Aventuri

Din capitolul „Cine are să-i trăiască, cine nu, să nu-şi dorească”, astăzi vă prezentăm episodu’ „cumnatu’ obosit şi copchilu’ hiperactiv.”

Carevasăzică_cum vă spuneam, nepoate e proaspăt boboc la grădiniţa din cartier. Cu program de 8 ore. Grădiniţa, nu nepotu’. Decât că, fiind proaspăt intrat în colectiv, susnumitu’ nepot a răcit, motiv pentru care o săptămână n-a servit grădiniţă şi a fost exilat la părinţii lu’ cumnatu’. Şi s-a învăţat că la găgă se merge o săptămâna da şi una ba. Şi a trecut săptămâna cu „da”, am intrat în săptămâna cu „ba”, şi s-a schimbat sistemu’. Adicătelea servim tot „da” şi săptămâna asta. Decât că ieri, nepotu’ propr’etate personală a dat ceva semne de răceală şi a câştigat o zi liberă. Şi cumnatu’ a câştigat o zi de schimbu’ 2, ceea ce l-a făcut să ajungă acasă pe la vr’o 12 az’noapte. Numa’ că  nepoate s-a făcut bine şi azi a servit grădi, motiv pentru care cumnatu’ a servit schimbu’ nambăr oan, adică trezit la 5 juma’ de dimineaţă. Pe cale de consecinţă, azi după ce a apărut sor’mea, a plecat tai tai în lumea viselor, şi intenţiona să rămână acolo până pe la 5 juma mâine dimineaţă. Da’ nu s-a gândit săracu’ că are copchil odihnit care se plictiseşte crunt în casă. Că afară n-are voie. Că e frig. Eh, şi pe motiv de plictiseală şi zodie (e vărsător), nepoate s-a apucat de vărsat apă prin casă. Şi după ce mi-a udat toate florile, scaunele, mesele şi patu’ lu’ mama, singuru’ loc în care a mai găsit de cuviiţă să verse nişte apă a fost capu’ lu’ tac’su. Care s-a trezit. Nu foarte bine dispus. Motiv pentru care, ăl mic e ascus în camera maică-mii şi aşteaptă să adoarmă tac’su la loc.

Morala: USE CONDOMS!

Reclame