Je parle franse

Mai zilele trecute m-am împiedicat pe sfântu’ veveveu de o fostă colegă de liceu ( mulţămim fiesbuc că iezişti). Amu’ din tot ce s-a întâmplat în ăi 4 ani de studii medii, respectiva colegă mi-a rămas în memorie  străns legată de la langue francais. Că când ne-am adunat noi boboci (adică mai mult boboace) din varii şcoli generale în a IXa A mate-fizix, cineva a împărţit limbile străine echitabil şi făr’ să ne întrebe în felul aviator: limba number one franceză, şi limba number doi engleză/germană, după preferinţele publicului. Amu’, cu limba a doua n-a avut nimeni nici o problemă, decât că toţi ne-am fi dorit să fie limba 1. Cu limba unu, în schimb…. eram împărţiţi în trei categorii: plăntuţe, plante şi tufe. Adicătelea unii de mai făcură prin şcoala generala ceva franceză şi au fost la ore, unii care au făcut franceză da’ au chiulit de la ore şi unii care au auzit franceză în „Jandarmu’ şi jandarmeriţele”. Eh, prima profă a fost crunt dezamăgită când a descoperit că tre’ să înceapă de la – 1 cu limba lui Moliere, dar s-a chinuit. Adică ne-a chinuit. Şi după doi ani şi un chiul în masă de la o lucrare anunţată s-a lăsat păgubaşă. A doua profă a realizat din timp că nu-i cazul să-şi bată capu’, dar ne-a părăsit la sfârşitul clasei a XIa din motiv de concediu de maternitate. Chestie care ne teleportează în urmă cu 15 ani, când ne găseam noi, a XIIa A mate -fizix la începutul a ceea ce ni s-a promis a fi cel mai greu şi mai frumos an din viaţa noastră de licean. Şi a început greu’ cu noua profă’ de francă’. Care nu era chiar nouă, da’ noi nu mai dădusem cu ochii de ea până atunci. Şi a venit madam cu aere de maaaare doamnă şi cu un vocabular de golănaş de cartier care ne’a lăsat mască. Partea proastă pentru ea, era că, noi deja ştiam cam ce vroiam să facem după liceu şi din care anume materii dădeam bacu’. Franceza nu era inclusă în susnumitele planuri. Eh, legea nescrisă a liceului era că, se vorba aia futeau elevii la materiile de bac şi se ignorau la celelalte. Madam n-a priceput chestia asta şi ne’a luat la împins vagoane pe tema VERBE. Amu’, ăi’ d’au făcut franceză la viaţa lor şi nu le’a plăcut ştiu ce chin şi ce jale produce conjugarea verbelor. Mai ales a ălora neregulate. Mai mai ales avoire şi etre. Eh, şi în mijlocul unui discurs de care ni se acrise din a doua oră, din care trebuia să reiasă că franceza e cea mai cea limbă de pe faţa pământului, madam face greşeala să proclame (a se citi să urle) că  ea a făcut postliceala de limbi străine la Bucureşti. Care a durat 3 ani. La care, din clasă s-au auzit două chestii:

1. Cineva a zis BRAVO.

2. Cineva a zis PROFESORII DIN LICEUL ĂSTA AU TERMINAT O FACULTATE. Care a durat cel puţin 4 ani.

Partea proastă e că răspunsurile au venit din două colţuri opuse ale clasei. Şi aştia doi care au vorbit nu s-au auzit unu’ pe celălalt. Da’ madam i-a auzit pe amândoi. Şi a întrebat cine a vorbit. Şi s-a ridicat susnumita colegă. Au urmat chestiile obişnuite: te dau afară din liceu, îţi scad nota la purtare, nu te bag în bac, bla bla bla. Şi s-a terminat ora. Şi a venit şi prima oră cu diriga după toată povestea asta. Care oră a început cu diriga semi verde la faţă şi cu întrebarea : „Ce i-aţi făcut lu’ asta?” I-am povestit femeii întâmplarea, ne-am cerut scuze, nu i-am promis că n-o să se mai repete, dar am ajuns să facem aproape , dacă nu mai mult de juma’ de an franceză cu mama lu’ madam, care avea ceferticat de profesor şi vr’o 80 de ani. Că madam a fost mai mult în concedii medicale. Noi am aflat destul de târziu motivul medicalelelor: După discuţia de mai sus madam s-a dus în cancelarie şi a început să facă scandal. Că ăştia din XII a e nesimţiţi. Şi o ia la mişto. Şi nu învaţă. Şi mai ales aia care i-a răspuns. Decât că săraca nu ştia că vorbeşte despre cel mai tare om la mate din tot liceu’. Şi i s-a pus în vedere să-şi revizuiască atitudinea, că n-are cum să fie cum zice ea. Şi dacă a vazut că n-are cu cine sta de vorbă, s-a lăsat pagubaşă. Că un an trece repede…..

Amu’, în caz că din greşeală mai trece vr’un fost coleg de liceu prin zonă, m-am întâlnit şi cu madam mai anu’ trecut. O internase pe mă-sa la nebuni. Şi mi-a părut bine rău de tot că nu m-a recunoscut.

PS, nu eram la nebuni pe motive de internare. Cel puţin nu a mea.

Reclame