atept, si astept si astept si se face 12. Si suna telefonu’:

„Alo, Carmen”

„Aaaaaaaaa, da.”

„Auzi, calculatoarele alea cu discheta is la mine in birou”

Paranteza. Avand in vedere ca toate chestiile care tin de finante functioneaza pe baza de discheta, am facut cerere speciala pentru 2 calculatoare cu unitate de flopy. Inchis paranteza.

„Pai bine bai, da’ tu unde esti?”

„Acasa”

„Pai ziceai ca ne schimba calculatoarele azi. Astia de la @#$#$% unde is?”

„Au plecat.”

„Si eu ce fac?????????”

„Pai n-ai zis ca vin aia cu programu’ de oameni ‘telighenti sa le schimbe?”

„Da’ ala vine doar sa-mi instaleze programu’. Si tre’ sa am abacele functionale cand vine ala”.

„Da’ eu am inteles ca le schimba ala”.

Deci, calculatoarele noi is inca in magazie, adica 3 dintre ele, ca doo is in birou la aitistu’ sef, eu tre’ sa-l sun pe nea’ de la programu’ de oameni ‘telighenti sa-i confirm ca am calculatoarele montate, si nu le am, da’ cica luni dimineata la prima o sa fie. Acu’, pe post de scuza, nea’ aitistu sef e inginer de meserie si io-s contabil, si mie mi-a zis cineva ca inginerii si contabilii nu vorbesc aceeasi limba.

Acu’ va las, ca tre’ sa fac pe comitetu’ de primire. 😈

PS, daca’s ceva greseli de scriere, le rezolv diseara.

Ca la noi la niminea (partea nr. doi)

Am scapaaaaaaaaat. De prima raportare. Si cea mai grea. Oficial anu’ 2008 s-a incheiat (in sfarsit) si pentru subsemnata.

Dupa doua zile juma’ de lupte chinuri si peripetii am reusit (mai mult sefa-mea decat eu) sa terminam si sa predam bilantu. Deci, nenea 2008 odihneste-te in pace 😆 .

La prima vedere (adica pe la 6 dimineata) ziua de azi se prevedea a fi una extrem de mistica. Adica ajuns la munca, terminat de calculat/dactilografiat/indosariat, plecat sefa si…………… rugat. Mult, cu cradinta mare si cu ardoare. Ca daca nu era bine ceva, putzuleam belica.

Pe la a treia rugaciune, pardon, tigara suna telefonu. Mobilu’. Mobilu’ meu. Ma uit cu groaza pe ecran si vad ce nu-mi doream. Prenumele lu’ sefa-mea. Telefonu’ asta venea devreme, mult prea devreme, deci e de rau, da’ tre sa raspund.

„Alo 😕  „

„Carmen, uita-te pe mail ca zice doamna K (adica tanti care ne verifica bilantu’ ) ca a trimis ceva.”

Deci prost. Deci inca nu a verificat bilantu’. Deci mai am de tras.

„Am vazut. Am studiat. Se rezolva”

„Ceva” asta era raportarea care tre’ trimisa maine, deci poa’ sa astepte pana maine.  Deci, inapoi la post si rugaciune.

Dupa vr’o 10 rugaciuni si 1 metanie (adica 10 tigari si o cafea) suna fixu’ :

„Buna ziua, Mircea (magazioneru’) deranjeaza”.

Pe limba mea, formularea asta inseman dureri de cap. Mari.

„Da Mircea, spune 😀 „

„Auzi, voi cate calculatoare aveti?”

Luati in considerare faptu’ ca pe masura ce discutia se lungea, eu ma albeam la fata si ma lua cu lesin.

„Pai, 7 de toate, 5 la fel, unu de rezerva si unu la sefa. De ce?”

„Mi-a zis directoru (daca va mai aduceti aminte) sa va fac bon pe 5 calculatoare. „

„Mircea, nu CALCULATOARE. Te rog, nu calculatoare. MONITOARE Mircea.”

„Nuuuuuuuuu, mie mi-a zis calculatoare. Ca pe ale voastre le duce in alta parte.”

Stau, cujet, cujet, cujet, ma apuca plansu’, cujet, cujet, BINGOOOOOOOOOOOOOO, IDEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE.

„Mircea, lalaie problema pana se intoarce sefa-mea si discutam.”

Eh, Mircea e baiat bun si e foarte deacord cu mine cand singura solutie care-mi trece prin minte e „lalaie problema”. Si aveam o vaga impresie ca sefa-mea n-o sa fie foarte deacord cu schimbarea asta.

Inchid telefonu’ si …….. inapoi la post si rugaciune.

Dupa vre’ 2 ore suna din nou mobilu’. Din nou sefa 😕

„Carmeeeeeeeeeeeeeeen” moment in care m-am ingalbenit. „Gataaaaaaaaaaa, e bineeeeeeeeee, l-am ingropat.”

Deci, tumbe, tzopaieli, bucurie, o tigara, etc.

„Deci po’ sa ma imbat?”

„Da”

„No’ acu’ hai sa va spui 😀 ” moment in care s-a albit ea la fata (se simtea in voce).

„Ce-i iar?”

„Directoru’ vrea bla bla bla bla (inutilitati d’ale muncii.) Si m-a sunat Mircea. Cica tre’ sa ne schimbe calculatoarele.”

„Bla, bla, bla, bla, bla (inutilitati d’ale directorului d’ale muncii). Pai stiu ca vor sa va schimbe calculatoarele. Ca cica alea din magazie au mai multi RAMi.”

„Bine, da’ stiti ce inseamna asta?”

„Stiu, da’ n-am ce-ti face. Ca  asa au hotarat in comitetu’ director. Am incercat sa te scap, da’ n-a tinut.”

Acu’ sa va spui si voua ce inseamna asta. Calculatoarele pe care le avem acu’ au 4 ani vechime. Si in 4 ani se aduna chestii in calculatoare. Multe chestii.  Si subsemnata o sa trebuiasca sa mute chestiilea alea multe de pe abacurile vechi pe abacurile noi. Multumesc lu’ Dumnezeu ca reteaua e facuta cu un server incorporat, care ramane. 4 din 5 calculatoare sunt usor de golit. Al cincelea in schimb e cu probleme. Al cincelea e calculatoru’ meu. Si eu am instalate pe abac neste programe, programashe, programele care-mi trebeeeeeeeeeeeeeeeeeee si desprea care nu mai stiu unde-s kiturile de instalare. Da, stiu, ME TARE SMART. Partea proasta e ca daca nu-mi aduc aminte unde am pus kitele (tot prin abac tre’ sa sap) in cel mult 3 luni pot sa ma impusc, fin’ca unu din programelele astea e ala care-mi face bilantu.

Trecand peste astea, tre’ sa-l pup in ….. pardon, sa ma rog de nenea care ne serviseaza programu’ de oameni teligenti sa vina sa-l instaleze pe abacele noi. Si asta cat mai repede posibil, ca altfel se blocheaza activitatea sti’ntifico-fantastica pe termen nedeterminat si tot eu o sa fiu de vina 😥

Pe cale de consecinta, maine am program de brainstormig si o sa-mi dau doctoratu’ in copy/paste.

Acu’ ma car sa-mi caut arhivatoru’, ca-i bai mare.

PS, care ai un VisualFox?

Ca la noi la niminea

Ante Scriptum: ce urmeaza a va povesti mai jos s-o intamplat in sfanta zi de douazecisicinci ale lunii lu’ Gustar anu’ de gratie 2008.

Scriptum:

Povestea a inceput pe la pasti. Cum anu’ asta a fost combinat ciudat cu 1 mai la gratare, o saptamana am tinut – o tot in vizite, baut si mancat.
Partea proasta e ca vreo 2 zile din saptamana respectiva am fost fortata de imprejurari (a se intelege ca nea’ statu’ roman nu ne – a dat liber ) sa ma duc la munca……….si mie nu – mi place sa ma duc la munca…… mai ales dupa/intre sarbatori. Cum „noi suntem romani” tre’ sa ne laudam cu talentele de bucatar……… ale cuiva din familie. Nus’ cine a inventat obiceiu’ asta prost, da’ cel putin la mine la munca, dupa sarbatori se organizeaza mese comune si in meniu sunt resturile de la masa de pasti/craciun/revelion….si altii.
Anu’ asta, la „masa saracilor” de pasti, una bucata pupin*urista si – a adus aminte de dom’ director.
Ca, hai sa – l chemam si pe el la masa, ca – i singur saracu’ si poate i – e foame. Omu’, mare gurmand si superplictisit in ziua respectiva, accepta.
Si de aici a inceput nebunia.
A stat si a studiat birou’ si a ajuns la concluzia ca nu – i place cum arata.
E adevarat ca din 6 birouri 2 erau la fel, dar….. deh, fomelie mare, renumeratie mica, dupa bujet coane’ Fanica. A inghitit scuza generala „Nu – i bani dom’ dereftor” si a plecat…………….
Dupa doua saptamani apare una bucata tanti, dotata cu una bucata ruleta, una bucata pix si una bucata carnetel de notite, garnisita cu dom’ dereftor administrativ si intreaba sec : „Cum vreti birourile?” Primu’ gand care mi – a trecut prin minte a fost „supraetajate si cu scarita”, dar m – am abtinut cu stoicism, si am tacut .
Dupa 2 saptamani, suna telefonu’. Tanti (loc)tiitoarea dereftorului administrativ ne – a anuntat majestuos „V – au venit birourile, putem sa le punem?”
Uny’ sa le pui fomeie, ca astea vechi is pline de hartoage, tre’ sa dezmatz 6 PC – e sa la mut undeva sa nu le pocneasca vre – unu, ca – mi mai trebe’……….. mai stai juma de ora.
Terminam de adunat tot de prin birouri pe sistemu’ „scapa cine/ce poate” si ………da – i si caut – o pe tanti. Madam nicari. Imi sacrific ultimii centi de pe cartela mea ***** call me si o sun. Madam isi adusase aminte ca are nus’ ce treburi afar din’ oras.
Caut trupa de soc de la firma de mobila si cu greu, vin oamenii, mai lipesc nus’ ce pe la birouri si pleaca.
Toate bune pana aci’. A urmat partea cu sortat hartoage, ne – a luat 2 zile sa le gasim pe toate, da’ am reusit in final. .
Mi – am facut cruce, m – am gandit ca am scapat si de asta. Da’ din pacate nu – s singura care gandeste prin zona. Dom’ dereftor s – a gandit ca ar fi bine sa vina sa vada cum arata birou’. Si a venit.
Concluzia……… „dulapurile astea arata ca draq, tre’ schimbate”. M – a apucat plansu’ instantaneu, da’ ma gandeam ca poate o lungim cumva si uita…………..si am avut dreptate, numai ca, dupa vreo saptamana iar a intrat in birou………. si si – o adus aminte. A doua zi iar a aparut tanti cu ruleta, a masurat peretii, ne – a tocat creierii cam o ora si a plecat.
Avand in vedere povestea mai sus relatata o rog pe tanti loctiitoarea de director sa ne anunte cu o zi inainte de a veni dulapurile, sa apucam sa le golim. Asta a fost acu’ o luna.
Acu’ 2 saptamani ma suna si – mi spune „maine vin dulapurile”. Si da – i si lupta, si lupta si da – i, am golit dulapurile, relativ mai organizat de data asta dar…………..”maine” a venit dupa alte 2 saptamani….. adica in sfanta zi de 25 august, anu’ de (diz)gratie 2008.
Au venit baietii si au luat dulapurile vechi, si pana sa apuce sa le puna pe alea noi a intrat dom’ dereftor in birou. A studiat peretii si a tras o concluzie „Aici trebe zugravit”. Si a plecat.
In toata vanzoleala am uitat de zugravit……… adica eu am uitat de zugravit.
Pe la pranz apare „omu’ bun la toate” si – mi zice……… „aaaaaaaaa, tre’ sa va zugravesc in birou”. Stau, gandesc problema si ajung la o concluzie: „Vineri”. Tipu’ foarte de acord cu mine pleaca.
Ca sa va faceti o idee, biroul meu e intr – o casa care are o varsta venerabila si niste camere de vreo 4 metrii juma’ inaltime.
Dulapurile noi acopera 2 pereti si au vreo 3 metrii inaltime.
Baietii au pus dulapurile cu simt de raspundere, adica legate intre ele cu suruburi, si tot al doilea dulap prins cu bolturi de perete .
Dupa ce au terminat, ma suna „omu’ bun la toate” si – mi zice: „Tre’ sa va zugravesc”. Zic si eu „Stiu”. El. „N – ai inteles. Tre’ sa va zugravesc. Azi”.
Ma uit ca matza in calendar si ajung la concluzia ca – i luni……azi. Eu lunea nu gandesc logic. Ma uit la ceas 14 :30, ma uit pe pereti…..is multi si mari…….si trag o concluzie. „Nu termina azi”. Imi fortez neuronu’ pana aproape de colaps si – mi vine o idee . Pun mana pe telefon (fixu’ firmei de data asta) si – mi sun sefa……….ca ea n – a servit munca azi.
Legile nescrise ale firmei spun ca daca nu esti la munca si te cauta un subaltern/coleg/sef la ora aia (eu termin programul de sapa la 15:00) s – a intamplat ceva echivalent cu prabusirea gemenilor.
Cum neuronul meu era epuizat limbajul meu devenise telegrafic.
„Buna ziua”
De la capatul celalalt imi raspunde o voce disperata „Salut. Ce – i?”
„Stiti, ne zugraveste birou'”
„Ce bine, cand?” se calmase deja.
„Azi.”
Pauza vreo 5 secunde. Isi revine si ma intreaba „Si cand va pun dulapurile?”
„Le – au pus”.
Faza la care pe sefa – mea o apuca rasu’. Drept e ca in locu’ ei as fi avut aceeasi reactie, dar pe mine deja ma busea plansu’.
Cand s – a oprit din ras a realizat ca eu de obicei nu sun sa dau informatii de genu’ asta, si ma intreaba „Bine, si care – i problema?”
„Pai nu termina azi, si maine n – are rost sa venim la lucru, ca ne invartim ca bindireii toata ziua pe aici”.
Dupa ce i – am explicat pe unde – i cheia de la birou, ca n – are rost sa caute acte ca oricum nu stie nimeni prea bine unde sunt, a ajuns la concluzia mea. Drept urmare, maine stau acasa. Dar miercuri s – ar putea sa – mi cam plang de mila………….am asa o presimtire……….
No’ amu’ va e clar ca o sa zugraveasca de ochii soacrei, ca dulapurile n – o se le mai mute, ca n – are cum. Da’ va e si mai clar, ca daca o sa apuc sa vad vreodata dulapurile alea mutate de acolo si fatza aluia de – o vedea ce – i sub ele o sa mor de ras .

Post Scriptum: Trecut-au anii ca norii lungi pe sesuri…….. De fapt n-au trecut prea multi. S-o schimbat numa’ unu, da’ asa de inceput de an a venit dom’ dereftor in inspectie prin berouri. Pe la noi a fost o vizita prelungita ca o stat omu’ sa admire capodopera in care s-a transformat susnumitu’ birou. Sh’o stat omu’, si s-o uitat si s-o gandit si a ajuns la o concluzie: nu-i place cum arata monitoarele. Ce-ar fi sa le schimbam? Ca parca mai erau unele in magazie.  Pe cale de consecinta, s-ar putea sa-mi aduca mos Ion una bucata elsidiu nou noutz si din cutie, da’ ramane de vazut.

Post Post Scriptum: La multi ani Ioan & company  (si derivatele)

Cu Athe la psihiatru

Sau altfel spus, rezultatul recensamantului la pitici.

Mie timpul liber nu – mi face bine. De loc, de fel si de nici o culoare.
Cand am prea mult timp incep sa gandesc. Partea proasta e ca n- am decat 4 neuroni, si de obicei se cearta intre ei. La un moment dat mi – a zis mie cineva ca alcoolu’ ucide neuronii ………. si am incercat sa – i inec in bere. Nu pe toti, macar unu, ca deh, cu cat is mai putini, cu atat sunt mai usor de impacat. N – am reusit sa inec nici unu’ da’ s – au revoltat toti 4. Ca cica au facut reumatism de la atata umezeala. Am incercat sa – i tratez (ca vorba aia, tratamentu’ cu namol face bine la reuma) cu cafea (zatu’ tot un fel de namol se numeste.). Acu’ cica is surescitati. Drept urmare functioneaza la putin peste capacitatea maxima, dar, bineinteles, fiecare in legea lui.
Ghinion de nesansa, incep sa- mi aduc aminte de toate datoriile din motivul sus mentionat, si, cum in ultima perioada am avut cam mult timp liber, m – am apucat de cujetat.
In sunet suav de pikamere, buldozere, compresoare si urlete de oameni cu scoli inalte, incercam azi la munci sa- mi dau seama cam pe unde m – as situa intr – o poveste cu Ilene Cosanzene si Feti – Frumosi. Am realizat, din cauze de forte externe, ca rolurile facute pentru mine sunt ori al de povestitor, ori al de ajutor de Fat Frumos ori al de prietena nedespartita a IC.
Curios, in nici o poveste IC nu ramane visand la un FF care s – a indragostit de alta. Despre surori am aflat ca, daca sunt frumoase se marita cu fratii lu’ FF (nus’ de ce FF are intotdeuna atatia frati cate surori are IC), sau daca sunt urate ori ajung slugi ori mor din te miri ce motive.
N – a fost nimeni in stare sa – mi explice din care anume motiv IC tre’ sa fie neaparat rupta din soare, si nici de ce faptul ca e frumoasa o face sa fie si buna si harnica si cuminte………… si tot ce se mai spune despre ea. Alta fixatie pe care n – a putut nimeni sa mi – o explice e, de ce personagiile feminine care nu exceleaza prin frumusete tre’ sa fie neaparat si rele si lenese si …………altele.
Carevasazica, neputandu – ma regasi in tiparul fizic al IC sunt rea si lenesa ………si altele.
Drept e si faptul ca, zice – se, frumusetea e in ochii celui care o vede. Problema e ca, mai toti FF – ii au cam aceleasi pareri din punct de vedere estetic.
Dar totusi, pe asta de ce – l cheama “Fat Frumos”? De ce nu e Fat Viteaz, sau Fat Destept, sau Fat Cuminte. De ce tre’ neaparat sa fie Frumos? De ce din toate calitatile pe care le are un om au ales – o pe asta? Mdea, e legat de prima impresie – vizualu’.
Sa trecem peste onomastica lu’ FF ca nu – i interesanta momentan.
Ce nu stie nimeni sa- mi spuna de ce IC si FF ajung sa se casatoreasca. In nici o poveste nu se despart cu cateva luni inainte de nunta. In nici o poveste nu apare o terta persoana sau o problema care sa impiedice “fericirea pana la adanc batraneti”
Ce iar nu stie nimeni sa – mi explice e ce se intampla cu IC si FF dupa nunta aia “ca – n povesti” care dureaza de obicei 7 zile si 7 nopti. Povestitorul nu specifica daca FF si IC se cearta, care pe cine si cu cine inseala, cati copii au, daca divorteaza sau nu, iar in cazul in care divorteaza cum impart imparatia, la cine raman copii si cat plateste celalalt pensie alimentara. Povestea cu “au trait fericiti pana n – au mai putut” nu pare adevarata. Dar, deh, e poveste.
Nus’ daca e rau sau bine sa – mi doresc povestea mea cu Ilene Cosanzene si Feti Frumosi. Dar imi doresc…………
Acu’ ramane de vazut, ori rescriu povestea si o fac “Sora cea urata a Ilenei Cosanzeana si Fat ………… (ramane a se completa ulterior)” ori incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu – s si nici n – o sa fiu IC, ca FF se va indragosti intotdeauna de IC iar eu voi fi un ghimpe in coasta lor (trebuia sa – mi inventez un personagiu), ori voi fi singurul personagiu de poveste care a ramas celibatar.

Asta a fost cujetarea neuronului nr. 1. Cand s – or apuca si ailalti de cujetat, revin cu update – uri la storry.