Cinci ani de filosofie

De fapt era puțin invers. Adică filosofie la 5 ani. Carevasăzică nepoate începe să gândească. Și eu mă prăpădesc de râs. Că azi par examplă am nimerit peste o discuție între el (N) și sor-mea (s) adică mă-sa:

N: Tușesc cobză!

S: Cum vine asta?

N: Păi la 1 am tușit, la 2 am tușit, la 3 am tușit, tușesc cobză.

S: Nu știu ce e cu tusea asta a ta!

N: Ai auzit și tu că tușesc? Trebuie să fac ceva cu tusea asta. Cândva trebuie să-mi cumperi un tantum verde.

S: Tantum verde? Cine ți-a zis?

N: Tu! Adică tati.

Și cum co’chilu’ nu stă prea mult la discuții, a schimbat subiectul urgent.

N: Mă duc să stau cu bunica în pat.

S: Și eu vreau să stau în pat.

N: Tu nu poți să stai în pat la bunica. Ești prea bătrână. Ai 40 de ani.

Fază la care soru-mii i s-a ridicat părul în cap. Că draga de ea are numa’ 27. De ani, care este. Da’ pe mine toată povestea asta m-a făcut să uit de durerea de picioare.

Hai sănătățuri!