Dă Doamne

mintea românului ‘a de pe urmă.

Azi mi’s relativ isterică. Că după o lună juma’ de holbat la monitor 12 ore pe zi am ajuns la concluzia că mă cam ustură ochii. Amu’, în mod normal, soluţia ar fi simplă, adicătelea cocoţat ochelarii pe nas şi continuat cu holbatu’ la monitor. În mod anormal, am o problemă. Acu’ vr’o două săptămâni, ori poate mai bine, în altă criză de isterie, am aruncat cu ochelarii propr’etate personală după una bucată colegă care n-a înţeles sensul expresiei „tre’ să termin raportarea” la timp. Chestia e că, în momentul respectiv aveam într-o mână ochelarii şi în cealaltă cana de cafea. Pardon, cana cu cafea. Fierbinte. Norocul ei, şi ghinionul meu, lojic, e că aveam ochelarii în mâna dreaptă şi cana în stânga. Şi n-am ţinta bună dacă arunc cu mâna stângă. Şiiiiiiiiiiii, ca să nu fac tâmpenii chiar mari (ceea ce ar trebui să vă dea de înţeles că şi în cele mai urâte crize de isterie gândesc) am aruncat cu ochelarii. Numa’ că n-am nimerit-o pe ea, am nimerit un colţ de birou. Şi mi-a sărit o lentilă (ceea ce ar trebui să vă dea de înţeles că nu gândesc prea mult). Partea groaznic de proastă e că acu’ nu reuşesc să pun lentila la loc. Şi mă chinui cu asta de vr’o oră. Că duc lipsă de timp şi de bani să-i duc la reparat. Şi ştiu că în mod normal până prin ianuarie anu’ viitor mai am garanţie la ei. Dar în mod la fel de normal, dacă am dat cu ei de Terra am pierdut garanţia. Amu’, am şi io o întrebare: de unde poci să-mi cumpăr nişte răbdare? Că tre’ neapărat să-mi repar ochelarii.

Hai săptămâni uşoare.

Publicitate

Posted by Athe on 14/11/2010

https://4th3.wordpress.com/2010/11/14/da-doamne/