Bau uau man

Io de când mă știu am fost pr’eteni buni cu câinii. Adicătelea m-au mai lătrat vr’o câțiva, da’ cum subsemnata e mai fioroasă decât orice patruped, se calmau instant când mă zburleam la ei. Chestie care e regulă. Și ca la orice regulă, problemele apar când găsești excepțiile. Gen:

Acu’ ….. să cam fie o lună, daca nu mai bine, am făcut o expediție de jaf și cotropire la tata. Drept e că în ultimi 5 ani am cam trecut pe acolo de cam 10 ori, da’, după părerea mea, ăsta nu-i un motiv suficient ca să uite câinii lu’ tata cine’s io. Și în 2 din 3 cazuri s- aplicat regula. Al 3lea caz, o fo excepția. Adicătelea 1 din ăia 3 câini ai lu’ tata a ajuns la concluzia că-l doare la varză de statutu’ meu în curtea aia, și că el se consideră șăf. Chestie care pe mine nu mă deranjează atâta timp cât cânele e legat. Sau foarte departe de mine. Partea proastă e că_cânele ăsta a rupt lanțu’ acu’ vr’o tri luni, și tata n-are curaj să-l prindă. Că-i nebun. Câinele, nu tata. Partea buna în afacerea asta e că domiciliu’ cânelui e în curtea din spate, unde nu prea ajunge multă lume. Partea jalnic de proastă e că la ultima vizită la tata, locu’ de maxim interes pentru mine a fost gradina. Și ca să ajung în grădină trebuia să trec prin…………. ați ghicit, curtea din spate. Drept urmare, mi-am luat amândoi părinții pe post de însoțitori. Că pe ei îi cunoaște. Și nu face pe nebunu’. Și io-s cu ei, deci îs d-a casei. Logic, nu? NU! Că cânele a fugit de tata, l-a ocolit, și a venit țintă la nădragii mei. Bafta prostului (adică a mea) a fost că eram lângă ușa garajului. Care era deschisă. Și am reușit să mă ascund până a calmat tata potaia. După care am reușit să ajung și eu în grădină. Decât că_ca măsură de precauție, m-am întors cu furca din grădină.

Excepția număru’ 2 o fo’ acu’ o săptămână. Când am fost în vizită de pre’tenie la o prietenă. Pe un deal. Eh, a mea prietenă are în dotare 5 câini. Micuți. Ciobănești germani le zice în literatura de specialitate. Și din ăștia 5, 3 îs zdraveni la cap. Ăilalți 2 în schimb, îs groaznic de bezmetici. Drept e că, dacă tre’ să te bați cu ursu’ de când îti dau dinții n-ai cum să rămâi zdravăn la cap. Chiar dacă ești câine. Mno, cu unu din câini a fost dragoste la prima vedere. Al doilea (care era cățea) a decis că puii ei îs vag mai importați, ne-a mirosit și s-a cărat. Și a mai apărut când i s-a făcut foame. După care a dispărut. Iar. Al treilea ne-a lătrat juma’ de minut, după care s-a calmat și a început să cerșească scărpinături. Cânele număru’ 4 a decis că nu-și bate capu’ cu mine, că-s grasă, și probabil avea probleme cu colesterolu’, și s-a dus să caute niște chestii mai slabe. Ceea ce a și găsit, numa’ că chestia mai slabă avea gardă de corp, și n-a putut să se apropie de ea. Și ajungem la câinele cu număru’ 5. Care era o ea. Și bănuiesc că a lovit-o o criză de gelozie. Că l-am scărpinat pe ăla de i-o făcut puii. Bine, „puii” erau cânele cu număru’ 4, da’ asta nu mai contează. Și s-o decis ea să-mi explice cine-i de fapt nevasta ăluia de l-am scărpinat. Motiv pentru care, în momentu’ de față am, pe genunchiu’ stâng urmele de la 2 bucăți canini plus 4 bucăți incisivi. Și o gaură în blugi. Și reacționex ciudat când aud ghiare de câini pe asflat în spatele meu. Da’ îmi trece. Cred.

Hai sănătățuri!

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

1 comentariu

  1. viru'

     /  29/08/2013

    vezi, unealta cu cap de fier si coada de lemn!
    unde era furca ????

    ‘ai noroc

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: