Am un nepot. E super dulce pusitu’ numai ca, a ajuns la varsta la care i se face simtita personalitatea si incepe sa creada ca-i al’ mai destept si al’ mai important de pe fata pamantului. Adeca are 2 ani.  Asta (din cate spune partea din PCR-u meu care-i dotata cu copii prepr’etate personala) e o problema in sine, numa’ ca, fiind singuru’ copil printre 8 adulti stresati, pustiu’ meu e si groaznic de alintat. Adultii is impartiti strategic, 4 intr-o casa si 4 in alta. Drept urmare, oriunde ar fi, pustiu’ reuseste intotdeauna sa gaseasca pe cineva sa-i faca poftele. Pe cale de consecinta, i s-a urcat la cap.

Amu’, fiind copilu’ sor’mii nu poci sa-i aplic educatia care-mi trece mie prin cap, adeca „nu” e „nu” si poti sa plangi o luna juma’ ca tot nu ramane, fin’ca sigur se gaseste careva care se satura de plansu’ lui si, „nu” se transforma brusc in „da” iar eu ma transform in bau bau pe ziua respectiva.

Distractia preferata a pustiului e sa-mi maltrateze tastatura si soarecu’, si asta fin’ca tastele scot sunete cand dai cu pumnii in ele iar soarecu’ are neste luminite rosii. Cum e cel mai important om de pe fata pamantului, momentele in care are chef sa se joace cu jucariile mele sunt exact alea in care io am de lucru la abac. Daca n-am de lucru, logic, PC-u e neinteresant. Problema cea mai mare e cand tre’ sa faca ceva si n-are chef.  De obicei ne certam la programu’ de nani. Abia poa’ sa-si tina ochii deschisi, da’ el nu si nu, ca lui nu-i e somn. Si atunci incepe shou’:

Eu: „Daca nu dormi nu mai mergi la Aia” (Aia fiind sora lu’ cumnatu pe care o cheama de obicei Laura).

Sor-mea: „Nu tine ca i-am zis si io intr-o zi, si tot ne-am dus”.

Eu: „Daca nu dormi nu mai primesti bobo”.

Sor-mea: „Nici asta nu tine, ca vine tac’su acas si tot ii da”.

Eu: „Daca nu dormi nu mai vine bunica”.

Sor-mea: „Si ai curaj sa-i zici asta si lu mama?”.

Eu: „Daca nu dormi nu te mai joci la calculator”.

Moment in care sor’mea n-a mai avut ce sa zica, pustiu s-a cam albit la fata si s-a bagat in pat insatntaneu. Chestia e ca, usa de la camera mea e singura din casa pe care nu poate s-o deschida (inca) si are nevoie de ajutor sa ajunga la calculator.  Inca mai tine amenintarea asta pentru programul de somn, dar, azi, cumnatu-meu s-a apucat de dat cu aspiratoru’ la ei in dormitor, a mutat toat mobila din camera, si pustiu’ trebuia trimis undeva unde sa stea cuminte. Solutia ce mai logica: la subsemnata in camera sa se joace pe calculator. Si ghici ce, N-A VRUT SA STEA LA CALCULATOR. Ca doar ce, el e cel mai important si tre’ sa fie cum vrea el, nu cum vrem noi.

Logic, nu?