Wishful thinking

De o bucată de timp, să tot fie vr’o lună, am parte numa’ de şefi isterici. Că să vă spui. M-am întors din Sibiu, senină, prin 20 ale lu’ iunie. Şi pe 21 m-am dus la muncă, unde am început un program intensiv de futai. Da’ numa’ la creier. Motiv pentru care, cam pe miercuri, am agăţat un amic şi ne-am cărat la o bere şi (o speranţă de) relaxare în crâşma vinerilor mele. Acolo, surprizăăăăăăă, patronu’ era ciufut şi urla la ospătari. Motiv pentru care mi-a stat berea în gât. Da’ mi-am zis că toată lumea are o zi proastă. Da’ trece.  Da’ de unde. Că în vinerea respectivă situaţia era neschimbată. Şi am sperat că totuşi e doar o perioadă mai proastă. Şi încă mai sper. Da’ minteni se face o lună de când a început „perioada proastă” şi bag de samă că nu se mai termină.  Şi m-am apucat să sun o prietenă. Că mă gândeam că poate  am eu probleme de percepţie. Decât că discuţia a fost scurtă rău: „E nasol. Te sun eu. Mergem la o cafea şi-ţi povestesc”. Carevasăzică, acu’ ma cam tentează sp fac ce zice nenea ăsta:

numa’ că am rate de plătit.

Reclame