Concluziuni

Carevasăzică n-am mai ajuns să trăiesc o zi liniştită de când m-am întors din Pălti. Prin „zi liniştită” ar tre’i să înţelegeţi „zi fără pcu”. Bine, nici în Pălti n-am scăpat de tot de susnumita maşinărie, da’ măcar nu m-am atins de ea mai mult de o oră în 4 zile. Numa’ că, aseara mi-am dat sama că încep să relaţionez cu pcele mai bine decât cu oamenii. Că să vă explic.

Mie nu-mi place să vorbesc la telefon. Adică_car unu după mine pentru cazuri de extremă urgenţă. Decât că o convorbire telefonică la mine durează maxim, MAXIM AM ZIS 5 minute. Că dacă_convorbirea riscă să se lungească peste alea 5 minute prefer să mă deplasez biped pân’ la parteneru’ de convorbire şi să continuăm discuţia feis tu feis. Sau recurg la mess. Eh, asară a sunat frate-miu că fu’ ziua soră-mii (să-mi trăiască). Şi m-am discutat cu susnumitu’ frate vr’o 2 minuţi, după care i-am pasat sora comună să se discute ei. Şi s-au discutat. Vr’o ora juma’. După care cineva s-a sesizat că aştia îşi povestesc romane la telefon şi le-a tăiat firu’. După care, frate-miu, supărat nevoie mare a sunat din nou. Decât că sor’mea dezertase. Şi ne-am mai conversat noi vr’un sfert de oră. Şi mie îmi amorţise mâna. Şi mă durea urechea. Şi nu, n-am spicăr. Şi ne-am hotărât noi (adică mai mult eu decât el) să ne mutăm pe sfântu’ veveveu. Decât că, pân’ să închid telefonu’ mă întreabă frate-miu:

El: „Auzi, tu mai şti canapeaua mea din sufragerie? Aia care e în faţa tembelizorului?”

Eu: „Ăăăăăăăă. Da” (e o canapea normală de 2 persoane. Sau 3. Sau ceva de genu’)

El: „Păi stai să-ţi spun!”

Eu: (Ce-ai făcut cu ea?!)

El: „Io stau pe canapea în partea dinspre uşă cu laptopu’ în braţe”

Eu: „Ok, şi?!”

El: „Şi fata stă pe canapea în partea dinspre geam cu laptopu’ în braţe”

Eu: „ok…….”

El: „Şi io vorbesc cu tine la telefon.”

Eu: „Ok, ştiu….”

El: „Da, da’ cu fata vorbesc pe mess!!!!!!!!!!!”

Deci ăsta garantat e frati-miu!