Martorii lu’ Ozun

varianta biznis.

Vă mai aduceți aminte vremurile în care sunau la ușă niscai tanti / neni care te întrebau dacă ai 5 minute libere, că ar vrea să-ți povestească ceva de sfântu Gizăs? Mno, oamenii ăia, fie s-au lăsat de meserie, fie au ajuns la concluzia că toți cei care puteau fi convinși au fost convinși, că nu mai apar pe la uși. La ușa mea, cel puțin. Da’, ca de obicei, nu despre asta vroiam să vă pove. Deci, doo puncte, și de la capăt.

Acu’ vr’un an șefă-mea a cumpărat de la numiții Rentrop &Straton o chestie. Nu mai știu nici ce chestie, și nici cât de folositoare a fost.  Problema a fost că oamenii au cerut o adresa de mail, că vorba aia, să salvăm copacii și să nu ne mai scriem scrisori clasice, și o persoană de contact, în cazu’ în  care nu primesc răspuns la scrisorile electronice. Eh, șefă-mea le-a dat adresa de mail pe care o folosesc mai mult eu decât ea, și număru’ ei de telefon. Chestie care nu m-a deranjat cu  absolut nimic până anu’ ăsta în primăvară. Când nu-mi dau seama ce s-a întâmplat, da’ agenții de vânzări de la susnumiții au început să se poarte ca moartorii sufletului descriși mai sus. Carevasăzică, undeva prin mai primesc un telefon:

 – Bună ziua, sunt nea’ Gică de la rentrop și Straton. Știți, vă expiră vr’o 4 chestii. (Amu’ io știam că-mi expirau vr’o 4 chestii, da’ prin septembrie)

 – Ziua bună. Și eu cu ce pot să vă ajut?

– Păi știți, v-am emis facturle proforme pentru alea 4 chestii, și urmează să le primiți. (chestia asta urma să mi-o spună secretara la un moment dat)

– Bine. Vorbim când ajung facturile. Cum le-ați trimis?

– Prin poștă.

Mno, să așteptăm. Vă e clar că in momentul în care am închis telefonul mi-a ieșit din cap tot ce mi-a zis nea’ Gicu. Asta până au ajuns susnumitele facturi. Pe care facturi le-am ignorat cu grație. Vr’o 3 luni. Timp în care mi-au venit 5 rânduri de facturi. Aceleași facturi. Amu’ io știu ca la un moment dat șefă-mea s-a mai conversat cu ei la telefon, fiin’că din când în când mai cerea niscai informații despre ei. Până când a plecat în concediu. Vr’o 3 săptămâni. În străinezia. Eh, obiceiu’ firmei, știut de foarte puțini, e că, dacă pleci din țară, pleci cu telefonu’ personal. Telefonu’ de firmă rămâne acasă. Închis. Și în perioada asta recuperatorii de la Rentrop au continuat să sune. Partea proasta e că telefonu’ pe care îl știau ei era închis. Și la fix răspundea mandea. Care culmea, raspundea (sau ignora, după caz) si la scrisori. Și dupe vr’o 1562542543614 de mailuri la care n-au primit răspuns, susnumiții s-au gândit să sune. Mno, dacă tu îmi spui că ești angajat, presupun că (cineva mi-a spus la un moment dat să nu mai fac presupuneri) ești major, vaccinat și PRICEPI ROMÂNEȘTE. Sau nu……………. Adicătelea după ce am spus la 5 înși în 3 zile că femeia nu-i în țară, tot s-a mai trezit un al 6lea să sune să întrebe de ea. După care au ajuns la concluzia că vor să vorbească cu omu’ care utilizează fizic jucăria lor. Fază la care pe mine m-a bușit râsu. Și pe ei plânsu. Că le-am zis că omu’ care se joacă cu jucăriile lor e șefă-mea. Și da, încă e în concediu.

Eh povestea a continuat cam la fel toată vara, și a culminat cu ziua de ieri, când io am ajuns la concluzia că oamenii ăia nu-s chiar de pe planeta asta. Adicătelea mai acu’ vr’o 2 zile o suna o tanti de la ei pe șefă-mea. Și-i explică_că i-a trimis o ofertă pe mail. Dacă femeia a văzut sau nu oferta nu știu. Chestia e că ieri pe la 9 sună telefonu:

– bună ziua. Doamna X?

– ziua bună. Nu. Cine o caută?

 – Păi vroiam să vorbesc cu ea.

– (să mori tu? io credeam că vrei să vorbesti cu mine) Deci, nenea, dacă ai nimerit aici înseamnă că la ea în birou n-a răspuns nimeni la telefon, deci nu-i acolo. Reluăm întrebarea. Cine o caută?

– aaaaaaaaaaa. Păi sunt de la Rentrop și Straton și vroiam să-i povestesc despre niște produse.

– (aha, și io vroiam să-i povestesc despre o vacanță în Malibu, da’ m-a trimis la plimbare) Lăsați-mi un nume și un număr de telefon și-i spun să vă sune.

– păi știe numărul.

– bine, da’ poate îmi spuneți un nume, totuși…..

– Da. Sunt nea’ Gicu.

Mno bun. Stai și așteaptă, da’ nu-ți ține respirația până te sună.

Apuc să închid telefonu’ și să dau refresh la o pagină, și sună iar telefonu’. Și fac prostia să răspund

– Bună ziua, cu doamna X vă rog.

– Nu-i aici, cine o caută?

– Sunt tanti Geta de la Rentrop și Straton.

– Doamnă, acu’ 5 minute a sunat un nenea de la voi. Ce-i spun doamnei X?

– Păi i-am trimis o ofertă. Și vroiam s-o discutăm.

– (aha. revemin la vacanța in Malibu).  Păi o să-i spun că ați sunat. Probabil o să vă sunte dânsa (cam pe la 3 și un sfert, de Sfântu’ așteaptă)

Deci bă băieți. Io po’ să pricep că sunteți plătiți pe bază de comision. Mai po’ să pricep și faptu’ că baza de date e comună pentru toți agenții. Mai po’ să pricep și faptu’ că, poate, mai primiți o primă dacă i-ați furat clientu’ colegului. Da’ ce nu pricep e de ce nu pricepeți voi că tentativa asta de stil de a vinde mă face pe mine, posibil client să vă marchez ca spammeri, să vă blochez apelurile și să vă ocolesc pe stradă.  Și chestia e că nu-s singura.

Hai noroc.

Articolul precedent
Lasă un comentariu

1 comentariu

  1. viru'

     /  19/10/2013

    ♪ ♫ si staaau la maaaaargirneee de druuuuuuum ♫
    ♫ ♪ beeeeeaaaau ooo sticlaaaa de ooozuuuuuun ♪♫ ♫ ♪

    si dupe aia putem se vorbeste de garantie …. bistosh!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: